Tag : herghelie

caloameni si cai
diverse
12 years ago

oameni si cai

nu exista om care sa nu se emotioneze in fata dragostei pe care o primeste de la un suflet necuvintator (catel, pisica etc). in dragostea aceea este iluzia iubirii neconditionate la care rivneste toata lumea. iubirea pura. in unele cazuri e doar o iluzie pentru ca sufletele necuvintatoare au si ele inteligenta lor si stiu sa conduca “ostilitatile”.

***

in relatia cu caii oamenii devin goi.

calul e un animal mare si, fata in fata cu el, stii ca, fizic, nu ai cum sa-l domini si, cu atit mai mult, esti fascinat sa obtii atentia/dragostea lui.

doar ca… un cal are nevoie de 3 secunde ca sa stie starea ta emotionala, sa simta din limbajul trupului tau daca ti-e frica, daca esti agresiv, daca esti suparat, daca n-ai cele mai curate ginduri.

si fata in fata cu un cal oamenii invata ca dominarea celuilalt, controlul, nu implica neaparat puterea fizica : poti face un cal – care are de 5-6 greutatea ta  – sa te urmeze si sa te repecte fara sa folosesti ham, bici, sau cuvinte. daca ai ginduri bune si daca trupul si mintea ta ii spun intr-o forma clara ce trebuie sa faca.

dar mai presus de orice, fata in fata cu un cal oamenii invata ca iubirea neconditionata vine dupa ce dai iubire, nu inainte. calul e ca o oglinda: reflecta in cea mai curata forma, dezinteresat, onest tot ceea ce primeste. si in fata lui, cind te simti mai mic decit esti, redescoperi smerenia.

 

***

duminica am fost la o lectie de echitatie la Regatul Cailor. am avut-o tovarasa pe NELY o iapa pitica, blonda si simpatica. si foarte cuminte.

l-am intilnit acolo pe George Leca – un trainer care face cursuri de dezvoltare personala pentru manageri, dar nu numai, dupa un sistem inovator: oamenii sunt fata in fata cu caii. si din reactiile lor, oameni si cai, reies caracterul, relationarea cu ceilalti, temerile, bucuriile.

“intre doua suflete unul va fi dominant. dar nu va fi acela care foloseste forta ci cel care stie sa transforme dorinta in intentie/actiune”, mi-a spus George Leca.

proiectul lui de dezvoltare personala cu autorul cailor, horse eye, poate fi gasit aici. am sa revin sa scriu pe larg despre el.

3
4824
scena marede ce imi place Mangalia
personal
12 years ago

de ce imi place Mangalia

in fiecare an merg in extrasezon la Mangalia, in primavara sau tirziu in toamna, si nu prea mai stiu cum e orasul asta in agitatia verii de pe vremea cind prestam pentru Europa FM la festivalul de la Callatis o seara speciala cu un concert cu multe vedete.

 atunci, via Gabi Cotabita, am descoperit si cazemata lui Puiu – un loc unde se maninca cea mai buna supa de midii, iar mujdeiul de usturoi sau sosul marinaresc au un gust incredibil. pe vremea aia arata ca o circiuma in ramasitele unui far, era rustic si in bataia brizei, acum cazemata si-a acoperit ferestrele, scaunele de fier au fost inlocuite cu unele de lemn cu piele, iar locul s-a englezit se numeste Puiu’s. se maninca in continuare foarte bine acolo. si e unul dintre motivele pentru care mi se face dor sa ma sui in masina si sa plec la drum in cite o dimineata de week end.

***

mangalia e insa un loc special si dincolo de cazemata lui Puiu.

e orasul in care oamenii se tin de mina. fie ca au 13-14 ani si isi traiesc iubirea adolescentina (pustii nu ies “in oras” ca in alte locuri, ci merg pe dig, la far), fie ca au mult peste 50 si au venit la sanatoriu pentru tratament de batrinete. plimbarea pe faleza cere de la sine mina ceiluilalt si sincronizarea pasilor si a gindurilor.

e orasul in care – pe dig – tatii si fiii pescuiesc la undita simbata dimineata. rareori prind ceva, dar conversatia intre barbati si clipele petrecute acolo au aroma lor. chiar si cind fiul are 4 ani.

e orasul in care se face sport. dimineata pe malul marii oamenii alearga corect: cu spatele drept, calcind corect cu talpa piciorului, tinind ritmul. dupa amiaza, copiii cu bucati de izopren sub brat se aseaza pe plaja si fac exercitii de karate cu cite un profesor care mai crede in mentorat. cind pleaca de la antrenament, pustii graviteaza in jurul lui ca dupa soare si stii ca victoriile lor viitoare – in sport si nu numai – i se vor datora si mentorului.

e orasul in care copiii se mai joaca singuri in fata blocului. si adolescentii isi zimbesc si se curteaza asezati pe treptele de la scara blocului. ii recunosti dupa chip si atitudine care dintre ei vor ramine aici si care, cum vor fi terminat scoala, vor fugi catre Constanta sau Bucuresti.

e orasul care are far si-o casuta in care locuieste cineva linga far (as da orice sa pot dormi o noapte in casuta aia), e orasul care are piscine. si la doar citiva km distanta, herghelie. ( acolo il gasiti pe Nea Nicu care sigur are o poveste pentru voi)

e orasul care are lebede. in urma cu 3 ani erau 11, astazi sunt peste 40. au invatat ca oamenii le dau de mincare si cum ajung in raza lor vizuala se indreapta voios catre ei  dind din cap.

e orasul in care moartea e anuntata cu sunet de claxoane si cu opriri la fiecare intersectie pentru ca masina mortuara sa fie vazuta de toata lumea. oamenii ies la balcoane, vinzatoarele de la magazine ies in strada si nimanui nu i se pare straniu ca plecarea cuiva e violent de zgomotoasa.

e orasul in care pare ca nimic nu se schimba. coaforul in care m-am spalat pe cap la toate cele 5 gale EFM de la Callatis e in acelasi loc de mai bine de 10 ani, ba chiar si una dintre coafeze e acolo.

***

Mangalia imi incarca bateriile de fiecare data si, de multi ani, cind plec de acolo ma gindesc ca desi iubesc locul asta n-as putea locui mai mult de maxim doua saptamini pe an in el.

unele locuri sunt ca unii oameni – ca sa eviti plictiseala e mai bine sa ti se faca dor pina la urmatoarea intilnire.

 

3
5368
01-CharlotteDumas, RINGO, Arlington National Cemetery, Arlington, VA, 2012(foto) ANIMA- caii din serviciile de inmormintare ale militarilor
culturale
12 years ago

(foto) ANIMA- caii din serviciile de inmormintare ale militarilor

e in new yorker o stire despre un proiect fotografic foarte frumos. Charoltte Dumas, o fotografa apropiata de animale, a realizat o serie de portrete cu caii de la cimitirul militar Arlington National din Virginia, dupa o zi de munca, dupa ce au prestat onoruri la inmormintarile militare.

fotografiile sunt minunate. alte lucrari (toate cu animale – ciini, tigri, lupi) semnate de Charlotte Dumas puteti gasi pe site-ul ei.

0
1594
caipiine, cai si lectii de viata
diverse
13 years ago

piine, cai si lectii de viata

tanti Elena a trecut de multa vreme de jumatate de secol de viata. e sotie de “cowboy”, traieste la Herghelie de cind se stie si, chiar daca locul casei s-a schimbat dintr-un oras in altul, mereu au fost caii si sotul, Nicu, cowboy-ul.

in dimineata asta am facut piine de casa amindoua. mi-a pus toate ingredientele pe masa si m-a lasat pe mine sa framint piinea. intre timp mi-a oprit televizorul mic de pe frigiderul ei vechi “lasa stirile, piinea se framinta cu dragoste in liniste, ca sa creasca mare”.

pe cind framintam si ma supraveghea indeaproape, am vorbit despre cai. daca ii place sa calareasca, daca are un preferat din herghelie, cu care cal imi recomanda sa ma joc mai mult.

dupa ce-am intrebat “care dintre ei e armasar naravas?” s-a lasat linistea. n-a mai zis nimic.

dupa o vreme mi-a adus o copaie in care sa punem piinea la dospit, un stergar cu care sa o acopar, s-a uitat la ce am produs si, cind s-a asezat inapoi pe scaunul de unde ma supraveghea a zis:

“si oamenii si caii sunt la fel. o iubire mare o recunosti in doua feluri – cind te intilnesti prima data sau cind ai pierdut-o. am auzit replica asta ieri intr-un film.”

a oftat si, pentru ca terminasem de framintat, mi-a dat inapoi drumul la televizor.

1
1785
pentru cristinascrisoare de la Ruxa, part2
diverse
13 years ago

scrisoare de la Ruxa, part2

Scrisori (de la Ruxa) e un proiect realizat cu Ruxandra Predescu; ea imi povesteste lucruri despre locurile in care merg in scrisori pe care le postez pe blog, eu fac acelasi lucru cu vizitele mele “de lucru” si veti gasi scrisorile pe blogul ei.

*
prima scrisoare a Ruxandrei o puteti citi aici*
Draga Cristina,

cum ştii, sunt la Sâmbăta de Sus, la poalele Făgăraşilor, în ultima excursie Redescoperă România… din acest an. Findcă munţii au culori nebune şi ştiu că ţi-ar fi plăcut gaşca şi emoţiile de aici – de altfel, pe mulţi dintre cei prezenţi îi şi cunoşti – îţi trimit câteva rânduri-gânduri.

Am venit cu maşina lui Mihai (îl ştii de la teatru), un Peugeot care are acoperişul de sticlă, e o experienţă bestială să mergi cu maşina, să fie cald şi bine şi totuşi să vezi cerul şi fruntezele colorate deasupra ta. Foarte fain, ţi-ar fi plăcut tare, şi la fel şi vizita la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, cea mai mare din ţară, unde am avut o ghidă
care ne-a explicat de toate despre rasa asta. Ghida, Georgeta, are doar 20 de ani şi vorbea cu atâta pasiune şi lux de amanunte despre cai şi despre herghelie, şi îi ştia, pe mulţi dintre ei, pe nume, încât m-a impresionat.

Vineri, mergând să ne reunim cu toată „haita” din Redescoperă, ne-am oprit şi la Castelul Cantacuzino din Buşteni. E minunat, pe-o culme de deal, faţă în faţă cu Bucegii. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un castel aşa de mare dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut teribil să am aşa o privelişte şi o grădină generoasă, cu fântâni şi trepte şi poteci
pietruite! Poza asta e pentru tine:

În rest, nu e vreme de disecat emoţii, totul se petrece de-a valma în weekendul ăsta, ca o avalanşă de gânduri şi de trăiri, totul e foarte intens, zeci de oameni pe care-i simţi pe aceeaşi lungime de undă cu tine, experienţe comune împărtăşite şi un mare sentiment
de „împreună”. O să fiu în sevraj câteva zile 🙂

E mare lucru ce a reuşit campania asta: să repună atâtea locuri minunate pe harta ţării, povestite din mai multe unghiuri, cu mii de fotografii, să te facă să ai chef să mergi şi
tu acolo, să vezi şi tu castelul, locurile şi să ai propriile amintiri. Şi, dincolo de asta, să ia aproape 100 de oameni diferiţi, cu preocupări diferite, şi să-i armonizeze atât de bine încât, la final, să iasă o mare familie, oameni care, indiferent cum şi unde îi duce drumul,
vor fi mereu uniţi prin acestă experienţă.

Iar asta, în vremurile noastre, nu e deloc puţin lucru!

Cu gândul ăsta optimist, mă opresc acum din scris şi sper că şi la Bucureşti e aceeasi toamnă caldă şi plăcută de care aem noi parte la finele acestei săptămâni!

Cu drag,

Ruxandra

1
2413
caimultumesc
personal
13 years ago

multumesc

“vorbele bune le primesti pe acelasi drum ca si pe cele proaste. si sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus Rodica Mandache anul trecut, la o conversatie pe terasa la Carturesti.

dar… peste 600 de mesaje pe facebook, peste 100 de telefoane, zeci de sms-uri si (ma iertati ca nu stiu exact numarul) foarte multe mesaje via Twitter, toate cu vorbe bune si felicitari, va dati seama cit sunt de greu de primit si de dus?!

*
de ziua mea sunt cel mai ingrozitor om pentru prietenii mei. daca e ziua mea si imi apartine – dupa cum ii spune numele-, eu iau literalmente aceste lucru de bun si… e ziua in care fac ce vreau eu. si cel mai adesea asta n-are legatura cu socializarea, cu a scoate vreun cuvint macar.

nu raspund la telefon, sunt departe de lume, ma relaxez si ma rasfatz cu lucrurile care-mi plac. si vorbesc/scriu putin. spre deloc daca se poate, pentru ca in restul zilelor am parte din plin de asta.

anul asta, adica ieri, am ales caii, sampanie multa (Mumm) si ciocolata (Godiva).

imi dau seama ca ziua mea e un cosmar pentru toti cei care-mi sunt aproape (sa vedeti cum e cu cadourile…pentru ca nu-mi doresc nimic special si lucrurile care-mi plac si ma emotioneaza, cel mai adesea nu pot fi cumparate cu bani, de la magazin), dar nu ma schimb. e ziua mea.

*
a doua zi, adica astazi, intervine greul. trebuie sa raspund la mesaje, sa ma intorc la munca, sa vorbesc:)

astazi incep aici, cu un mesaj pentru toti cei care mi-au scris ieri (dar mai ales pentru prietenii mei): stiti cit e de greu sa deschizi computerul/telefonul si sa vezi avalansa asta de mesaje?! de urari de la oameni pe care tu-i iubesti si-i admiri pentru munca lor, oameni IMENSI cu care – in unele cazuri, te-ai intilnit o singura data in viata, sau oameni pe care nici nu-i cunosti, dar care-ti ureaza lucruri ca si cum te-ar stii de-o viata?

stiu ca sunt o prietena imposibila si ca “i’m a pain in the ass”; nu doar pentru ce fac de ziua mea (asta e bonus track:) ) , ci pentru ca pun presiune pe voi cind stiu ca puteti mai bine (la fel cum pun presiune si pe mine), cind ziceti voi ca nu mai puteti (desi tot razboiul e cu mintea noastra, nu cu ce e in jur).

dar stiti ceva? suntem chit! pentru ca si voi, prietenii mei apropiati (dar si cei pe care i-am vazut rareori sau niciodata), puneti o ingrozitoare presiune pe mine cind imi urati sa nu ma schimb, sa continuu sa descopar locuri si sa va povestesc despre ele, sa va povestesc despre oameni care sa va inspire etc.

suntem chit, da? nici voi si nici eu nu stim daca o sa reusim. dar ne straduim sa facem lucruri bune. cele mai bune din momentul ala.

*
cind mi-a povestit despre de ce nu stiu oamenii sa primeasca laude, Rodica Mandache mi-a mai spus ceva “pastram si vorbele bune si vorbele rele, acolo, undeva. diferenta e, ca la alea bune apelam citeodata sa ne vindece.”

multumesc frumos

4
2861
15 years ago

nea Nicu de la herghelie part 2

“eu vreau sa vin la toamna citeva zile, ma primiti sa stau aici?”
“sigur. ia noteaza numarul meu de telefon sa ma suni.”
“spuneti”
“stai ca nu-l stiu.”

scoate tacticos telefonul din buzunarul gecii de cowboy, apoi ii inlatura husa de piele maro. apasa pe taste si imi intinde ecranul
“ia si noteaza tu ca e mai bine asa, eu oricum nu vad. trece acolo: Nea Nicu.
acu’ suna-ma sa vad daca l-ai notat bine.”

in timp ce formez, ma fixeaza cu privirea care ascunde un zimbet ghidus. in citeva secunde, din palma lui incepe sa se auda un nechezat de cal.

“ce tareee, asa va suna telefonul?!”, rid eu aropiindu-ma.

“de la mine face, nu de la tine. si nici de la caii astia din grajd” spune Nea Nicu mindru tare.

*
cine e nea nicu?

1
1308

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!