Suntem in plin sezon al premiilor pentru actori, regizori si producatori – de filme pentru cinema sau tv -, toate asezae strategic unul dupa altul ca sa creeze asteptari si suspance pentru Oscar, perla coroanei in acest business.
Azi noapte s-au decernat premiile Screen Actors Guild, dedicate atat prestatiilor de cinema cat si de televziune si printre castigatori s-au aflat Kevin Spacey pt House of Cards, Viola Davis pentru How to get away with murder ( e geniala in serialul asta, va rog sa va uitati), Leonardo DiCaprio pentru The Revenant, Alicia Vikander pentru The Danish Girl si intreaga echipa de actori de la Spotlight a luat marele premiu.
Pana la Oscar mai sunt cateva saptamini, asa ca mai e loc de lobby pentru voturi si pentru ceilalti nominalizati care nu sunt acum cap de afis la SAG AWARDS.
Iata 10 dintre cele mai simpatice tinute de azi noapte, de pe covorul rosu.
Giuliana Rancic
Alicia Wikanderr
Christina Ricci
Claire Danes
Helen Mirren
Juliana Margulies
Rachel Adams
Brie Larson
Sofia Vergara
Viola Davis
si un bonus track. pt mine nu intra la cele mai simpatice tinute, ba din contra…
Maine se imparc Globurile de aur, pentru filmele de cinema dar si pentru productiile de televiziune.
Am si eu preferatii mei, ca toata lumea, dar dintre toate premiile posibile, doua imi doresc foarte foarte mult sa se intimple.
Un Glob de aur pentru coloana sonora pentru Ennio Morricone care a scris muzica pentru filmul The Hateful Eight al lui Tarantino. Morricone are 87 de ani, n-a castigat niciun Oscar desi a scris muzici pentru unele dintre cele mai mari filme ale tuturor timpurilor, iar Globul asta ar putea sa-i deschida calea catre marele premiu cat inca mai este in viata. Are doi mari concurenti in categorie – Carter Burwell (pt filmul Carol) si Alexandre Desplat (The Danish Girl), dar ca o rasplata a istoriei si de dragul unui moment foarte emotionant la gala, mi-ar placea sa castige Ennio Morricone.
Si-mi mai doresc un Glob de aur pentru scenariu de la Spotlight scris de Tom McCarthy si Josh Singer. Filmul e povestea unui caz real de investigatie jurnalistica din America in 2001-2002, ivestigatie despre nenumaratele cazuri de molestari de copii facute de preotii catolici. Ce fac domnii acestia doi cu scenariul este o magie mi-nu-na-ta. Si ei au concurenta serioasa (pe mult mai cunoscutii, Aaron Sorkin pt filmul Steve Jobs si Quentin Tarantino pentru The Hateful Eight.
Dincolo de premii, ceremoniile acestea sunt despre momentele in care apar discursurile emotionante de multumire: o usa mica deschisa catre sufletul unor mari actori care – antrenati prea bine in ceea ce inseamna media – nu mai spun lucruri personale de multa vreme in interviuri.
Iata 3 dintre cele mai emotionante discursuri de la Globurile de aur. Atentie, o sa plangeti:)
Discursul lui Kevin Spacey de anul trecut cand, pentru prima data in cariera dupa foarte multe nominalizari, a castigat un Glob
Discursul de multumire (cu lacrimi) al lui Michael Keaton, pentru Globul obtinut cu rolul din Birdman, in 2015
Prezentarea lui Robert Downey Jr care o introducea pe Jodie Foster drept castigatoarea premiului pentru intreaga cariera, plus discursul foarte foarte foarte emotionant al lui Jodie din 2013
Am vazut o notita despre filmul asta – Spotlight – in revista Time care-l trecea in categoria celor mai bune filme ale anului 2015 si mi-am adus aminte ca, pe vremea cand era doar o idee de scenariu, aparea pe site-urile de specialitate drept scenariul pe care-l asteapta toata lumea.
Spotlight e o poveste cu jurnalisti in stilul celei din All President’s Men. Pleaca de la un caz real, o ancheta a departamentului de investigatii a ziarului The Globe din Boston despre un preot care a molestat un copil si ajunge la unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria Americii – sute de preoti care au molestat mii de copii, cu stiinta mai marilor bisericii.
Cazul real s-a intamplat in 2001 si o parte din ancheta departamentului de investigatii se suprapune peste 9/11, iar jurnalistii sunt nevoiti sa intrerupa munca la aceasta ancheta pentru 6 saptamani ca sa scrie o serie ampla de articole despre atacurile teroriste de la World Trade Center .
Spotlight are unul dintre cele mai bine scrise scenarii ale filmelor lansate anul trecut, surprinde atat de fin nuantele meseriei de jurnalist – lupta ca sa castigi increderea sursei, sacrificarea vietii personale, atasarea de un subiect pana se pierde obiectivitatea, presiunea politica, raportarea la sefi intr-o redactie etc – si-o face in secvente care se incadreaza perfect cu povestea.
Spotlight e unul dintre filmele care i-ar putea motiva pe tineri sa se faca jurnalisti, iar pe jurnalisti sa o ia de la capat in munca lor de Sisif (de la zero la fiecare nou articol) cu mai mult entuziasm si cu convingerea ca pot schimba lumea.
E unul din filmele, asemeni lui All the president’s men sau Frost/ Nixon sau Good Night, and Good Luck, care aduc un frumos omagiu meseriei de jurnalist, dar nu o fac cu laude patetice, ci aratand vulnerabilitatile meseriei, puterea de care trebuie sa dea dovada un om care se vrea a fi un jurnalist bun.
*
Dupa ce am vazut filmul am cercetat sa inteleg cat de mult s-au apropiat actorii din personajele principale (Michael Keaton si Mark Ruffalo) de personajele reale, jurnalistii din redactia Spotlight .
Am descoperit ca si actorii au fost marcati de aceasta poveste care a schimbat America incat au vrut sa faca lucrurile… istorice. Rufallo il ruga pe jurnalistul pe care-l juca sa-i citeasca replicile din film in fiecare pauza, iar Keaton l-a socat pe seful departamentului Spotlight – Walter Robinson- cand a inceput sa-l imite: “era ca si cum te-ai vedea in oglinda, doar ca nu poti controla imaginea ta de dincolo de sticla”
*
O sa va placa mult mult filmul asta. E despre munca cu pasiune, e despre perseverenta, e despre a-ti asuma greselile (o parte din redactia Spotlight a avut subiectul in fata si cu ani in urma dar – in viteza lucrurilor dintr-o redactie – l-au ratat) si mai ales e despre a vedea THE BIG PICTURE.
E o secventa minunata cind seful redactiei vede materialul pe care-l au jurnalistii – dovada ca un cardial stia de abuzurile sexuale al unui preot – si nu-i lasa sa-l publice.
Le spune ca nu e doar despre un caz, e despre sistem si daca fac dovada ca e un fenomen care e raspandit in tot Bostonul si-au facut datoria ca jurnalisti. Cateva luni mai tarziu, jurnalistii descoperisera 87 de preoti, iar dupa publicarea primului articol (au fost aproape 600 pe parcursul a unui an), mii de oameni au sunat la redactie si au povestit ca, in copilarie, au fost abuzati sexual de preoti.
E frumoasa morala asta, intr-o lume in care vrem sa dam lovitura si sa fugim catre altceva: sa te uiti tot timpul la THE BIG PICTURE ca sa poti povesti despre impactul adevarat al unei povesti individuale si ai puterea sa stai pe subiect – oricat de tentat ai fi sa arati ce ai descoperit – pana obtii mai multe nuante ale aceluiasi Adevar.
Josh Singersi Tom McCarthy au scris scenariul ( McCarthy a si regizat) acestui film si sper din tot sufletul sa ia un Oscar pentru scenariu original anul acesta. Sunt nominalizati la Globurile de aur pentru cel mai bun scenariu si cel mai bun film/drama.
Josh Singer a scris pentru seriale celebre West Wing, Lie to me si face mi-nu-na-tii, magie in acest film prin structura povestii.
Va rog sa va uitati la Spotlight – fie ca aveti treaba cu jurnalismul, fie ca nu.
Filmul ajunge pe ecranele noastre in februarie, am sa va mai amintesc de el si atunci.
