Miine salt&pepper catering si Corte del Fiesta fac o licitatie pentru Spitalul Marie Curie. Mai sunt putini bani de strins pina la targetul de 500.000 de euro pentru o sala de operatii si una de terapie intensive postoperatorie.
Am primit un mail de la ei si m-a impresionat donatia BGS: un Chevrolet Camaro de colectie, din anul 1969, alaturi de 21 ambulante dotate cu incubator pentru transport neonatologic.
Asa ca m-am hotarit sa fac prima mea donatie pentru o licitatie:
– Ash Wednesday – cartea lui Ethan Hawke – cu autograful actorului.
Povestea din spatele acestui obiect e asa:
Cind a venit in Romania, la o lectura publica de carte, l-am intrebat pe Ethan Hawke daca e fan Salinger [cartea sa – Miercurea cenusii (Humanitas)- avind influente serioase din Salinger]. Hawke a raspuns ca da, iar dupa o pauza a facut o declaratie pe care o povestesc mereu prietenilor mei actori, in momentele lor grele.
“ Ca actor cel mai greu e sa-ti tii mintea ocupata intre proiecte. Sa ramii activ. Faci un film la 3 ani sau mai mult, nu mai ai nicio problema cu banii de la un nivel incolo, dar trebuie sa-ti tii mintea activa. Si ai nevoie de un hobby, de ceva care sa compenseze. Cartea aceasta e modul meu de a-mi tine mintea activa.”
Sper sa se vinda bine si sa ajunga la cineva care stie cit de important e sa ai mintea mereu activa.