am un documentar despre viata lui Marcello Mastroianni povestita chiar de el… absolut genial. vezi cadoarea si bunul simt al unui om care era unul dintre cei mai mari actori ai lumii si care nu s-a vazut asa niciodata.
iata citeva fragmente din ce povesteste…
am inceput sa lucrez la 11 ani. primul meu fim a fost la 11 ani. prietenii de familie ai parintilor mei aveau unul dintre cele trei restaurante din Cinecitta si imi dadeau vouchere ca sa pot intra in studio. altfel nu aveai cum sa intri pentru ca era un paznic urias. la primul film am fost figurant intr-un bilci. am luat-o si pe mama, a jucat si ea. 11 lire am cistigat si trebuei sa recunosc ca munceam nu doar pentru ca voiam sa fac eu cinema, ci si pentru ca aveam nevoie de bani.
*
dolomitii – pastrez muntilor astora o amintire profunda. prima data cind am plecat din cartier (pentru ca noi nici in centrul orasului nu mergeam, stateam in cartierul nostru ca un satuc), am fost intr-o excursie in dolomiti. am furat mere, am mincat afine, am facut excursii, ne-am catarat, iar mie muntii mi s-au parut uriasi si surprinzatori: mai apareau si copaci si poienite. e una dintre cele mai impresionante amintiri ale mele.
*
mama lucra la Banca Italiei ca dactilografa, iar colega ei era Maria sora regizorului Vitorio de Sica. Eu imi doream mai mult ca orice sa fiu actor si m-am rugat de mama sa mergem in vizita la Maria si s-o rugam sa scrie un bilet de recomandare catre fratele ei…
mi-a scris, m-am dus (aveam 14-15 ani), am apucat sa zic “am o recomandare de la sora dvs” si m-a trimis acasa sa invat. am venit si vara urmatoare… si timp de 5 ani m-a tot trimis acasa… chiar si cind am ajuns sa lucram impreuna tot mai ridea de mine. era minunat si foarte frumos, l-am iubit mult.
*
cind a inceput sa joace in filme si parintii vedeau si de 3-4 ori un film cu el
mama era surda (surzise de multi ani, de batrinete), tata era orb (avea diabet, orbise din cauza asta), erau in sala de cinematograf ca Stan si Bran, ii enervau pe toti. Mama intreba: “ce zice?” si tata ii raspundea “aia si aia”… apoi tata intreba “ce face?”
*
despre televiziune
fellini mi-a zis : “obisnuiam sa ne uitam la marilyn pe ecran urias, la cinema, si sa ne ni se para colosala; acum o privim la televizor, mica, intre ramele unui ecran”.
televiziunea e o inventie colosala: am vazut primul om care a mers pe luna! dar modul in care folosim noi televiziunea…. mamaaaaa. (…) game show-urile stupide, tinerele care se plimba pe podiumuri si se vorbeste despre ele ca si cum ar fi Greta Garbo e cu o sau Marie Curie…. e cu adevarat cretina ceea ce numim televiziune; eu nu ma mai uit decit la documentare.
***
nu gasesc pe yotube fragmentele cele mai frumoase si emotionante, dar puteti simti un pic (9 min) din poveste… aici despre La dolce vita, chiar daca e in italiana. pentru cine vrea documentarul cu subtitrare (are o ora jumatate si muuulte povesti), lasati un comentariu si va dau DVD-ul.
***
