Din martie trecut e una dintre cele mai cunoscute românce. A fost cea mai mediatizata dintre cei trei jurnalisti rapiti, nu pentru ca era femeie, ci pentru ca tatal ei avea coloratura politica. S-au scris despre ea mii de pagini, dar nimeni n-a intrebat-o cum s-a schimbat dupa o asemenea experienta.
La un an de la evenimentele din Irak, Marie Jeanne Ion vorbeste in exclusivitate pentru Tabu, despre cât de mult i s-a schimbat viata dupa intâlnirea cu mujahedinii.
tabu: Cum te-a afectat aceasta experienta?
Marie Jeanne Ion: Cine mi-a fost prieten, mi-a ramas prieten. Cât despre ceea ce s-a spus, au fost câtiva care au preferat sa nu se amestece sau sa se retraga, ca sa nu fie intrebati de altii: „Tu o cunosti, ce parere ai?”
tabu: Care este cea mai mare nemultumire din ultimii ani?
M.J.I.: Mi-am neglijat foarte tare viata privata. Am avut zile in care am dormit la munca. Atunci când a izbucnit razboiul din Golf, eu faceam dosarele cu familia lui Sadam si am stat trei nopti la Prima. Dar realizezi, la un moment dat, ca ai alte drumuri decât membrii familiei tale si nu mai stii lucruri despre ei, iar asta nu e in regula.
Când eram captivi, vroiam sa le cerem scuze a lor nostri pentru ceea ce am facut.
|mi dadeam seama ca am luat decizii fara sa ma gândesc ca ar putea sa aiba consecinte asupra altora. |mi ziceam ca este meseria mea, viata mea; daca vreau sa fac ceva, nu trebuie sa intereseze pe nimeni. Dar era o ratiune gresita pentru ca s-a intâmplat ce s-a intâmplat si au avut multi de suferit.
tabu: Ce regreti?
M.J.I.: Am facut o foarte mare greseala ca am avut incredere in niste oameni. Nu mi-am putut inchipui ca cineva ar fi putut avea o minte atât de diabolica. Am stat si am cernut: nu faptul ca am plecat a fost problema, ci faptul ca am avut incredere in cine n-a trebuit. Poate ca daca se stia ceva, o avertizare n-ar fi stricat, dar asta este, asa au curs lucrurile.
tabu: Daca ar fi sa compari, crezi ca parintii au suferit mai mult?
M.J.I.: Nu-mi dau seama. E posibil ca ei sa fi suferit mai mult. Atunci când este o situatie de genul asta cred ca e instictul animalic care iti zice „fa tot ce poti ca sa traiesti”. Se spune „sa nu-i dea Dumnezeu omului cât poate sa duca“, dar vorba asta este pentru ca omul poate sa duca foarte multe. O situatie de criza te intareste si te concentrezi pe detalii, nu te gândesti ce faci peste câteva zile, ci peste câteva ore, peste câteva minute. Valorile se schimba, ai alte repere.
Acum sunt mai apropiata de parintii mei. {i culmea, pâna acum nu aveam o relatie foarte buna cu tata pentru ca este o persoana autoritara, eu sunt foarte incapatânata si nu reuseam sa comunicam. Acum incerc sa inteleg mai mult, mai trec de unele lucruri si fac unele concesii. {i face si el la fel, in mod clar.
tabu: Dupa o frica asa de mare de ce te mai temi?
M.J.I.: Spaima mea cea mare a fost moartea. Ideea ca dispari si nu lasi nimic in urma. Au fost multe momente in care a trebuit sa ma impac cu gândul ca pur si simplu in 10 minute s-ar putea sa mor. |n clipele alea, se produc niste schimbari in tine. Ajunsesem la un moment dat sa-mi zic ca o sa vina, o sa-mi traga un glont in cap si dupa aia o sa se termine totul.
Altfel, inainte imi era frica sa dorm singura in casa in intuneric. Nu imi mai e frica, gata s-a terminat si cu spaima asta.
Mi-a fost si imi mai e frica de singuratate. Cred ca daca acolo as fi fost tinuta singura, as fi iesit modificata psihic. ~sta a fost norocul meu, ca am fost tinuti impreuna.
tabu: Pe o scala de la 1 la 10, cât de frica ti-a fost?
M.J.I.: 15.
tabu: Alte schimbari pe care le-ai constatat la tine?
M.J.I.: Acum ma emotioneaza mai multe si mai mult. Am cam plâns anul asta, cred ca sunt niste manifestari normale. Dupa ce treci prin asa ceva nu poti sa mai tii in tine foarte bine sentimentele, si atunci plângi, râzi mai mult decât o faceai inainte, iti exteriorizezi mai mult trairile.
Am mers la psiholog, mi-a zis ca m-am descurcat bine.
tabu: Te-ai mai duce in zone de conflict?
M.J.I.: Acum nu, dar peste o vreme m-as duce sa-mi fac meseria.
Acum cred ca, daca Doamne fereste s-ar intâmpla ceva, exista posibilitatea sa nu mai pot reactiona la fel. Nu sunt spaime sau lucruri clare de care sa spui ca ti-e frica. Dar sunt intâmplari care revin si te blochezi. A fost o vreme indelungata, la inceput, când ne-am intors acasa, când mi-era frica sa conduc. Mergeam pe strada si vedeam o culoare, un sunet, ceva care imi aducea aminte de niste chestii si pur si simplu aveam flash-uri. {i mi-era frica sa nu fac accidente. Cred ca e bine sa las o vreme lucrurile sa se sedimenteze si dupa aia mai vedem.
tabu: Jurnalistii au fost mai interesati de scenarii, decât trairile si sentimentele voastre. Spre exemplu, igiena ta: ca femeie aveai alte nevoi. Nu te-a intrebat nimeni cum te-ai descurcat.
M.J.I.: Organismul se adapteaza la tot felul de situatii. |n conditii extreme, din cauza stresului, panicii, alimentatiei, ti se adapteaza corpul hormonal si te ajuta singur.
Sa-ti dau un alt exemplu de cum te comporti in captivitate. Când e un spatiu strâns exista efectul de buncar. Te enerveaza ca cineva tuseste si tu esti cu gândurile tale, nu mai vrei sa accepti realitatea, si vrei sa dormi pentru ca atunci când dormi te visezi liber. Cred ca ala e punctul in care poti sa o iei razna. Dar trebuie sa-ti pastrezi ratiunea si sa-ti spui: „mai, ala tuseste ca e bolnav”. Trebuie sa faci tot timpul apel la ratiune.
tabu: Unde vei fi peste 10 ani?
M.J.I.: La casa mea, cu familie, cu copii. Doi. (râde) E bine sa ai de rezerva.
tabu: Pentru ca ai simtit pe pielea ta cum este sa ti se despice viata in patru, esti mai precauta cu forma de prezentare a stirilor?
M.J.I.: Eram precauta si inainte, dar da, s-a schimbat ceva in mine, si sunt mai atenta acum. N-ar fi adevarat sa zic ca mi-a intrat in suflet etica pe care am invatat-o in facultate, ca am crezut eu din suflet in ea, dar sunt lucruri de bun simt pe care le-am invatat acolo si pe care le respect. Sa nu spui neadevaruri, asta e ceva ce trebuie respectat mereu.
tabu: Da-mi un exemplu recent in care ai fost mai precauta.
M.J.I.: Cazul Romanita Iovan. |nteleg foarte bine experienta ei, s-a intâmplat un accident nefericit acolo, dar in nici o tara din lume, pâna nu e judecat omul respectiv, nu i se pun etichete. Au fost multe lupte pe tema asta, dar eu am fost de partea eticii: nu citam trei nebuni care striga in strada pentru ca nu este asta opinia generala. Spre bucuria mea, s-au tinut lucrurile in frâu la Focus.
tabu: Supraexpunerea te transforma intr-o vedeta. Daca ati fi fost americani, ar fi aparut carti si filme cu povestea voastra.
M.J.I.: Eu nu m-am comparat cu o vedeta. Ceea ce s-a intâmplat nu-mi confera sub nici o forma nici un fel de un statut de vedeta, n-am facut ceva super bun pentru societate, n-am demonstrat un talent iesit din comun. A fost o intâmplare stupida, din care am incercat sa ies in viata. Am devenit un om cunoscut pentru ca lumea a suferit pentru mine, dar nu o vedeta.
tabu: Dar nu crezi ca televiziunea a participat la cresterea gradului de simpatie fata de voi? Asa isi crestea si ratingurile.
M.J.I.: A fost mutual benefic. Habar n-am care a fost linia editoriala pentru ca nu am stat sa citesc transcrierile la tot ce s-a spus in perioada aia.
{tiu foarte bine, asa cum spuneai si tu, ca media a câstigat un pic de pe urma acestei chestiuni. {i eu daca as fi fost in redactie, m-as fi luptat sa am stiri pe post. Dar nu stiu daca a fost puterea televiziunii in a solidariza oamenii. Cred ca televiziunea a facut cunoscut cazul dar, chiar si dupa ce presedintele a explicat lucruri, s-a continuat sa se promoveze scenarii.
Cred ca au fost niste medii care aveau interese. Asa ca nu datorita expunerii s-a creat valul de simpatie, ci pentru ca oamenii, care traiesc in tara asta saraca, cu probleme grele, au inca inima.
tabu: Te-ai gândit sa scrii o carte despre aceasta experienta?
M.J.I.: O sa scriu o carte, dar nu despre ce mi s-a intâmplat pentru ca asta s-a tot scris si povestit. A fost o conferinta de presa sângeroasa.
tabu: Atunci nimeni n-a fost curios sa va intrebe de emotiile voastre…
M.J.I.: Tocmai de asta, pentru ca exista o prapastie foarte mare intre asa zisa elita si oamenii de rând. Elita are interese si-atunci conferinta de presa a fost cum a vazut-o toata lumea. Nu ma asteptam sa vina cineva sa imi plânga pe umar. Dar nu doresc nimanui sa treaca printr-o asemenea experienta.
tabu: Dar cartea?
M.J.I.: As vrea sa scriu despre ce se intâmpla intr-adevar in Irak, oamenii care sunt interesati de zonele de conflict nu inteleg ce se intâmpla de fapt. Acum am vazut pe pielea mea, ca aceste grupari nu sunt interesate de ideologii, ci fac pur si simplu afaceri. Rapirile sunt o afacere in Irak. Ideologia a murit de mult, Sadam a transformat totul, oamenii sunt foarte pragmatici. Ne miram ca apar peste noapte grupari necunoscute care au rapit pe cine stie cine. De fapt s-au adunat trei prieteni, si-au dat un nume, si-au facut o sigla pe computer, au pus-o pe imagini si uite cum s-a infiintat o temuta grupare terorista. {i scoate bani, si-si face si publicitate. Iar lor le place la nebunie publicitatea, au invatat-o de la Sadam caruia ii placea sa apara la televizor si sa fie marele conducator.
Ei se bucura foarte tare ca lumea reactioneaza la faptele lor, ca ceea ce fac ei acolo intr-un sat oarecare are efecte colosale intr-o alta parte din lume.
tabu: Luna asta se face un an de la momentul rapirii.
M.J.I.: Da, in martie o sa fie a doua noastra zi de nastere. Ne-am promis ca o sa sarbatorim, am stabilit asta de multa vreme.
Nu mi-e teama ca vor face bilanturi la un an de la momentul rapirii. N-am ce sa fac. E ceva ce s-a intâmplat in viata mea, a tinut de destin pentru ca nimeni nu si-a putut imagina asa ceva, si trebuie sa traiesc cu asta. E ca si cum mi-ar fi crescut o mâna, ce sa fac sa mi-o tai?! N-am cum, trebuie sa ma adaptez.