Tag : proverb

bookorigami0Cărțile transformate în sculpturi 3D

Cărțile transformate în sculpturi 3D

Text de Raluca Antuca

Printre primele proverbe pe care le-am auzit și mi-au rămas în minte, se afla unul care m-a intrigat în acea perioadă în care începeam să înțeleg lumea.

“Cine are carte, are parte.” Parte de ce? Mi se părea prea general. Deși rima era simpatică, mă întrebam cum pot fi eu sigură că o să am parte de un “ceva” incert. Era un fel de asigurare pe viață că atunci când vei avea o bibliotecă plină de cărți citite, te vei bucura de bogăție, fericire, prieteni?

Abia peste câțiva ani, mi-am dat seama că este vorba de o metaforă. Cartea reprezintă nivelul de cultură și învățăminte izvorâte dintr-o curiozitate favorabilă, iar acea parte face referire la fericirea și satisfacțiile unei vieți pline de cunoaștere. Depinde foarte mult pe ce pune preț fiecare. Proverbul se aplică tuturor, dar diferă de la caz la caz.

Poți să ai parte și de… artă! O artistă din Anglia, pe nume Nicola Nobo, preia acest proverb mot à mot și transformă cărți vechi în sculpturi complexe doar prin împăturirea meticuloasă a paginilor. Nicola se ocupă de fiecare pagină în parte, iar sutele de foi creează între coperțile groase un design tridimensional.

Nobo lucrează meticulous și se folosește de pliuri și contururi pentru ca literele, formele de animale și obiecte să fie ușor de recunoscut. Deși sculpturile sunt spectaculoase, ea nu vrea să le vândă.

În schimb își propune să-i învețe pe ceilalți cum să realizeze astfel de creații împăturite. A realizat Book Origami, un ghid practic step-by-step cu aproape 100 de modele din care poți alege și exersa.

Să ne minunăm așadar de ce poate realiza omul atunci când are talent și imaginație!

[gallery size="large" columns="2" ids="38854,38855,38856,38857,38858,38859,38860,38861,38862,38863,38864,38865,38866,38867,38868,38869,38870,38871,38872,38873"]
6056

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!