am citit ieri cartea Rebeccai Miller – Ritmuri interioare, o colectie de 7 proze scurte, fiecare cu o alta femeie personaj principal. sapte portrete despre feminitate, despre forta femeilor puternice in vulnerabilitatea lor.
fiecare dintre povesti arata o secventa de viata, definitorie pentru caleidoscopul care e mintea unei femei; in prima o doamna care lucreaza intr-o editura, faimoasa pentru faptul ca poate taia cu lejeritate din orice text, pastrindu-i esentialul, e casatorita cu un domn pe care-l descrie din instinct drept “nu m- ar parasi niciodata”. Cind prinde vint in cariera si curaj in viata, intr-o dimineata, dupa ritualul obisnuit inainte de a pleca la munca, se uita la pantofii cu care e incaltata si la cei pe care-i poarta sotul.
“Si deodata, un gind infiorator ii trecu prin minte, limpede si crud. Lacrimi de rusine ii umplura ochii. Avea sa-i faca vint frumosului ei sot ca unui paragraf in plus.”
nuvela spune viata ei in mai putin de 50 de pagini. incepe si se termina cu privirea catre pantofii ei si ai lui.
*
o alta poveste este despre o femeie aflata intr-un mariaj violent. dupa o bataie crunta in care-si pierde doi dinti, pleaca de acasa si se duce la una dintre cunostintele din liceu. femeia, mama a trei copii, e fosta prostituata a liceului si noua ei gazda n-o iubeste foarte tare. e un monolog interior minunat acolo in care intelegi ca eroina isi gasise o forma de putere si control in mariaj, printre lovituri, forta pe care si-o recapata cu ce stie ea mai bine. sexul.
***
mie imi place foarte mult cum scrie Rebecca Miller pentru ca nu vrea sa demonstreze ca e cea mai tare scriitoare din lume (e fiica lui Arthur Miller, nu cred ca are vreun gind de “cea mai buna scriitoare”), nu scrie nici ca sa devina celebra (e nevasta lui Daniel Day Lewis, e greu sa concureze cu el in celebritate).
scrie pentru ca vrea sa spuna lucruri, sa arate sentimente si scrie cu perspectiva unei femei care a trait si experimentat mult (in adolescenta a avut probleme cu drogurile si a avut o viata f tumultuoasa), scrie linistit si asezat. scrie fin.
cartea e veche, e lansata la noi in 2009, la editura Trei. dar m-am lovit de ea in Carturesti, la etaj (mai erau citeva exemplare), la inceputul acestei saptamini, asa ca am luat-o. mi-ar placea sa o cititi mai ales ca tot mai des aud ca nu poti sa fii si feminina si sa ai succes, sau cum femeile puternice isi pierd feminitatea.
cu tot respectul pentru toate doamnele care citesc aceste rinduri, cred ca nu exista femei puternice – e asa o notiune cu care sa ne mintim ca sa nu cautam mai adinc prin noi. singura forma de putere pe care o putem avea ca oameni (femei si barbati) e sa stam cit mai bine si mai confortabil in mintea si pielea noastra, cu sufletul la vedere.
dar e si cea mai vulnerabila dintre situatii.
*
P.S. exista si un film Personal Velocity, regizat tot de Rebecca Miller, unde sunt insa doar 3 dintre povestile din carte.
*Cu doamna Miller am avut privilegiul sa si fac un interviu acum ceva ani, il puteti citi aici.