Tag : natura

bazavan simpaCum m-am trezit cu un parc pe un perete la birou…(Si pe aceeasi pagina cu Simona Halep:) ) –

Cum m-am trezit cu un parc pe un perete la birou…(Si pe aceeasi pagina cu Simona Halep:) ) –

Dorna a facut public ieri un film cu o surpriza pe care mi-a facut-o impreuna cu Bogdan Nicolai: un mini parc pe un perete la birou. Viu. Real! Nu o carpeta sau o fotografie:)

Sa va spun si ce nu se vede dincolo de acest film.

Stiam ca va fi o surpriza, dar nu stiam CU CE e surpriza.

Pe holul biroului era un deranj si o agitatie mare mare , dar Bogdan ma tinea de vorba pe canapea intr-un mini interviu (cum e el obisnuit:) ) – mai intrebam eu ceva, mai povestea el ceva.

Aveam operatorii alaturi, ne filmau in timp ce vorbeam.

Ce discutam dincolo de ce se vede in film era despre nevoia noastra de a petrece cat mai mult timp in natura, si a mea si a lui.

Nu stiu daca stiti ca Bogdan Nicolai alearga. Muuuulti kilometri. A facut un semi maraton si se pregateste de un maraton. Imi povestea ca de cand alearga a inceput sa vada prin parc detalii care arata cat de frumoasa e natura. Are o teorie a lui despre cum ii functioneaza creierul la alergare, dar il las pe el sa scrie pe blogul lui, cand va dori, despre asta.

Eu ii povesteam despre cum m-am mutat in prima mea casa inchiriata luand decizia dupa… copacul din fata blocului. O minunatie de Paulownia, iar eu aveam balconul fix intre flori.

Si despre cum scriu cel mai mult in parcuri, pentru ca pot sta singura la racoare, intr-o atmosfera care n-are legatura cu betoanele urbane. Intre care – betoane adica – n-am incotro si imi desfasor intalnirile pentru ca, oricat mi-as dori, nu pot sa-mi fixez intalniri de lucru la o terasa in parc:)

Ma rog, am mai discutat si despre proiectele noastre separate, despre ce am vrea sa mai facem in lunile urmatoare… si pentru ca ne-am mutat in casa noua, eu si colegii mei – nu m-am mutat cu Bogdan:)  -, am ajuns sa-i arat si biroul meu cel simplu si simpa.

*

Acum e mult mai S!mpa, practic e totul simpa pentru ca pe un perete intreg e o instalatie dintr-un muschi care are numele blogului meu, muschi care traieste fara sa fie udat. Adica se hraneste cu umiditatea din camera (ceea ce pe zilele astea de canicula cu umiditate mare, e un rai).

Supriza asta mi-a fost facuta, cum spuneam, de simpaticii de la Dorna care au o campanie foarte frumoasa #NaturaUndeNuTeAstepti si le creeaza oaze de verde in urbanul gri prietenilor lor sau celor care isi inscriu prietenii in campanie.

Eu banuiesc ca m-au ales pentru o asa surpriza, dincolo de dorinta mea organica de a petrece cat mai mult timp in natura (locuiesc in dumbrava minunata, va amintiti, da?) si pentru faptul ca ma incadrez la categoria prieteni: am fost in Tara Dornelor, am vazul locul de unde Izvoraste Dorna si parcursul apei pana la imbuteliere. Am scris (alaturi de alti trei domni respectabili) povestile oamenilor din Tara Dornelor intr-o carte care face parte dintr-un proiect pe care –l iubesc tare “Dupa Noi”, un proiect care ne ajuta sa constientizam ca e foarte important ce lasam dupa noi copiilor si generatiilor viitoare.

Suntem, deci, prieteni.

Dar stiti ce ma bucura imens si imi hraneste un pic ego-ul (o sa-l pun la punct imediat dupa ce ma laud putin, stati fara grija)?

Era singura mea sansa sa fiu alaturi de minunata Simona Halep in acelasi spatiu virtual.

Acum suntem amandoua pe pagina Dorna si o sa-mi fac print screen sa pastrez pentru “generatiile care vin dupa noi”:) Simona e imaginea campaniei prin care Dorna strange bani ca sa doneze incubatoare pentru maternitatile din Ro.

Acestea fiind spuse, va doresc o zi racoroasa. Poate aveti noroc si va inscrie cineva in Campania Dorna #NaturaUndeNuTeAstepti si apare peste noapte un parculet in sufragerie. Pana atunci insa, beti muuuuuulta apa, ajuta pe canicula asta.

4419
platform_a-3-900x600Cafeneaua din Coreea de Sud care imită natura

Cafeneaua din Coreea de Sud care imită natura

Text de Raluca Antuca

Nu mă pricep eu prea bine la arhitectură, dar știu să recunosc ceva inventiv atunci când văd.

Studio-ul de arhitectură platform_a a realizat o cafenea cu un concept foarte interesant. Se numește Platform_monsant și se află pe insula vulcanică Jeju din Coreea de Sud.

Arhitecții își propun să facă un melanj între natură și tehnologie, căci elementele naturale sunt evidențiate de fațadele cu oglinzi în care se reflectă apusul și marea. Cafeneaua are o formă dreptunghiulară, iar în interior accentul se pune pe lemn și pietre, ca o proiectare a naturii în clădire.

Se integrează foarte bine în peisaj și are un aer feeric!

platform_a-0-900x543 platform_a-1-900x822 platform_a-3-900x600 platform_a-7-900x600 platform_a-8-900x600 platform_a-9-900x760 platform_a-11-900x600

2151
Destroying-nature-is-destroying-life-3Campania Destroying Nature is Destroying Life

Campania Destroying Nature is Destroying Life

Text de Raluca Antuca

Destroying Nature is Destroying Life.

Acesta este sloganul unei campanii care ne amintește că distrugerea naturii duce inevitabil la distrugerea florei și faunei din lume. Iar dacă aceste elemente natural dispar, oamenii nu pot fi fericiți doar într-un mediu robotizat și updatat pe zi ce trece.

Designerul Surachai Puthikulangkura s-a ocupat de aceste imagini care folosesc expunerea dublă, un trend destul de popular în acest domeniu al graficii. Au fost făcute pentru agenția Grabarz & Partner și ne arată legătura foarte strânsă dintre faună și floră, dar și efectele negative pe care le au oamenii asupra lor.

Imaginile au un impact foarte mare, mai ales dacă vă uitați la ele cu mare atenție. Detaliile se îmbină foarte bine și sper ca această campanie să își atingă obiectivul, iar oamenii să fie conștienți că orice gest contează atunci când vorbim de mediul înconjurător!

Destroying-nature-is-destroying-life-1 Destroying-nature-is-destroying-life-2 Destroying-nature-is-destroying-life-3 Destroying-nature-is-destroying-life-4 Destroying-nature-is-destroying-life-5 Destroying-nature-is-destroying-life-6 Destroying-nature-is-destroying-life-7

1982
alexandrakehayoglou1Covoarele care îți aduc natura în casă

Covoarele care îți aduc natura în casă

Text de Raluca Antuca

Artista Alexandra Kehayoglou s-a născut în prima familie producătoare de covoare din Argentina, iar acest lucru a determinat-o să păstreze tradiția. Dar ea este tipul de artistă care nu se mulțumește cu banalități, așa că a găsit o modalitate inedită de a produce covoare care par a fi rupte dintr-un cadru natural.

Covoarele ei imită mușchii de copac, verdeața ierbii, apa sau tufișurile, iar altele reproduc cu fidelitate cadre din natură, astfel încât te simți într-o poiană sau în mijlocul pădurii. Ea folosește o tehnică specială, iar materialele și texturile sunt alese cu grijă în nuanțe de verde.

Lucrările ei sunt multifuncționale, adică pot fi folosite drept covoare, dar și pături sau pur și simplu tapițerii care îți aduc natura în casă. Pentru o singură carpetă, Alexandra lucrează în jur de două luni, dar rezultatul este unul fascinant. Inspirația ei a fost reprezentată de covoarele făcute în stil otoman.

alexandrakehayaglou2 alexandrakehayaglou4 alexandrakehayaglou7 alexandrakehayaglou8 alexandrakehayaglou9 alexandrakehayaglou12 alexandrakehayaglou13 alexandrakehayaglou15 alexandrakehayaglou16 alexandrakehayaglou18

2429
ugalek-0-900x448FOTO- Natura în culorile anului, Rose Quartz și Blue Serenity

FOTO- Natura în culorile anului, Rose Quartz și Blue Serenity

Text de Raluca Antuca

Bănuiesc că ați aflat până acum de culoarea anului 2016, care de fapt este reprezentată de două culori pastelate- Rose Quartz, un roz pal și Blue Serenity, un azuriu liniștitor. Deși diferite, cele două se îmbină perfect cromatic și promit să ne facă zilele mai senine.

Dacă bloggerii de fashion deja s-au gândit la câteva combinații în trend, pentru a evidenția cel mai bine aceste culori alese de specialiștii PANTONE, un fotograf din Belarus a pozat natura în Rose Quartz și Blue Serenity.

Alex Ugalnikov aduce un tribut naturii din Belarus, dimineața atunci când ceața se ridică. Tonuri de azuriu și roz inundă fotografiile lui, iar atmosfera este de pace și liniște. Fiecare cadru are o magie aparte și ne arată că iarna poate fi și colorată, nu numai în tonuri de gri sau alb.

ugalek-1-900x900 ugalek-2-900x900 ugalek-3-900x900 ugalek-4-900x900 ugalek-6-900x900 ugalek-7-900x900

2513
floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-1NOU- Conceptul de „pădure plutitoare”

NOU- Conceptul de „pădure plutitoare”

Text de Raluca Antuca

Dacă ar fi să ne gândim la un lucru pe care ni-l dorim foarte tare în orașele noastre, cred că am răspunde astfel- “Vrem natură! Vrem iarbă verde, flori colorate și copaci care să ne ofere umbră în zilele călduroase.” Sună minunat, dar problema este că numărul clădirilor din București și alte orașe crește pe zi ce trece, iar spațiile verzi pierd teren în fața cartierelor rezidențiale.

O echipă de antreprenori și designeri din Danemarca s-a gândit la o modalitate prin care să aducă natura mai aproape de oameni. Inspirați de lucrarea lui Jorge Bakker, intitulată In search of Habitus, ei au construit o pădure plutitoare în portul din Rotterdam, cel mai mare din Europa.

Începând cu 16 martie 2016, 20 de copaci vor fi plantați în interiorul unor geamanduri colorate, care îi vor ajuta să plutească pe apă. Acest proiect ambițios a fost încercat în 2014, atunci când un singur copăcel a fost lăsat să plutească. Încercarea a fost reușită, iar de fiecare dată când o parte a orașului va fi renovată, copacii vor fi mutați în zonă, pentru a compensa lipsa de verde.

Site-ul oficial este acesta!

floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-2 floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-3 floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-4 floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-5 floating-trees-bobbing-mothership-rotterdam-jeroen-everaert-7

1961
floating-bonsai-trees-air-hoshinchu-25NOU- Bonsai care plutește

NOU- Bonsai care plutește

Text de Raluca Antuca

Bonsai este numele generic pe care îl au plantele în miniatură care se cultivă în ghiveci. Copăcelul este o copie fidelă a arborelui mare, reproducând în cele mai mici detalii trunchiul, ramurile și frunzele. Sunt perfecți pentru a decora orice cameră, pentru că nu ocupă mult spațiu și aduc natura în casa ta.

Însă japonezii au deci ca acești copaci Bonsai să nu fie simple decorațiuni, ci să plutească într-un mod magic. Designerii de la Hoshinchu Team au numit creația Air Bonsai. Este formată din două părți: cea de jos se numește energy base, iar cea care plutește the little star, denumiri destul de sugestive.

Fiecare bucată are magneți înăuntru care ajută bonsaiul să plutească. Baza este făcută din porțelan japonez, iar copăcelul în sine poate fi înlocuit cu oricare altă plantă.

Proiectul încă nu s-a finalizat, echipa având nevoie de sponsorizări, dar puteți intra pe site pentru detalii!

floating-bonsai-trees-air-hoshinchu-5 floating-bonsai-trees-air-hoshinchu-66 floating-bonsai-trees-air-hoshinchu-gif-2 floating-bonsai-trees-air-hoshinchu-gif-31

1934
getaway-founded-by-two-harvard-graduate-students-aims-to-provide-a-convenient-and-affordable-way-to-disconnect-from-the-daily-grindCăsuțele Getaway sunt noile escapade de weekend

Căsuțele Getaway sunt noile escapade de weekend

Text de Raluca Antuca

Știi cum e când pleci în vacanță și te întorci mai obosit decât înainte? O plănuiești până la cele mai mici detalii, vezi locuri noi, te distrezi, dar în același timp ești pe fugă mereu sau stresat că nu respecți graficul pe care l-ai făcut acasă. Sunt foarte bine, ba chiar uneori e nevoie de puțină aventură, dar în alte dăți parcă doar o oază de liniște în natură este tot ce ai nevoie.

Vă prezint proiectul Getaway, fondat de doi băieți inteligenți care au studiat la Harvard. Își propune să te scoată din rutină cu aceste căsuțe situate într-un mediu natural, care se pot închiria cu 99 de dolari pe noapte. Este vorba de un fel de camping, dar în loc de cort există o căsuță cu toate utilitățile.

Oferă intimitate, dar și cărți, board games, snackuri, pentru a petrece un timp relaxant. Cum veți vedea în imagini, unele căsuțe sunt special pentru două persoane, iar altele sunt pentru grupuri mai mari. Decorul este minimalist, în culori neutre și îți asigură strictul necesar și nimic mai mult. Ceea ce e grozav este că nici nu îți trebuie mai mult dacă vrei să te deconectezi de viața la oraș.

Printre avantaje se numără și faptul că electricitatea provine de la panourile solare și că geamurile lungi oferă o priveliște minunată. Există trei tipuri de căsuțe, despre care puteți citi pe site (unde vă așteaptă un video foarte tentant cu aceste cabane)!

a-grill-and-campfire-lure-guests-into-the-outdoors a-ribbon-window-runs-the-length-of-the-house-letting-in-breathtaking-views-of-nature clara-tiny-house-getaway designers-crafted-the-lorraine-as-a-writers-retreat-with-a-continuous-work-surface-that-stretches-from-the-kitchen-to-the-bedroom food-and-provisions-are-stocked-before-the-guests-arrival for-example-the-lorraine--getaways-second-tiny-house--lacks-a-lofted-bed-which-tiny-homes-often-have-in-order-to-maximize-space in-true-swiss-family-robinson-fashion-the-clara-has-three-distinct-levels i-spent-a-lot-more-time-out-enjoying-nature-staff-says-that-same-experience-is-captured-in-the-tiny-house it-comes-equipped-with-snacks-classic-reads-and-board-games its-far-enough-from-the-greater-boston-area-that-you-can-feel-disconnected-staff-says-but-near-enough-that-you-dont-spend-all-your-time-getting-there located-at-an-undisclosed-lot-two-hours-outside-boston-it-offers-total-privacy music-hums-through-the-homes-portable-speakers propane-heats-the-water-and-keeps-the-unit-toasty-during-cold-new-england-winters solar-panels-provide-electricity-and-power-the-electric-toilet the-clara-fits-four-comfortably-with-three-sleeping-surfaces-including-a-loft the-ovida-looks-a-little-quirkier-than-a-typical-tiny-house-staff-explains-that-its-designed-specifically-for-short-term-guests-as-opposed-to-full-time-residents these-levels-offer-un-programmed-places-to-sit-eat-sleep-curl-up-lean-do-work-and-hang-the-designers-write-in-a-statement-there-is-no-conventional-furniture this-is-the-ovida-the-first-tiny-home-designed-and-built-by-getaway tiny-houses-arent-usually-occupied-by-more-than-one-or-two-people-but-the-ovida-has-two-lofts-and-a-sleeping-nook-allowing-for-a-larger-group we-really-want-you-to-do-nothing-at-all-says-staff

2768
littlehousesundergrass2-900x600Ce înseamnă conceptul de arhitectură verde?

Ce înseamnă conceptul de arhitectură verde?

Text de Raluca Antuca

Poți să-ți imaginezi cum ar fi să trăiești sub grădina ta cu flori, într-o căsuță sub natură?

Green Magic Home propune un nou concept, numit “arhitectură verde”. Sunt sigură că bănuiți despre ce este vorba, dar trebuie să vedeți aceste imagini pentru a vă convinge de inovația acestui concept. Căsuțele seamănă cu cele ale hobbitilor, prin structură, formă și felul în care sunt înconjurate de verdeață. Astfel poți planta legume sau flori pe acoperiș, pentru că acolo este grădina ta. Un fel original de a trăi în armonie cu natura.

Structura acestor căsuțe este relativ ușor de făcut, iar costurile sunt minime pentru posibilități de design variate. Dacă vă surâde ideea, site-ul oferă multe informații tehnice.

littlehousesundergrass1-900x675 littlehousesundergrass3-900x675 littlehousesundergrass4-900x675 littlehousesundergrass5-900x630

2561
fallen-tree-bench-benjamin-graindorge-paris-1__880Jumătate bancă, jumătate copac

Jumătate bancă, jumătate copac

Text de Raluca Antuca

Cum ar fi să ai o bucățică din natură la tine în casă? Nu mă refer la plăntuțele din ghiveci și nici la bradul de Crăciun.

Ci la banca intitulată Fallen Tree. Realizată dintr-o combinație de sticlă și lemn de stejar, banca are un aspect special, datorită crengilor care parcă ies din suprafața netedă. Acestea sunt intacte și completează aspectul minimalist al băncii.

Benjamin Graindorge este cel care s-a gândit că lemnul trebuie lăsat în forma lui naturală pentru ca oamenii să facă o diferență și să aprecieze mai mult natura.

bench-2

bench-4

2090
1218FOTO- Omul în armonie cu animalele sălbatice

FOTO- Omul în armonie cu animalele sălbatice

Text de Raluca Antuca

Ce sunteți pe cale să vedeți nu este Photoshop, ci fotografiile rusoaicei Katerina Plotnikova, care își găsește inspirația în natură. Deși ai spune că adună la un loc fragmente de fotografie și recreează scene de fantezie.

Modelele au șerpi în păr, mângâie girafe și ating un urs foarte mare. Pare ireal, dar cu ajutorul unor dresori profesioniști, s-a creat imediat o legătură între om și animal. Aceste fotografii minunate respectă și o cromatică deosebită, care te convinge că există o lume în care animalele sălbatice sunt prietenoase și se joacă cu oricine se apropie.

Mai jos galeria foto!

[gallery size="medium" ids="38044,38045,38046,38047,38048,38049,38050,38051,38052,38053,38054,38055,38056,38057,38058,38059,38060,38061,38062,38063,38064"]
2964

Trei generatii definesc noțiunea de “distracție”

Text de Raluca Antuca

În această epocă a tehnologiei, legătura noastră cu natura a dispărut, iar copiii nu mai știu să se bucure fără a avea o tabletă sau un smartphone în mână. Cei de la Nature Valley Canada au pus la un loc trei generații ale unei familii și i-au întrebat cum se distra fiecare în copilărie.

Răspunsurile lor merită urmărite, iar reacția celor mai în vârstă te va pune puțin pe gânduri. Spotul publicitar ne face să conștientizăm această dependență de tehnologie și electronice din partea celor mici, care au uitat să se bucure de natură. Mesajul ar fi să îi luăm pe cei dragi de mână și să ieșim la o plimbare în aer liber!

 

3385
UNILAD-Header8FOTO- Mowgly al zilelor noastre

FOTO- Mowgly al zilelor noastre

Text de Raluca Antuca

Nu degeaba se spune că viața bate filmul. Plin de neprevăzut și coincidențe ciudate, cotidianul este foarte diferit față de imaginile artistice ale oricărui film. Nu există regie, planificare și nimic nu merge conform planului, iar treaba cu happy end-ul este discutabilă. Chiar mă întrebam când eram mica, ce se întâmplă după acel happy end. Gata cu momentele de tristețe și problemele existențiale?

Lăsând la o parte dorința ca totul să fie roz, sunt anumite persoane care trăiesc o viață ca-n filme. Și aici nu ma refer la oamenii care țin foarte tare la aparențe, ci la Tippi Degre, fata unui fotograf de animale sălbatice din Franța. Fata s-a născut în Namibia și a petrecut primii ani de viață călătorind prin Africa de Sud cu părinții ei.

Tippi a trăit practic ca în Cartea Junglei, iar copilăria ei petrecută în pădurile tropicale a fost surprinsă de tatăl ei prin niște fotografii minunate. Alături de pui de lei, elefanți și șerpi, fetița se distrează și pot să spun că este un Mowgly al zilelor noastre.

UNILAD-4GKjg4V5 UNILAD-5E84kgQ6 UNILAD-158 UNILAD-cnmwwU05 UNILAD-EsrX6My4 UNILAD-LiIVYMr3 UNILAD-lwXXgN37 UNILAD-sE9iWYC3 UNILAD-sPyging8 UNILAD-tA9AnAB4 UNILAD-trDVc4c4 UNILAD-xadf9Du6

2148
forest-land-art-nature-spencer-byles-81PHOTO- Sculpturi în pădurile din Franța

PHOTO- Sculpturi în pădurile din Franța

Text de Raluca Antuca

Arta cere sacrificii, doar că uneori ele nu se resimt așa tare atunci când vezi rezultatele finale.

Spencer Byles este un sculptor cu un simț artistic foarte bine dezvoltat. Devotat pasiunii lui, și-a petrecut un an de zile singur în pădurile din sud-estul Franței. Aici a realizat niște sculpturi folosindu-se numai de materiale organice pe care le-a găsit în zonă.

Spencer a învățat să trăiască în singurătate și știe că niciuna dintre creațiile lui nu va dura pentru totdeauna. El pur și simplu a împrumutat elemente de la natură, pentru ca aceasta să ia înapoi ce este al ei.

Îmaginează-ți cum ar fi să mergi într-o drumeție cu prietenii și să-ți apară în cale o asemenea creație. Cât de magic și ireal ar fi!

Urmăriți-i activitatea pe Facebook aici!

art forest-land-art-nature-spencer-byles-42 forest-land-art-nature-spencer-byles-51 forest-land-art-nature-spencer-byles-61 forest-land-art-nature-spencer-byles-91 forest-land-art-nature-spencer-byles-111 forest-land-art-nature-spencer-byles-151 forest-land-art-nature-spencer-byles-161 forest-land-art-nature-spencer-byles-171 forest-land-art-nature-spencer-byles-181 forest-land-art-nature-spencer-byles-191 forest-land-art-nature-spencer-byles-210

2240
Sun-Flowers-by-plants-e1432254530955Sotia lui James Cameron a primit un buchet de floarea-soarelui solare

Sotia lui James Cameron a primit un buchet de floarea-soarelui solare

Text de Raluca Antuca

James Cameron dezvăluie care este cea mai nouă creație de-a sa!

Un gigantic albastru, de fier care colectează energia de la soare și o transformă în electricitate durabilă. Nu vorbesc aici de vreun personaj din Avatar nr. 2, regizat de Cameron, ci de o floarea-soarelui solară.

Se pare că regizorul de 60 de ani își dedică timpul liber realizării unor dispozitive capabile să protejeze mediul înconjurător. Această floare solară a fost creată special pentru Suzy Amis Cameron, soția lui, după ce ea a mărturisit că este interesată de energia solară pentru școala Muse din Malibu, California.

Florile au aproape zece metri în diametru și se rotesc odată cu soarele. Acestea folosesc un tracker care, pe baza unor calcule astronomice, determină poziția soarelui pe cer. Atunci când vântul este prea puternic, florile sunt întoarse spre pământ.

Acest dispozitiv nu numai că funcționează și este iubit de toți cei care vor să protejeze mediul, dar arată și foarte bine, așa cum veți vedea în fotografii. James Cameron a reușit să creeze o modalitate frumoasă de a arăta cât de utilă este această energie solară pentru planetă. Iar doamna Cameron s-a ales cu un buchet de flori cu totul deosebite!

1936
Davies_11Magie in seria de fotografii STARS

Magie in seria de fotografii STARS

Text de Raluca Antuca

Atunci când vine vorba de background, există două tipuri de fotografi- cei care lucrează în studio-ul cu pereți albi și mânuiesc umbrele de difuzie sau lămpi de lumină și cei care aduc studio-ul în natură și se bucură de lumina naturală.

Din cea de-a doua categorie face parte Ellie Davis, care și-a dedicat ultimii șapte ani fotografiei de peisaje. Ea creează cadre magice în natură, încercând să facă o conexiune între om și elementele naturale.

Dar cum fotografii peisagistice face multă lume, Ellie își folosește cunoștințele de Photoshop pentru a realiza mici intervenții. De exemplu, se joacă cu fum, lumina, stele și alte elemente, pentru a situa vizualul la limita dintre realitate și fantezie.

Seria se numește STARS și aceste imagini mistice încurajează momentele de reflectare și imaginare a unor lumi mai bune. Mi-ar plăcea tare mult să am un tablou în casă cu un cadru așa magic, cu multe stele și un verde smarald! 🙂

1896
5qktbx8ocwe3its1w1bytnrt48hmkjuuwlntnxv8ranjek3iurji3tgrjxst9lklCe impact au faptele tale asupra mediului inconjurator?

Ce impact au faptele tale asupra mediului inconjurator?

Text de Raluca Antuca

Pe fundalul protestelor împotriva defrișărilor intense din România, mi-am adus aminte de un discurs recent al Papei Francisc, care încuraja oamenii să consume mai puțin și să se gândească de două ori înainte de a face o acțiune care implică resursele epuizabile. Chiar și cele mai mici decizii pot avea un impact negativ asupra naturii.

Ca o avertizare pentru vremurile critice care vor veni (dacă nu se vor produce schimbări majore), o fundație care susține ecologizarea planetei și un centru mediatic au realizat o colecție de fotografii care ilustrează efectele devastatoare ale risipei de resurse naturale.

Foarte mulți oameni sunt interesați de această problemă, de aici și numărul mare de oameni care au protestat împotriva defrișărilor, doar că de multe ori nu este mediatizat cum trebuie din motive politice, incidentele fiind șterse cu buretele din mentalul colectiv.

Nu este ușor să cunoști mereu impactul pe care îl produc acțiunile tale zilnice, cum ar fi să îți cumperi un televizor în plus, să mergi la picnic și să lași două ambalaje pe iarbă. În fiecare zi, apar 222.000 de oameni pe planetă, iar o persoană produce în medie patru kilograme de gunoi zilnic. Din 1960, vorbim de o creștere de 60%, iar această schimbare deloc benefică planetei este surprinsă în fotografiile de mai jos.

1930
fashion-nature-liliya-hudyakova-23__700FOTO- Moda se inspira din natura

FOTO- Moda se inspira din natura

Text de Raluca Antuca

Nu știu ce credeți voi, dar eu sunt convinsă că rușii sunt cei mai cei artiști. Pur și simplu au ochiul format pentru frumos, cum se spune în popor. Nu doar că sunt ei foarte frumoși și au trăsături impunătoare, dar știu să facă fotografii în care surprind chipuri și locuri minunate. Cel mai bun exemplu este Svetlana Belyaeva și galeria ei de fotografii care impresionează prin culoare și context.

Nu numai prin fotografie profesională, dar și prin imagini de tip colaj, se disting artiștii din Rusia. Liliya Hudyakova a realizat o serie minunată de fotografii Fashion & Nature, care ne arată de unde s-au inspirat cei mai faimoși designeri de modă. Fiecare imagine este formată din două părți- rochii superbe pe care modelele le-au purtat pe podium și diferite priveliști sau elemente din natură, care au fost sursă de inspirație pentru Elie Saab, Giambattista Valli, Carolina Herrera, Alexander McQueen și alții.

Spuneam la un moment dat că lumea modei se inspiră din nostalgia vremurilor trecute. Se pare că natura concurează cu nostalgia atunci când vine vorba de a aduce ceva nou și creativ pe piața mult prea saturată a modei.

Pe Liliya o puteți urmări pe Instagram, Facebook, Behance și Tumblr.

 

2803
siberian-husky-frozen-lake-dog-photos-fox-grom-10In Siberia, natura este magica!

In Siberia, natura este magica!

Text de Raluca Antuca

Fox Grom locuiește în Kirovsk, în Murmansk Oblast, una dintre regiunile cele mai nordice ale Rusiei. Aproape întreaga zonă face parte din nordul Cercului Arctic, iar temperaturile de acolo sunt extrem de mici. Lacul este înghețat, dar în unele părți sunt fâșii subțiri de apă care dau impresia unei oglinzi foarte mari în care se reflectă cerul. Fox are doi husky, Alaska și Blizzard, care parcă merg pe apă, bucurându-se de acest fenomen siberian. Am uitat să vă zic că Fox Grom este fotograf și a surprins momentele în care cei doi câini se plimbă pe acest platou uriaș în nuanțe de albastru și gri. Natura-i minunată, așa-i? 🙂

2061
ancient-trees-beth-moon-8PHOTO PROJECT: Copacii ca oameni

PHOTO PROJECT: Copacii ca oameni

Text de Raluca Antuca

Cei mai vechi arbori din lume au fost fotografiați de Beth Moon și publicați în cartea “Ancient Trees: Portraits Of Time”. Fotografa a călătorit timp de 14 ani în toată lumea ca să găsească cei mai mari și rari copaci de pe toate continentele. A strâns 60 de fotografii cu cei mai maiestuoși, selectându-i pe criterii de vârstă, mărime și istorie.

Colectia de fotografii a lui Beth se distinge prin tipul de printare. Folosește un procedeu rar care include săruri de platină și paladiu pentru o strălucire aparte, iar rezultatele sunt impresionante. Copacii, atât de diferiți, îmi par a fi oamenii trecuți prin viață. Unii sunt maiestuoși și zvelți, alții gârboviți și tristi. Minunat cum fotografiile ne aduc mai aproape de natura care surprinde prin toate formele ei.

1965

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!