e in dilema un articol semnat de Alice Georgescu – „Baterea de cîmpi, ca (auto)critică” – in care pe 4000 de semne doamna Georgescu povesteste cum directorii de teatru ii iau pe criticii cu scoala deoparte dupa spectacole si-i intreaba „cine e aia/ala care scrie la… ca numai prostii scrie? si n-are nici scoala”. Doamna Georgescu adauga insa ca aceiasi directori de teatru se mindresc cu cronica pozitiva a neavenitului, uitind ca nu mai au scoala de specialitate.
textul se incheie cu un PS
Acest text se dedica, odata cu vibranta recunostinta a autoarei, actritei Valeria Seciu si interpretarii sale (rolul Lady Macbeth) din spectacolul Macbeth. Un studiu propus de Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava” si de teatrul National din bucuresti si datorat regizorului Radu Penciulescu.
Inteleg de aici ca dna Georgescu e suparata pe criticile nefavorabile in directia doamnei Seciu, dar ce nu inteleg e de ce nu merge pina la capat sa numeasca personajul/personajele care a(u) generat supararea domniei sale.
Cea mai celebra dintre cronicile negative pentru acest spectacol e cea semnata de Cristian Tudor Popescu in Gindul . Cu tot respectul si toata admiratia pentru doamna Seciu, subscriu pina la ultimul punct la ceea ce scrie CTP. Mai ales ca am vazut aceeasi reprezentatie, dinsul stind 2 scaune in spatele meu.
De ce nu merge doamna Georgescu pina la capat in textul ei?
N-a citit cronica lui CTP?
Ma indoiesc, stia ca e in sala, stia ca plecase la pauza, cu siguranta a urmarit sa vada ce va scrie.
*
De ce scriu despre asta? Pentru ca atitudinea doamnei Georgescu mi se pare definitorie pentru noi ca popor; criticam in virf de buze fara sa mergem pina la capat, ca sa nu suparam pe nimeni, dar ne aratam superioritatea.
Plus ca atitudinea asta: „doar prietenii din gasca noastra au dreptate/sunt cei mai tari, scriu cronicile care conteaza” e, ma iertati, manelista.
*
Saptamina trecuta, la Sibiu, eram in fata unui domn care are ani de scoala despre teatru aproape citi ani am eu de cind m-am nascut: Cristian Radu.
domnul Radu m-a provocat:
– Spune-mi creatori romani contemporani care influenteaza istoria universala. care conteaza si afara.
Sa nu zici Eliade, Brincusi, Ionescu, Muller pentru ca s-au format pe alte meleaguri.
N-am fost in stare sa numesc pe cineva la fel de puternic ca acestia si Cristian Radu a concluzionat: ar trebui sa acceptam ca suntem provinciali in domeniul asta.
*
m-a urmarit mult demonstratia lui si expresia „suntem provinciali” si mi-am dat seama ca are mare dreptate: nu suntem provinciali doar in cultura, suntem provinciali ca natie.
daca am accepta asta si-am folosi ambitia provincialului care vrea sa razbata, sa-si faca un rost, poate am progresa in lume.
numai ca noua ne e mai usor sa spunem ca „ai nostri sunt cei mai tari” si traim in propria manea.
manelisti. asta suntem. cu totii.
