saptaminile acestea sunt foarte grele si aglomerate pentru echipa Tabu. pe linga noua revista – numarul de iunie – la care am inceput sa lucram, avem un mega eveniment vineri in piata universitatii , organizat tot de noi.
e iures in redactie, n-ati vrea sa fiti aici cind se incing spiritele.
Elena Mihaila, interna noastra, s-a obisnuit cu atmosfera asta, dar eu abia astept sa o aud ce mai spune simbata cind incheiem saptamina de foc.
iata jurnalul ei de saptamina trecuta
Vedem coperta, apreciem articolele bine scrise, facem ochii mari la pictorialele glam şi rar ne gândim la echipa din spate şi la munca depusă într-o lună. Furnicuţele se agită, caută ineditul pentru noi, iar azi se ia totul de la capăt. Şedinţa pentru numărul de iunie începe…
Aud un “a început şedinţa de 13 minute”, asta ca un *nudge nudge* că se întârzie. Oamenii râd, vorbesc la telefon, un “nu pot să cred, am vărsat cafeaua” rupe şirul gândurilor. Se aud tocuri, îşi face loc şi un gossip mic în legătură cu ce s-a întâmplat la Recesionista Club Event, clătite şi continuăm…
“Hai să facem şedinţa afarăă! Uite ce frumos şi cald este.”
Ne mutăm afară, cu scaune, pernuţe, gustări, cafea şi alte mici dependenţe cotidiene. Atmosfera se încălzeşte, se stabilesc subiectele pentru numărul următor al revistei, coperta, interviurile şi shootingurile. După o perioadă, vremea nu mai ţine cu noi, auzindu-se un “a trecut norul de la vulcan pe deasupra”, urmat de câteva zâmbete. La finalul şedinţei de redacţie, bătrână natură ne dă un brânci -“hai fiecare la treaba lui, ajunge cu lăfăiala”. Numai lăfăială nu este, acum începe partea grea: research, telefoane, draft-uri, deadline-uri…
De obicei lumea se vaită când este prea cald în redacţie, dar venind de afară tremurând, acum este “mai mult ca perfect”, cum învăţam când eram mici la lecţia despre verb. La biroul lui, fiecare îşi vede de deadline şi uite aşa se mai termină o zi. Furnicuţele mai harnice pleacă fiecare spre furnicarul ei, cu gândul la ce trebuie făcut pentru data viitoare.
Familia Tabu este una unită, au trecut prin multe împreună şi deşi mai sunt divergenţe asta se întâmplă pentru că vor ca totul să iasă bine, să evolueze. De data asta am ales să povestesc o singură zi din redacţie, dar asta nu înseamnă că săptămâna s-a terminat fără ca eu să primesc una din cele mai complexe sarcini de până acum. Un mic proiect despre care o să povestesc săptămâna viitoare. Abia aştept! Albumul de familie se mai completează cu o amintire.
Elena Mihaila, 25 aprilie