Tag : Gaspar Noé (Enter the Void)

citeva momente cu gaspar noe

Gaspar Noe e la Bucuresti pina joi dimineata, invitat de Cristian Mungiu la festivalul Filme de Cannes la Bucuresti.

astazi m-am intilnit cu el, pt 10 min. ramase inregistrate in reportofonul meu. alte citeva clipe, pe care nu le pastreaza banda, le descriu aici:
*
la 12, la Cinema Studio era coada la bilete si o multime de lume afara. in holul mic, pina la taxatoarea biletelor, uitindu-se la cei care stateau la coada – Gaspar Noe. doar ca studentii care venisera sa-i vada filmul, nu stiau ca domnul in camasa cu carouri albastre e chiar regizorul.

*
10 minute mai tirziu, intr-un amuzant sir indian – cristian mungiu in fata, gaspar noe dupa el, eu in spatele lor, urcam scarile care duc la birourile din cinematograf.

“o cafea?” intreaba Mungiu pe cineva dintr-un birou lateral in timp ce deschide usa catre o sala in care ne asezam.

“e cald aici”, zice Noe care se duce si deschide fereastra. in timp ce-si lasa geaca de fis bleumarin pe un fotoliu.

*
vorbim si vorbim si vorbim (asta o sa cititi in revista de decembrie)
intra Domn Mungiu si-mi zice “mai ai 2 min pentru ca trebuie sa mearga jos sa introduca filmul”
noi mai vorbim un pic, vine cafeaua, el bea o gura, eu scanez sa nu fi uitat o intrebare importanta…

si-apoi il intreb de “living is a selfish act” un carton care apare in filmul lui de debut Stand alone.
zimbeste, isi ia obrajii in palma, fix pe linga mustata lunga, si-mi povesteste cum, de fapt, traim singuri, oricind ne-am inconjura de rude si prieteni, oricit ne-am ajuta unii pe altii. pentru ca la sfirsit, dincolo de toate astea, e vorba de supravietuire si – in lupta noastra pentru supravietuire -suntem egoisti.

*
trebuie sa plece, mai intra o doamna si spune ca acum chiar trebuie sa plece… mai pun o intrebare personala, ride, raspunde si ii spun: gata, multumesc du-te, te asteapta oamenii.
da sa inchida fereastra pe care a deschis-o si-i spun “lasa, o inchid eu, te asteapta. ”

“o, nu, eu am deschis-o. eu trebuie sa o inchid.”

*
am avut emotii de dimineata gindindu-ma la intilnirea asta (bine, am emotii la orice interviu pe care-l fac, pentru ca e nevoie de multe lucruri ca sa se creeze ceva propice marturisirilor). ii multumesc mult Adei Teslaru pentru ajutor si sprijin, si lui Cristian Mungiu. m-a emotionat cu grija lui post interviu; a venit la mine doar ca sa ma intrebe: “a fost ok? esti multumita?”
*
tocmai ce le sunt datoare pe viata:)

2805

vreti sa aflati ceva de la Gaspar Noe?

miine, daca nu intervine ceva cu totul si cu totul special, voi avea o intilnire privata cu Gaspar Noe, care se va concretiza cu un interviu.

e singurul interviu pe care regizorul il acorda in aceasta excursie in Romania, cu ocazia festivalului Filme de Cannes la Bucuresti.

daca nu puteti ajunge miine, in jur de 14.30 la Q&A-ul de la sfirsitul proiectiei Enter the void si vreti sa stiti ceva anume de la Gaspar Noe, e momentul sa lasati aici intrebarea.

voi alege o intrebare de aici pentru interviul meu:)

1996

filmele de cannes la bucuresti

de vineri 15 oct si pina pe 21 octombrie, la cinema Studio vor fi proiectate, in premiera in România, mai multe pelicule selectionate în competitia festivalului de la Cannes.

Selectia a fost realizata chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment si va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va sustine si un masterclass pentru studentii facultatilor de film din Bucuresti.

regizorii Gaspar Noé (Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy) vor fi si ei la Bucuresti. La sfârsitul proiectiilor, publicul le va putea pune intrebari regizorilor, in sesiuni de Q&A.

1717

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!