Cu o zi inainte de finalul editiei 2015 a Festivalului Enescu am facut o vizita la Casa memoriala George Enescu. Tocmai le calcasera pragul 21 de turisti din Israel.
Nu erau dintre cei veniti in Bucuresti pentru Festivalul Enescu ca sa asculte marile orchestre ale lumii, erau turisti obisnuiti, care descopereau Micul Paris. Doar ca, in avalansa de afisaj cu Enescu, au vrut sa afle mai multe despre compozitorul roman si asa au ajuns si acasa la el.
*
Muzeul National George Enescu de pe Calea Victoriei, ocupa doar trei sali din somptuosul Palat Cantacuzino (care are o aula ce se deschide doar pentru concerte, dar si o sala de biblioteca din lemn, incredibil de frumoasa care nu mai e accesibila publicului, intrucit gazduieste birouri ale Uniunii Compozitorilor din Romania). In salile muzeului Enescu sunt citeva vitrine cu fotografii, manuscrise si citeva obiecte personale ale compozitorului. Printre ele o minunata fotografie cind Enescu il intilneste pe Sadoveanu (si-i vezi bucuria din privire), doua dintre costumele sale de scena, o scrumiera, butoni de camasa, un suport pentru stilou, ochelarii maestrului.
(George Enescu la adolescenta si aproape de sfirsitul vietii, fotografii din cartea lui Viorel Cosma, Muzicianul de geniu in imagini)
Partea cu adevarat interesanta e in spatele Palatului, in casa in care a locuit Enescu: o cladire care pare mare de afara, dar care are 3 camere, un beci si un pod, toate mobilate auster cum ii placea maestrului sa traiasca.
Si daca ajungi acolo pentru citeva minute, n-ai cum sa nu simti cit de bine mobilat pe interior era Enescu – ce structura interioara solida avea – caci numai un om asezat bine in pielea lui ar fi putut trai atit de auster.
*
Supraveghetoarele muzeului spun ca e mai mare trafic in timpul festivalului si ca, oricum, chiar si in lunile in care nu e Festivalul Enescu, tot strainii predomina ca vizitatori.
Intrarea costa 6 lei si, chiar si in conditiile unei sume atit de mici, romanii spun ca e mult pentru cit au de vizitat. Daca ar fi ajuns la Viena, in casa lui Mozart, casa in care a locuit oricum foarte putin timp, ar fi remarcat ca spatiul e aproape acelasi ( poate ceva mai multe obiecte personale sunt expuse si ai un ghid care vorbeste mult), dar pretul pe care-l platesti pentru intrare depaseste 10 euro.
– Dar muzicienii din Festival vin sa viziteze Casa Enescu?, am intrebat-o pe supraveghetoarea care lucreaza inca dinaintea Revolutiei la muzeu.
– Da, vin mai ales cei care sosesc in Bucuresti pentru prima data la Festival. De-a lungul anilor au fost multe dintre numele mari de pe scena festivalului.
– Dar vin in vizita privata? Sau ca orice turist?
– In vizita privata. Chiar zilele trecute am avut o asemenea vizita.
*
Vineri, 18 septembrie, vizitase Casa Enescu intr-o vizita privata maestrul Heinz Holliger, cel care in aceeasi seara urma sa dirijeze Basel Chamber Orchestra, avind in repertoriu chiar una dintre lucrarile compuse de domnia sa.
Despre Holliger, BBC Music Magazine spunea ca “exploreaza in repetate rinduri limitele fragile dintre creativitate si nebunie”. Cred ca in salonul de muzica al lui Enescu, unde sunt doar un pat de lemn cu o saltea foarte subtire acoperita de o tesatura romaneasca, un pian cu coada si o oglinda pe jumatate acoperita, trebuie sa se fi simtit foarte “acasa”.
Simbata a vizitat Casa Enescu in anonimat total, fara niciun fel de avertisment, ca o turista obisnuita, minunata violonista Janine Jansen. Seara a uimit audienta de la Sala Palatului alaturi de Royal ConcertGebouw Orchestra cu o interpretare extrem de emotionanta a povestii de dragoste pe care o ascunde Concertul 1 pentru vioara si orchestra, Bela Bartok. (fotografie din concert, Vlad Eftenie)
Iar faptul ca acesti muzicieni, in putinul lor timp liber, se duc sa viziteze casa lui Enescu ca sa-l simta pe romanul ale caror lucrari le cinta, spune mai multe despre efectul Festivalului Enescu ca lobby pentru muzica marelui nostru compozitor decit orice evaluare in cifre.
P.S. Si David Garrett – violonistul sold out peste tot in lume – a tinut sa-si faca o fotografie cu bustul lui Enescu pentru arhiva personala.