Tag : personal

jurnal10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

adi telespan – am fost colegi la tabu, dar el e producator de jurnale tv . a lucrat pentru realitatea, digi 24, rtv. cind eram la tabu nu stiam niciodata cind vorbeste serios sau cind glumeste. acum imi explica f serios pe intelesul meu smekeriile din stiri.

e proprietar de Geta, un pechinez simpatic care are pagina ei de facebook. face unele dintre cele mai misto interviuri pe care le-am citit; diferite de orice altceva stiti. pune intervievatul prin intrebari in tot felul de situatii comice, daca ii face fata iese ceva minunat; daca nu, pleaca certati:) iata aici interviul cu oana pellea, unul dintre preferatele mele.

miine pleaca la paris la un concert Madonna. da, il invidiez.

*

am fost in vizita la redactia revistei Biz, aveau sedinta de redactie si pitchuiau subiectele pentru numarul care va iesi pe piata in septembrie. Marta Usurelu (care e si redactor sef, dar si proprietara revistei) ii asculta pe cei 9 redactori si intreba “asa si? noi cum prezentam asta diferit?”, daca aveai pe loc un raspuns, trecea subiectul, daca nu, nu.

– Marta nu ne aude acum, cind v-a enervat cel mai tare? cind v-a pus sa faceti un proiect in care n-ati crezut deloc si apoi s-a dovedit un mare succes?, i-am intrebat la sfirsitul sedintei.

– La BIZ48 (au facut toata revista in 48 de ore, intr-un spatiu public, cu invitati. de la anuntarea subiectelor, cu scris, fotografii, corecturi si tipar).

au raspuns toti simultan si apoi au inceput sa vorbeasca rizind in cascade

– eu am protestat cel mai mult, a zis Alex cel care  e gata oricind sa ajute cu ceva – de la carat cutii pina la un titlu mai bun sau la a-si folosi contactele lui pentru articolul altuia.

– toti am protestat, ni se parea ca nu se poate, a adaugat Loredana – cea care se ocupa de media, life style.

– ne gindeam ca n-o sa dormim deloc, ca nu avem cum sa facem si ne imaginam cum va veni concurenta si ne va pindi cu citeva minute inainte de deadline-ul final, rizind ca nu am reusit, a continuat Gabi – care a fost si el cindva redactor sef la un saptaminal de business si stie ce inseamna presiunea organizatorica.

Marta ridea de amintirile lor, apoi a adaugat:

Alex care a protestat cel mai mult, n-a dormit deloc in alea 48 de ore. N-a vrut.

Biz48 a fost un proiect care a marcat numarul 200 al revistei

***

Oana, PR, cititoare a blogului meu (dar si a blogului lui Tudor Chirila si al lui Noemi:) ). mi-a scris un mail minunat in care zicea ca vrea sa ma cunoasca si ca nu se mai gindeste a doua oara si trimite mailul, de teama sa nu se razgindesca la ideea “ce o sa zica in fata unui asemenea mail?”

raspunsul e: nu exista om care sa nu se bucure cind altii il inteleg.

am vorbit mult si multe aseara, despre munca ei – care pare ca din Diavolul se imbraca la Prada, doar ca nu e cu fashion ci cu petrol, iar seful e mult mai simpatic.

Oana seamana foarte tare cu mine, are o structura foarte matematica, dar in acelasi timp o sensibilitate aparte. Si mi-a explicat lucruri despre navigatie si care e procedura prin care se monteaza conducte marine… vorbea despre tevi si scafandri ca si cum as povesti eu despre mic dejun :)

1774
jurnal2 iulie – oameni pe care i-am intilnit

2 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Mihai – (30 ani) tata de fetita de 3 ani pe care o duce la concerte ca sa o obisnuiasca de mica:), posesor de blog, urbankid.ro. stia de noul meu proiect in care scriu despre oamenii pe care-i intilnesc in fiecare zi si mi-a zis:
“o sa vina lumea la tine sa-ti spuna o poveste frumoasa doar ca sa apara pe blog”
“asa, apar o data si dupa aia? daca ei n-au facut nimic important, ii uita lumea. ca fetele care se dezbraca in ziare. se dezbraca azi, se dezbraca miine si, dupa o vreme, vine alta si se dezbraca”, mi-am aparat proiectul.

scriu despre el pentru ca am auzit ca a avut o super prezentare la Social Media for Parents. toate prezentarile sunt aici

l-am intilnit la o lansare a unei aplicatii Orange unde mai erau vreo 10 blogeri, dar despre ei scriu alta data:)
**

Alexandru Andries (50 si putini ani) – la alimentara mica de linga Ion Campineanu. isi cumparase legume si le indesa intr-o geanta neagra pe care o sprijinise de un frigider cu inghetata, aflat in strada. au trecut doua studente care-l fixau atent. le-a spus “buna ziua” iar ele au raspuns si, dupa ce au trecut, au inceput sa chicoteasca.
been there, done that. in toamna am fost in locul fetelor, dar abia astazi m-am prins cit de tare se bucura Andries cind vede reactia asta. si ca raspunde special cu “buna ziua” privirilor, pindind un raspuns.

**

doamna de la Imedio, din pasaj de la Universitate (50 si putini ani) – n-a vrut sa-mi spuna numele, i s-a parut suspect ca am intrebat-o. asta dupa ce ma uitasem lung la niste cutii grele, ca de unelte, verzi, pe care le avea linga raftul din mijlocul chioscului.

“ce tineti in astea?”
“sunt retururile”
“asa? arata ca niste cutii cu munitie. ultima data cind am vazut retururi erau legate cu sfoara.”
“avem reviste care costa un milion, nu le poti returna decit in conditii bune. noi nu suntem chiosc, suntem firma.”

si-a indreptat spatele in timp ce-mi raspundea. purta un tricou polo alb care avea pe umarul sting logo-ul ziarului Ziua.

1260
flori de dimineata1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

1 iulie – oameni pe care i-am intilnit astazi

de astazi fac mici insemnari despre oamenii pe care-i intilnesc in fiecare zi, asta pentru ca mi-am dat seama cind am raspuns la o intrebare pentru 1000sfaturi.ro ca ar fi trebuit sa fac acest lucru de 15 ani incoace.

Ion (60 si ceva ani) – sofer de taxi, doi baieti mari, nepoti. unul dintre baieti e chelner, a muncit aseara la o nunta. s-a intors beat, a mai baut dimineata acasa si, pe la 11, suna disperat la taica-su sa vina sa-l ia cu masina sa-l duca la strand. “nu-i mai raspund, nu pot sa-l duc asa beat la strand, cine stie ce se intimpla”. ringtone-ul era cu un fel de rap.

*
Maria (20 si putine primaveri) – PR. era cu adrenalina-n vene: de 3 saptamini s-a plimbat cu echipa XFactor la auditii. cu povesti frumoase despre oamenii din echipa , dar si despre concurenti. (am sa ma tot reintilnesc cu ea in perioada show-urilor live Xfactor din toamna)

*

Dan ( 20 si putine primaveri) – semi corporatist care cinta la pian. nu l-am mai vazut de la penultimul show Xfactor 1, prieten bun cu cistigatorul editiei trecute, Andrei Leonte. mi-a zis ceva de un mega concert al unui artist care vine la anul in ro. n-am putut sa scot nimic de la el despre numele celui in cauza. dar a zis ca o sa-mi placa mult.

*
Razvan ( 30 si un pic ani) – om de tv. cu un program infernal despre care am scris aici, dar si cu bucuria de a descoperi lucruri frumoase in Londra – despre care n-am sa scriu pentru ca era o conversatie privata:)

*

Carmen (40? ani) – florareasa. i-am spus ca vreau niste flori colorate si m-a intrebat ce culori am in casa.
“bej, lemn crem, alb, rosu, iar lemn dar maro”
“bine, astea cu mov atunci. movul merge la orice. si florile astea tine mult”

3619
biz iunie 20121000 de sfaturi si-o fotografie

1000 de sfaturi si-o fotografie

in dimineata aceasta vorbesc putin despre mine.

am fost alergata cu alte treburi si n-am apucat sa va spun ca fetele simpatice care au creat site-ul 1000 de sfaturi m-au intrebat care ar fi sfatul pe care mi l-as da mie, cea din urma cu 15 ani.

am raspuns asa

“scrie ceva cit de mic, intr-un carnetel, ce te-a impresionat la fiecare dintre oamenii pe care-i intilnesti. peste ani va fi cea mai frumoasa comoara pe care o ai.”

asta e sfatul pe care mi l-as da. e si regretul meu cel mai mare ca n-am documentat toate minunatele intilniri pe care le-am avut cu sutele de oameni cunoscuti in acest ani. unii mi-au fost subiecte pentru articole, altii doar m-au ajutat sa scriu articolele dindu-mi informatii, altii imi sunt sau mi-au fost prieteni. iar pe unii i-am intilnit intimplator.

toti au schimbat ceva in mine.

astazi dimineata m-am gindit “niciodata nu e prea tirziu sa faci un lucru care iti place, de ce nu-ti urmezi macar acum sfatul, daca tot ai constientizat greseala?!”, asa ca gata… incep sa notez zilnic detalii despre toti oamenii cu care vorbesc intr-o zi.

***

altfel, tot zilele astea am povestit pentru Biz cit de mult mi-a schimbat viata smartphone-ul: cum il credeam un dusman care imi va minca tot timpul (pentru ca toata lumea va putea ajunge la mine, inclusiv pe mail, oricind) si, de fapt, m-a ajutat sa-mi dezvolt comunitatea online si sa-mi fac mai bine treaba.

in Biz sunt fata in fata cu Domn Sergiu Biris care zici ca e din Matrix:)

1487
sponge-bob-1 (1)cadou pentru increderea de sine

cadou pentru increderea de sine

cind eram mica, fotografiile de vacanta erau ceva magic. pe vremea aceea se faceau pe film si era un proces intre chin si ritual pina asezam frumos, in albume de carton, amintirile de vacanta.

un film avea 36 de pozitii, asa ca fiecare cadru conta. trebuia, deci, sa fii responsabil cind stateai la poza, sa zimbesti larg si – mai ceva ca un manechin profesionist – sa nu care cumva sa clipesti sau te uiti in alta parte. si chiar daca tu iti faceai treaba ca un model care cistiga milioane de euro, tot nu se stia daca fotografia era buna. poate ca nu era bun filmul, poate ti-l stricau la developat. sau poate nu era fotograful talentat (noi nu aveam cum sa zicem asta, cel mai adesea facea poze tata – cum sa fie el mai putin talentat?!)
nu era deci nicio placere sa stai la poze.

copiii prietenilor mei, nascuti in epoca digitala, isi fac fotografii cu telefonul, au imagini – filmate! – de la primul pampers si sunt mult mai relaxati. zimbesc la orice aparat de fotografiat, nu au stresul propriei imagini in fata aparatului de fotografiat: pentru ei, de cind s-au nascut, a existat si tasta delete care a facut ca lumea din imagini sa fie aproape de perfectiune mereu.

n-ai zice, dar aparatul de fotografiat iti spune multe despre un copil. si-l ajuta sa se educe, pentru ca invata sa se relaxeze in public, sa primeasca evaluarea publica a imaginii, prin joaca.

de asta cred ca daca vreti sa le faceti un cadou copiilor vostri in vara asta, ar fi frumos sa le luati un aparat de fotografiat. va fi ca si cum le luati o jucarie cu care-si vor pastra amintiri din vacanta, dar de fapt veti lucra – pe dinauntru – la imaginea lor de sine.

in magazinele Germanos gasiti doua aparate foto special create pentru cei mici.


pentru fetite, camera Hello Kitty – rezistenta la apa, insotita de o casca subacvatica -, pentru baieti SpongeBob – cu slot pentru card SD. ambele au autodeclansator si stabilizator de imagine, ambele pot fi conectate la computer.

Hello Kitty costa 199 lei, iar SpongeBob 159 lei

1898
jurnalisminfidelitati. am zis gata. asta a fost.

infidelitati. am zis gata. asta a fost.

in dimineata aceasta , pentru a nu stiu cita oara, am trait momentul acela cind munca mea de mai bine de 2 saptamini s-a incheiat.

nu stiu daca stiti senzatia.

stai ore in sir printre cuvintele unui personaj, le asculti la nesfirsit incercind sa faci distanta intre cuvinte ca sa poti sa-ti bagi capul sau sufletul. sa stii ce e dincolo.

scrii si rescrii incercind ca prin vorbele care dau informatia de baza sa spui lucruri pe care oamenii sa le simta si abia apoi sa le inteleaga. cuvinte simple in ton minimalist.

te culci si te trezesti cu aceleasi ginduri: cum rezolv problema aia? – care problema e cel mai adesea despre unde gasesti loc pentru o informatie in plus, unde pui o secventa cinematografica ca sa cresti tensiunea sau… ce mai tai, pentru ca intotdeauna trebuie sa renunti.

astazi de dimineata a fost momentul la care am zis gata. asta a fost.

textul a plecat la editor care-l va citi cu mintea clara si rece si care va face observatii uneori dureroase (renunta la asta, nu se intelege aici, despre ce e asta? etc etc) si, peste citeva zile dupa ce vor fi facute ajustarile, va fi public.

il veti citi sau nu. il veti parcurge in viteza sau va veti opri la detalii.
in oricare situatie, eu nu voi mai avea nimic de spus.

eu sunt pe cale sa ma despart de un personaj cu care am trait in ultimele doua saptamini ca sa ma uit in jur sa-mi caut altul.

e ceva infidelitate in meseria asta:)

1262
Little white people that STOP you from doing the wrongsinucidere/sinucideri

sinucidere/sinucideri

cred ca sinuciderea poate fi un act de curaj. cum uneori e efectul unui moment de nebunie/disperare.

o persoana educata care decide sa se omoare – si duce la indeplinire gestul – e o persoana care are vointa mai puternica decit instinctul.

dorinta noastra de supravietuire e atit de puternica incit e nevoie de o vointa de fier ca sa-ti duci la capat gestul.

oricit ar parea de ciudat, eu am tot respectul pentru curajul acestor oameni.

***
mi se pare urit f urit cum injuram si judecam astazi. ne injuram intre noi si pe altii, ii judecam pe toti ceilalti neuitindu-ne la noi. suntem intr-o vreme in care ura pluteste in aer si oamenii nu mai pot avea o parere fara sa nu fie etichetati intr-o tabara sau alta.

(cred ca televiziunile au avut un mare rol in aceasta noua forma de “dialog”, dar am sa dezvolt zilele viitoare cind se vor linisti apele)

***

daca nu ne oprim din injurat si urlat si nu incepem sa construim ceva o sa ne prabusim. si-asa ne tinem de un fir de atza.

***

si mi se par extrem de emotionante imaginile cu fiul cel mare al lui Adrian Nastase care a trecut printre jurnalisti uitindu-se fix in camera, fara clipeasca, dar si fara sa rosteasca nimic. si-a mers printre ei citeva zeci de metri in tacere, cu spatele drept, pina a intrat in spital, azi noapte, ca sa stea cu tatal lui.

aici mesajul postat de fiul sau, Andrei, pe facebook.

altfel, sper ca adrian nastase sa se faca bine, iar legea sa-si urmeze cursul. corect. pentru toata lumea.

2042
picsay-1340265045in copilarie faceam interviuri cu inorogi

in copilarie faceam interviuri cu inorogi

de intii iunie cei de la reconcept.ro mi-au cerut o fotografie din copilarie de care sunt nemultumita si pe care ei sa o retuseze recreeze in felul lor.

le-am trimis o fotografie in care sunt frumusica (orgoliul ce sa-i faci), dar in care am niste picioare ca niste butoiase care se revarsa peste sosete. le-am zis ca asta e marea mea suparare, iar ei au trecut la treaba

am primit ieri un tablou cu cele doua ipostaze

si-am analizat in detaliu noua mea ipostaza: am faimosul tricou cu “tot ce e pe mine e cumparat online” – doar ca pe vremea aia in Ro erau calculatoare cu cartele , am un microfon si fac un interviu cu un Inorog, care e fan bazavan.ro:)
nu stiu inca ce cauta paunul ala acolo, dar picioarele mele sunt muuult mai suple si mai frumoase in colantii aceia violeti.

intimplarea m-a facut sa ma gindesc sa scriu o poveste pt copii despre ce interviu am facut cu inorogul si cum l-am intilnit, dar voi face asta zilele viitoare; acum scriu la un story lung si greu care sper sa va placa pentru ca arata un alt chip al unui actor pe care-l iubiti multi dintre voi. story-ul la care lucrez va fi online la inceputul saptaminii viitoare

au mai trecut prin acest proiect al copilariei retusate in photoshop, Simona Tache si Lucian Mindruta. detalii aici

multumesc mult artistului care mi-a recreat copilaria. stiu ca a muncit mult la povestea mea. multumesc

**
RE concept este platforma Coca Cola de responsabilitate socială şi promisiunea că va REgenera resursele pentru un mediu mai curat şi va REda comunităţilor în care isi desfăşurăm activitatea şansa unei dezvoltări durabile. O lume mai bună începe cu RE. De aceea, REciclăm, REconstruim, REconsiderăm, REdesenăm, REacţionăm, RE..

1067
stadioncum sa treci fericita peste o vara cu mult sport

cum sa treci fericita peste o vara cu mult sport

vara asta nu doar ca ne topim de cald, dar ne si scufundam in sport pentru ca avem Campionatul European de Fotbal si Olimpiada. nu ne ajuta la caldura, dar daca cistiga preferatii nostri capatam si noi mai multa incredere, ne simtim si noi (mai) invingatori. victorie prin procura:)

mai peste o luna jumate o sa vina si vremea noastra pt ca o sa se uitam la gimnastica si inot sincron (astea sunt cu fete in competitie), poate si sarituri in apa (cum arata baietii aia in chiloti de baie , vai vai vai) si ceva atletism; ei se uita deja la fotbal, o sa urmeze judo, scrima, fotbal, atletism, fotbal.

*
nu simt si nici nu ma deranjeaza cantitatea enorma de fotbal din zilele astea si nu ma simt ca si cum as fi fost neglijata, iata de ce…

am mers o singura data la meci (gasca mea vede meciurile in cadru organizat pe un ecran cit o garsoniera), am fost o minunata insotitoare de bord desi tocmai ma intorsesem de la TIFF si eram cam obosita: am povestit despre ce poti vedea in tarile echipelor de pe teren. unde sunt outlet-urile si restaurantele cu mincaruri minunate.

am vazut Spania Italia si, cum a fost 1-1, n-a fost nicio tragedie.

dar am rezolvat eu situatia povestindu-le cum la Milano, acum 2 luni, un taximetrist mi-a spus ca era prieten cu varul fotbalistului care facuse atac de cord pe teren si care era suparat, varul ca fotbalistul a murit, ca pentru a face fata la avalansa de meciuri, toti fotbalistii italieni se dopeaza.

s-a pornit o polemica uriasa si mi-am zis ca e muuult mai bine sa fac altceva decit sa merg sa vad meciurile.

cum lucrez la un articol lung care-mi da multa bataie de cap, am preferat sa stau acasa . dar si cit sa scrii?! ca mai sunt inca sferturi, semifinale, finala.

ce-am facut eu cit au fost meciurile?
– m-am plimbat prin magazine
– m-am dus la film ( vineri e un suuuuper film, va iau cu mine la premiera – fac concurs miine, o sa vedeti)
– am fost la masaj ((m-as fi dus si la coafor, dar meciurile sunt la ore la care se inchid coaforurile:( )
– am stat pe terasa mea preferata cu doua prietene si-am aflat si rezultatele meciurilor, deci n-am parut cazute din luna.

***
ce vreau sa spun e ca mi se pare o falsa problema asta cu neglijatul in timpul meciurilor si plictisul femeilor cind e cine stie ce competitie sportiva. nici gind: gasim solutii foarte creative sa ne distram. un om inteligent (si femeia e tot om, da??) nu se va plictisi niciodata pentru ca va sti sa se bucure de ce vede in orice situatie.

iar neglijatul in cuplu apare si fara sa fie nevoie de un pretext ca fotbalul. dar apare pentru ca, la fel ca in sport, nu esti o echipa. tine cumva si de ce faci tu, de cit de buna colega de echipa esti, cit de atenta , cit de “supportive”. tine si de ingredientele pe care le aduci tu in cuplu.

smekeria mea cind simt ca nu sunt bagata suficient in seama? fac un cadou, nu-l cer. pentru ca oamenii sunt ca oglinzile, reflecta ceea ce primesc.

***
articolul e inspirat de intiativa Avon pe perioada acestor multor competitii sportive:AVON MEN- Championship Collection. Cand ii cumperi ceva lui, primesti si tu ceva. aici gasesti produsele din promotie, inclusiv cadourile pentru tine:)

Daca vrei sa fii suporter al suporterilor CE, mergi pe pagina de Facebook a initiativei Avon.

1251
icrce invat din ceea ce i se intimpla ICR-ului

ce invat din ceea ce i se intimpla ICR-ului

Guvernul a dat o hotarire de urgenta prin care Institutul Cultural Roman trece de la Presedintie la Senat, intelectualii romani protesteaza pe unde pot in fata acestei decizii (conferinta de presa, mult online, ba si ceva street delivery), televiziunile nu arata deloc si tabara pro ICR si nici nu vorbesc despre rezultatele institutului, guvernul tace si face mai departe nedreptati din ura.

ce am invatat din aceste citeva zile de la hotarirea de urgenta a Guvernului?

ca puterea PSD-PNL e orbita de ura, ca e la fel ca  Basescu cind il facea las pe Regele Mihai , mintind doar pentru ca voia sa iasa el in fata. (acum un an mi-a fost (din nou) rusine cu presedintele asta cu care ne-am pricopsit).

ca puterea PSD -PNL  e la fel ca Roberta Anastase care se uita in ochii tai si minte senin “o nu, n-ati vazut bine. nu erau 82 de oameni erau 200, eu anunt ce numara responsabilul de sedinta” (in zilele alea nesimtirea domniei sale m-a lovit profund in valorile mele de baza)

ca-si pregateste si insceneaza scandaluri dupa cel mai corect tipar comunisto securistic. m-am intrebat de multe ori de ce a aparut acum citiva ani aiuristicul scandal ponei roz, care nu avea baza pentru un scandal dar care a fost umflat cu pompa. nimeni n-a mai spus de atunci incoace la televiziunea care a facut scandalul, ca artistul cu “poneiul roz” a fost contactat de o scenografa si a lucrat la un spectacol care a primit premiul Tony pentru scenografie. in america. dupa juriile lor.

zilele astea am inteles la ce a fost bun acel scandal: celor care au pareri pro ICR li se opun cei care stiu doar despre scandalul poneiul roz, iar lupta ideologica in spatiul public ajunge in citeva clipe la ura. pentru ca asta a fost mesajul transmis prin tv.

ca manipularea e la nivel de securitate a anilor ’80. nicio televiziune n-a chemat echipa ICR sa o intrebe despre rezultate, proiecte etc. tot asa cum marile televiziuni au trecut in viteza peste 13-15 iunie si comemorarea Pietei Universitatii, ca sa nu ne mai aducem aminte de Iliescu si multumirile catre minerii care i-au batut crunt pe cei care pareau ceva mai spalati si mai educati. pentru ca daca ne aducem aminte s-ar putea sa nu-i mai votam peste citeva luni.

ca daca ai pareri politice vehemente esti inlaturat cind se schimba puterea, oricit de profesionist ai fi. asa ca e mai bine sa fii o meduza, sa stai lipita de o planta in culoarea marii si sa nu te faci remarcata cu nimic. ca sa traiesti linistit pastrindu-ti locul de munca. (nu va suna si asta a comunism?)

ca n-o sa iasa nimeni in strada, ca la demisia dlui Arafat, pentru ca nu e o problema de viata si de moarte… desi pe termen lung e o chestiune care ne va afecta profund. iar pe lipsa de reactie a unor oameni mai obisnuiti cu cartile decit cu urletele, se bazeaza si guvernul dlui Ponta care probabil isi spune “lasa ca o sa le treaca repede”. plus ca pe cei care se opun acum nu-i poate cumpara nimeni cu 50 ron si o felie de pizza cum se intimpla asta iarna cu cei care veneau la universitate la 18.30 la timp pentru transmisiile de la tv.

ca societatea civila e sublima, dar lipseste cu desavirsire, iar noi ne-am intors in timp la inceputul anilor 2000, in timpul guvernarii Nastase. cei care acuzau reinstaurarea dictaturii sunt pe punctul de a o pune in practica, cu acordul tacit al societatii civile prea grijulie sa nu fie taxata ca basista daca isi exprima dezacordul macar si pe chestiuni punctuale.

zilele astea am invatat ca nu conteaza deloc ce rezultate ai in meseria ta, in romania – cind se schimba puterea – vine unul caruia i se pare ca l-ai jignit (pentru ca are un orgoliu prea mare ca sa accepte orice critica) si te da la o parte. ca traim in tara “ba pe a ma-tii.” ca suntem mintiti zilnic la televizor. ca traim ca pe vremea lui ceausescu, doar ca avem ceva mai multa mincare si apa calda (si iluzia ca spunem ce vrem; oricum ne-o furam tare dupa aia)

am scris cu o zi inainte de ordonanta de urgenta a guvernului despre cum raportarea oamenilor lui Ponta si Antonescu la ICR va fi criterul cu care-mi vor obtine votul (veneam de la TIFF; erau acolo, la invitatia ICR unii dintre cei mai grei oameni din industria cinematografului independent american). n-aveam niciun indiciu ca pregatesc o asemenea mirsavie, dar era pentru mine un barometru pe care stiu sa-l citesc in caz ca incepeau sa se miste acele lui.

acele s-au miscat si, in ziua in care a aparut ordonanta de urgenta (care urgenta? ce ceva ii deranja atit de tare?), le-am dat mesaje prietenilor mei aflati la burse in strainatate “sa nu va prind ca va mai intoarceti in tara”.

*

dar mi-ar placea foarte tare sa ne unim, sa iesim in strada si sa cerem renuntarea la aceasta ordonanta de urgenta. e vorba de un semnal ca “nu puteti face chiar tot ce vreti voi”, ca ne-am saturat de “ba pe a ma-tii”, ca vrem sa se construiasca nu sa se demoleze ceea ce functioneaza.

***

aici ce spun oameni mari de cultura (din alte tari) despre activitatea ICR .

aici ce spune Le Parisien despre cazul ICR, dupa o relatare AFP, preluata de mai multe jurnale franceze (cum spunea Cristian Crisbasan, “iata noul branding de tara”)

iar aici ce spun regizorii romani de film, cei care ne-au adus bucurii si premii internationale, despre decizia guvernului.

Later Edit: luni de la ora 19.00, in fata ICR este o miscare de protest impotriva deciziei guvernului Ponta. ar fi frumos sa fim cit mai multi acolo. detalii aici http://www.facebook.com/events/426851214012185/427235870640386/?notif_t=plan_mall_activity

mobilehomes03case din valize vintage

case din valize vintage

cind Sanziana mi-a decorat casa in care m-am mutat, a gasit o solutie f smart sa mai ascunda din multele carti pe care le detin: valize vechi pe care le-a vopsit si cu care a facut o structura ca un castel la marginea patului, sau asezate strategic in casa:)

astazi am descoperit un artist care face casute din valize vechi, artist despre care sunt absolut sigura Sanziana nu avea habar.

artistul se numeste Bo Christian Larsson si puteti vedea mai multe dintre creatiile sale pe acest site

casa mea nu vi-o arat:) dar Sanziana pregateste de luni o maaaaaaaaaaaaare si frumoasa surpriza pentru online.

1422
picsay-1339577798Bucurestiul, capitala altei tari

Bucurestiul, capitala altei tari

sunt momente in care Bucurestiul arata precum capitala altei tari.

aseara, de exemplu, la metrou la universitate (acolo unde era niagara acum vreo luna cind ploua tare) era o imagine incredibila.

in mijlocul pasajului, pe pufi colorati, stateau studenti la arte si arhitectura, ascultind prelegerea unei tinere din Cehia despre cum uneori nu e nevoie de spatiu mare ca sa faci lucruri creative.

mi s-a parut ca printre trecatorii care s-au oprit era si domnul Vlad Paunescu, proprietarul Castel Films, dar nu sunt f sigura pentru ca eram pe partea cealalta.

la doar citiva metri distanta de locul cu prelegerea (unde era si un proiector si se aratau schite si filmulete), e amplasat un teren de fotbal parte dintr-o campanie cu campionatul european de fotbal. pe terenul ala , 2 copii se jucau cu o minge imaginara, din lumina.

mai sus, cind sa ies catre Teatrul National, erau promoterii de la o ciocolata care cadoriseau lumea ca sa ii faca seara mai dulce.

pentru citeva clipe, in pasajul de la Universitate, aseara, m-am simtit mai bine (si mai mindra) decit in orice alta capitala europeana.

1282
steagul-romaniei_180cind am sa stiu ca noua putere e buna…

cind am sa stiu ca noua putere e buna…

m-am gindit mult zilele astea: cind am sa am certitudinea ca noua putere e buna? cind am sa stiu ca USL nu e PSD-ul dlui Iliescu cu o palarie mai moderna?

USL a cistigat localele si, daca nu si-o ia in cap si joaca hora victoriei vreo 3 luni, va cistiga si parlamentarele, apoi prezidentialele vor fi mai accesibile.

in ultimii doi ani au fost nenumarate momente in care mi-a fost foarte rusine ca ma reprezinta un presedinte ca Dl Basescu. ca atunci cind l-a jignit pe Majestatea Sa, Regele Mihai, sau atunci cind se plimba singurel pe linga lac admirind ratele pentru ca niciun alt presedinte de stat european nu dialoga cu dinsul. sau ca ieri, cind a facut din nou o gafa grobiana dovedind incultura in fata Printului Charles, confundind Jubileul de Diamant cu o aniversare matrimoniala.

(nu va faceti iluzii ca Printul Charles n-a inteles ce spunea presedintele nostru – mariaj e cuvint international, numele tatalui sau era acolo in propozitia pe care n-a mai tradus-o translatorul oficial -, e insa un diplomat educat si rafinat , asa ca nu va comenta niciodata gafa celui care reprezinta Romania)

nu mai vorbesc de gafele incredibile si de nesimtirea/ tupeul subalternilor guvernamentali ai domnului Basescu.

*

imi doresc deci, foarte mult, sa se schimbe puterea. sa ne reprezinte cineva care sa nu ne faca de ris. sa nu parem maimute in slapi la plaja si nici unii care folosesc risul in combinatie cu rigiiala pentru pauzele in care n-au ce zice.

dar o sa stiu ca USL e o alegere buna cind nu vor schimba de dragul schimbarii. cind vor pastra la conducerea institutiilor care au performat pe oamenii pe care ei nu-i plac.

mi-am fixat un target: ICR si Horia Roman Patapievici. cu focus pe ICR NY, chiar si ICR Londra (care face niste lucruri minunate acum la Olimpiada).

oamenii astia au facut pentru imaginea Romaniei cit trei campanii ale Elenei Udrea cu frunze, flori, gradini.

cei de la ICR NY au promovat Romania prin cultura in toate marile ziare americane, dar nu in stilul romanesc “sa va dau o spaga ca sa scrieti ceva”.

au construit prin multa munca conexiuni pe termen lung intre presa culturala americana si oamenii care au avut ceva de spus in cultura romaneasca din ultimii ani: de la artisti plastici pina la muzicieni, de la autori de benzi desenate pina la regizori de teatru sau film.

iar legaturile astea vor continua sa functioneze daca sunt intretinute cu bune rezultate profesionale.

**
astept sa vad cit de nonpolitici vor fi cei din USL in fata rezultatelor adevarate in domeniul pe care eu il inteleg. asa am sa stiu daca noua putere e mai buna. asa isi vor cistiga votul meu pentru prezindentiale. cit va fi contat votul meu.

2316
belvitaCind Doamne Doamne te mustreaza parinteste

Cind Doamne Doamne te mustreaza parinteste

La TIFF am descoperit (stiu, cam tirziu, dar …) un advertorial amuzant despre Biscuitii Belvita. La o prima citire nu mi se parea chiar foarte amuzant, dar dupa ce m-am asezat la masa (cina, adica) cu doi prieteni, oameni seriosi, fani ai textului respectiv, si-am inlocuit in poveste biscuitii cu floricelele, laptele cu vinul, dimineata cu seara, am creat o compunere de rideau si chelnerii impreuna cu noi. De risul nostru, ei neavind habar ce scriam acolo.

Am pictat 4 pagini (n-am mai scris de mina atit de mult de la examenele la scoala) si, intr-un moment de luciditate, plus o ramasita de bun simt, am decis sa nu facem publica proaspata noastra compunere.

[caption id="attachment_17392" align="alignnone" width="300" caption="manuscris \"de ce sunt importante floricelele\""][/caption]

*
astazi am fost invitata la un mic dejun surpriza. la locul intilnirii am descoperit ca invitatia era lansata de reprezentatii companiei care are (si) biscuitii Belvita. surpriza a fost ca ne-am plimbat cu bus-ul cu etaj si, in puncte cheie ale capitalei, am testat biscuitii in combinatii tocmai potrivite pt micul dejun: cafea, lapte, suc de portocale sau fructe.

a fost foarte simpatica ideea, iar micul dejun absolut inedit; soarele nu era inca puternic (ne-am plimbat pe la 9.30 dimineata), am avut muzici simpatice in casti, prieteni cu care ma vad rar alaturi ca sa mai discutam una alta.

dar eu tot timpul m-am simtit ca si cum Doamne Doamne m-a mustrat parinteste pentru distractia de la Cluj.

in urmatoarele dimineti cind voi minca biscuitii primiti cadou, voi avea timp sa mai meditez la asta.

P.S. eu maninc Belvita nu la micul dejun, ci drept gustare intre mese, mai ales cind sunt pe drumuri (masina/tren/avion) pentru ca dintr-un pachetel imi potolesc foamea pe moment. precizez asta ca sa respect adevarul istoric:)

1913
cinemaCe lipseste festivalurilor?

Ce lipseste festivalurilor?

mergem la festivaluri – noi astia care scriem – si beneficiem de o multime de avantaje: ne cazeaza gratis, ne dau bilete gratis la film, ne dau mese gratis sau la preturi minuscule.

noi ne uitam la filme/ piese de teatru/spectacole de dans/ concerte etc. si ieri. si azi. si miine.

astazi emitem judecati despre o piesa, miine despre un film, poimiine despre muzici.

undeva – nu stiu unde – incepem sa luam totul personal. daca noua nu ne place filmul, categoric e prost (doar am vazut zeci de filme si avem repere); daca noua nu ne place piesa, sigur actorii aia nu stiau meserie. (avem experienta, dobindita stind in scaun)

***
festivalurile de orice fel ar fi ele, pe linga mincare si cazare gratis, ar trebui sa organizeze in ultima zi lectii de smerenie.

pentru ca noi, astia care credem ca ni se cuvin toate, sa ne domolim ego-ul si sa mergem la urmatorul festival curati. ca si cum am fi pentru prima data intr-un asemenea loc. ca sa ne bucuram cu adevarat de tot ceea ce ni se intimpla.

***

TIFF, Cluj 2012.

1612
loveSi daca nu-l intilnesti pe The One?

Si daca nu-l intilnesti pe The One?

e un articol din the guardian din aceasta simbata despre ce fac oamenii care nu si-au intilnit Alesul/Aleasa.

motiv pentru mine sa va intreb “ce veti face daca nu-l (o) veti intilni pe barbatul/ femeia THE ONE?” (desigur intrebarea n-are legatura cu revista cu acelasi titlu de la noi)

***

ma gindeam in timp ce citeam articolul din the guardian daca eu cred in ideea ALESULUI.
ei bine, nu prea cred.

cred ca e mai degraba un standard setat in mintea noastra inca de pe vremurile cind ni se citeau basme si erau feti frumosi pe cai albi.

dar nu cred nici in casatorie :), cum nu cred ca omul e facut sa fie monogam. totul e o conventie sociala si presiunea sociala la care suntem supusi din cauza ei.

cred in parteneriate si in complementaritate. nu cred in “jumatatea ta” si in “cel/cea care completeaza intregul”

ma rog, e 7 dimineata sunt in tren, am scuze ca povestesc despre asta:)

dar intrebarea ramine: Si daca nu-l intilnesti pe THE ONE?

mi-ar placea sa va citesc parerile:)

GiraffeManor1In vacanta ma duc aici:)

In vacanta ma duc aici:)

noua mea tinta pentru vacanta este: Manor Giraffe – o proprietate privata cu pensiune completa si multe girafe care traiesc, la propriu, cu tine.

adica iau micul dejun cu tine:)

ai si confort.

cam mai mult confort:)

nu m-am uitat inca la pretzuri (ca sa mai pot visa o vreme), totul se petrece undeva pe linga Nairobi, dar mi se pare o minunata destinatie de vacanta. ca-n povesti. site-ul pensiunii e aici.

1456
jurnalisminterviuri

interviuri

daca as avea de ales, daca mi s-ar da optiunea asta, toata viata mea as face interviuri.

***

ieri am petrecut 4 ore intr-un minunat interviu care se va transforma intr-un articol. azi am petrecut 3 ore cu patru oameni diferiti care se vor transforma in alte 4 mini povesti. primul interviu va fi public, cele din urma sunt in numele unei companii si ii vor ramine pentru utilizare privata.

dar in ambele situatii, cind conversatia mergea catre directii foarte private, ma gindeam la privilegiul interviului: intrebi lucruri pe care in mod uzual nu le vorbesti nici cu cel mai bun prieten/ sotul/sotia, nu pentru ca n-ai fi curios, ci pentru ca e o obisnuita si nu le mai vezi.

daca se intimpla magia, daca omul din fata ta are incredere in tine  sau, pur si simplu, vrea sa povesteasca- din multe motive: vrea sa se arate lumii, e bine dispus etc – , se formeaza un flux de informatie si energie teribil. si oricit de mult ti-ar fi solicitat atentia , oricit de lunga ar fi fost intilnirea pleci cu maxima energie.

am mai scris (de fapt, am si demonstrat, destul de stiintific:) ) ca interviul e ca sexul. poate ca daca profesorii de la jurnalism ar putea preda tehnicile de interviu din aceasta perspectiva, am avea jurnalisti mai entuziasti, mai veseli si mai satisfacuti de munca lor.

e un mare privilegiu sa te poti uita in vietile oamenilor.

1997
125x125-sustin11Even Cluj: curaj si bucurie

11Even Cluj: curaj si bucurie

Miine sunt la cluj sa particip la 11even, o sesiune de conferinte care speram ca ii vor inspira pe participanti.

temele din acest an sunt curajul si bucuria, iar eu cred ca e o legatura intre ele.

un om curajos e mai bucuros pentru ca nu e ingradit intre propriile-i frici.

***
nu mi-am facut inca prezentarea, dar stiu ca am sa vorbesc despre oameni care m-au invatat ce e curajul. si despre forme de curaj pe care nu suntem obisnuiti sa le vedem.

sper sa-mi fac curaj sa va vorbesc despre un anume domn. singura mea teama e sa nu incep sa pling cind va spun povestea lui:)

***

mi-ar placea sa fiti acolo. de la ora 18.00 la Best Western Fusion Hotel in Cluj. veti mai asculta povesti frumoase de la Dragos Chircu, Mihaela Bilic (ca sa numesc doi dintre cei pe care chiar vreau sa-i cunosc si sa-i ascult:) )

detalii despre bilete aici

1434
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!