un fotograf britanic celebru pentru portretele sale cu artisti (din muzica sau film) a avut ideea de a face un proiect cu cadre rezultate in momentele de joaca de la sedintele foto. momentele in care artistii se strimbau fie in cautarea unei alte expresii, fie ca sa-si relaxeze muschii fetei.
Andy Gotts se numeste fotograful, are portrete publicate in toate marile reviste ale lumii de la Vanity Fair pina la Vogurile din Franta sau Italia, de la Esquire la GQ. Munca lui (si multe alte portrete de staruri care se strimba poate fi vazuta aici)
senzationalul nu e in morti si raniti, acolo e durerea.
senzationalul e in efortul oamenilor de a-si depasi limitele, in orice situatie. doar ca e un senzational “pe dinauntru” si nu intereseaza pe multi.
***
Alessandra Ferri, una dintre cele mai faimoase balerine ale lumii, a anuntat ca la anul se reintoarce la balet, in ciuda faptului ca are 50 de ani.
“N-o sa dansez Romeo si Julieta, ci lucrari mai apropiate de virsta mea.”
va fi la Scala di Milano in 2014, dar si pe Broadway intr-un musical tot in 2014 si n-ar cam trebui sa fie ratate aceste spectacole:)
***
imi place mult vestea asta, nu doar pentru ca Ferri e incredibila (era balerina care putea sa-si arcuiasca – in poanta – cel mai mult laba piciorului si avea o gratie si o precizie care te lasau cu rasuflarea taiata), ci si pentru ca, daca privim in context, incepe sa se regrupeze.
Ferri s- a despartit de sotul ei, un fotograf faimos de origine italiana, dupa foarte multi ani de mariaj din care au rezultat 2 copii care acum sunt maricei (15 , respectiv 11 ani). e o poveste frumoasa aici, despre reintoarcerea la viata in singura forma in care te simti “safe”: prin arta ta, indiferent de virsta pe care o ai.
daca n-ati intilnoit-o niciodata pe Alessandra Ferri prin munca ei, luati o pauza de 3 minute jumatate si uitati-va la acest filmulet care marcheaza colaborarea ei cu Sting. o sa merite fiecare secunda, sunt sigura
acesta e un cadou de duminica pentru doamne si domnisoare.
habar nu am cum mi-am amintit de secventa asta, dar…
altfel va reamintesc ca va pot aduce cele mai tari filme din cinema la voi acasa, cu cinema anidor , iar distractia e valabila pina la miezul noptii. adica pina atunci va dau un cod cu care puteti vedea filmele oricind. va distrati aici pentru cod
si multe cercetari despre creierul uman fata in fata cu compterul, internetul si era google.
imi fac lectii pentru o prezentare pe care trebuie sa o sustin miine despre content-ul jurnalistic in era digitala – unde va ajunge si cum se va transforma – si gindul care ma tot urmareste e ca jurnalistii vor avea nevoie de consiliere psihologica/emotionala ca sa faca fatza schimbarilor care li se cer (si le se va cere tot mai mult).
manageri de media TREBUIE sa incepeti sa va ocupati de mintea angajatilor vostri.
de ieri e octombrie, luna mea. luna cu soare cald si frunze in toate culorile.
am haine in toate culorile frunzelor din luna asta.
si incep zilele de nastere ale celor pe care eu ii consider frati, chiar daca sunt din alti parinti decit ai mei, dar cu care – fara nicio explicatie – impart oricind aceleasi gusturi la muzici, carti, filme, stil de viata: Alex Traila (miine), Marius Manole, Tudor Daescu si Raluca Soare (marti), Flavia Giurgiu (joi), domn Mishu Predescu si Irina Markovits (simbata), Denisuca (duminica), Irina (pe 11 oct) si Diana Ioana Marasoiu (pe 13).
mai sunt multi altii, sigur am mai uitat pe cite cineva, dar ei stiu foarte bine ce spun “ca e un aer comun si-o mica secta a celor din Balanta”
la multi ani va zic de pe acum si va fac cadou melodia asta, mai ales pentru finalul ei. ( e ceea ce va doresc si voua)
mi-a dat leapsa Carmen Gheorghitza (cu tz ca esti rock star, da?) cu muzica din filmele preferate. am scris despre asta acum citiva ani si, pt ca am mult de scris pt revista astazi, trisez si pun aici textul de atunci. ca sa si muncesc putin insotesc textul cu cintecelele de pe youtube.
DO
O copilă se află în curtea unei şcoli şi plantează o floare. E un copil care a plătit un asasin ca să-l caute pe cel care i-a omorît familia. S-a împrietenit cu asasinul şi el i-a lăsat amintire lucrul la care el ţinea cel mai mult: o plantă într-un ghiveci. “Sunt ca planta asta”, i-a spus asasinul fetiţei care-l învăţase să joace mima, ea imitînd-o pe Marilyn Monroe şi el pe John Wayne. “Nu voi prinde niciodată rădăcini, mă mut dintr-o casă în alta, dintr-un loc în altul. Sunt ca planta asta” i-a spus asasinul care se numeşte LEON. În curtea şcolii, fata sădeşte planta ei dragă ca să prindă rădăcini, căci prietenul ei a murit… şi muzica pe care o auzi e Shape of My Heart a lui Sting (tema a fost reluată recent într-un duet cu Graig Davis sub numele de Rise & Fall)
I know that the spades are the swords of a soldier / I know that the clubs are weapons of war / I know that diamonds mean money for this art / But that’s not the shape of my heart
RE
O femeie frumoasă, cu coapse aţîţătoare şi glezne ca ale unui cal de rasă – într-o rochie a cărei simplitate scoate in evidenţă tot ce e mai frumos şi mai elegant -, coboară o scară semiluminată. Şoldurile i se leagănă senzual, umbra ei dansează pe perete. Se duce să-şi ia mîncare de la un restaurant pentru că soţul e plecat cîteva zile. Urcă apoi scara cu aceeaşi graţie (cred că doar asiaticele pot merge atît de graţios) şi întîlneşte un domn care coboară către acelaşi restaurant. Nu ştie că el va fi cel care îi va trezi sentimente de mult uitate, cum nu ştie că soţul o înşeală cu nevasta lui. Nu ştie că va trăi curînd O IUBIRE IMPOSIBILĂ (In the mood for love), dar va continua să urce şi să coboare scara aceea, unduindu-se, zi de zi, către restaurant pe muzica extraordinară a lui Umebayashi Shigeru (cîntecul se numeşte Yumeji’s Theme). Undeva, către final, când nu mai e nimic de spus între ei doi, curge genericul şi e Nat King Cole cu Quizas, Quizas, Quizas.
Quizas, Quizas, Quizas / Y asi pasan los dias / y yo desesperado,y Tu,Tu contestando / Quizas,Quizas,Quizas
MI
Doi copii dansează. Ea e blondă, are o rochiţă verde şi ştie să se mişte cu graţie, el e înalt, brunet şi, acolo de unde vine, nu a învăţat să danseze. E plătit însă să amuze o bătrînă miliardară care-şi doreşte să-l vadă dansînd cu nepoata ei, aşa că se conformează şi se mişcă stîngaci alături de copila blondă. Dansează după un cîntec trist de dragoste: Besame Mucho, şoptit de o doamnă cu o voce guturală, Cesaria Evora. Vor trece anii, hainele lor vor deveni din vernil, verde închis şi cei doi copii vor continua să danseze. El va alerga prin ploaie şi o va scoate din restaurantul acela snob unde ea va lua masa cu viitorul soţ. O va duce afară şi vor dansa printre stropii mari de ploaie, vor alerga şi vor cînta după muzica inimilor lor. Se vor despărţi, se vor regăsi şi vor trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Marile speranţe (Great Expectation, regia Alfonson Cuaron) are pe genericul de final un cîntec extraordinar, interpretat de o trupă care se numeşte Mono: Life in mono.
The stranger sang a theme / From someone else’s dream / The leaves began to fall / And no one spoke at all / But I can’t seem to recall / When you came along / Ingenue
FA
O pungă se mişcă în bataia vîntului pe un trotuar. E albă, transparentă, pare un rest aruncat de cineva pe stradă. Dar vîntul o mişcă în stînga şi-n dreapta, înainte şi-napoi şi o transformă într-o pasăre mică sau într-o balerină. E multă graţie acolo şi multă frumuseţe. “Uneori e atît de multă frumuseţe în lume încît nu o pot privi pe toată, sufletul meu nu poate primi atîta frumuseţe” spune un tînăr care-i arată iubitei lui înregistrarea video cu punga aceasta care se mişcă liberă pe stradă. El e fiul unui militar homosexual şi al unei femei dezechilibrată mintal, ea e fiica unei familii “perfecte” în care soţii nu se mai iubesc şi nici nu-şi mai vorbesc. Frumuseţea aceasta e ilustrată de muzica lui Thomas Newman şi e ceva şi liniştitor, dar şi obsedant ca temă. American Beauty are la început şi un cîntec al celor de la Beatles, cîntec care se numeşte Because.
Love is all, love is new / Love is all, love is you / Because the sky is blue, it makes me cry / Because the sky is blue
SOL
Doi tineri într-o maşină plină de copii. Merg pe o autostradă americană prin deşert. Copiii sunt gălăgioşi, se ceartă între ei pe bancheta din spate; mama, care stă în faţă, se întoarce şi încearcă să-i împace. E o secvenţă tipică a unei familii obişnuite. Doar că mama şi tata nu sunt părinţi obişnuiţi sunt unii dintre cei mai celebri criminali americani. Sunt Mickey şi Mallory Knox prezentaţi de televiziuni drept “cei mai temuţi criminali de la Manson încoace” şi transformaţi în staruri. Sunt NĂSCUŢI ASASINI (Natural born killers), iar coloana sonoră a filmului în care le sunt prezentate crimele dar şi isteria televiziunii care vrea să ştie tot despre ei, îi include pe Peter Gabriel, Bob Dylan şi Giacomo Puccini. În secvenţa aceea de final, în care foştii criminali au acum o familie în toată regula, cîntă Leonard Cohen – Waiting for a miracle.
When you’ve fallen on the highway / and you’re lying in the rain, / and they ask you how you’re doing / of course you’ll say you can’t complain — If you’re squeezed for information, / that’s when you’ve got to play it dumb: / You just say you’re out there waiting / for the miracle, for the miracle to come.
LA
Secolul 18. O noapte ploioasă. Un tînăr îndrăgostit merge cu trăsura prin pădure grăbit să ajungă la un han unde o va întîlni pe o frumoasă contesa maghiară (Isabella Rossellini). O iubeşte şi vrea să-i mărturisească dragostea lui. I-a trimis un bilet şi a rugat-o să-l aştepte. Dar natura îi joacă feste, furtuna îl opreşte (d)in drum, iar roata trăsurii se împotmoleşte în noroi. Tînărul e Beethoven (Gary Oldman) şi cu disperarea îndrăgostitului care nu-şi poate vedea iubita, compune o muzică divină. O ştiţi sub numele Sonata lunii (Piano Sonata No. 14 (quasi una fantasia) in C-sharp minor, Op. 27, No. 2), dar după ce veţi fi văzut filmul IMMORTAL BELOVED, acordurile ei vor căpăta în mintea voastră o cu totul altă semnificaţie, plină de dramatism.
SI
Perechi de dansatori intră pe scenă. Mai întîi piciorul drept un pas în lateral, apoi o mişcare unduitoare din şolduri şi apoi piciorul stîng lîngă cel drept. Din nou dreptul un pas lateral, mişcarea din şolduri, stîngul lîngă cel drept. Perechi-perechi dansatorii intră din stînga către mijocul scenei. E un fragment dintr-un spectacol care are în public doi tineri ale căror destine sunt unite într-un mod aparte. Ea crede că-l ştie de undeva , dar nu-şi aminteşte şi nici n-are cum, pentru că a fost în comă multă vreme. El o ştie bine, dar nu poate să-i spună că a fost alături de ea în spital, pentru că i-ar dezvălui un secret sfîşietor. Sunt în aceeaşi sală de spectacol, pe rînduri diferite, şi îi desparte un scaun. Care e gol, dar într-un fel e ocupat … de spectatorii filmului HABLE CON ELLA. Melodia pe care perechile de balerini intră în scenă, către finalul filmului, se numeşte Raquel şi e cîntată de Bau.
Do – o tînără descoperă că poate să-şi umple viaţa aducînd mici bucurii unor oameni care nu o cunosc – Amelie
Re – un orb dansează tango cu o femeie care l-a atras cu parfumul ei – Parfum de femeie
Mi – două femei îşi încrucişează picioarele intr-un tango fierbinte după ce una dintre ele a cîştigat-o pe cealaltă la un concurs de “cine bea cel mai mult” – Frida
Fa – o divă ciudată ca o caracatiţă cîntă o oda a bucuriei şi a dragostei sincronizîndu-se cu o tînără care se luptă pentru viitorul planetei – Al cincilea element
Sol – un bolnav e scos pe targă afară în ploaie pentru un dans al bucuriei vieţii – Pacientul englez
La -“Love me, love me” cîntă Cardigans în timp ce o tînără îşi descoperă iubirea, privind printre peşti, un puşti ce se află dincolo de un acvariu uriaş – Romeo+Juliet
Si – “Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Chose a fucking big television”… sau alege orice altceva te face sa te simţi bine şi să ai Just a perfect day – Trainspotting
(asta e nou, nu era in textul initial)
Do – dovada ca oricit te-ai stradui sa traiesti singur, n-ai cum sa nu depinzi emotional de ceilalti, n-ai cum sa nu “te atirni de lucruri si de intimplari” (cum zicea Noica despre libertate). e o iluzie sa crezi ca esti liber, cum e un alint sa-ti imaginezi ca esti singur. Bleu – theme finale by Zbigniew Preisner
leapsa merge mai departe…. (sa ma gindesc cine ma va injura acum:) ) la… alex negrea. mi-ajunge o injuratura. gata.:)
si prin asocieri, mi-am amintit de Polina Semionova. in 2005 era prima balerina la Berlin Staatsoper Ballet, printre cele mai tinere balerine din lume cu aceasta pozitie, dar era cunoscuta doar de “lumea ei”.
cind au pus un filmulet pe youtube cu ea interpretind modern o tema accesibila, au dublat numarul spectatorilor tineri:)
si uite asa, mi-am inceput duminica cu o cafea super aromata si muuult dans. (ma rog, si cu niste editari de texte, dar asta era f de dimineata pe la 6, poate fi considerata ziua de ieri)
saptamina viitoare o voi incheia cu o intilnire privata cu Sylvie Guillem (cit noroc pe capul meu, e absolut incredibil) si cu spectacolul ei.
