am vazut aseara o versiune de lucru a filmului “De ce eu?” (regie si scenariu Tudor Giurgiu), inspirat de moartea procurorului Cristian Panait.
nu pot sa vorbesc despre film stilistic sau ca structura, nu pentru ca e in faza de lucru si probabil va mai suferi transformari, ci pentru ca – asa cum cred ca i s-a intimplat majoritatii spectatorilor – am fost marcata de informatiile din film , in contextul acestor zile.
peste citeva luni (in primavara, la premiera) noi romanii o sa ne putem uita la filmul asta ca la o poveste despre descuamarea sufletului in lupta cu un sistem in care cei care fac legea de fapt o incalca. adica o sa-i putem vedea puterea de metafora si o sa intelegem de ce e o poveste care poate fi vazuta in orice colt din lume.
dar zilele astea, cind disperarea ca sistemul acela se poate intoarce e foarte mare, tot ce vede spectatorul sunt detaliile politice ale povestii, coruptia si increngaturile intre serviciile secrete si virfurile politicului, detalii care – desi au aparut in presa in ultimii ani – nu am avut poate atentia, sau poate intelegerea sa le percepem in toate nuantele.
eu, de exemplu, habar nu aveam ca in 2002 Adrian Nastase, premier pe atunci, a anuntat la televizor ca procurorul Alexandru Lele (care-l arestase pe fiul unuia dintre prietenii lui Nastase) este anchetat pentru sustragere de documente si luare de mita, desi procurorul care ancheta cazul (Cristian Panait) nu decisese asa ceva. Si nici nu stiam ca l-au obligat, santajat pe Panait sa semneze decizia prin care il declarau vinovat pe Alexandru Lele.
Panait s-a sinucis pentru ca n-a rezistat presiunilor si nici n-a vrut sa semneze, iar Lele a fost declarat nevinovat citiva ani mai tirziu si statul roman i-a platit daune.
am citit toata noaptea interviuri ale procurorului Alexandru Lele care mi s-a parut a putea fi, dincolo de film care e un act artistic pina la capat, o sursa corecta pentru a afla despre increngaturile coruptiei si mizeriei. unul dintre interviurile care explica foarte mult din ce presiuni si influenta nefasta au avut Adrian Nastase, serviciile secrete si procurorii il puteti gasi aici
filmul arata foarte frumos disperarea si deznadejdea unui om care intelege ca sistemul l-a doborit. Panait a fost dat afara (trimis in concediu pentru trei saptamini), a fost supus la presiuni incredibile si a stiut ca viata lui ca procuror, desi era corect si respecta legea, se incheia cu acest caz.
*
aseara la vizionare era in sala Alexandru Lele cu fiicele domniei sale. dincolo de frumusetea momentului (fiicele isi vad reabilitat tatal intr-un film, stiind ca si spectatorii il simpatizeaza acum), domnul Lele a spus citeva lucruri care m-au facut sa plec acasa purtind pietroaie pe umeri.
dosarul care ancheta moartea suspecta a procurorului Panait avea 4 volume in circuit intern (ii facusera o evaluare psihologca post mortemn declarindu-l nebun) si un volum cosmetizat care era de aratat organizatiilor internationale care voiau detalii despre caz.
*
imi pare rau ca filmul nu poate fi vazut la scara larga zilele astea; dincolo de socul informatiilor (pentru cineva care n-a urmarit cazul si care abia acum intelege increngatura coruptiei de la premier in jos in toata justitia, dar o intelege prin fapte nu prin insiruiri de cuvinte care apar mereu in articole de presa incit am devenit imuni), filmul “De ce eu?” ar putea fi o poveste simbol despre a te lupta cu sistemul corupt, dictatorial, arogant, mafiot.
si in contextul zilelor astea, intrebarea din titlu (care e si o replica in film) – “De ce eu?” – are mai multe semnificatii pentru ca fiecare dintre noi e un “eu” care se poate lupta cu sistemul.
si daca ati fi vazut aseara, dupa proiectie, emotia celor doi actori din rolurile principale, cei care ii interpretau pe doi tineri procurori prieteni si colegi de birou, Emilian Oprea si Liviu Pintileasa, carora le tremura lacrima in git si care proiectau pe propriile persoane intelegerea/trairea acestui film, ati fi simtit mai bine ca fiecare e un “eu”.