Nu la Sorin Oprescu si stadionul lui de avocati si sustinatori politici trebuie sa va uitati ca sa aflati despre adevarata fata a sistemului penitenciarelor din Romania. Intrebati-l pe Ivan Patzaichin despre asta, daca vreti sa stiti realitatea.
*
Sistemul nostru judiciar pleaca de la premiza ca daca un om a facut rau, il invatam sa nu mai greseasca alta data pedepsindu-l cu conditii grele, umilindu-l.
Sa luam insa drept exemplu un ciine de pe strada.
E agresiv, e infometat, e gata sa te atace doar pentru ca treci pe linga el. Il imblinzesti lovindu-l? Cel mult pleaca de linga tine si se duce, plin de frustrare, sa-l atace pe altul care nu a avut rapiditatea sau forta sa loveasca.
Asa este si cu penitenciarele din Ro. Tot ce facem este sa-i inraim pe cei care sunt oricum niste animalutze bipede (n-au prea multa educatie, uneori nici prea multa inteligenta si au ajuns acolo pentru ca s-au luptat pentru propria supravietuire in lumea de la periferie unde s-au nascut).
Daca este sa vorbim despre adevaratii detinuti din Ro, cei care n-au nici avocati scumpi, dar au boli cit toti anii de activitate ai domnului Oprescu, dar nu stiu sa lupte pentru drepturile lor si… mai presus de toate — SISTEMUL NU-I AJUTA, ar trebui sa vorbim despre cu totul alte aspecte decit ceea ce se discuta acum la televiziuni.
*
De un an de zile la Chilia, in Delta, la penitenciarul care tine de Administratia Penitenciarelor Tulcea se intimpla un program unic in Romania. Programul – “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinuților” – urmareste reintegrarea sociala a detinutilor care se afla in ultimele luni de detentie dupa niste pasi care s-ar putea incadra la conceputul “ecologie umana”.
In apropierea penitenciarului de la Chilia detinutii lucreaza la constructia a 4 case care vor fi atelierele de lucru pentru invatarea unor meserii care sa-i ajute dupa ce ies din penitenciar: timplarie, impletitul stufului, constructii, brutarie. Terenul are si spatiu pentru o gradina, iar acolo vor cultiva legumele pentru masa zilnica.
Sigur ca exista multe programe de reintegrare sociala a detinutilor in penitenciarele din ro, cum exista si gradini, ba chiar mici ferme, unde cresc ceea ce folosesc apoi pentru hrana pentru a fi cit mai eficienti din punct de vedere financiar.
Dar cei de la Chilia au ceva in plus: proiectul in care se incearca reeducarea lor e inspirat si realizat in colaborare cu Norvegia, acolo unde se afla cea mai controversata inchisoare din lume: Bastoy.
Iata cum e explicat procesul de ecologie umana de Arne Kvernvik Nilsen (fost guvernator al penitenciarului Bastoy – Norvegia), cum este aplicat acest concept la penitenciarul de pe insula Bastoy.
*
Cum e la Bastoy?
Detinuti condamnati pentru crima, pentru trafic de droguri, violuri, pentru lucruri foarte rele pe care le-au facut in societate, traiesc in ultimul lor an de detentie in aceasta inchisoare care e ca un sat: fara gratii, fara portie zilnica de mincare, fara nicio pedeapsa sau umilinta. Ba mai mult, in Bastoy – o inchisoare aflata pe o insula – se afla teren de tenis, piscina, biblioteca, magazine. Iar fiecare camera – pentru ca detinutii stau singuri in camera – are televizor. Si aer conditionat.
Toti detinutii (sunt peste 100 pe insula) muncesc in penitenciar, in sat. Inchisoarea se autosustine – detinutii isi produc alimentele (au gradini, cresc vite) -, fac cursuri de specializare – grafica pe computer -, se distreaza intr-o trupa rock si, o data pe an, se intilnesc cu oamenii aflati in libertate la ziua usilor deschise. O zi in care orice vizitator extern poate ajunge pe insula.
Pare raiul pe pamint si prima reactie ar fi sa spui ”intr-o asa inchisoare mi-ar placea si mie sa traiesc”, dar punctul de cotitura e in micile restrictii care tin de rigoare si de responsabilitate.
Detinutii sunt obligati ca de 5 ori pe zi sa se afle in puncte fixe de pe insula si sa bifeze prezenta, penitenciarul le asigura doar o masa pe zi – pentru celelalte muncesc -, iar pe parcursul zilei au intilniri cu psihologi.
Educatia se face prin crearea apartenentei la o comunitate, prin dezvoltarea stimei de sine si prin crearea de responsabilitati pe care fiecare le poate urmari si duce la bun sfirsit. E o validare pe care fiecare detinut o primeste in fiecare zi, odata cu stringerea de mina a paznicului sau cu discutia fata in fata, ochi in ochi, cu directorul penitenciarului.
Va rog ascultati cele 2 minute de interviu de aici, cu fostul director al penitenciarului Bastoy si cu actualul director care explica de ce viata din Bastoy e mult mai grea decit in orice alta inchisoare, despre cum cheia educatiei adevarate e in responsabilitatea pe care o pui pe umarul detinutului, nu in uniformizarea lui prin incarcerare si program fix.
In ultimii 15 ani au fost doar 3 tentative de evadare (distanta dintre insula si continent este de doar 2 km si nu exista garduri), iar rata de recidiva a celor care ajung in acest program este cea mai mica din lume.
Iata o imagine de ansamblu a penitenciarului Bastoy
*
In Romania, Asociatia Ivan Patzaichin impreuna cu Directia Nationala a Penitenciarelor, cu consultanta norvegiana a celor care manageruiesc inchisoarea Bastoy, incearca un program similar: “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinutilor”
De un an de zile detinutii care se afla in ultimele luni de pedeapasa participa la un program deschis de munca pe un teren al penitenciarului unde construiesc case care vor deveni ateliere pentru alti detinuti.
Pe perioada constructiei, detinutii – imbracati la fel ca meseriasii adusi pentru proiect – capata nu doar aptitudini ci si responsabilitati, devin sefi de echipa, au obiective si, mai presus de orice, invata ca pot face si ei ceva, ca lasa ceva in urma.
Am fost la Chilia in vara, odata cu delegatia norvegiana care era foarte bucuroasa de felul in care se dezvolta proiectul si am vorbit cu citiva detinuti. Erau bucurosi ca reusisera sa lase si ei ceva in urma, construisera – cu miinile lor, urmarind un plan de facut de un arhitect si un inginer – o casa ecologica suta la suta.
O parte din know how-ul emotional de la Bastoy a fost implementat in penitenciarul de la Chilia odata cu acest proiect, insa in Romania sistemul bate orice intiativa.
*
Ca sa fim onesti si realisti, detinutii nu se inscriu in program pentru ca vor sa se schimbe sau vor o viata mai buna cind au iesit din puscarie. Nu cunosc notiunile acestea decit cel mult teoretic, pentru ca in lumea lor singura sansa de supravietuire e pe viata si pe moarte, fara multe calificari profesionale.
Se inscriu in program pentru… libertate. Cu fiecare zi muncita primesc reduceri din pedeapsa si tot ceea ce isi doresc este sa scape mai repede de condamnare. Dar – pe acelasi sistem ca programul Ovidiu Ro cu tichete sociale pentru mers la gradinitia despre care am scris aici – cu rasplata care acopera una dintre nevoile lor vine, fara ca ei sa-si dea seama, accesul la o alta luma. O lume a unor oameni care sunt preocupati sa le recladeasca increderea de sine, sa le arate ca pot face si ei ceva util in viata si, mai ales, sa le dea si o calificare cu ajutorul careia isi vor putea gasi un loc de munca pentru a incepe o noua viata.
Numai ca sistemul din Romania nu ajuta penitenciarele sa -i ajute pe detinuti.
In Romania legile actuale spun ca nu poti obtine diploma de calificare – ca este ea brutar, timplar sau maturator – daca nu ai 4 clase pentru unele meserii, 8 clase pentru altele. Iar multi dintre detinuti nu sunt alfabetizati.
In Romania, legea spune ca la angajare nu trebue cerut cazierul pentru a da sanse de reintegrare celui care a gresit, dar angajatorii il cer, iar un fost detinut care nu are nicio calificare recunoscuta de autoritati nu va avea niciodata o sansa reala de reintegrare: va munci la negru, va fi platit prost si va fi dat afara in primul moment in care va fi vorba de restructurari.
Iata una dintre casele construite de detinutii de la Chilia, asa cum arata ea in septembrie la vizita pe care am facut-o acolo
*
De aici ar trebui sa inceapa de fapt reforma penitenciarelor din Romania. Din crearea unui cadru legal functional, realist, pentru ca pe perioada detentiei detinutii sa fie alfabetizati si sa li se dea diplome care sa le echivaleze o profesie pe care o dobindesc in cursurile de calificare din timpul penitenciarelor.
Care cursuri sa fie facute cu simt de raspundere, cu crearea unui cadru care sa valorizeze ce e bun in detinut si sa-i dezvolte aptitudini profesionale si stima de sine.
*
Dragi colegi din televiziuni, daca vreti sa vorbiti pe bune despre respectarea drepturilor detinutilor, despre reintegrarea lor in societate, despre o sansa reala de a reforma penitenciarele din Romania, chemati-l la discutii pe Ivan Patzaichin, nu pe avocatii sofisticati ai oamenilor cu bani care au ajuns in puscarie pentru ca au furat milioane. Cind vor iesi din penitenciare, respectivii nu vor avea nicio problema de supravietuire.
Intrebati-l pe Ivan Patzaichin cit de greu este sa te lupti cu sistemul cind incerci sa faci bine acolo unde e cel mai mult rau, intrebati-l despre detinutii de la Chilia – ii cunoaste, le duce tigari de fiecare data cind ajunge la ei si imparte cu ei, frateste, piinea la masa.
Intrebati-l pe Ivan Patzaichin care sunt problemele reale si cum pot fi rezolvate si ajutati-l sa se creeze un cadru legal pentru solutiile propuse. Ajutati-l sa dezvolte un mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinuților. Pentru ca el e unul dintre cei care fac lucrurile incet si temeinic, spre mai bine.
Le-ar face si mai repede, dar nu vrea sa dea spaga, nu vrea sa incalce legea. Vrea sa respecte regulile.
Vorbiti deci cu Ivan Patzaichin.
*
puteti citi mai multe depsre ecointegrare in eco Delta Dunarii aici
cover photo Shutterstock
