v-ati gindit vreodata ca ideea “am facut un sacrificiu pentru cineva” e doar o expresie a egoului?
cind alegem sa facem ceva, cind decidem sa actionam intr-un fel, avem o rationalitate in spatele actului nostru, fie ca este un interes (ca sa obtinem ceva) sau ca este altruism (fara niciun beneficiu).
ideea de sacrificiu pentru fapta noastra apare mult mai tirziu de la actiunea in sine, cind n-am primit ceea ce ne asteptam sa primim.
orice ar fi trebuit sa insemne asta, oricare ar fi trebuit sa fie recompensa emotionala sau materiala.
sacrificiul e, deci, doar o chestiune a ego-ului nostru care n-a fost satisfacut asa cum se astepta.
*
ma gindesc la asta de citeva zile, de cind am auzit intr-o cafenea la citeva minute distanta mai intii o mama care-si certa copilul cu clasicul “eu sacrific totul pentru tine si tu…?!” ( nu stiu ce facuse copilul dar parea extrem de relaxat in timp ce-si bea sucul si se juca cu iPhonul cu fundalul sonor al bodoganelilor mamei).
putin mai tirziu am auzit “si-am sacrificat totul pentru el”, ca parte dintr-o conversatie intre doua tinere si-am banuit ca el era un iubit.
*
si in DEX, SACRIFÍCIU este explicat drept Renunțare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop.
undeva pe drum a aparut ego-ul nostru si a dat un sens de repros ideii de sacrificiu pentru micile lucruri si intimplari dintre oameni.