am scris aceasta proza scurta pentru un ebook cu povesti de Craciun care a aparut acum 2 ani. mi-am reamintit de ea de dimineata. mi-ar placea sa o (re)cititi. Craciun bun.
Celor care muncesc pentru ca noi sa ne distram de Sarbatori
Iesirea din parc
Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Da-i incolo, o sa plece. Vor si ei un ban si nici nu mai stiu sa cinte. Zic Steaua fara nicio bucurie, ii vezi cum isi asteapta banii. Noi colindam pentru portocale si prajituri, pentru covrigi. Si pentru bucuria de a merge cu totii. Cu gasca, cum ar zice astia.
Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
Soneria asta. Trebuie s-o inchid macar pina trec Sarbatorile.
Isi puse cartea deoparte: Daca ma duc pina la usa sa ma uit pe vizor, ma vad copiii. Dar de ce insista?
– Nu primim!, urla din camera mare peste umar sa se auda pina in hol si dincolo de usa.
De ce dracu mai zic “primim”? Idiot batrin si cabotin ce sunt. Toti stiu ca sunt singur. Singur de 10 ani.
Ii trecura prin minte ca intr-un flashback mirosul de cozonaci, vocea ei bombanind usor ca trebuie sa toace nu stiu cite muraturi pentru salata boeuf, fetita in picioarele goale pe parchetul rece.
Ofta. Lua cartea si continua sa citeasca …
Multi ani isi dorise un Craciun sau un Revelion in care sa stea si sa citeasca. Sau sa se uite la televizor. Ce-ar mai fi ris lumea daca ar fi spus ca el isi doreste de Sarbatori sa stea acasa. Era ala care facea cea mai mare audienta la televizor si lua cele mai multe aplauze pe scena la orice sarbatoare: de ce-ar fi vrut acasa?
Daca ar fi sa fie sincer pina la capat, la inceput nici nu –si dorise sa stea acasa. Se hranea din aplauzele multimilor; adrenalina pe care i-o aducea energia salii si caldura care se intorcea catre el ii erau hrana pentru zile intregi.
In fata salii cu spectatori era ca un dirijor: putea recunoaste orice nota falsa a aplauzelor. Stia totul despre muzica lor: aplauzele din inima, cele plictisite, cele care pareau nebunesti – de la vreo fana care se dorea remarcata in multime si batea din palme tare, aritmic. Si stia sa le si conduca; sa scoata de la public tot “ce-i mai bun”.
O vreme i-a fost de ajuns asta, dupa care a aparut Maria care nu era ca fanele. Nu vroia nimic special, dar il intelegea ca nimeni altcineva. Inainte de a fi un cuplu, i-a spus despre ideea ei de iubire perfecta, printr-un citat dintr-o carte.
We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park.
Iar lui i s-a parut a fi descrierea perfecta a ce-si dorea.
*
Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz. Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz. Tzzzzzzzzzzzzzzz
Tzzzzzzzzz. Tzzzzzzz. Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz. Tzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
De ce naiba nu se opreste?
Se ridica, merse pina la usa, se apleca spre vizor. Prin cercul mic ii aparura doua mingi de carne, ca un fund de bebelus, inramate in dunga unui pulovar roz somon.
Push up, silicoane, natural?
N-avea fatza de colindatoare.
Descuie yala lent, indeparta lantzul, deschise usa. In fata o bruneta intr-un pulovar cu un decolteu mare, in V… Cum de umbli asa, crezi ca nu mai vreau la virsta asta?!
– Buna seara, spuse cu vocea lui oficiala, grava.
… jeansi mulati si cizme cu toc cui, lungi pina la genunchi. De ce sa stai in casa in tocurile astea?
– … si nu mai ajunge acasa la timp. Si va rog, stiu ca ati fost actor, ajutati-ma. Fiti Mos Craciun pentru ei.
Nu intelegea ce vroia femeia care vorbea agitat.
– Cine nu ajunge?
– Sotul meu. A trebuit sa ramina la munca, jos sunt copiii mei si inca doi. E seara de Ajun, asteapta darurile. Am haina rosie, sacul cu jucarii. Aveti barba. Ajutati-ma. Vin imediat si va aduc totul.
Femeia cobori in tropait marunt de tocuri pe scara spiralata, aratindu-i coapsele -jumatati de clepsidra – pentru care ar fi intors capul tot Bucurestiul.
– Sotul? Ce lucreaza sotul?, intreba doar ca sa o faca sa se opreasca putin.
– E reporter tv. E un incendiu si l-au trimis pe el. O sa ajunga cind copiii deja dorm. Vin imediat cu darurile si haina.
Si disparu in jos pe scari, lasindu-l in usa.
*
Pentru o vreme Maria a mers cu el la spectacole, in orice colt de tara ar fi fost. Dupa care a aparut Ana, a trebuit sa o alapteze, sa o duca la gradinita, apoi la scoala …
El continua sa sustina spectacole, sa faca ocolul tarii si, de fiecare care data cind mai pierdea cite un moment din viata lor comuna (primii pasi ai Anei, prima serbare la gradi, prima zi de scoala) isi spunea: “…but we would keep other’s route in mind.”
Pina intr-o seara cind Maria i-a spus ca gata, s-a terminat totul, il iubeste si n-are nicio problema sa-l imparta cu fanele lui, dar vrea pe cineva cu care sa petreaca Sarbatorile, cu care sa mearga la film, care sa fie acolo cind are ea nevoie, nu cind poate el.
Au divortat, Ana a ramas cu Maria, el a continuat spectacolele. Apoi spectacolele s-au imputinat, ca si fortele lui. Pe dinauntru a ramas acelasi, stie ca poate sa-i mai faca pe oameni sa rida si sa aplaude, dar lumea nu-l mai vede la fel. Si nu-l mai aplauda la fel.
Pina acum 4 ani Ana a venit la el in ajunul Sarbatorilor, apoi a plecat la Londra, la scoala.
*
– Iata sacul cu cadouri. Asta e haina. In sac e si caciula. Toti au pregatit cite o poezie. Incepeti cu fetitele, cadourile lor sunt deasupra. Barbi e pentru cea blonda, cea mai mica, Miruna. Cealalta, Irina, are laptopul mic, baietii, Vlad si Mircea, au masinile Bucsa si Fulger McQueen. Daca veniti intr-o jumatate de ora e perfect.
Decolteul disparu, iar el – cu sacul si haina atirnindu-i sterp in mina – inchise usa.
Le puse in living, se aseza pe fotoliu si se uita la ele…
La urma urmei, am fost de nenumarate ori Mos Craciun, ce mai conteaza o data? In 45 de minute termin…
***
– Mai ai?, o auzi pe Maria intrebindu-l soptit din bucatarie. Ana doarme deja. Vreau sa-ti pregatesc hainele pentru miine. Ce vrei sa porti? Culori deschise? Daca tot mergi la copii, eu asa as zice …
– Sigur. Jeans, o camasa colorata si un pulovar.
– Dar mai ai?, intra Maria in birou uitindu-se catre hirtiile pe care le avea in fata.
Le acoperi, reflex, cu cotul, Maria il saruta pe umar lasindu-i cana de lapte pe care o bea in fiecare seara.
– Nu-ti face griji, ai avut mereu succes la copii, o sa stii ce sa le spui, spuse zimbind in timp ce iesea.
Nu l-am facut prea libidinos pe mosul asta? O sa inteleaga copiii ceva din poveste?
Lua o gura din laptele cald care avea, ca de obicei, dozajul perfect de miere. Nici el nu nimerea la fel de bine combinatia. Se mai uita o data la hirtiile pe care scrisese timp de citeva ore. Isi pregatea intotdeauna in detaliu fiecare aparitie publica.
Dar cum dracu am ajuns sa scriu despre asta?
Mai lua o gura de lapte si dupa ce puse cana jos, cu un gest scurt mototoli hirtiile si le arunca la cos.
Copiii au nevoie de o poveste vesela. De asta m-a invitat Ana cu mindrie la serbare ca sa le spun ceva vesel. Asta se asteapta lumea de la mine…
Stinse veioza de pe birou si se indrepta catre dormitor.
O sa improvizez miine dimineata ceva… poate le spun povestea cind m-am ratacit de trupa in seara de Ajun si-am facut pe Mos Craciun pentru un sat intreg din Maramures ca sa am unde dormi si ce minca.
– Au venit de la curatatorie paltoanele tale. Poti sa -l iei pe care vrei in deplasarea de la Cluj, gata.
O auzea pe Maria explicind ce alte pregatiri administrative a mai facut pentru lungul lui turneu de Sarbatori, dar pastra in minte intrebarea care-i aparea in ultimii ani, in perioada asta:
“Si daca intr-o zi, drumurile noastre diferite nu se mai sincronizeaza ca sa ne intilnim la iesirea din parc?”
