Am vazut spectacolul Padurea Spanzuratilor de la Teatrul National din Bucuresti cu doar cateva zile inainte de Craciun si, desi au trecut mai bine de doua saptamani de atunci, inca ma mai gandesc la show.
S-a vorbit mult despre spectacol inca dinainte de a fi fost premiera pentru ca a fost promovat prin fotografii foarte bine alese in social media si pentru ca Teatrul National a ales sa faca mini conferinte de presa pentru spectacolele noi din toamna ( o initiativa cool, e mult mai multa viata in departamentul de comunicare de la TNB )
Asa ca in decembrie Padurea Spanzuratilor a fost sold out, era spectacolul acela pe care e ”un must” sa-l vezi , iar faptul ca in ianuarie au programat spectacole si la matineu spune multe despre dorinta spectatorilor de a vedea aceasta montare.
Sa recapitulam…. vorbim despre Liviu Rebreanu, Padurea Spanzuratilor, un roman greu pe care foarte putini dintre noi (spre deloc) l-am iubit la scoala. Cum a devenit el atat de dorit odata transformat intr-un spectacol de teatru?!
In mare parte datorita regizorului Radu Afrim care are aceasta abilitate de a aduce in prezent si a face accesibil pentru tineri subiecte pe care altfel le-ar ocoli. O parte importanta e datorata scenografiei lui Cosmin Florea (curata, perfecta, ca un tablou la care s-a lucrat mult, si cu cateva solutii geniale pentru momente emotionante din poveste) si restul – fara sa le minimalizez efortul celorlalti – le este datorat lui Alexandru Potocean (Apostol Bologa) si lui Marius Manole (constiinta lui Bologa).
Stiu munca lui Afrim din ultimii 10 -12 ani, in tinerete am fost si eu printre grouppies care mergeau la toate spectacolele lui prin tara (si astazi sunt tineri care se duc oriunde are spectacol, o admiratie care l-a facut din totdeauna pe regizor sa aiba o aura de rock star). Intre timp, pe mine m-a luat viata si munca si am mai ratat cateva montari de la Sfantu Gheorghe, Piatra Neamt sau Timisoara, recuperand cand show-urile au ajuns in Bucuresti in Festivalul National de Teatru.
In toti anii acestia, Afrim a fost ceea ce se definea prin anii 60 in America – un ”cultural provocateur”. A adus prin spectacolele sale teme cu care spectatorul se confrunta si le proiecteaza in propria viata. Textele spectacolelor n-au fost decat un pretext pentru show pentru ca ele, intotdeauna, au fost transformate ca sa provoace discutii, ca sa puna probleme.
Si, undeva pe drum, de la dezbaterea de pe scena, Afrim a coborat in sala, in strada: a inceput sa scrie el textele spectacolelor si a devenit vizibil implicat in viata urbei.
Ce face acum la Padurea Spanzuratilor (unde nu va asteptati sa auziti replicile unu la unu cu ceea ce a scris Rebreanu) e o continuare de la spectacolul ”Despre oameni si cartofi”, montat la teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe.
(”Despre oameni si cartofi” e un spectacol inspirat de un caz real, un accident de tren in care au murit 9 persoane care se intorceau de la cules de cartofi, o poveste despre saracie in comunitatea rroma, un text scris de Afrim si stilizat pe scena cu temele si simbolurile care fac parte din lumea lui, o poveste despre supravietuire. Dupa premiera de la Sfantu Gheorghe spectatorii au donat haine si alimente comunitatii de rromi, impactul a fost atat de puternic incat si de la Bucuresti au plecat cateva donatii).
Acum la Padurea Spanzuratilor esti pus, ca spectator, fata in fata cu problemele tale cu autoritatea si constiinta respectarii unor reguli care sunt impotriva moralei tale.
E un schimb de replici in spectacol care te urmareste (e aproximativ citatul)
”Dar nu se poate ca noi sa luptam impotriva noastra!”, spune Bologa iar raspunsul pe care-l primeste – ”Ba se poate!” – e exemplificat pe un ecran urias din spatele decorului cu imagini de la protestele din 10 august 2018 cand zeci de oameni au fost gazati pentru ca protestau impotriva coruptiei din tara.
E confortabil sa vezi replica cu imagini de la miting (ii simti pe spectatori cum au o reactie de satisfactie), e un semn ca mesajul anti coruptiei e si pe scena mare de la TNB, e spus o data si inca o data pentru cat mai multi oameni.
Doar ca doua ore mai tarziu, aproape de final, pe acelasi ecran vezi imagini din ultima suta de ani de razboaie, proteste, saracie, catastrofe si nu ti se mai pare chiar asa de usor de dus, nu mai ai nicio satisfactie imediata cand esti pus fata in fata cu incapacitatea omului de a progresa, cand vezi ca ne-am invartit in cerc o suta de ani dominati de orgolii si interese stupide.
Si, brusc, dintr-un text pe care l-ai studiat superficial la scoala, ai in fata o analiza a evolutiei noastre ca neam, ca natiune in 100 de ani (sunt 99 de ani de cand Rebreanu s-a apucat sa scrie cartea, primele pagini au fost scrise in 1919, chiar daca aparitia ei a fost abia in 1922)
Padurea Spanzuratilor – spectacolul, nu romanul – are tineri care n-au citit cartea pentru BAC, are parinti plecati in Italia, are povestea lui Rebreanu cu sacrificiul din credinta si datoria fata de tine, mai presus de ceea ce-ti cere o autoritate, are dans (cu o coregrafie puternica si emotionanta– conceputa de Andreea Gavriliu – cu actori dansatori, pe bune) si mult umor.
Il are pe Manole care vibreaza pe scena si pe Potocean care e intr-una dintre cele mai rafinat-intelectuale interpretari ale sale. O are pe Raluca Aprodu si vulnerabila, dar si jucaus ironic dominatoare ca o unguroaica care se respecta (e Ilona) si pe Ada Gales, amuzant naiva in infidelitatea ei ( E Marta, femeia pentru care pleaca Bologa la razboi).
Are secvente foarte foarte emotionante, atat vizual cat si actoricesc, cu o mentiune speciala pentru o discutie intr-un cimitir creat din valize de soldat luminate in care sunt chipurile soldatilor morti.
Are un cantec de jale si pe Teodora Purja, artist popular adus de la Bistrita alaturi de fata ei- Lenuta, care-l canta in asa fel incat, desi nu intelegi mult din ce rosteste, ti se zbarleste pielea si te gandesti la toti cei care au plecat spre alte lumi.
Mai are intelegerea profunda a filosofiei lui Rebreanu (care a scris romanul ca un omagiu pentru fratele sau ucis in razboi cand a vrut sa treaca in armata romana) si a zonei in care a trait pentru ca Afrim si Rebreanu sunt nascuti pe langa Bistrita, in sate vecine.
Si mai are statuia soldatului necunoscut, langa care sta o sticla de Coca-Cola, si-un cap urias care vegheaza sau devine amenintator peste intreaga sala cand confruntarea morala ajunge la apogeu.
Capul acesta mi-a adus aminte de o intamplare.
In comuna doljeana Terpezita, de 1 decembrie 2018, autoritatile au depus coroane, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la o statuie reprezentand un soldat fara cap. Soldatului i s-a furat capul si n-a avut cine sa repare statuia pana la ceremonia care marca Centenarul Marii Uniri.
P.S. In seara in care am vazut spectacolul in sala se afla si domnul Victor Rebengiuc, cel care l-a interpretat pe Bologa in filmului omonim al lui Liviu Ciulei realizat in 1964 si premiat la Cannes doi ani mai tarziu. Un transfer emotionant de mesaje peste generatii.
P.P.S In timpul spectacolului mi-am adus aminte de filmul lui Radu Muntean ”Hartia va fi albastra”, o poveste despre deruta soldatilor in noaptea din 22 decembrie 1989. Alexandru Potocean, care e Bologa in spectacolului lui Afrim, era in film -Vasile- unul dintre soldatii din Militie, coleg cu tanarul care dezerteaza ca sa lupte alaturi de popor.
Istoria e precum cusca in care noi, soriceii, alergam in gol.
(fotografii de Adi Bulboaca)
Padurea spanzuratilor se joaca in ianuarie astfel
11 Ian 2019 (Sala Mare)19:00
12 Ian 2019 (Sala Mare)11:00
25 Ian 2019 (Sala Mare)19:00
26 Ian 2019 (Sala Mare)11:0
