Text de Raluca Antuca
Când spui modelling, te gândești la tocuri înalte, make-up din abundență și mult Photoshop. Defilări de modă cu modele care sunt alese după un tipar bine cunoscut: minim 1,70 m, ten curat, păr de culoare naturală și fără semne distincte. Agențiile de modă nu caută frumusețea ideală, ci vor să transforme cât mai multe tinere în Kate Moss.
Aș spune că această piață a modei nu acceptă alte tipologii atunci când vine vorba de prezentări de modă sau promovare de produs. Dar în ultimul timp, tot mai multe modele au zguduit lumea modei cu încălcarea regulilor consacrate. Modele precum Chantelle Brown-Young (cu suprafețe de piele depigmentate), Shaun Ross (albinos), Ashley Graham (plus-size), Lea T (transgender), Jillian Mercado (în scaun cu rotile) ne arată că standardele din reviste nu sunt la fel de puternic nișate ca acum zece ani.
Mi se pare foarte important ca fetele să se identifice cu fotomodelele din reviste, show-uri de modă și TV. De aceea e bine ca aceste role-models să fie cât mai diferite, pentru ca și persoanele mai deosebite să se simtă bine în societate.
Madeline Stuart în vârstă de 18 ani, din Australia, schimbă perspectivele, pentru că ea este primul model cu Sindrom Down care va defila la New York Fashion Week. Ea s-a făcut remarcată la începutul anului, datorită fotografiilor postate pe Facebook. De atunci, ea și mama ei, Rosanne, au primit cereri de la agenții internaționale de modelling.
A colaborat cu brandul EverMaya și va fi imaginea unei noi linii de genți, numită după ea. Pentru Maddie, a fi model este distractiv și reprezintă doar modalitatea prin care vrea să transmită un mesaj celor care o văd. „Nu trebuie să judeci cartea după copertă. Oamenii ar trebui să se accepte și să se iubească așa cum sunt.”
Și știți de ce Maddie este iubită? Pentru că nu mai este vorba de persoana ei, ci de noi. Este vorba de lupta pe care o duc oamenii care sunt mai speciali și cum simt ei nevoia de iubire și acceptare. Madeline se iubește așa cum este, știe că este frumoasă și nu acceptă ca lumea să-i spună că este altfel. Are încredere în propriile forțe și nu cunoaște cuvântul discriminare. Ea intră într-o cameră și nu judecă pe ceilalți. Mi-ar plăcea ca această atitudine să o avem cu toții!
