In week endul acesta am triat citeva cutii cu diverse amintiri care s-au aflat intr-un depozit. Lucruri personale, dar si multe amintiri profesionale; de la dosare cu campaniile Europa FM pina la colectia revistelor Tabu din anii in care am manageruit echipa.
De aproape 4 ani de cind am plecat de la Tabu, n-am mai deschis nicio revista. Nu stiu cum arata astazi revista si, in general, refuz sa intru in orice conversatie pe tema continutul ei actual ori a vreunei decizii editoriale a actualului management.
In week end a trebuit sa ma intorc la revistele vechi pentru ca a trebuit sa iau decizia ce pastrez din cutiile care se aflau in mijlocul casei.
Asta a fost un exercitiu frumos de a ma uita la mine din urma cu 7-8 ani, dar si la munca mea si a unor echipe minunate.
1. E frumos sa constati ca nu mai ai incrincenarea de a te afla fata in fata cu ceea ce consideri a fi o greseala intr-un text. Da, si acum as mai edita unele dintre textele de atunci, “curatindu-le” de citeva emotii pe care le consider in plus, dar – cintindu-le cu mintea curata si fara nicio idee despre ce e vorba in ele – mi s-a parut uimitor ca foarte multe sunt perfect valabile si astazi.
2. Multi dintre tinerii pe care am pariat in 2005-2010 sunt astazi vedete confirmate.
Imi aduc aminte cit de mult ma luptam cu managementul ca sa fie in revista un articol despre x sau y ( “cine naiba a auzit de astia?” era replica standard), dar sa-i vezi cu ochii faptelor de peste aproape 10 ani e un confort psihologic imens. E o confirmare ca instinctul, backgroundul tau cultural functioneaza.
3. Editorialele pe care le-am scris atunci ma reprezinta si astazi. E reconfortant sa vad ca am fost sincera.
4. Sunt atit de multe interviuri frumoase (care mai stau si astazi in picioare) incit e aproape incredibil.
Mi-am amintit de primul interviu international (cu scenaristii de la Sex & The city) si incrincenarea mea in fata colegilor “cum adica pina acum nu am solicitat niciun interviu international?” si de acolo incolo a fost un sir valoros de interviuri cu actori, muzicieni imensi despre care puteam citi si in revistele “de afara”, doar ca era continutul nostru. Scris si facut de noi.
Interviurile care-mi poarta semnatura am sa le postez online, precum si o parte a interviurilor facute de Ana Maria Onisei (pentru ca am acordul ei); pe celelalte, din considerente de drepturi de autor nu le pot posta.
5. E interesant sa vezi cum de la an la an continutul isi schimba proportia de fotografii/ fashion vs interviuri reportaje. Si cum de fapt numerele cele mai vechi, alea care pareau cu cel mai greu content, sunt in continuare perfect valabile. Si stilistic, si editorial. Pentru ca doar continutul (informatia) daca e corecta si puternica rezista peste timp.
Cind muncesti zi de zi la o revista e ca si cum stai zi de zi, multi ani, cu cineva in casa: incepi sa-i vezi mai mult defectele si uiti de ce sunteti impreuna. Sa revad revista dupa atita ani a fost ca si cum m-as fi uitat la un fost iubit, cu mintea si sufletul curate, si-am inteles de ce – in alta viata – am fost impreuna; n-avea cum sa fie altfel.
A fost deci o experienta foarte interesanta in acest week end sa ma pot uita pe munca mea din ultimii ani. Si sa vad ca am relaxarea sa ma uit la ea ca si cum ar fi a altuia, cu curiozitate proaspata, mintea curata si analiza corecta.
E un exercitiu pe care vi-l recomand. E frumos sa te uiti la esenta caracterului tau – revazindu-ti reactiile din munca sau din viata personala – si sa intelegi cu ce te lupti ca sa imblinzesti, dar mai ales de ce unii oamenii iti sunt prieteni sau te-ai regasit peste ani in munca lor.
cover photo shutterstock
