Tag : personal

Grimus-EmergencePlanemo – povestea mea despre un cintec Grimus

Planemo – povestea mea despre un cintec Grimus

Stii dimineata aia cind te trezesti si stii ca a trecut? Ca nu mai esti planeta-satelit, nu te mai invirti in jurul soarelui tau si dintr-o data privesti de la distanta totul?

Dimineata in care nu-ti pasa nici daca iubesti, nici daca urasti, pentru ca stii ca in primul caz soarele e-n inima, iar in cel de-al doilea e-n mintea ta, deci e cu tine tot timpul?!

Dimineata aia in care vezi plictiseala, nu-ti pasa nici de durerea ta, nici de a celuilalt si vrei sa-ti cauti alt drum.

Sigur. Stii dimineata asta.

O stiu si eu in detaliu.

Si stiu ca de fiecare data cind merg pe drumul meu, vii dupa mine.

***
Ii iubesc pe baietii de la Grimus pentru ca de fiecare data cu piesele lor imi pot construi povesti cu racord in ceea ce am trait. Planemo e un termen din astronomie (am studiat in facultate, culmea! dar baietii nu stiau asta cind mi-au dat spre ascultare acest cintec) si se refera planetele excluse din sistemul lor solar, planete singuratice. Si e un cintec mi-nu-nat, iar povestea de mai sus e… reala.

*

Baietii mi-au dat sa ascult noul lor album, Emergence, inainte de lansare si m-au invitat sa scriu ceva, orice ma inspira cintecul Planemo. Daca nu stiti piesa o puteti asculta aici.

 

1835
OnteachingJournalism1“povestile sunt vii si sunt scrise cind vor ele”

“povestile sunt vii si sunt scrise cind vor ele”

– de ce nu scrii imediat dupa ce ai aflat povestea?

– pentru ca trebuie sa mai stea putin, sa se dospeasca, sa o vad mai obiectiv. adica mai adevarata.

– si tii minte toate lucrurile pina scrii?

– le notez intr-o agenda atunci cind am aflat povestea, mai am si  inregistrarile interviurilor.

– si cind stii ca poti sa scrii?

– cind pot povesti lucrurile emotionante fara sa ma mai emotionez. dar uneori trebuie sa predau povestea intr-un articol mai inainte de asta si incerc sa fiu cit mai obiectiva, sa relatez fara sa pun si impresiile, emotiile mele acolo.

– si daca nu te obliga nimeni sa o publici mai devreme, o publici asa cind stii tu ca e bine?

– cam da.

(pauza lunga cit sa manince 3 ursuleti haribo)

– eu cred… ca povestile astea sunt vii. si vor sa fie scrise cind vor ele. stau acolo inchise in mintea ta si dintr-o data zic “hai, gata, sa ma stie si pe mine lumea”

**

V. 10 ani. copilul unei prietene; sunt babysitter pentru el in seara asta.

V spune ca nu e copil, e loaza. stie cuvintul din scrierile lui Caragiale si spune ca e mult mai bine sa fii loaza decit orice altceva “daca e sa iei note mari, se bucura toti, ca nu se asteptau. loazele sunt amuzante, ride lumea de ele.”

e fan Batman, ultima data cind am avut grija de el, am vazut cel mai recent dintre filmele din serie dar fara sonor. pentru ca V stia tot si imi explica versiunea lui asupra replicilor personajelor.

acum imi scrie o poveste, special pentru mine:)

1383
OnteachingJournalism1de ce cele mai multe scrieri din reviste si bloguri sunt… manele

de ce cele mai multe scrieri din reviste si bloguri sunt… manele

“orice scriere ar trebui sa aiba o STRUCTURA si o POVESTE; literatura si articolele jurnalistice adevarate au. daca ne gindim la muzica, la un hit din topuri de exemplu, care e structura si care e povestea?”, am intrebat ieri studentii dintr-unul dintre amfiteatrele Facultatii de Drept

“structura e melodia, versurile sunt povestea”, a raspuns cineva.

“si muzica clasica?” a intrebat un alt student.

“in muzica clasica structura e atit de rafinata si atit de performanta incit transmite singura si ceea ce pot face versurile in muzica pop. in scriere, cind stii sa minuiesti structura bine, poti sa creezi tensiune si suspence chiar si cind scrii despre un creion.”

***

ieri le-am explicat studentilor la Drept ca toti putem sa scriem – o si facem incepind din primul an de mers la scoala, doar ca ceea ce scriem – compunerile (pe care unii le continua toata viata) – ar putea avea corespondent in muzica in … manele.

cele mai multe scrieri -compuneri sunt despre “of, viata mea” si, in lipsa structurii si a educatiei pentru scris, apar in texte echivalentele trilurilor unduitoare specifice manelelor.

studentilor le-am facut comparatia si dintre scris si dans despre care am scris aici.

*

cind inveti sa expui o actiune intr-o naratiune e ca si cum ai invata o limba straina.

in prima faza, te uiti la ceilalti si tot ceea ce auzi/vezi e un sir lung si melodios din care nu intelegi nimic (e felul in care citim literatura cei mai multi dintre noi, urmarim povestea, dar niciodata structura)

in faza urmatoare incepi sa intelegi unde se separa cuvintele, apoi incepi sa intelegi dintre cuvinte, apoi iti formezi un vocabular si, dupa toate astea, cu ceva curaj legi niste propozitii in limba cea noua.

dar pina ajungi sa vorbesti ceva in limba respectiva, INTELEGI cum sunt separate sunetele care curg melodios , care e granita intre un cuvint si celalalt, ce inseamna fiecare.

*

daca scrieti pe bloguri sau in reviste texte care au iz personal sau nu, ginditi-va bine daca ati inteles limba scrierii. intrebati-va citeva lucruri despre structuri narative, despre mijloacele prin care structura serveste povestea si, mai ales, cautati raspunsurile in carti. dupa ce intelegeti asta, textele voastre au o sansa sa depaseasca nivelul de manele.

ca si in muzica, si la scris, dupa ce stim notele, talentul face diferenta.

***

la cursul de la Drept am plecat de la statusuri de Facebook si Lady Gaga , am trecut prin “mintea cititorului” cu caracteristicile ei actuale (attention span < 2 min, selfie, orientat catre imagine) si-am ajuns prin exercitii la structuri narative.

am aratat de ce astazi informatia – ca sa ajunga cu impact la cititor – nu mai trebuie sa plece de la “ce, cum, cind, unde, de ce”, ci de la “pentru cine scriu”, “ce vreau sa transmit ca stare” si “cum trebuie sa fac asta”.

dupa ce termin cursul (mai e o tura saptamina viitoare), am sa pun si pe blog citeva dintre exercitiile pe care le-am facut cu studentii.

1815
OnteachingJournalism1workshopuri si seminarii pe care le sustin in aceasta primavara

workshopuri si seminarii pe care le sustin in aceasta primavara

cel mai mult pe lumea asta iubesc oamenii care vor sa invete mereu ceva nou. care nu stau sa li se lincezeasca creierasul. care nu considera ca ei le stiu pe toate din nastere, deci nu mai e nevoie de nimic in plus.

ma insotesc doar de oameni din aceasta categorie si de oameni de la care am ceva de invatat in mod constant, iar eu am un program aproape militaresc de citit/invatat despre care, poate, scriu cindva.

*

incepind de miine pentru urmatoarele 2 saptamini, voi sustine o serie de workshopuri/ seminarii pe teme de scrieri creative sau comunicare in contexte diverse.

miine la Facultatea de Drept, intr-o initiativa a  Departamentului Academic si Redactional din cadrul Asociatiei Studentilor in Drept , un workshop in 2 pasi (pasul doi e pe 22 martie) pe scrieri creative pentru online.

pe 23 martie, workshopul dedicat celor care fac PR in zona entertainmentului (despre care am scris aici, accesul va fi by invitation only dintre cei inscrisi pe blog, vor fi invitati cei care lucreaza in industrie, exclusiv)

pe 26 martie sunt la PR FORUM unde … veti afla in curind ce fac:).

pe 27 martie sunt la FEMEILE MERITA cu un workshop de branding personal pentru femei (despre care am scris aici)

si la inceputul lui aprilie, un workshop pentru cei din industria modei pe tema relatia dintre brand si presa. am sa va dau detalii curind despre acest work shop, e in cadrul Romanian Fashion Trends & Brands

*

dupa care vacanta, pina in septembrie invat lucruri si merg si eu la seminariile altora.

sper sa ne vedem la unele dintre ele si, mai ales, sper sa merite sa petreceri cu mine citeva ore. dar pentru asta m-am pregatit in ultimele luni intens. and still working.:)

1132
blue moodsa fac, in loc sa zic ce trebuie sa faca altii

sa fac, in loc sa zic ce trebuie sa faca altii

imi amintesc foarte exact ziua (de fapt, noaptea) in care am realizat ca absolut tot ceea ce e in jurul nostru e facut de mina unui om. ca nimic nu vine de-a gata, nici macar florile nu sunt “de-a gata” pentru ca se usuca daca nu ai grija de ele.

aveam 10 ani si mi s-a parut ca am avut o revelatie. fiecare bucatica de mic lucru din jurul meu fusese conceput, mesterit, fabricat, vindut, plimbat de niste oameni. chiar si cele mai complicate si mai mari lucruri.

dupa ce-am vizualizat cam cit de greu o fi fost sa fie facut blocul cel mai mare din orasul in care m-am nascut, imediat dupa aceea, mi-am dat seama ca e foarte important “sa fac” nu “sa vorbesc”.

calea spre a-mi fi mai bine era deci pe actiune, nu pe povestiri. si cam de atunci am inceput sa-mi fac planuri cu ce am de facut.

to do list-uri am inceput sa fac mult mai tirziu. si le fac zilnic de atunci.

*

zilele trecute m-am gindit ca mai e putin si se duce un sfert din anul asta si eu n-am facut suficient de multe lucruri noi…

*

noi facem toate lucrurile care exista in jurul nostru. imi spun mereu asta ca sa ma urnesc sa fac, in loc sa zic ce trebuie sa faca altii.

*

am un post it pe tablita de pluta de deasupra biroului: mai putine vorbe si mai multe fapte.

 

 

1098
cristina bazavan by alex galmeanuexpresiile de pe chip pe care le tin minte

expresiile de pe chip pe care le tin minte

Din interviurile pe care le fac pastrez in minte rareori vorbe.

La multi ani distanta de la intimplare, mai stiu privirea unui mare actor roman, in dreapta jos, emotionata (as fi pariat ca are o mica lacrima) cind imi vorbea despre un profesor de la Botosani. Privirea aia si expresia aparuta pe chipul lui pentru citeva fractiuni de secunda m-au facut sa ma sui in tren si, dupa o noapte de mers, sa ajung la Botosani ca sa aflu detalii despre profesorul care a murit demult.

Mai stiu expresia fetei singurei actrite britanice in al carei palmares se afla toate premiile de actorie – de la Oscar la Emmy, Tony si premiu la Cannes, cind imi povestea despre boala mamei ei si despre cit de greu i-a fost sa faca fata situatiei: se uita la salul de Casmir bej pe care-l lasase linga ea pe canapea, maxilarele i se inclestasera a furie, vocea ramasese calma, iar mina dreapta mingiia tandru salul.

Zilele trecute m-a amuzat privirea unui regizor roman la auzul cuvintelor “imi place”; vorbeam despre ce filme ne plac, eu spusesem “imi place x…” si ochii lui s-au fixat brusc asupra mea, cu pupilele usor dilatate a curiozitate si capul inclinat putin intr-o parte. Am zimbit gindindu-ma ca asa trebuie sa faca simpaticele suricate cind vad ceva de mincare si-si fac planul cum pot ajunge acolo.
Nu imi stiu expresiile fetei pentru ca nu ma uit la inregistrari filmate cu mine si stau foarte rar la foto dar prietenii imi spun adesea “ am vazut privirea dominant amenintatoare” sau “iti place asta mult, stiu” in situatii in care nu rostesc niciun cuvint, deci ceva se vede pe fata mea dincolo de orice as spune.
*
Imi place sa ma uit la oameni cind vorbesc printre vorbe. Acolo de fapt se afla povestile care asteapta sa fie scrise. In expresiile chipurilor, in expresivitatea fetei si a miinilor, in pozitia corpului. De asta-mi plac foarte mult oamenii care stiu ca una dintre cele mai mari comori pe care le avem sunt amintirile pe care le gasim, intotdeauna, si pe chipul nostru. Oamenii care au relaxarea sa mearga pe naturalete, sa accepte inaintarea in virsta ca pe un beneficiu, nu ca pe o piedica.

Si-mi plac si produsele care au in grija pielea ta, dar si de povestea ta de viata.

Sunt onorata ca fac parte din campania Eucerin Volume Filler – o inovatie a cercetatorilor de la Eucerin care au gasit o solutie non invaziva pentru remediera pierderii volumului tenului (care vine odata cu virsta) cu efecte dupa numai patru saptamini: tenul isi recapata volumul si are mai multa expresivitate.

Formula Eucerin VOLUME-FILLER combină trei ingrediente active:
• Magnololul, un extract din scoarţă de magnolie, îmbunătăţeşte aspectul pielii activând şi stimulând multiplicarea celulelor care generează de până la trei ori mai mult volum pielii.
• Oligopeptidele stimulează metabolismul pielii acţionând asupra reţelei de colagen, conferind fermitate şi îmbunătățind interacţiunile care au loc între celulele mai tinere din piele.
• Acidul Hialuronic optimizează hidratarea pielii şi, astfel, reduce ridurile.

Inca testez produsele, adica le folosesc zilnic si, cum spuneam zilele trecute pe facebook, imi place mult ca – pe linga efectul “volume” – sunt foarte hidratante si ma ajuta la tenul meu uscat
Cu participarea exceptionala a fotografului Alex Galmeanu am realizat citeva fotografii in care chipul meu vorbeste fara sa fie nevoie de niciun cuvint. E felul prin care ma alatur celor de la Eucerin ca sa va spun ca expresivitatea chipului e una dintre marile noastre comori. Sa avem, deci, grija de ea.

1973
body#womenwhises; one woman, one tweet

#womenwhises; one woman, one tweet

cred ca de-a lungul timpul am denaturat putin semnificatia sarbatorii de 8 martie. si-a pus din nou amprenta ego-ul nostru, cel care – si pe noi si pe barbati – ne-a ajutat sa aducem in dictionare un cuvint nou, “selfie”.

de 8 martie noi femeile primim cadouri; multe.

am casa plina de flori, cutii cu trufe de ciocolata, praline, cosmetice scumpe, felicitari cu mesaje emotionate care vorbesc despre atentia pe care noi, femeile, o meritam.

da, o meritam, dar si barbatii o merita in egala masura. si copiii nostri in si mai mare masura. pentru ca-s mai mici si au nevoie sa le punem in rezervoare multa iubire si atentie ca sa creasca frumos.

*

eu cred ca 8 martie, ca tot ce e in viata, nu e despre a primi, ci despre a da. si in cazul asta e despre iubire si atentie. si nu din partea barbatilor sau a copiilor nostri; da, e frumos ca ne aduc flori si cadouri, dar o pot face in orice alta zi a anului si o si fac.

cred ca e despre ce dam noi, femeile, pentru ca noi suntem inceputul: dam viata, crestem copiii si-i invatam ce-i iubirea prin comportamentul nostru, suntem mortarul emotional din constructiile pe care le fac barbatii nostri ca sa ne protejeze.

si daca noi face corect lucrurile, cu credinta si perseverenta, ca un act de disciplina si vointa, fara sa asteptam nimic in schimb, lumea din jurul nostru poate deveni cu o miime de milimetru mai calda, mai luminoasa, mai buna.

asa ca de fiecare data de 8 martie nu ma gindesc la “ce mi-ai adus?”, ci la ce as putea sa dau eu fiecaruia dintre cei care imi acorda atentie, iubire, ma protejeaza.

si mai fac un exercitiu de imaginatie: daca  toata lumea asteapta sa primeasca ceva, absolut toti oamenii de pe planeta asteapta sa primeasca, oare cine mai daruieste?

in viata, cu detaliu pe aceste sarbatori, nu e despre a primi, ci despre a a da.

*

anul asta Marie Claire are la nivel international o miscare pe care o iubesc foarte tare pentru ca, pentru mine, ceea ce fac ei e cam ceea ce cred eu despre aceste sarbatori. miscarea se numeste #womenwhises – one woman, one tweet, iar femeile din lumea intreaga pot transmite o dorinta printr-un tweet.

va invit sa faceti acest exercitiu si sa va ginditi care e dorinta voastra cea mai importanta – care se refera la esenta voastra ca femei, si sa scrieti dorinta intr-un tweet. daca nu aveti cont de twitter lasati mesajul aici si am sa-l postez eu.

dorinta voastra ca FEMEIE.

si dupa ce o scrieti, va mai rog ceva, sa va uitati bine bine la ce ati scris si sa va intrebati: ce ma opreste sa transform dorinta asta in realitate?

pentru ca sunt sigura ca aveti puterea si inspiratia si energia sa o faceti.

*

dorinta mea e in dansul asta. si in povestile spuse nu doar in coregrafie ci si de oamenii care-s in jur: coregraful a gindit dansul pentru mama lui, dansatorul a trecut prin ceva similar cu mama lui cind a fost bolnava, una dintre membrele juriului si-a pierdut mama.

*

“Lights will guide you home, I will try to fix you”… in order to fix myself

 

1563
Vunk HRC 6mar2014 publicVUNK #numaila2 HRC – secvente care nu isi gasesc locul in nicio stire

VUNK #numaila2 HRC – secvente care nu isi gasesc locul in nicio stire

“cele mai tari momente nu pot fi scrise si nu-si gasesc locul in niciun comunicat de presa”, o sa auziti aceste cuvinte de la orice PR de pe lumea asta. uneori se refera la lucruri care tin de etica profesionala (nu poti spune intimplari cu valoare anecdotica daca implica si alti colegi de breasla), alteori sunt secvente de viata, mici detalii, care dau culoare intimplarilor din jur si spun multe despre caracterul oamenilor, dar care nu sunt “newsworthy”, desi si-ar gasi oricind locul intr-un documentar sau un film.

ca aceste secvente pe care le pastrez in minte de la concertul VUNK – #numaila2 de aseara din Hard Rock Cafe.

***

in timp ce Cornel Ilie cinta “Balada pentru o minune” singur la pian pe scena, restul baietilor se odihneau pe niste scari dintr-o laterala a culiselor.

bateristul trupei, Nicu Sarghea, care avea o mina accidentata – ligamentele intinse – isi dadea cu un spray din acela pe care-l folosesc sportivii pentru anestezie locala. cind l-am intrebat “te doare tare?” mi-a raspuns sincer si scurt “e ok, facem treaba”. dupa o clipa s-a uitat curios, cu capul aplecat usor intr-o parte:  “n-a fost bine ceva?!”

cind venise la sala purta o atela si primul lucru pe care l-a spus, uitindu-se in ochii lui Cornel, a fost: “am sa cint, nu va faceti griji.”

*

in varianta de concert a piesei FIECARE e un intro lung instrumental in care Cornel se duce in culise si se schimba; are mereu tricourile fleasca si-asta e un indicator vazut “de aproape” pt efortul pe care-l depune, pentru ca altfel pare ca tot ce se intimpla pe scena e foarte usor.

pe intro-ul ala alearga pur si simplu ca sa tina cit mai mica pauza. aseara, cind s-a intors catre scena, din culise i-a iesit in fata o spectatoare; a luat-o in brate, a ocolit-o printr-o saritura si cu inca o saritura a urcat pe scena.

am in minte imaginea saltului care a cuprins in doi timpi treptele de la baza scenei – cu amplitudine, foarte sportiv, ca un cal de rasa la o cursa cu obstacole. cind a ajuns la microfon parea ca nu depusese niciun efort, ca nici macar n-ar fi fost plecat.

altfel, avea in culise sirop de tuse pt ca era racit.

**

cind au inceput primele acorduri de la “Numai la doi” publicul a izbucnit in urale. Diana – sora si asistenta managerului trupei, Cristi Stan – cea care are grija sa nu se uite niciun detaliu si sa ne tinem de toate cele planificate in strategii, Diana si-a schimbat intr-o fractiune de secunda expresia chipului: parca tocmai primise un tort mare mare.

uralele acelea (cind inca Andra nu era pe scena), faptul ca publicul recunoscuse din citeva masuri un cintec nou, erau pentru Diana un semn ca acest cintec va avea o viata frumoasa. si asta e mai mult decit orice tort mare mare.

*

cind pe scena era bis-ul si baietii cintau inca o data piesa noua, “CURAT”, managerul trupei – Cristi Stan – era in cabina artistilor. se oprise pentru doua momente cu mine si cu Cosmin Florea, cel care are in grija look-ul baietilor. avea citeva clipe de relaxare pentru ca imediat ce baietii terminau de cintat urma o sesiune de autografe si el, ca de obicei, devenea gardian protector pentru fiecare membru al trupei.

dar in clipele alea cit inca se mai cinta pe scena, Cristi si-a ridicat genunchii la piept, si-a pus picioarele pe canapea si, in pozitia care amintea de un copil putin necajit care vrea protectie si odihna, ne-a zis “mi-a venit sa pling!”. se referea la o secventa in care avusese un delay de citeva secunde la ceva ce-i spusese Cornel de pe scena.

nimeni din public nu se prinsese de intirzierea in reactie, nici macar noi care eram din echipa. stia el, si stia Cornel.

si in energia dintre cuvintele “mi-a-venit-sa-pling-pentru-faza-asta” era atit dorinta lui de perfectiune cit, mai ales, dorinta de a nu-l dezamagi pe Cornel.

astazi am aflat ca atunci, in timpul spectacolului, Cristi i-a trimis un sms lui Cornel, desi stia ca il va citi abia dupa ce se va fi incheiat concertul.

***

si-o secventa la care n-am fost martora, dar mi-a povestit-o Cornel.

exista o regula nescrisa ca ultimele 10 minute dinaintea oricarui spectacol sunt ale trupei si numai ale trupei. pentru concentrare, pentru intrarea in atmosfera. Cristi are grija mereu ca momentele de intilniri cu fanii care au loc inainte de concert (cel mai adesea sunt post show, dar mai sunt si exceptii) sa se incheie in timp util ca artistii sa aiba cele 10 minute doar ale lor.

aseara cu 2-3 minute inainte de inceputul show-ului, Cosmin Florea era cu meniul de la Hard Rock Cafe in mina si-l intreba pe Cornel daca vrea si el ceva de mincare. Venea de la o prezentare de moda, unde avusese treaba, ii era foarte foame, stia ca va sta acolo pina la 12 noaptea. Voia sa manince, dar se gindea si la ceilalti. Intimplarea a fost amuzanta pentru baieti care, desigur, atunci erau cu gindul la show.

***

mai am imagini din show-ul de aseara: copiii foarte mici (3-5 ani) care topaiau pe scena la “asa si” stind toate versurile si gindul meu ca in 2-3 ani VUNK va fi cea mai mare trupa rock din RO (stiu, sunt aroganta. dar stiu si cit muncesc baietii astia si ce disciplina si vointa au), nebunia de telefoane care s-au deschis cind Cornel i-a invitat pe spectatori sa faca ei un videoclip pentru “Scapa-ma de ea”, tricourile ude ale baietilor cind au venit in culise in pauza dintre concert si bis, oftatul de relaxare al lui Gabi Maga cind s-a terminat show-ul, tensiunea si incordarea lui Bogdan Crucianu de dinainte de spectacol (aveau o piesa noua pe care o repetasera putin).

***

din ianuarie 2013 mi-am pierdut privilegiul de fan VUNK, nu ma mai uit la concerte ca un spectator, sunt focusata pe cu totul alte lucruri in timpul spectacolelor. fac parte din echipa de comunicare a trupei.

in viata, cistigi ceva, pierzi altceva:)

P.S. Pentru a respecta etica, am cerut voie baietilor sa scriu despre aceste secvente.

1638
Cristina Bazavan_140226_eucerin_62300-1200experiment: cum spunem cind nu vorbim

experiment: cum spunem cind nu vorbim

Imi place sa ma uit la ce spun oamenii cind nu vorbesc. Expresiile chipurilor lor fac uneori mai mult de o mie de cuvinte si parte din raspunsul la intrebarea “cum naiba faci de iti spun oamenii atit de repede povestile vietilor lor?” sta fix in aceasta atentie pe care o acord expripresiilor chipurilor oamenilor.

De multe ori intr-un interviu nici macar nu pun intrebari, continui propozitiile pe care ei le lasa in aer cit sa-I ajut sa mearga mai departe, dar chipul meu le arata in fiecare secunda ca sunt atenta la ei, ca sunt empatica si ca inteleg nuantele intimplarilor pe care mi le destainuie.

Expresivitatea chipului e una dintre cele mai mari bogatii pe care le purtam cu noi pentru ca e rezultatul a tot ceea ce am fost in viata pina la acel moment.

Iubesc oamenii care au relaxarea sa-si arate emotiile pe fatza. Despre asta va povestesc insa in curind cind va spun si de ce m-am lasat fotografiata de Alex Galmeanu cu “garda jos”, in timp ce vorbeam fara cuvinte.

1859
radubarbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit

barbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit

“Sunt cea mai simpla femeie. Acasa sunt, daca vrei, nevasta lui Ilie Moromete. Supusa, docila si atenta la toate dorintele barbatului pe care l-am ales. Cat timp primesc raspunsurile pe care le merit. “

*

am raspuns aseara pentru un proiect al lui Radu Badoiu  la intrebarea “cine sunt eu”. raspunsul care e cel de mai sus a generat aprige comentarii primite pe mail. mai ales pentru cuvintele pe care le-am bolduit.

sa ma mai explic putin:)

sunt crescuta intr-un oras mic intr-o familie care e prima generatie de la tara la oras; am ca model de familie partea de a fi supusa barbatului, de a avea grija de dorintele si nevoile lui. viata insa m-a dus in asa fel incit am invatat (ca la scoala, prin cursuri) sa cunosc o parte importanta din caracterul omului din putine semne si intimplari, asa ca stiu de ce aleg sa am alaturi pe cineva sau de ce nu vreau sa am alaturi pe cineva. si nu e vorba doar de familie, ci si de prieteni.

sunt alegeri constiente, asumate si tin in general de calitatea omului si marimea ego-ului sau.  de aici “pe care mi l-am ales”

am crescut plecind de la zero de citeva ori in viata mea profesionala si-am ajuns, de fiecare data, printre primii in zona in care m-am exprimat. am muncit mult pentru asta, am invatat mult, dar asta mi-a si dat un plus de incredere in mine, sa stiu ca ma pot descurca oricind, oriunde daca lupt pentru ceea ce cred si imi place. traseul asta, implicit mi-a dat un respect pentru propria persoana. care nu tine neaparat de ego ci de valorizarea aceea ce stiu ca sunt.

“raspunsurile pe care le merit” din descrierea mea in proiect are un dublu sens: acesta al cunoasterii propriei valori, dar si cel de “a fi dominata/indrumata/ corectata”

Radu vorbeste in textul lui despre mine cum  ca “nu poate sa ma domine”, iar mie imi place ca omul de linga mine sa fie cel putin egalul meu desi prefer sa ma domine intelectual, profesional etc pt ca asa pot progresa si eu. am o miza , un obstacol de atins.:)

“raspunsurile pe care le merit”  inseamna si raspunsurile care m-ar supara cind le-as auzi, dar care m-ar aduce pe un drum mai bun si mai corect.

*

foto Radu Badoiu pentru proiectul MySelf.

1380
gutuiun buchet de flori S!MPA – ce ati alege?

un buchet de flori S!MPA – ce ati alege?

astazi am muncit citeva ore bune sa gasesc cele mai simpa combinatii pentru a crea un buchet de flori care se va afla intr-un concept store floral, Flowercraft – la vinzare – incepind de zilele viitoare.

prietenii mei cind au auzit de provocare au zis “ok, o sa fie ceva cu multe frezii”, stiind o istorie personala cu aceste flori

ei bine, iata combinatiile la care m-am gindit:

frezii albe, lacramioare si… menta.

in limbajul florilor ar insemna  “prietenie care dureaza” (freziile), reintoarcerea fericirii (lacramioarele) si caldura sentimentelor (menta). e un buchet pe care l-as oferi (daca as fi barbat) femeii pe care din prietena o vreau iubita. sau pentru situatiile in care vrei sa reinvie iubirea intr-un cuplu in care e mai multa prietenie decit pasiune.

anemone roz, mirt si… oregano

adica “radiezi de fericire” (anemonele), mirt (iubire), bucurie (oregano) – genul de buchet pe care-l daruiesti cind iubirea e, ca sa fac un joc la tema, in floare.

 

am vrut ca fiecare buchet sa contina si o planta aromatica, de bucatarie daca vreti, pentru a fi mai “organic”/puternic mesajul. e ceva ce poate merge pina dinauntrul tau:)

acum trebuie sa ma hotarasc. nu cred ca ma lasa sa fac doua buchete si nu ma pot decide ce sa aleg.

voi ce ati alege in locul meu?

*

in fotografia de sus e o floare de gutui care inseamna tentatie :)

IMG00420-20140220-1945Scinteia – “le luati pe toate?!”

Scinteia – “le luati pe toate?!”

le -am pus pe masa, la casa, si vinzatoarea s-a uitat lung…

“le luati pe toate?”

“da, le iau sa le fac cadou. am citit cartea si vreau sa o citeasca si prietenii mei.”

s-a mai uitat citeva clipe fix la mine, m-a intrebat daca vreau o punga si mi le-a taxat neincrezatoare.

*

aseara am luat tot stocul unei carti de la Diverta din Baneasa Shopping City. n-am mai apucat sa ajung si la Carturesti – care era linga – pentru ca incepea proiectia spectacolului pentru care ma aflam acolo (aniversarea de 50 de ani a noii cladiri a Teatrului National din Londra, am scris despre spectacol aici).

miine ma duc la Carturestii de la Verona. pentru ca mai am prieteni care trebuie sa primeasca aceasta carte.

*

cind le-am spus prietenilor mei ca au o carte de citit (sunt obisnuiti cu obligativitatea de a citi din cind in cind cite o CARTE, adica o scriere/ poveste care o sa le miste ceva pe dinauntru), am avut dintre cele mai simpatice reactii:

“cite pagini are? si cind trebuie sa o termin?” (pe ton disperat, amuzat)

“e mai mare decit cartea cu Agassi? aia mi-a placut, dar stiu ca am citit-o intr-o luna si vreau sa compar” ( e vorba de Open, biografia lui Agassi, cea mai recenta carte cu care mi-am “terorizat” prietenii:) )

“iar? am mai citit si anul trecut una”/ “nu, ai citit acum 2 ani!”/ “asa de mult a trecut? nu cred”

***

desigur au fost si dintre cei care abia asteapta sa o citeasca.

oricum nu scapa niciunul:) si nu, nu dam teste din carte dupa aia:)

mie o sa-mi fie suficient de bine stiind ca se vor fi recunoscut in cite un mic detaliu din poveste; se vor fi recunoscut pe ei sau pe copiii lor, sau pe prietenii lor.

si ca vor fi invatat inca un milimetru asezat intr-o fractiune de secunda din “cum sa se uite altfel la oameni”.

sa cititi Scinteia – povestea unei mame care a crescut un geniu. am scris despre carte aici.

***

acum niste ani cumparam din toate librariile filmul Bleu al lui Kieslowski. mi se parea ca e un film care n-ar trebui sa ajunga pe miini gresite  ( e filmul pe care eu il iubesc cel mai mult dintre sutele, daca nu miile, de filme pe care le-am vazut in aceasta viata).

pe vremea aia pirateria nu era atit de infloritoare si, cum ajungea un nou Bleu la Carturesti, stiam deja cine il va primi.

 

1737
florentatraveo.ro – pe unde voi calatori eu anul asta

traveo.ro – pe unde voi calatori eu anul asta

nu mai departe de acum 2 saptamini fiind consemnata in casa dupa un incident cu cazatura pe gheata, am avut timp sa calatoresc cu gindul prin locurile in care as dori sa ajung anul asta.

asa am ajuns la doua destinatii in care n-am fost: Lisabona si Florenta (in Florenta am fost o jumatate de zi, dar nu se pune pentru ca e de mers mult dupa Michelangelo pe acolo:) )

la citeva zile, Cristina Foarfa m-a anuntat ca tocmai ce se lanseaza un portal de calatorii care e mai special decit toate cele pe care le avem pina acum pentru ca ii poti da bugetul pe care vrei sa-l cheltuiesti, zonele pe unde vrei sa ajungi sau cam ce activitati vrei sa ai pe acolo si un motoras de cautare face treaba pentru tine.

site-ul se numeste traveo.ro si m-am jucat putin cu el, asa ca destinatiile mele mult dorite sunt aproape bookuite. am o problema cu Florenta pentru ca nu e zbor direct si pauzele de escala sunt mari, asa ca inca mai cercetez daca nu ar fi util sa iau un tren de la Roma spre Florenta, dar aceste doua destinatii vor fi pe lista mea de lucruri bifate la sfirsitul anului.

*
am mai scris despre jocul pe care eu il numesc SEXUL ORASELOR – cind dau chip de om si personalitate corespunzatoare fiecarui oras pe care-l vizitez. pentru mine, in jumatatea aceea de zi in care am vizitat Florenta, orasul era un domn.

tatal dinstinsului din fotografie:)

1950
heavenzona de confort in fata mortii

zona de confort in fata mortii

astazi am voluntariat pe Salvare intr-un proiect initiat de Asociatia Societatii de Salvare Bucuresti, proiect care se numeste “Exista un erou in fiecare dintre noi” in care orice cetatean poate invata cursuri de prim ajutor si poate deveni voluntar al Societatii de Ambulanta Bucuresti. detalii aici

am sa scriu pe larg despre asta zilele viitoare, acum doar o intimplare pe care am realizat-o putin mai devreme in timp ce faceam “debrief” cu lucrurile de peste zi intr-o discutie cu un prieten.

*

unul dintre cazurile la care am ajuns a fost comunicat prin statie cu “stare de inconstienta”.

soferul ambulantier, Florin Popescu, a pornit sirena si-am mers cit mai repede la adresa.
acolo medicul George Carniciu (care nu e doar medic pe Salvare, ci si profesor in cadrul programului de voluntariat), impreuna cu asistenta lui, Tomita Jianu, au avut nevoie de citeva secunde sa constate ca pacientul decedase.
de citeva ore, 5-6 minimum.

eu am iesit din casa odata cu asistenta si ambulantierul care duceau aparatura inapoi la ambulanta (luasera din masina aparate de resuscitare, monitoare, truse cu medicamente), medicul a ramas cu un prieten al decedatului (cel care-l descoperise cind venise sa faca un gratar de duminica) sa afle detalii si sa completeze actele.

a venit si el peste citeva minute la masina sa ne anunte ca a chemat politia pentru ca ei trebuie sa faca formalitatile; decedatul nu avea rude in tara, era singur si era nevoie de politie pentru a decide daca e o moarte suspecta sau nu, daca il trimit la medicul legist sau nu.

“ai gasit o luminare?”, a intrebat asistenta
“da, i-am aprins una, am gasit pe o masa”, a raspuns medicul.

si in timp ce ei conversau despre acte si pasii urmatori, eu am inceput sa scriu un mesaj pentru prietenii mei:
“melodia cu care ii suna telefonul asistentei e “asa, si” de la VUNK”.

cel mai banal si mai frivol lucru in contextul acela.
in plus, remarcasem soneria telefonului de mai bine de o ora, dar nu ma gindisem sa anunt pe nimeni pina cind nu am fost intr-o situatie de maxim disconfort.

i-am anuntat si pe baietii de la VUNK, pe grupul nostru comun de discutii, ei mi-au trimis emoticoane cu zimbete stiind ca imi place coincidenta (dintre milioanele de sunete cu care ar fi putut sa-i sune asistentei telefonul, era tocmai un cintec VUNK), dar nu am realizat atunci ca am inceput sa vorbesc cu “ai mei” in momentul in care in jur se vorbea si se vedea moartea.

abia acum seara, mi-am dat seama ca in minutele acelea de asteptare tensionata imi cautam un sprijin. ma duceam intr-o zona de confort pentru ca ma aflam in fata mortii.

*
filmul zilei de astazi si lectiile pe care le-am invatat le veti putea citi in citeva zile, aici, pe blog

1376
re brandingcu sufletul la vedere

cu sufletul la vedere

crestem comparindu-ne cu altii…

pina la 4-5 ani ne dorim sa fim parinti si ne jucam cu papusile “de-a mama si de-a tata” pentru ca cel mai apropiat exemplu de viata, de orice fel de viata, sunt parintii nostri.

ajungem la scoala si ne uitam la colegii de clasa: unii raspund mai repede decit noi, altii zimbesc mai mult decit noi, altii se imbraca mai bine decit noi. si ne dorim toate astea pentru ca ei sunt modelul de viata pe care -l vedem cel mai des, dupa parintii nostri.

apoi vin jocurile, filmele animate, apoi clipurile muzicale; daca avem noroc, vin si cartile, si altfel de filme, si altfel de carti, si altfel de prieteni mai mari sau mai mici, mai inspirati, mai vii, mai altfel decit noi.

din toate luam ceva
– un model de frumusete cu care ne comparam incercind sa-l copiem ca sa-l atingem fie si ca o adiere
– un model de comportament pe care-l copiem incercind sa ascundem ce credem ca ne dezavantajeaza
– un model de stil de viata care speram sa ne faca fericiti pentru ca pare ca-i face fericiti pe altii

dar cu o asa avalansa de informatii uitam sa ne mai intrebam: ok, si eu – esenta personalitatii mele, dezgolita de ego si afisata cu smerenie – unde sunt?

daca avem noroc sa ne punem intrebarea asta, ajungem fata in fata. cu noi.

daca n-avem norocul asta inainte de intilnirile importante, ajungem oricum fata in fata cu Celalalt.
si ne comparam cu ce ne imaginam ca e modelul de frumusete, comportament, stil de viata al celuilalt ca sa fim “potriviti”.
si o luam de la capat, ca la 4-5 ani, copiind modelele pe care le-am vazut la parintii nostri.

*
recunosti oamenii care au stat fata in fata cu ei macar o data dupa cum le sta sufletul.

ii vezi dupa trup. unii stau chirciti, cu umerii adusi si pare ca le e teama ca, nu care cumva, sa le iasa sufletul din piept; altii stau drepti si relaxati, fara sa fie niciun fel de mindrie in atitudinea lor, cu sufletul la vedere.

***
We begin by coveting what we see every day. Hannibal Lecter

1716
penne-siciliene-cu-crevetice am mincat dupa ce-am terminat cu Oshawa

ce am mincat dupa ce-am terminat cu Oshawa

pentru cei care nu stiu, Oshawa este o cura detox in care maninci doar griu, hrisca, mei si orez, fierte sau coapte. sau cum te taie capul. ai voie sa folosesti sare si apa. atit.

cura tine 10 zile si este rai curat pentru corp si minte, e o lectie minunata despre cum ne influenteaza energia ceea ce mincam. am scris despre cura aici.

*

am terminat de tinut cura miercurea trecuta si multa lume m-a intrebat ce am mincat prima data si prima data dupa aceasta aventura (trebuie sa recunosc ca nu mi s-a parut greu de tinut, mi-a fost pofta de vinul roshu si de portocale, dar am supravietuit 10 zile, nu era ca si cum n-as mai fi mincat niciodata portocale sau n-as mai fi baut vin)

prima mincare pe care am pregatit-o a fost o supa crema de linte, cu seminte de susan. asta pentru ca nu aveam foarte multe alte alimente in casa (stiam ca 10 zile manic hrisca si griu, asa ca am profitat sa fac curat inainte in toate proviziile) si era frig si zapada foarte mare si nu voiam sa ies la cumparaturi.

urmatoarea masa a fost… cartofi prajiti de la McDonald’s , pentru ca mi-era pofta de cartofi prajiti (nu sariti sa protestati, cind e vorba de cartofi prajiti cei de la McDo sunt mai sanatosi decit cei pe care-i facem acasa, am sa scriu curind despre asta pentru ca de o jumatate de an tot vreau sa scriu cum se fac cartofii de la McDo. am fost la una dintre fabricile lor de pregatit cartofi si stiu cum se fac)

apoi a fost o iahnie de fasole cu cirnati pe care am gatit-o acasa, din nou pentru ca mi-era foarte pofta. cirnatii au fost de casa, ardelenesti, adusi de la mama unui prieten.

dupa care am intrat in ritm normal: mult peste, fructe de mare;

am pastrat in alimentatie turtele din tarite de griu cu faina de mei,ovaz sau hrisca pe care le prepar in fiecare dimineata (miroase minunat in casa cind coci piine), doar ca de data asta folosesc drojdie si o multime de condimente: oregano, busuioc, curry dulce , susan, mac etc

duminica la prinz am gatit pentru citiva prieteni ceva ce imi imaginam ca e bun inca din timpul curei de detox: mei fiert cu putin ulei de masline, legume gratinate cu brinzade capra si seminte de susan, sos de soia, piinici de ovaz si hrisca in care erau ceva urme de oregano si curry dulce.

acum in bucatarie se pregatesc niste penne siciliene cu creveti, cu un sos cu whiskey.

*

mi-am pastrat energia de dupa detox, ma simt foarte bine si foarte usoara.

aaaa, am uitat: aproape la toate mesele am baut cite un pahar de vin roshu:) cu exceptia micului dejun, desigur.

 

1818

Kevin Spacey: rasplata trebuie sa vina din interior

Nu exista o rasplata din afara pentru meseria asta. Nu asta trebuie sa fie telul. Rasplata adevarata vine din interior. Ceea ce voi simtiti si ceea ce ati implinit voi pentru voi, cu propriile persoane. iesind din zona de confort.

Anii de inceput pot fi bogati in experiente sau nu, dar am vazut de-a lungul anilor atit de multi tineri care nu stiau ce vor. Stiau ca trebuie sa vrea, sa fie ambitiosi si sa aiba succes. dar asta nu e suficient. Asta e doar dorinta.

De fapt, in viata este despre actiune: sa stii ceea ce faci, sa intelegi de ce faci asta, sa-ti dedici fiecare respiratie a trupului tau ca sa acumulezi mijloacele cu care sa poti sa daruiesti…

Daca simtiti ca aveti ceva inauntru de daruit, ca aveti un talent, atunci exploatati-l si slefuiti-l. Nu e nimic mai important decit sa acumulati mijoacele ca sa puteti sa va expuneti talentul.

O sa cresteti alaturi de colegii vostri, o sa-i vedeti avind succes sau cum vor rata. Si o sa vedeti cum reusesc sa dealuiasca in ambele situatii, iar ei va pot fi profesori la fel ca oricare dintre profesorii vostri de la scoala. Important este sa fiti deschisi, sa vreti sa munciti cu voi ca si cum ati munci cu un personaj pentru o piesa si sa actionati ca atare.

Kevin Spacey.

 

*

asa s-a incheiat cursul meu de imagine personala de la TIFF din proiectul 10 pentru film din 2013. am gasit acum cursul si citatul asta frumos

1393
shutterstock_155508122barbatii reali nu-s ca…

barbatii reali nu-s ca…

barbatii reali , aia de pe linga casa femeii (era sa scriu omului, dar femeia nu e om, mi-a zis mie un prieten), nu-s ca aia despre care citim sau ii vedem in filme.

uneori sunt mult mai frumosi decit aia, dar nu despre asta e vorba acum…

barbatii reali nu sunt nici macar ca Adi Hadean – ala e alien care stie de unde se poate cumpara brinza cea mai cea, carnea cea mai fina si mirodeniile cele mai aromate. ma rog, aici intra si Marius Tudosiei, si cred ca as mai numi citiva. dar ei sunt exceptiile.

restul sunt… ca in intimplarea de mai jos.

– Ma duc eu sa fac cumparaturile de la supermarket, sa nu cari tu, e zapada, e frig.

– Pe bune?

– Da, am timp. Hai fa o lista cu ce-ti trebuie si ma duc.

– La ce supermarket vrei sa te duci?

– Oricare e pe aici pe aproape, are vreo importanta? La care vrei sa ma duc?

– Pai, ca sa-ti fac lista in functie de cum sunt asezate sortimentele in magazin, sa nu alergi pe acolo. Intri, parcurgi rafturile, pui in cos si la iesire platesti.

Dupa un zimbet ironic, satisfacut, zice:

– Unde vrei tu.

– Bine, atunci la Billa ca e la 10 min de aici, pe jos.

fac lista, pe categorii de alimente, in ordine. renunt la detalii gen: cit la suta grasime in lapte, creveti de la X importator, spunindu-mi ca dupa ce am mincat 10 zile doar griu mei si hrisca nu mai conteaza daca 3 zile maninc si lucruri care nu sunt chiar exact ceea ce obisnuiesc. intentia omului conteaza, sa-i multumim si sa ne multumim cu ce vine.

pleaca.

10 minute mai tirziu suna. ma incrunt si ma gindesc: ce naiba am gresit?

– Iarta-ma, am uitat lista acasa. Nu vrei tu sa mi-o trimiti pe mail, te rog?

*

P.S. am cerut voie sa pun intimplarea pe blog:)

foto via Shutterstock , cuvinte cheie “vegetable, groceries, men”

1969
shutterstock_110187893dieta Oshawa ziua 7

dieta Oshawa ziua 7

a trecut o saptamina din dieta de detox in care maninc doar griu, orez, hrisca si mei.

abia ieri am avut un hop. am mers la film, 3 ore de petrecut cu DiCaprio si Wolf of Wall Street fara popcorn.

de cind am aflat ca mergem la film ieri si am inteles ca mergem la filmul pe care l-am ocolit mult (tocmai pt ca dura 3 ore), am suferit la gindul ca nu voi minca popcorn. dar sa fii in sala de cinematograf, sa simti mirosul de popcorn cald, cu unt, sa se manince popcorn chiar linga tine si sa nu gusti nici macar o floricica… asta da exercitiu de vointa.

asta in conditiile in care eu as minca popcorn oricind, oriunde si cu friptura si cu prajitura.

in rest sunt bine, cu foarte multa energie, cu deja mirosul si vazul foarte accentuate – stiam toate parfumurile din jurul meu si in sala de cinematograf. si cu ironii de la prieteni pentru ca vineri seara am socializat insotita de un pahar cu apa plata la o petrecere surpriza pentru Miruna Berescu (cei care merg la festivalul Anonimul sau la Dakino sau la Festivalul de Psihanaliza si film … si nu numai, stiu cine e superbitatea blonda  care raspunde la numele de Miruna Berescu), dincolo de cina importanta cu domnul de la Disney gambling (a caruit poveste vi-o spun zilele viitoare).

am mai descoperit si o alta parte buna a dietei: nu se mai invita nimeni la mine “sunt prin centru, esti accasa?” si nu m-a mai sunat nimeni cu “auzi dar tu ce ai de mincare, ca as trece pe la tine…” :)

deci n-am mai gatit nimic.

la film insa as fi mincat niste crabi cind vedeam mesele grandioase de pe ecran, dar m-am intors acasa si-am executat o portie de mei fiert, transformat intr-un fel de mamaliga.

la o cina la care desigur n-a vrut nimeni sa participe.

si stiti de ce mi-e pofta? de un pahar de vin. roshu.

 

 

1677
shutterstock_110187893de astazi detoxifiere – dieta Oshawa – ziua 1

de astazi detoxifiere – dieta Oshawa – ziua 1

prima si singura data cind am tinut dieta asta veneam dupa o perioada in care luasem foarte foarte multe medicamente (sub supravegherea medicilor, evident). cred ca daca ma intepam intr-un deget si luam o picatura de singe erau acolo mai multe substante artificiale decit globule sau ce contine singele. cumva era  normal pt ca cele mai multe dintre medicamente imi fusesera administrate, pt eficienta, prin perfuzii.

eram fara vlaga si fara nicio pofta de viata. si la recomandarea unei prietene (cu acordul medicilor) am ajusn sa fac detoxifiere Oshawa

tot ce imi aduc aminte este ca dupa ziua 4 de dieta, mi se ascutisera toate simturile. eram ca un mic animal de prada. puteam simti mirosurile de la distanta si cind mergeam pe strada stiam ce au mincat oamenii pe linga care treceam sau ce parfum au.

tot din ziua 4 mintea a inceput sa-mi fie foarte foarte clara, sharp, sa lucreze cu o viteza si mai mare decit o face de obicei si sa ma simt foarte prezenta in corpul meu. foarte activa/alerta/vie. si-am avut mai multa forta si mult mai multa pofta de viata, mai multa energie.

stiu ca nu mi-a influentat cu nimic somnul ( tot putin am dormit), dar mi-a influentat tenul (care a fost mai luminos) si parul (care a avut un boost de crestere)

nu imi imaginasem vreodata ca o dieta poate sa aiba o asemenea influenta asupra corpului.

*

practic timp de 10 zile maninc numai griu, orez, mei si hrisca preparate in tot felul de turte, in casa, folosind doar apa si sare. nu beau nimic altceva decit apa

ieri rivneam dupa o cafea ca si cum as fi fost in sevraj, si-am inlocuit-o cu ceai, dar acum nici ceai nu voi mai bea. apa plata, cit mai pura.

nu mai am nicio amintire daca mi-a fost greu sa tin dieta, desi cred ca nu. dar o sa revin zilele astea sa va spun daca m-am reintors la senzatia de animal de prada cu toate simturile alerte.

detalii despre dieta oshawa puteti citi aici

*

foto via shutterstock (am contract/licenta, nu o folositi fara sa aveti un contract) obtinuta cu un search dupa  “wheat, oatmeal”

3090
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!