In 1956, James Olds unul dintre cei mai mari fiziologi din lume a scris un articol pentru Scientific American care se numea “Centrul placerii in creier”. In articolul asta descria un experiment pe care-l facuse cu un soarece pe care-l tinuse nemincat timp de o zi. Cind i-a dat in sfirsit mincare, a amplasat pe drumul catre hrana o pedala care declansa un soc electric in creier in zona centrilor placerii. Soarecele n-a mai ajuns niciodata la mincare, a ales deliciul placerii electrice si s-a reintors la pedala care-i stimula placerea. In cele din urma a murit de foame.
Povestea asta, reala – aici puteti citi textul integral al studiului lui Olds – traduce limbajul celor pentru care se adreseaza statiunea Mamaia, asa cum am vazut-o in acest week end.
Atita timp cit omul se afla la nivelul intelectului unui soarece, si alege placerea inaintea oricarui alt lucru care l-ar putea ajuta sa progreseze, va muri de “foame”.
Vestea buna din perspectiva mea este ca acest gen de om – care alege placerea, inaintea oricarui alt beneficiu – nu se va schimba. Il ajuta mediul in care creste astazi, in care ego-ul se dezvolta tot mai mult, sa ramina asa si sa apese pe pedala placerii uitind sa se mai incarce si din altele, sa se mai hraneasca. Iar asta inseamna ca o sa dispara ca specie, in cele din urma.
Deci, sa nu ne straduim sa-i schimbam, e doar o chestiune de timp pina cind piere pe limba lui.
Oricit ar fi de mare sobolanul.
cover foto : shutterstock