am fost un mare fan al lui Jay Leno si-mi pare foarte rau ca l-au convins sa plece de la The Tonight Show (am mai scris despre asta, atunci cind am povestit despre Lacrimile lui Jay Leno), asa ca am asteptat incruntata si curioasa sa vad cum suna primul monolog al lui Jimmy Fallon, inlocuitorul de Leno.
eram foarte curioasa cum vor smecherii audienta ca mine, care e din grupul de fani ai lui Leno, si mai voiam sa vad cam cum se va descurca in fata emotiilor.
pentru ca desi are multi ani de experienta, miza fiind foarte mare si marcind pentru el un moment istoric, eram sigura ca Fallon o sa aiba emotii.
(fanii lui Fallon il plac oricum, pentru primele show-uri nu ei sunt miza. e la fel ca la alegeri – ii intereseaza indecisii si “dusmanii” )
ceea ce puteti vedea in urmatoarele minute e despre manipulare si despre profesionalism;
si-a adus parintii in sala, a vorbit despre copilarie, i-a multumit lui Leno intr-un fel in care mi-a amintit de campaniile politice: nu s-a comparat cu el, nu s-a asociat cu el, dar l-a mentionat ca fiind parte din istorie – ba chiar a pus si un grad de simpatie acolo din… pauzele dintre cuvinte.
a avut emotii si i-a facut placere sa le arate pentru ca stia ca vor genera reactii pozitive.
si ce mi se pare minunatia manipularii acestui discurs (intr-un sens pozitiv) e ca a incercat sa cistige publicul lui Leno prezentindu-se “un copil” (al parintilor lui) – pentru ca fidelii lui Leno sunt mai in virsta decit el si a vrut sa gaseasca nisa lui prin care sa rezoneze cu ei.
super smart;
altfel, mi-ar placea ca mesajul de la sfirsitul monologului sa se gaseasca si la show-urile noastre de seara: “sa va facem sa zimbiti, ca sa adormiti linistiti si sa aveti o viata lunga”
