ieri seara, pe la ora 11 si ceva ma aflam in aeroportul din milano, in asteptarea avionului care sa ma duca la budapesta. asteptam de mai bine de 2 ore si imi luasem orice speranta de a mai prinde avionul de la escala pt bucuresti (mai erau cam 20 de minute pina la decolarea de la budapesta).
imi luasem de mincare de la duty free, imi luasem si reviste, asa ca citeam linistita, asteptind orice ar fi fost sa vina.
mi-am dat insa seama ca promisesem colegilor ca merg cu ei astazi la impaduriri si ca e foarte posibil sa nu pot ajunge, asa ca l-am sunat pe cristi, directorul de productie, care ma convocase.
– nu cred ca mai ajung pentru ca sunt inca in aeroport. probabil -daca am noroc- ajung pe la 8 dimineata acasa si o sa fiu varza.
– nu se poate,trebuie sa mergem cu totii. nusa (brand managerul) a zis ca trebuie neaparat sa mergi. daca vin sa te iau la 11 juma e bine?
– dar ne cheama realitatea sa plantam copaci sau ce? ca o sa fiu obosita tare. nu putem sa salvam planeta in alta zi?
– nu. e o actiune cu niste prieteni, mergem cu toata redactia, trebuie sa mergi.
*
asa ca n-am avut incotro, am oftat si m-am gindit ca uite cum salvam noi planeta cind eu mor de oboseala. dar mi se parea f ciudat ca si nusha si cristi insista sa merg, desi ei sunt primii care m-ar proteja cind as fi obosita si m-ar salva de la chestii de munca.
am ajuns la bucuresti cu un mare noroc la ora 4 dimineata, la ora 10 Cristi a sunat sa ma trezeasca, la 11 era la mine in fata blocului impreuna cu sotia lui, Cristina.
am povestit ce-am povestit (aveam de spus lucruri de la milano, ei aveau de spus povesti), asa ca nici macar n-am fost atenta unde mergem… pina am vzt un panou “aerodromul aurel vlaicu” si m-am prins: salvatul planetei era saritul meu cu parasuta
cadou din partea redactiei (cu participarea exceptionala a lui Razvan, tatal minunatului de minune Mike) de ziua mea, sa-mi indeplinesc o nebunie: sa sar cu parasuta.
*
ce nebunie trebuie sa fi fost pe ei aseara cind eu am zis ca nu mai merg la plantat de copaci, cit or mai fi injurat ei liniile aeriene pentru intirziere, cum m-au tinut cristi si cristina de vorba tot drumul ca sa nu intreb unde mergem, cum stia razvan care e prognoza meteo direct de la otopeni (adica mega mare deranj si intrebari si documentari ca sa sar io cu parasuta), cum isi facuse planul nusha ca vine la usa si ma trezeste si tot merg, cum a venit sinziana ca o zina sa-mi faca poze, cum au incercat sa-l convinga pe bumbutz sa -mi spuna ca tre mai mergem o tura la tirgsor ca sa ma scoata din casa, cum se interesa discret ana daca am ajuns in tara si sunt bine…
am niste colegi minunati si ii iubesc tare.
*
n-am sarit din cauza de vreme, dar miine sau saptamina viitoare executam saltul.
*
inchei insa o saptamina absolut magica, despre care o sa am de povestit nepotilor in multe ierni la gura sobei.
