daca n-ati fost in sala sindicatelor aseara ca sa vedeti trupa Inbal Pinto – Avshalom Pollak, nu stiti cum e senzatia pe care o traiesti cind vezi, pe muzica lui Arvo Part –mirror in mirror -, cum un domn merge in echilibru precar pe niste scaune care-i dispar din spate pe parcurs ce inainteaza, pentru a-i fi puse in fata printr-un joc in triunghi pe care-l fac 2 dintre colegii lui.
daca rateaza miscarea, daca unul dintre scaune aluneca un pic mai mult, barbatul nu mai are “drum”, cade in gol.
totul se petrece cu o viteza uluitoare si scaunele – ca in jocul acela cu sarpele de pe computer/telefon – parcurg toata scena. odata cu ele si barbatul. care cara in spate o femeie. si-o valiza. in care e toata viata lui.
cind colegii lui schimba traseul scaunelor, el ramine intepenit in mijlocul scenei, iar colegii se aseaza in lateral sa-l priveasca.
iar domnul e singur, chiar daca are femeia in spate.
si trebuie sa se confrunte cu privirea celorlalti. a colegilor. a publicului.
foto Sebastian Marcovici/ FITS 2011
