Vom mai iubi la batrinete? In sensul cel mai direct al iubirii: fluturasi in stomac, tremur de emotie la gindul revederii, dorul etc etc…
Dupa 40 – 50 – 60 de ani, ba chiar dupa 70 de ani, voi mai pastra in noi prospetimea de a ne bucura in orice clipa de suspance-ul seductiei, de tensiunea energiilor sexuale dintre doi potentiali parteneri?
Sau, pentru ca stim foarte bine cum e dansul asta, nu vom mai pune tensiune/energie/spirit suficient(a) in pasii si gesturile noastre.
Sau, pentru ca am “furat-o” de multe ori, ne vom resemna, aparindu-ne de orice ne iese in cale.
*
Din ce inaintam in virsta, simtim ca in mintea noastra am ramas ca la 20 de ani, chiar daca trupul nostru incepe sa raspunda cu intirzieri de milisecunde la solicitarile gindurilor noastre.
Dar stim ca milisecundele astea se vor face secunde cindva, apoi minute; cindva vor deveni ore, zile, ani…
Si, banuim, ca distanta intre gind si fapta va ajunge cindva asa de mare incit nu va mai fi dusa la bun sfirsit. “la c(ar)e bun?!”
*
Sunt fascinata de gindul posibilitatii unei indragosteli profunde, unice, la o virsta la care instinctul – reflexul format in ani – ne-ar tine departe de aruncatul in gol cu capul inainte.
Si cum sa fie iubirea asta ca sa nu para trista? Sau, mai exact, ca sa nu fie trista.
*
Mi-am adus aminte de gindul asta al iubirii la o virsta la care presupui ca nu se mai iubeste, citind Batrini indragostiti de Alasdair Gray (o carte care urmeaza sa apara la Ed. Polirom).
Pe aceeasi tema, Jurnalul unui batrin amant, Marcel Mathiot(Ed Humanitas)