suntem crescuti (sau ar trebui) ca sa fim buni.
sa ne facem bine treaba (la job), sa construim relatii bune (frumoase) in viata noastra privata, sa fim buni si in afara ariilor directe de interes (munca, familie).
invatam, crestem (imbatrinim sau ne inteleptim) si “knowledge-ul” – despre oameni, despre viata, despre proiectiile viitoare ale unor fapte – pus intr-o balanta nu mai sta in echilibru: unii stiu mai multe.
e usor ca acest Knowledge sa fie folosit in job. asa au aparut consultantii.
dar poate cineva sa faca asta cu viata altcuiva?
poate cineva sa spuna altcuiva “nu trai asa pentru ca esti pe o linie moarta”, “nu face asta pentru ca ii va afecta pe multi cind tu nu vei mai fi”, mai ales cind faptele, consecintele, parcursul lucrurilor sunt doar detalii ale unei existente obisnuite?!
oamenii isi traiesc (sau ar trebui sa faca asta) experientele singuri, asa cum simt si gindesc intr-un anume moment al existentei.
si e un exercitiu extrem de greu, cind ai knowledge-ul cu care poti intelege in detalii pasii pe mai departe, sa ai puterea sa nu spui “nu e bine” si sa lasi omul sa descopere singur drumul.
tu spui “nu e bine?”