Pentru aceste zile speciale de toamna, cu o vreme mult mai calduroasa decat obisnuit si cu o lumina calda, va recomand spre lectura o care la fel de speciala: “Povestiri de tinut in palma” – Yasunari Kawabata , o culegere de povestiri unele cat un status de facebook, altele de 4-5 pagini.
Yasunari Kawabata este un scriitor construit dintr-un aluat diferit chiar si de multi dintre scritorii japonezi si ca sa intelegeti cat e de sprecial, iata o anecdota prezentata in The Newyorker acum cativa ani intr-un profil despre Murakami: mama lui Murakami, profesoara de literatura japoneza i-ar fi spus fiului ei – Kawabata scrie literatura japoneza, tu… esti mai aproape de sufletul occidental.
* Kawabata este unul dintre cei doi scriitori japonezi detinator al premiului Nobel pentru literatura si are o tehnica speciala care, pusa la un loc cu cultura japoneza, reuseste sa surprinda in spatiu foarte ingust al expunerii literare foarte multe emotii, ca intr-o pictura, dar fara sa puna etichete, fara sa traga concluzii…
Citindu-l m-am gandit la americanul Raymond Carver si el un adept al minimalismului si la diferenta culturala – Carver iti induce unele concluzii, Kawabata e distant zen, echilibrat, iti arata o mica secventa de viata si te lasa sa te scufunzi in ea.
Aceasta este una dintre povestirile mele preferate din cartea care e un eveniment literar pentru ca, gratie traducatorului – Flaviu Florea, un rafinat om de cultura si mare iubitor al lui Kawabata – avem cateva povestiri care nu au mai fost traduse pana acum intr-o limba europeana.
De altfel, selectia de povestiri precum si glosarul si notele de subsol ale traducatorului, arata preocuparile lui Kawabata din foarte multe unghiuri. Personal cred ca era un domn care muncea mult pentru forma scurta a scrierlor sale… unul dintre prietenii sai povestea ca inainte cu cateva saptamani de a se sinucide s-a reintors la una dintre cele mai celebre scrieri ale sale Tara Zapezilor, considerate una dintre cele mai rafinate scrieri ale literaturii japoneze (despre este un tânăr care trăiește în Tokyo, specialist în arta baletului și a dansului, care nu știe să danseze, în ciuda faptului că știe poate mai bine ca oricine ce este dansul.) A luat aceasta scriere – e minunata, e tradusa si la noi, tot la humanitas, si a lucrat pe ea reducand-o la cateva randuri…
Cred ca intamplarea asta arata mult din caracterul sau, din incercarile de a scrie si rescrie pana la un echilibru magic al simplitatii.
Si un alt detaliu al caracterului sau. In expunerea sa la ridicarea premiului Nobel, Kawabata a vorbit si despre sinucidere – Oricat de alienata ar fi lumea de azi, sinuciderea nu e o forma de iluminare. Oricat de admirabil ar putea fi, un om care se sinucide e departe de spiritul ingerilor. Nu admir si nici nu am o simpatie deosebita pentru sinucidere, dar… cati dintre cei care analizeaza profunzimea lucrurilor nu s-au gandit si la sinucidere?
Cartea are povesti ironice, povesti cu un erotism special, intamplari ca niste secvente desenate din viata si, cum spuneam, e o experinta foarte speciala si delicata fata de orice altceva ati citit pana acum.
