Text de Raluca Antuca
Să facem un mic exercițiu de imaginație!
Cum ar fi dacă peste câțiva ani ți-ai da seama că nu-ți place domeniul în care profesezi și că job-ul de la care te intorci seara târziu îți lasă un gust amar? Dacă ești îndeajuns de curajos, iei atitudine și îți direcționezi toată energia către ceva nou, care să-ți aducă satisfacție. Problema este că, în anumite cazuri, situația este iremediabilă, iar o schimbare ți-ar da toată viața peste cap.
În cazul tatuajelor, treaba este clară. Cuvântul “tatuaj” provine de la “tatouas”, unde “ta” înseamnă a desena, iar “atous” înseamnă spirit. Conform originii tahitiene, tutuajul este reprezentarea spiritului. Adică oamenii simt nevoia de a se exprima cu privire la propria identitate, ba chiar personalitate, prin desene pe propriul corp.
Subiectul este atât de controversat, încât nu o să fac referire la tinerii rebeli care au vrut să fie cool, iar acum sunt priviți urât la interviu de către angajatorul tradițional. Nici la cei care au trecut printr-o iubire definitorie pentru viața lor și au simțit nevoia să-și scrie pe mână “Vasilica” sau la cei foarte credincioși, care lângă tatuajul cu Jesus de pe umăr, au scris cu litere italice “Only God can judge!”.
O să fac referire la acei oameni care văd tatuajul ca o formă de artă și care și-au consacrat trupul acestei pasiuni. Ce-mi place mie este faptul că se potrivește cu stilul lor; este un melanj de atitudine, modă și personalitate. Trebuie să ai mult curaj să alegi forma asta de exprimare și nu alta. Interesant este cum același tatuaj sugerează lucruri diferite la 20 de ani și la 60 de ani. Mai ales că intervin schimbări și în gândire și în fizic…
În ultimele poze, Isobel Varley, cea mai tatuată femeie vârstnică din lume (deși nu ai zice că nu este în floarea vârstei).
