Tag : sala palatului

andra-sustine-primul-ei-concert-la-sala-palatului_size19Fake news: Cum pune Andra peste 15000 oameni pe 12.000 de locuri?

Fake news: Cum pune Andra peste 15000 oameni pe 12.000 de locuri?

Andra este un artist foarte cald, foarte simpatic, n-a fost implicata in niciun scandal. E preferata tarii pentru ca e un om modest si talentat.

Am avut placerea sa o intalnesc si stiu ca toate cele de mai sus sunt adevarate.

Ceea ce scriu mai jos e o noua remarca despre cum se face comunicare de artist in Ro, despre #formafarafond si #fakenews, o situatie in care Andra e victima propriei echipe.

*

Andra concerteaza zilele acestea la Sala Palatului pentru prima data in cariera, un show cu costume, orchestra, scenariu si mult deranj din partea echipei.

In valtoarea comunicarilor – comunicatelor – romanesti in care totul e cat mai exagerat si mai pompos, poate poate iesim in evidenta mai mult decat altii, din echipa Andrei a plecat un comunicat care spune ca artista a vandut ”peste 15.000 de bilete” http://www.click.ro/vedete/romanesti/andra-pus-la-munca-250-de-persoane-pentru-show-urile-ei (stirea a fost initial si pe urban.ro, dar a fost scoasa. Later edit: mai apare intr-o forma similara in libertatea pe 16 feb http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/andra-concert-la-sala-palatului-1746231 )

Andra are 3 spectacole la Sala Palatului, o performanta absolut minunata pentru oricare artist roman si e cu atat mai spectaculos ca e un artist la prima serie de asemenea concerte.

Insa, capacitatea salii este de 4060 de locuri, conform wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Sala_Palatului .

Garantez ca nu au pus toate locurile la vanzare, nu ca nu si-ar fi dorit, dar sigur baietii aia veseli care manageruiesc sala au oprit din bilete sub forma de invitatii, plus ca macar 100 de locuri le-a oprit ea pentru invitatii.

Matematic, bunul simt spune ca nu au cum sa fie mai mult de 12.000 de bilete vandute (desi sigur sunt mai putine)

Si-atunci de ce simtim nevoia sa ambalam fals lucrurile? Sa mai punem din burta cifre? Sa mai adaugam in comunicare spectatori cat pentru inca o Sala Palatului?

Sunt sigura ca Andra habar nu are de asta, probabil ca si multi dintre oamenii care citesc prin ziare nu stiu, dar toti oamenii din industrie stiu exact cate locuri are Sala Palatului.

De ce sa-i faci o asemenea nefacuta artistului pentru care lucrezi, mai ales ca a realizat o performanta foarte frumoasa cu trei spectacole consecutive la Sala Palatului?!

De asta spun adesea ca, in Romania, comunicarea pentru artisti e pe ambalaje pompoase, umflate, care acopera ”cadouri” mult mai mici.

Cred cu tarie ca niciodata nu o sa poti construi pe termen lung pe minciuni. O sa mearga pe moment, dar in cele din urma e o constructie fara o fundatie stabila care se va prabusi cand te astepti mai putin.

Cum ziceam, Andra e un om minunat. Daca as fi in locul ei, as penaliza echipa de comunicare.

Mi-ar placea ca oamenii din echipa ei sa numere corect si sa vina cu o rectificare, cum mi-ar mai placea ca jurnalistii sa verifice declaratiile/comunicate pe care le primesc macar la nivel de cifre pentru ca, de multe ori, sunt foarte usor de gasit pe wikipedia. Altfel cu totii ajungem sa traim intr-o minciuna care nu ajuta pe nimeni, dar sa condamnam la altii ceea ce e un trend international zilele acestea – #fakenews.

*

De fiecare data cand scriu despre asemenea derapaje din industria divertismentului, celor vizati le e mai usor sa se gandeasca ca sigur am ceva personal cu subiectul, mai ales ca si eu lucrez cu si pentru artisti.

De fapt, imi doresc sa lucrez intr-o industrie construita corect si stiu ca nu avem scoala de comunicare pentru artisti in Romania… poate de asta e asa mult haos.

N-am nimic personal cu nimeni, dar stiu ca daca nu semnalez asemenea derapaje, ele vor lua o si mai mare amploare, iar drumul pe care vom merge nu va duce spre bine. Cartea lui Ryan Holiday, Trust Me, I’m Lying: Confessions of a Media Manipulator – bazata pe experienta sa in a comunica/construi pe minciuni –  e cea mai buna dovada.

 

6084
loredana dragosteCe am mai invatat la TIFF –  Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Ce am mai invatat la TIFF –  Loredana si schimbarile de costume de la un show mare

Anul acesta, la TIFF in sectiunea TIFFashion a fost prezentat documentarul Never Ending Story – Loredana la Sala Palatului, povestea unuia dintre cele mai mari show-uri pe care le-a facut Loredana, Dragoste.

Proiectia a fost urmata de un workshop cu studentii de la Universitatea de Arte si Design la care a participat Loredana via skype (era la Bucuresti pentru ca urma sa cante in finala Romanii au talent)  si unul dintre ajutoarele stilistului Radu Mada, Andrei Ionescu. Am moderat acest workshop, asa ca am descoperit si eu multe lucruri noi.

Imediat dupa proiectie studentii au fost uimiti sa afle ca in show-ul pe care l–au vazut au fost 15 costume si-au intrebat chestiuni tehnice legate de realizarea lor.

Cele mai tari povesti au fost legate de momentele in care se schimba tinutele.

  • Loredana le-a spus ca, desi ii place latex-ul ca material pt costume, il foloseste mai mult pentru costumele de televiziune sau pentru videoclipuri si mai putin pentru show-uri pentru ca … e greu de imbracat /dezbracat.

 

  • Andrei a povestit ca sunt 4-5 persoane care participa la imbracarea/dezbracarea costumelor in pauzele care au maxim 3 minute cu tot cu drumul la scena. Si ca repeta aceste schimbari de costume impreuna cu Loredana inainte de show. Cand a fost intrebat de ce nu repeta singuri ca sa invete de ce e responsabil fiecare fara sa mai implice si timpul artistului, Andrei a explicat ca e important ca artistul sa stie ce i se intampla in acele putine secunde pentru a participa activ si a ajuta la schimbarea rapida. Adica stie cine ii schimba incaltamintea si in ce ordine a picioarelor, tot asa cum responsabilul cu incaltamintea a facut teste inainte cum va inchide pantofii/cizmele ca sa fie o operatiune cat mai scurta.

 

  • Cand cineva din sala a intrebat daca au fost probleme la schimbari, raspunsul a venit foarte relaxat: da, au fost, de asta in cabina mai sunt 8-10 costume de rezerva. Si da, cand s-a blocat vreun fermoar si toti erau contra cronometru, dezbracarea s-a facut cu foarfeca in ciuda valorii hainei pentru ca show-ul si timingul sunt prioritare.

Iata aici un fragment din culisele schimbarilor de costume.

2498
paavo jarviEnescu, doamna Mandache, povestea mea de iubire si un gind despre mingiieri…

Enescu, doamna Mandache, povestea mea de iubire si un gind despre mingiieri…

… sau la ce ma gindesc in timp ce stau regulamentar in scaun si ascult simfonii la Festivalul Enescu

 

“Cu Enescu e simplu: asculti si ori te doare capul, deci au facut muzicienii ceva gresit, ori se intimpla ceva magic pe scena si iti place”

Asa mi-a spus doamna Rodica Mandache aseara, la Sala Palatului cind urma sa fie interpretata Simfonia nr 1 a lui George Enescu. Si ca sa fie sigura ca si stau si ascult cuminte, m-a invitat politicos, jucaus, dar ferm sa stau linga dinsa.

“Enescu era un mare pianist, a avut un accident la un deget si n-a mai putut cinta la pian, de asta a ajuns la vioara, dar el ura vioara”, a continuat doamna Mandache. “Si inainte sa moara le-a spus apropiatilor : “sa vorbiti frumos de vioara mea si sa nu spuneti lumii ca nu mi-a placut, pentru ca mi-a adus mari bucurii”. Muzica pe care a  scris-o e cu 100 de ani inaintea timpurilor”, spunea doamna si eu ma gindeam “sa vezi cite balerine omor in gind in seara asta” (am un exercitiu care ma ajuta sa stau atenta la muzica clasica, puteti citi detalii despre el, aici)

Dupa care a inceput  ORCHESTRE  DE  PARIS, cu un domn dirijor foarte simpatic, Paavo Järvi. “e printre cei care mi-au placut cel mai mult.” mi-a soptit doamna si-a zimbit jucaus.

***

De aici incolo, ii rog insistent pe  muzicologii si oamenii pasionati de muzica clasica sa ma ignore. Nu am competenta (de ce naiba scrii? vor spune dinsii si, pe alocuri, au dreptate) si pt ca acum descopar niste lucruri care sunt, cu siguranta, stiute de multa vreme, banuiesc ca li se pare ca am descoperit apa calda. Imi cer scuze. Ignorati-ma. Nu pentru dvs scriu, ci pentru cei ca mine carora muzica clasica li se pare fizica cuantica, in speranta ca venim si noi pe cararea dvs, macar pina la mijlocul ei.

***

Simfonia nr 1 in Mi bemol Major op. 13 mi-a parut f f f cinematografica – ca si cum Disney de la inceputuri, de prin anii 30, s-ar fi intilnit cu Spielberg de la Minority report si s-au gindit sa-si uneasca personajele pentru o poveste de dragoste. Partea feminina gingasa, in rochii vaporoase, lungi si ample; partea masculina hi tech, rece, “in colturi”, rigida si pe alocuri suparata.

cum toata simfonia mi s-a parut o discutie intre personajul hi tech care incerca sa o cucereasca pe diva in rochie vaporoasa, iar ea se lasa si nu prea (are final fericit si tandru, ca si cum el ii urmareste respiratia in pat, cind ea doarme si el deja s-a trezit; e asa de frumos construit finalul partii a doua incit iti tii respiratia), i-am zis doamnei Mandache:

“cred ca aceasta simfonie e scrisa pentru sotia lui. si mai cred ca nu se intelegeau foarte bine, ca era o lupta intre lumile lor acolo”.

“nu cred ca nu se intelegeau; ea a scris o carte- album despre lumea de atunci care e un document foarte valoros”

“se mai gaseste in librarii?”

“nu. daca vrei sa o citesti ti-o dau.”

apoi Doamna Mandache a inceput sa zimbeasca cind i-am zis filmul din capul meu, in timp ce ascultam muzica lui Enescu.

“nu mai rideti, v-am spus ca nu stiu sa ascult muzica clasica.”, m-am aparat.

“dar nu rid, imi place”.

***

la pauza, urma Prokofiev, am vrut sa plec

“stai aici. unde sa pleci? crezi  ca te indragostesti de muzica clasica cu Enescu? rusii sunt foarte buni. mie imi plac rusii”, m-a asezat doamna inapoi in scaun din patru propozitii si o privire de profesoara.

“mie imi plac barbatii rusi”, am ris eu.

“mie imi plac toti rusii”, a pus punct ferm doamna Mandache.

la Prokofiev am omorit multe balerine in gind. foarte multe. doar ca, dupa o vreme, am inceput sa ma uit la bratele si degetele dirijorului.

avea o anume tensiune in brate ca si cum in podul palmei era un dop care tinea sub presiune fluxul de energie pe care muzica o aducea in el; asta facea ca miscarile bratelor sa aiba o forta controlata, vibranta. iar degetele, o ho ho, degetele – care erau lungi ca ale unui pianist (avea o palma foarte fina) – erau, in momentele in care vorbeau cu viorile din fatza, ca un stol de fluturi.

la prima pauza de Prokofiev, cind cu tristete am aflat ca nu sunt 3 parti , ci 4(!!), l-am zis colegelor mele de rind (doamna Mandache si Ana Maria Onisei): “cam cum o fi o mingiiere de la domnul asta?”, aratind spre Paavo Järvi, dirijorul.

amindoua au zimbit larg si lung. a inceput muzica si ele au intrat inapoi in filmul lor, iar eu… am mai omorit niste balerine.

 

2469
seal_landscapeconcertul Seal anulat

concertul Seal anulat

comunicatul mai jos, dar in traducere libera “s-au vindut putine bilete”

Din motive ce nu pot fi imputate organizatorilor, concertul Seal programat astăzi 27 noiembrie, la Sala Palatului din București, este anulat.

Deși pentru concertul programat pentru această seară s-au vândut peste 2.000 de bilete, artistul și echipa sa de producție au refuzat să susțină spectacolul, invocând motive tehnice nesusținute de realitate.

Am asigurat artistului întreg necesarul tehnic, am construit pe scenă o structură care poate susține o greutate de peste patru tone, Sala Palatului este la dispoziția lui Seal, scena este pregătită pentru ca producția lui Seal sa înceapă montajul. Având în vedere că timpul este scurt, am pus la dispoziție un număr dublu de tehnicieni (40 de persoane). Cateringul și camerele din backstage sunt pregătite. Mai mult, onorariul a fost plătit, la fel și camerele de hotel, drept urmare considerăm că spectacolul poate avea loc în această seară. Totul era gata de la ora 12.00, producția lui Seal având nevoie de trei ore pentru a finaliza montajul. Cu toate acestea, producția lui Seal refuză să meargă mai departe cu evenimentul, invocând motive ce țin de siguranță – a declarat Marcel Avram, organizatorul evenimentului, alături de East European Events.

Sala Palatului a gazduit, de-a, lungul anilor, sute de spectacole a căror producție a necesitat montarea unor efecte și instalații mai mari decât cele presupuse de concertul Seal.

Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare Eventim de unde au fost achiziționate, începând de maine, 28 noiembrie.

2778
Emma-Shapplin-00Emma Shapplin – “La notte etterna”

Emma Shapplin – “La notte etterna”

Prin 2004, cand febra Buddha Bar era in toi si eram mandri ca pe compilatia celui mai celebru bar din Paris sta numele unui roman (David Visan), am descoperit o piesa pe care am ascultat-o in „heavy rotation” si acasa, si la birou si in masina, cu surprindere si incantare de fiecare data. O voce pe care nu o prea puteai califica, dupa care nu prea puteai fredona pentru ca urca in stratosfera, un stil la granita mai multor stiluri si o italiana care nu prea suna a italiana. Era Emma Shapplin, cu „La notte etterna” (cu doi „t”, cum scria Dante si cum explica ea constiincioasa in toate interviurile).

Emma Shapplin e o soprana de coloratura cu nume britanic si origini frantuzesti, care canta rock si ce vrea ea, in ce limba vrea ea, care s-a nascut la patru zile dupa mine si care are opt pisici. Aseara a ocupat scena Salii Palatului, cam mica si neprimitoare pentru ea, si a umplut sala cu armoniile ei nepamantene.

Ca soprana de coloratura, nu prea ai multe de facut, din pacate, in lumea operei. Esti, cumva, overqualified, o intamplare a naturii, asa de rara incat compozitorii nu pot scrie pentru tine prea mult. Poti fi Regina Noptii sau Lucia di Lamermoor sau… Diva Plavalaguna a lui Luc Besson sau poti sa-ti treci in biografia profesionala cum ca ai inlocuit cu succes, la vreun moment dat, vreo soprana.

Emma Shapplin si-a asumat un nume de scena puternic (in realitate o cheama Chrystele, cu accent circumflex), o limba pe care pana si italienii o lasasera sa se prafuiasca si un set de partituri – la granita mai multor stiluri muzicale – pe care numai ea le poate duce la bun sfarsit.

Asa a ajuns sa concerteze in locuri magice, sa colaboreze cu muzicieni din Franta, Anglia sau Grecia, sa-si construiasca un stil si un look valorificand nelinistea pe care i-o ascunde silueta fragila si perfecta, chiar in rochii albe, mulate. Pe care, nelinistita cum e, si le croieste si si le coase singura. Cand nu compune, sau nu canta, sau nu scrie.

Daca n-ati auzit-o pe Emma aseara, o puteti regasi in turneu prin lumea reala sau in videoclipuri in lumea virtuala. E o experienta. Cadoul ei aseara pentru noi, cand am surprins-o cu cererile noastre insistente de bis-uri, a fost un „O mio babbino caro” cantat cu gratie si dezinvoltura si cu umor, asa cum se canta si asa cum il reuseste, dintre sopranele mari, doar Gheorghiu.

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

3570

nouvelle vague

m-a terminat cintecul ultim din concert.
era de ceva vreme in play list-ul meu, dar varianta asta doar cu contrabasul a parcurs cu viteza un drum nestiut prin trupul meu: din stomac direct in ochi.

se aude prost aici si pt cine n-a fost acolo, n-are acelasi farmec, dar nu resist tentatiei de a –l pune. e chiar inregistrarea de la sala palatului.

*
si mi-a plct femeia asta blonda, incredibil de senzuala, o serpoaica dominatoare, jucausha, cu energii sexuale care-i explodau prin piele

foto by alex barb

1816

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!