saptamina trecuta am fost la repetitia finala a unui nou spectacol de la TNB: Fata din Curcubeu.
***
piesa asta n-are nimik din lucrurile cu care sunteti obisnuiti la TNB (ma bucur tare ca sefii TNB au acceptat sa se joace in sala 99 a “marii scene bla bla”). piesa asta e moderna. si fara decoruri complicate. ar putea foarte bine sa se joace la Godot.
desi e mai bine ca nu se joaca la Godot, pentru ca v-ati fi baut vinul in sughituri de plins.
***
am vazut piesa cu 10 spectatori in sala, majoritatea oameni de teatru – adica actori – si, desi in teorie sunt antrenati sa se apere de ce vad de pe scena, toti spectatorii, dar absolut toti, au plins din greu.
si-au ris zgomotos.
eu ma chinuiam sa nu sughit cind pling, macar sa pling in tacere ca sa nu deranjez – pentru ca sala e mica si se aude orice rasuflare.
***
Fata din curcubeu e o piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar, cu Tania Popa in rolul principal (si singurul din piesa). e povestea unei femei spusa din scurte momente separate de cintecele emotionante (tot Tania cinta sustinuta la pian de Marian Hincu); fiecare moment incepe cu risete si sfirseste cu lacrimi (alte tale, spectatorule).
Fata – eroina – se dezbraca pas cu pas, si la propriu, dar si din povesti si descoperi de ce e astazi homeless si ce inseamna pentru ea iubirea si dorul. si e atita inocenta in ea, desi e curva in cinematograful Curcubeu, incit iti vine sa o iei acasa. sau macar sa o imbratisezi.
***
cel mai tare am plins la o secventa in care Fata nu rostea nimic. isi aseza mincarea – un cartof fiert – intr-o farfurie, isi pregatea tacimurile si-si punea un servet de pinza drept babetzica. ea, o fata homeless.
si-am mai plins mult la sfirsit, dupa aplauzele finale; fusese un moment lung in care lumina era oprita, cind s-a aprins din nou, Tania era pe scena cu miinile la ochi si plingea in hohote. nu se putea opri, desi piesa se terminase de citeva minute.
***
va rog tare sa va duceti sa vedeti Fata din Curcubeu la TNB. o sa vedeti ce inseamna teatru cind o actrita – singura, singura pe scena (fara trape care sa se ridice, fara rochii sclipitoare si coafuri sofisticate, fara “cioace” actoricesti) – tine publicul cu atentia la maximum aprinsa; si-l face sa rida si sa plinga.
minunat spectacol.
P.S. sa aveti bacnote de un leu cu voi. va rog.
