text de Eliza Manolescu
Fondatoarea La DoubleJ, o eticheta in lumea modei din Italia cunoscuta pentru textilele indraznete, jucause si foarte colorate, JJ Martin a creat o colectie de aranjamente pentru masa, dedicata iubitorilor de design interior din lumea intreaga, cu printuri caleidoscopice, culori vibrante si modelele maximaliste. Sunt atat de frumoase, incat va fi o placere sa mananci din aceste farfurii.
Colectia de vesela include un set din portelan chinezesc pentru cina, platouri pentru desert si vase pentru supa, ce se potrivesc perfect cu fetele de masa si servetelele imprimate cu modele vintage, care sunt aceleasi cu cele pe care Martin le foloseste in colectia de imbracaminte. Astfel, iti poti impresiona oaspetii cand vei purta o rochie asortata cu servetelele sau fata de masa.
De la ilustratii cu paun din secolul al XVIII-lea pana la motive florale complicate, aceasta colectie-statement a fost realizata pentru iubitorii de printuri si culori vii. “Intotdeauna am aranjat o masa foarte distractiva si puternic colorata. Pentru mine, mai mult este tot mai mult”, a declarat creatoarea pentru Arhitectural Digest.