e o secventa in filmul Camille Claudel (cu Isabelle Adjani pe post de muza a lui Auguste Rodin si Gerrad Depardieu pe post de Rodin ) in care sculptorul ajunge in atelierul tinerei care aspira la o cariera ca a lui si-i vede una dintre lucrari.
invirte sculptura pe suportul ei ca sa o vada din toate unghiurile, apoi cheama modelul barbat care e inca in atelier si-i intoarce gitul catre lateral pina ligamentele ii sunt gata sa pocneasca. “lasa-l, il doare”, zice Camille si Rodin riposteaza scurt “daca-ti pasa de model, nu-ti mai pasa de arta. trupul uman e o lume in miscare, e viata”. ii da drumul modelului si-o duce in atelierul lui.
e acolo una dintre femeile care-i pozeaza (ii face si curat) care se dezbraca in doua miscari si se suie pe niste bucati de lemn asimetrice pe care Rodin le aseaza pe o masa rotunda. apoi sculptorul ii dirijeaza corpul cu mina, promptindu-l intr-o pozitie teribil de incomoda, cu un picior mai sus, unul mai jos, cu trupul adus in fatza, ghemuit intre picioare si o mina in prelungirea unui picior. muschii din spate prind forta si contur si, din profil, recunosti in trupul femeii formele din sculpturile lui Rodin.
Camille se uita la echilibristica modelului, ii ia bratul drept care se afla intins relaxat intre picioare si-l aseaza sprijinit in cot de piciorul drept, si pe stingul il curbeaza si mai mult pe linga picior. pozitia modelului e si mai incomoda, dar in instabilitatea aceea e multa fragilitate. si spatele modelului vibreaza.
Rodin nu spune nimic, dar peste citeva zile Camille gaseste in atelier o sculptura cu trupul femeii asezat in pozitia sugerata de ea. Si urmatoarea data cind vine in atelier, trimite modelul acasa, se dezbraca si se aseaza cu capul ca la esafod, dar cu spatele cambrat ca o floare.
Rodin sculpteaza asta, desi Camille nu isi inlaturase hainele mai mult de nivelul umerilor.
“sa nu gindesti in suprafete, ci in adincimi”, spune Rodin mai tirziu.
*
zilele astea am revazut filmul Camille Claudel (ca o pregatire pentru noul Camille Claudel care va sa vina, cu Juliette Binoche in rolul principal). mi-a luat vreo 3 zile sa-l vad cu totul, are 2 ore 40 si, cu mintea si temperamentul meu de astazi, l-as fi editat la jumatate, dar imi amintesc cit de mult m-a marcat la prima vizionare. in 1990, cred.
