o prietena s-a dus ieri la un teatru din centrul capitalei. pentru ca voia sa-si arate simpatia pentru o actrita i-a dus un buchet de flori pe care, la intrare, l-a dat unei plasatoare si a rugat-o sa -l trimita la cabina. plasatoarea s-a uitat lung si n-a vrut decit dupa f f multe insistente.
ei bine, aceasta este cea mai politicoasa forma de a da flori la teatru.
***
la teatru florile se trimit la cabina, inaintea spectacolului, in semn de respect si incredere in performanta actorului pe care-l apreciezi.
florile pe/la scena sunt doar la premiera, dar doar daca ai trimis inainte o alta atentie (un cos cu fructe sau o cutie cu bomboane) la cabine…
***
si eu obisnuiesc sa trimit flori la cabina, asta tocmai pentru ca doamna Mariana Mihut mi-a explicat aceasta regula de politete, dar spre norocul meu nu m-au refuzat niciodata plasatoarele.
regula aceasta de politete a plecat de la britanici (am regasit-o si in cartea autobiografica a lui Judi Dench); de asta avem noi imaginea cabinelor actritelor mari pline cu flori, sampanie si alte delicatese.
in plus e o regula care arata discretie si bun simt: englezii spuneau ca nu dai flori la sfirsitul spectacolului pe scena ca sa te vezi tu, spectatorul; trebuie sa le oferi ca sa onorezi actorul.
as aprecia daca ati sharui aceasta informatie pentru a invata sa fim politicosi la teatru. (da, stiu, unii vorbesc la telefon in timpul spectacolului, dar noi suntem educati)
O poveste ca o fabula despre presa din Romania… sau de ce nu e bine sa fii cel mai bun in meseria ta, cind ai legatura cu presa din Romania
***
Stiu un tinar care e unul dintre cei mai talentati art directori din Romania. A plecat “de jos” in meseria asta, paginind revistute. Cu vremea, talentul lui si perseverenta l-au facut sa redeseneze unul dintre cele mai mari ziare din Romania.
compania pentru care lucreaza l-a ales pe el sa refaca designul ziarului pentru ca partenerii straini au spus ca e la fel de bun ca seful diviziei lor din strainatate. tinarul a fost fericit – era confirmarea muncii lui – si nu s-a gindit ca banii pe care compania i-ar fi dat externalizind aceasta sarcina ar fi fost mai mult decit salariul lui pe un an.
peste ceva vreme tinarul a redesenat revistele companiei, apoi site-urile companiei. toate cu mare succes la public dupa noile “hainute”. sefii lui au hotarit sa-l recompezeze cu o marire de leafa, justificata in inaintarea in “grad” si l-au facut seful diviziei ART. (marirea de leafa nu ar fi acoperit nici in 5 ani costul redesenarii ziarului cu parteneri externi, fara sa mai punem la socoteala revistele, site-urile etc)
tinarul s-a bucurat pentru aprecierea pe care a obtinut-o. intre timp cistigase si citeva premii internationale de design de ambalaj, inscriindu-se cu lucrarile sale pe diferite site-uri. ba chiar o companie de bere si-a facut o cutie dupa un desen de-al lui, inscris intr-o competitie.
numai ca vremea a trecut si la mai putin de 2 ani distanta de la recunoasterea muncii tinarului, conducerea companiei s-a schimbat.
cind noul sef s-a uitat in schema de personal si-a zis: ‘de ce il platim pe tinarul asta sa fie sef? ce astialaltii micii nu se pot descurca si fara el? stiu si ei sa pagineze revistele si ziarele lor”. si l-a anuntat ca-l concediaza. dar l-a avertizat sa nu care cumva sa nu-i termine de redesenat o ultima publicatie inainte de plecare.
il stiu pe tinarul acesta pentru ca am vrut sa-l iau la Tabu, dar la vremea respectiva el era atit de incintat ca redeseneaza unul dintre cele mai mari ziare din romania si ca specialistii straini ai companiei lui i-au dat un asemenea credit, incit n-am avut nicio sansa. eu am luat alt art director pentru ca revista trebuia sa mearga mai departe, el si-a vazut de munca preseverind, zi si noapte, ca sa termine noul look al publicatiei.
scriu despre ce i se intimpla acum ca sa va arat de ce se duce de ripa presa glossy din romania. managerii se gindesc : da’ ce astia micii nu stiu sa faca ce face el? si ii platim si mai putin.
fara sa se gindeasca ca “astia micii” n-au viziune, n-au substanta, n-au inca nici cultura educationala sau experienta vietii de a face ceva care sa fie deasupra mediei. nu mai pun la socoteala ca nu se mai gindesc sa recunoasca efortul si loialitatea unui om care a muncit ani buni pentru ei economisindu-le bugetele (zilele trecute un alt manager spunea ca angajatii lui ar trebui sa fie onorati ca lucreaza la ziar, dar “uita” ca nu le-a platit lefurile de ceva vreme).
***
altfel, daca cineva isi doreste in echipa lui sa aiba un art director foarte foarte talentat, anuntati-ma. stiu eu un tinar.
***
P.S. cind aud intimplari ca aceasta ma felicit inca o data ca am avut inspiratia sa ies din industria revistelor glossy. stiu, e o chestiune de orgoliu:)
Studioul Disney care are un umor teribil, demonstrat in multe filme, s-a gindit sa faca o proiectie in prezent a presonajelor celebre.
cum s-ar imbraca cenusareasa, ariel sau pocahontas daca ar iesi astazi pe strada?
pe ce coperte de revista ar ajunge cei mai cei dintre barbatii din povesti?
miine la emisiunea Ca-n filme de la Digi24 (ora 20.20) povestim despre momentul in care Romania a batut Studiourile Disney gratie viziunii unui domn destept.
glumita de mai sus nu va fi in emisiune, am descoperit eu acum fotografiile si m-am gindit sa va arat cum va puteti imbraca fetitele ca personajele animate.
Zilele trecute intr-un meeting cu directorii unei companii povesteam despre cit de gresit am fost invatati de parinti, noi cei care tinem de generatia de dinainte de ’89, cind e vorba despre consumul de ceai.
Una dintre doamnele prezente in intilnire imi spunea ca asociaza ceaiul cu boala, pentru ca asta i s-a oferit de fiecare data in copilarie, in situatiile in care avea febra sau alte mici probleme de sanatate.
Eu i-am replicat ca atunci cind vine vorba de ceai, aleg intotdeauna ceaiul verde constienta de beneficiile lui care sunt exact reversul a ceea ce am invatat in copilarie.
Sa ma explic:
– ceaiul verde contine antioxidanti, iar de cind lucram la revista stiu ca antioxidantii sunt o minunatie de compusi naturali care se lupta cu niste “uriti” – radicalii liberi – care ataca celulele provocind diverse boli cronice. tot antioxidantii sunt fericitii responsabili pentru razboiul nostru cu batrinetea. (stiu suntem tineri cu totii, nu avem nevoie, dar asa… sa fie)
– ceaiul verde contine vitaminele B1 si B12, plus cofeina. iar asta inseamna ca iti satisfaci nevoia de cofeina care sa-ti tina sistemul nervos alert si iti iei si un aport sanatos care ajuta la intretinerea lui.
– ceaiul verde contine fluor care stim cu totii ca ajuta la sanatatea dintilor, iar asta inseamna ca toate daunele pe care ni le provoaca alte bauturi, le recuperam usor cu ajutor ceaiului verde.
azi, uitindu-ma pe un site de tendinte, am descoperit ca beneficiile ceaiului verde au inceput sa fie exploatate foarte fashion:)
exista rujuri care contin ceai verde.
bine exista si bere din ceai verde, produsa in Himalaya; un fel de ceai preparat prin fermentare, imbuteliat in sticle care arata ca berea.
ce vreau sa spun cu textul asta e ca, daca tot a venit primavara si iesim la terase la un pahar de vorba, incercati – pentru sanatatea voastra – un ceai verde. sau beti-l oriunde ati fi in forma ice tea, la sticla, pentru ca au aparut si asemenea produse.
o sa fie trucul nostru: asa inflorim pe dinauntru.
iata un experiement genial: doi fotografi, Simon Iannelli & Johannes Berger, au surprins salturile a doi dintre balerii vedeta de la Baletul de stat din Berlin, Marina Kanno si Giacomo Bevilaqua, in slow motion, la 1000 de frame-uri pe secunda.
e o demonstratie despre cit de mult trag balerinii acestia de corpurile lor, iar noua ni se pare ca plutesc natural.
Ne asteapta un nou weekend plin si chiar daca se anunta ploaie si mai frig decat in ultimele zile, primavara merge inainte.
La Sala Majestic a Teatrului Odeon avem vineri, de la 10:00, piesa Scaunele a lui Eugène Ionesco, pusa in scena de regizorul belgian Alan Bourgeois. O interpretare ,,tanara’’ a actorilor Isabelle Renzetti şi Rachid Benbouchta iar piesa
se joaca, asa cum ati banuit, in limba franceza, fara traducere in limba romana.
Sambata, 31 martie, la Cafeneaua Antipa din Soseaua Kiseleff nr.1 avem un preview V for Vintage, cu haine si accesorii fermecatoare si bunatati gurmande. Ca de obicei, exista si un dress code, La Dolce Vita like in culori. O sa port ceva
portocaliu, in ton cu Aperol spritz, bautura oficiala a acestei editii.
La MNAC ne asteapta un nou happening: Hans Op de Beeck: Sea of Tranquillity, din 29 martie si pana in 20 mai. Filmul de mediu-metraj Sea of Tranquillity din 2010 este o combinatie de inregistrari video cu actori si cadre digitale 3D in care privitorul face o vizita in toiul noptii pe un vas de croaziera misterios si mitic: “Sea of Tranquillity”. Vasul de croaziera fictiv a fost proiectat de catre artistul belgian Hans Op de Beeck, dupa ce acesta a petrecut o perioada de timp la Saint- Nazare, in Franta, in anul 2008. Artistul a fost impresionat de povestea acestui oras-port din timpul celui De-al II-lea Razboi Mondial si de reconstructia sa postbelica. Saint-Nazare are cele mai mari santiere navale si produce cele mai mari vase de croaziera din lume. Piesa de jazz centrala a lucrarii este compusa de Hans Op de Beeck, iar celelalte muzici au fost compuse de Sam Vloemans.
Saptamana viitoare, intre 5-8 aprilie avem prima editie a Targului de Pasti al Bucurestilor, la Bell’Agio Casa, in Calea Rahovei 157 D, langa Piata de Flori.
Un weekend minunat, cu momente frumoase va doresc!
Pe curand!
***
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe
– salut, poti sa vorbesti?
– da, sunt pe drum catre casa.
– si eu. in metrou, la Eroilor. tocmai a coborit o fata cu o fusta ca a mea!
– ce fusta?
– lunga, in multe culori. fata asta avea jumatate din virsta mea!
– si? poate avea bani de la parinti; e o fusta scumpa?
– nu. ma gindeam ca saptamina asta fac 40 de ani, am doi copii si port haine ca de 20.
– nu e grav, daca era o fusta scurta era mai nashpa, dar asa esti o doamna.
– nu, nu e vorba despre asta. (pauza, oftat). m-am gindit ca mama, la virsta mea, nu se imbraca la fel ca mine. poate gresesc undeva.
– s-au schimbat vremurile, mama – la Alexandria – se imbraca din tinerete ca o femeie de 30-40 de ani. suntem altfel.
-nu. cred ca noi nu ne mai prindem ca imbatrinim: traim in viteza, facem sport, mincam inteligent si, pentru ca nu mai simtim ca imbatrinim, ne imbracam ca la 20 de ani.
– ei, hai. ce ai?
– saptamina viitoare fac 40 de ani si, vazind-o pe fata asta imbracata ca mine, mi-am dat seama ca nu simt anii astia. noi cind imbatrinim?
***
o conversatie la telefon cu o prietena, azi dupa amiaza.
as fi vrut sa-i raspund ca, vorba cintecului, “intr-o miercuri spre joi” ne vom trezi, ne vom uita in oglinda si vom vedea ca am imbatrinit. n-am fost suficient de inspirata. si oricum trebuia sa aflu ce cadou isi doreste de ziua ei.
Jane Fonda (74 de ani) a semnat pentru a o interpreta pe Nancy Reagan intr-un film inspirat de un articol din Washington Post.
textul din ziar prezenta povestea unui valet care a servit 8 presedinti americani la Casa Alba. Valetul care se numea Eugene Allen va fi interpretat de Forest Whitaker, sotia lui va fi Oprah Winfrey, iar in distributie mai apar Liam Neeson drept Presedintele Lyndon Johnson, si John Cusack in rolul lui Richard Nixon. Mila Kunis e in discutii pentru rolul lui Jackie Kennedy.
la asa distributie, e clar ca va fi un succes de casa.
acesta este un post reclama pentru un prieten si site-ul lui. nu, n-am luat bani pentru asta, nu nici vreo geanta.
e un post scris din prietenie si pentru ca am incredere in alegerile lui si-mi place ce face.
***
cind a vrut sa-i faca cadou iubitei sale o geanta, prietenul acesta al meu a descoperit niste producatori nemti de genti minunate. asa ca s-a gindit sa le aduca in romania.
a creat pentru asta site-ul retrolove.ro si a adus genti f cool, f tineresti si… unicat (ceea ce e foarte important)
iata citeva modele
va invit sa-l vizitati, s-ar putea sa va inveseliti si sa gasiti o hainuta simpatica pentru laptop sau… pentru bagajele zilnice
De astazi avem filme multe la Scala si la Studio, pentru ca incepe festivalul de scurt metraje, NexT.
eu voi fi neaparat neaparat la filmele despre dans (astazi la Studio de la 21.00 ), dar sunt multe alte seri interesante in festival.
in plus, sunt doua evenimente speciale pe care vreau sa le mentionez:
1. atelierul de miine, de actorie, sustinut de Gabriel Spahiu de la 10.00 la Cafe Verona, urmat de dezbaterea despre scolile de actorie din romania, cu participarea celor care au avut initiativa unor asemenea scoli: Dorotheea Petre (școala de actorie Fii Actor), Alina Grigore (Centrul de Creație InLight), Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguţă (ACTORIEDEFILM.RO).
lipseste din seminar Florin Serban – si el are scoala de actorie.
2. simbata copiilor la NexT, la Studio, simbata asta cu un program si de filme, dar si de distractie pentru copiii intre 5 si 12 ani. printre invitatii speciali, o dresoare de purici imaginari. daca aveti copii, go go go. o sa fie f f fun.
***
ca sa va ajut si sa n-aveti scuze ca nu mergeti, fac acum un frumos concurs. Am 5 invitatii de cite 5 proiectii la NexT.
trebuie sa scrieti aici un comentariu de ce ati vrea sa mergeti si miine la ora 12, stabilim cistigatorii.
Frumuselul Hugh Jackman filmeaza zilele acestea pentru o versiune moderna a ecranizarii cartii Mizerabilii a lui Victor Hugo.
cum el e omul rau – Jean Valjean – si are o transformare spectaculoasa si-a postat pe twitter o fotografie cu noul lui chip.
Colegii lui Jackman sunt Russell Crowe – Inspector Javert, Anne Hathaway – Fantine, Amanda Seyfried – Cosette, Sacha Baron Cohen a- Monsieur Thénardier, Helena Bonham Carter – Madame Thénardier si Samantha Barks in rolul lui Eponine.
La asa distributie sper ca dupa vizionare (filmul e planificat sa aiba premiera pe 7 decembrie), sa se intoaca macar citeva sute de oameni la cartea lui Victor Hugo.
are primavara, iar eu sunt foarte arty orientata zilele astea (habar nu am de ce), asa ca va arat ceva care are legatura cu arta si cu natura.
‘Equine Portraiture’ o serie de fotografii ale lui Peter Samuels in care caii sunt surprinsi altfel decit clasicele trapuri.
Colectia de fotografii a fost realizata pentru scopuri publicitare (adica proprietarii cailor si-au dorit book-uri pentru ei).
Triumful Dragostei (Teatrul Bulandra) este o poveste despre minciuna fara limite. si fara granite de sex, cind e vorba fix despre “sex”.
o tinara (Rodica Lazar) este indragostita de un domn si ca sa ajunga la inima lui, n-are nici cea mai mica ezitare sa se prefaca indragostita de tutorele domnului (Marian Rilea), de sora tutorelui si oricine i-ar mai fi iesit in cale.
piesa, o comedie, are parti mai putin bune (prea mult zgomot, in general… plus niste secvente cintate care te bulverseaza daca esti spectator cuminte), dar are si parti frumoase.
daca as fi student la actorie m-as duce sa vad piesa aceasta ca sa simt cit de mare e diferenta – in cadrul aceleiasi piese, cu acelasi regizor – intre scenele in doi intre diversi actori. preferata mea e cea in care personajul Rodicai il seduce pe personajul interpretat de Marian Rilea. secventa aceea, in spectacolul pe care l-am vazut eu, a fost cu 3 nivele peste orice din piesa: si ca energie catre sala, si ca dinamica intre actori, si ca puterea credibilitatii personajelor.
la piesa asta e foarte foarte frumoasa scenografia (realizata de Octavian Neculai, iar costumele de Maria Miu), as locui in casa in care are loc povestea – in culori pale de la alb la crem, intr-un contrast teribil cu minciunile rostite in valuri.
***
cum Rodica Lazar m-a invitat la aceasta piesa (si-i mai multumesc o data si aici), as vrea sa va povestesc cind am vazut-o pentru prima data, de foarte aproape. (nici ea nu cred ca stie aceasta intimplare:) )
acum 3 ani cind se filma Principii de viata, am fost pe platouri pentru ca scriam un profil al lui Vlad Ivanov. in ziua in care am mers se filma o secventa in care aparea si Rodica (era sotia lui Vlad in film).
ea tocmai se intorsese dintr-un turneu din Asia cu Bulandra (tocmai, adica in seara precedenta) si era foarte obosita. isi salva fiecare picatura de energie in pauzele dintre filmari, stind intr-un pat din ceea ce ar fi trebuit sa fie camera copilului cel mare. dar chiar si acolo isi repeta textul, iar cind un copil de 1 an si putin, care era fiul ei in film, a fost adus la filmare, in ciuda oboselii a decis de la sine putere sa stea cu el intr-o camera separata, ca sa se obisnuiasca micutul cu “mama de imprumut”. mai tirziu, dupa multe duble, cind copilul a adormit le-a atras atentia operatorului si regizorului ca ar trebui sa incheie cumva ca sa-l protejeze.
era evident ca e mama. 🙂
mi-a placut atunci pentru ca pe set nu se vedea nimic din mega oboseala din culise, ci doar ambitia ei de a fi perfect ceea ce lucra. la vremea aceea am scris, fara sa-i dau numele pentru ca nu aveam inca voie sa povestesc despre film, despre dorinta ei de a trage o dubla noua, dupa ce fusesera trase 17 duble, doar pentru ca i se parea ca in varianta agreata se aude un usor accent moldovenesc.
astazi este ziua internationala a teatrului, iar la sediul UNESCO din Paris a fost ceremonia anuala in care un actor transmite mesajul breslei lui catre comunitate.
Anul acesta purtatorul de mesaj a fost John Malkovich, fiind primul actor american invitat sa conduca aceasta ceremonie.
acum 50 de ani, primul mesaj a fost rostit de Jean Cocteau, iar de atunci printre vorbitori s-au mai aflat Judi Dench, Vaclav Havel, Peter Brook, Ellen Stewart, Richard Burton, Luchino Visconti, Pablo Neruda, Laurence Olivier, Arthur Miller, dar si Eugen Ionesco.
iata speech-ul lui Malkovich:
I’m honored to have been asked by the International Theatre Institute ITI at UNESCO to give this greeting commemorating the 50th anniversary of World Theatre Day. I will address my brief remarks to my fellow theatre workers, peers and comrades.
“May your work be compelling and original. May it be profound, touching, contemplative, and unique. May it help us to reflect on the question of what it means to be human, and may that reflection be blessed with heart, sincerity, candor, and grace. May you overcome adversity, censorship, poverty and nihilism, as many of you will most certainly be obliged to do.
“May you be blessed with the talent and rigor to teach us about the beating of the human heart in all its complexity, and the humility and curiosity to make it your life’s work. And may the best of you — for it will only be the best of you, and even then only in the rarest and briefest moments — succeed in framing that most basic of questions, ‘how do we live?’ Godspeed.”
pina pe la 25 de ani nu m-am machiat.
vin dintr-o familie in care cochetaria feminina nu se invata, iar machiajul era chiar …nepotrivit.
pe la 25 de ani, m-am intilnit prima data cu Alex Abagiu. faceam niste fotografii pentru Europa FM si Alex m-a machiat cum stie el cel mai bine sa o faca.
brusc s-a facut lumina pe fata mea, ochii mei de ursuletz necajit (am colturile ochilor in jos) au devenit mai veseli, genele au capatat un volum pe care nu-l stiam si parca mi-a crescut dimensiunea irisului. magia lui Alex.
dupa sedinta aceea foto, am ramas cu o replica de-a lui Alex: “niciodata, oricit de grabita ai fi, sa nu pleci de acasa fara gloss pe buze si mascara pe gene.”
nu am respectat intotdeauna sfatul lui, dar … am cel putin 5 feluri de mascara acasa, iar gloss-uri am nenumarate… bine, am si citeva categorii de anti cearcan:)
de cind filmez pentru televiziune, make-up-ul a capatat alte semnificatii: stiu cum ti se poate schimba dispozitia daca un machiaj este reusit sau nu, desi nu mi-am imaginat niciodata ca pot fi atit de fragila emotional. pur si simplu, uneori cind sunt machiata foarte frumos si ma simt confortabil cu chipul pe care-l vad in oglinda, prind aripi; am mai mult curaj (si, credeti-ma, am nevoie de mult curaj pentru ca sunt timida in fata camerelor de luat vederi)
in viata mea de zi cu zi, astazi ma machiez mult mai mult decit la 25 de ani, nu doar cu mascara si gloss, cum ma sfatuia Alex in tinerete ca sa ma convinga ca e util make-up-ul chiar si in varianta short, dar fac asta pentru ca am capatat experienta de a “rezolva” lucrurile eficient si rapid.
dupa anii cei multi la Tabu si participarea la multe sedinte foto, dupa multele intimplari in care m-au sfatuit make-up artisti, am invatat trucuri despre cum sa ma machiez rapid si sa arat ca si cum as fi petrecut cel putin o jumatate de ora in fata oglinzii.
asa am descoperit ca pentru mine, machiajul perfect e acela care se face repede…care nu e ostentativ, dar care-mi corecteaza trasaturile cu care nu ma simt eu confortabil.
L’Oreal l-a invitat pe Alex Abagiu sa arate citeva trucuri de make-up rapid si dupa ce am vazut filmuletul m-am gindit ca daca l-as fi vazut acum citiva ani, mi-ar fi fost mai bine. el prezinta trucuri despre cum sa dispara cearcanele si, insista foarte mult pe baza machiajului, fondul de ten si pudra care corecteaza imperfectiunile fetei.
mi-a placut foarte mult trucul cu blush-ul aplicat inainte de a machia ochii si mai ales trucul de a aplica putina pudra peste blush. am verificat, e super smekerie:)
daca va recunoasteti in povestea mea si ati trecut si voi prin stingaciile de make-up, uitati-va la recomandarile lui Alex Abagiu pentru un machiaj rapid.
astept apoi sa-mi spuneti ce inseamna pentru voi un machiaj perfect.
multumesc
P.S. Pe pagina de Facebook L’Oreal Romania, Alex Abagiu are mai multe tutoriale despre machiaj care fac cit citiva ani de scoala. uitati-va la ele si veti vedea ca am dreptate
stiu ca domnii cred ca fotbalul e o arta in sine, ca driblingurile sunt arabesque -urile “sportului cu mingea rotunda” (ca baschetul sau handbalul nu or avea tot minge rotunda).
daaaar, uite arta pe bune, in care e implicat fotbalul. ma rog, nu chiar intr-un mod in care fotbalistii sa se mindreasca.
mai stiti cind pe Zinedine Zidane l-a apucat ce l-o fi apucat si i-a dat un cap in gura italianului Marco Materazzi?
era in 2006, la campionatul mondial.
sculptorul algerian Adel Abdessemed a imortalizat momentul intr-o creatie care se numeste Coup de tête si face parte dintr-o expozitie cu nume si mai si: Who’s Afraid Of The Big Bad Wolf?.
expozitia a fost intr-o faimoasa galerie de la New York.
Doamna Elena Udrea a comentat ieri intr-un interviu la realitatea tv ca a gasit asemanari intre domnia sa si Margaret Thatcher, citind filmul THE IRON LADY.
Dincolo de ridicolul (auto)comparatiei, pe care il comenteaza cu succes politicienii, mai e o nuanta in remarca doamnei Elena Udrea.
Domnia sa pare ca invata istoria din filmele artistice, nici macar din cele documentare.
Sa ma explic.
***
Filmul Iron Lady este o productie comerciala realizata cu un scop final unic: sa scoata PROFIT.
Nu este un documentar care si-a propus sa recupereze o parte importanta din istoria contemporana, sa informeze fara niciun interes financiar.
acesta este motivul pentru care a fost aleasa Meryl Streep pentru rolul principal.
acesta e motivul pentru care specialistii in efecte speciale de machiaj au lucrat la transformarea spectaculoasa a actritei, cind ar fi putut alege o alta care avea un chip cu ostatura asemanatoare ( era o stire care aducea notorietate si, indirect, audienta).
acesta este motivul pentru care povestea este romantata si nu respecta adevarul istoric. si sunt multi comentatori politici care s-au exprimat la nivel international in aceasta directie.
Her biographer John Campbell dismissed “The Iron Lady” as being riddled with “poetic license,” saying the Hollywood spin “simplifies and dramatizes her as a great individual, fighting against these things as if it were all on her own.” Campbell said the movie doesn’t give enough credit to the men who worked with Thatcher.
new york times a fost chiar mai vehement sustinind ca, dincolo de tehnicile cinematografice de naratiune prin care se filtreaza unele informatii si sunt potentate altele pentru audienta, filmul acesta mai are o mare hiba: e regizat de o femeie care nu are foarte mare treaba cu politica si a trivializat multe informatii.
Would the life of a male politician be rendered this way? Is this an unfair question? It seems to me that Ms. Lloyd (nota mea. regizoarea Phyllida Lloyd) and Ms. Morgan (n.m. scenarista Abi Morgan) try to have it both ways, to celebrate their heroine as a feminist pioneer while showing her to be tragically unfulfilled according to traditional standards of feminine accomplishment. On her first day as a member of Parliament, Margaret (played in those early years by Alexandra Roach, with Harry Lloyd as a smiling young Denis) pulls out of the driveway as her children chase after her car, begging her not to leave them. Later she announces her intention to seek the party leadership on the day that Carol has passed her driving test, earning a rare rebuke from her husband for putting herself first.
***
ce trebuia sa stie Doamna Elena Udrea despre filmul Iron Lady?
– nu invatam istoria din filmele artistice: nu sunt reale (uitati-va la filmele noastre istorice si o sa intelegeti cit au mintit regizorii romani)
– nu comparam efectul pe care-l are un film artistic asupra spectatorilor cu propria noastra viata cind vrem sa povestim lucruri oficiale cu valente istorice (asta e reteta succesului cinematografiei, replicile si actiunea sunt asezate in asa fel incit spectatorii sa empatizeze cu actiunea)
– citim inainte despre filmul cu care vrem sa ne asociem imaginea – sunt critici destepti care ne explica lucruri – si nu cadem in plasa superficialitatii de a vorbi despre lucruri importante in situatii oficiale din perspectiva unui spectator naiv care habar nu are nici de istorie, nici de cinema.
***
in plus, dar aceasta este o nuanta f f fina, nu-i fair si diplomatic sa te asociezi cu ceva rezultat dintr-o razbunare: fiica lui Margaret Thacher a fost aspru criticata de politicienii britanici cind a dezvaluit in premiera amanunte despre boala mamei ei ( alzheimer) in cartea A Swim-On Part in the Goldfish Bowl: A Memoir, care a fost punctul de plecare al filmului The Iron Lady. s-a spus atunci ca a fost razbunarea unei fiice careia mama nu i-a acordat prea multa atentie pentru ca a avut alte prioritati.
***
comparatia doamnei Udrea cu un politician, rezultata dupa vizionarea unui film, arata de fapt nu doar tupeu, ci o crunta si vulgara superficialitate.
ieri – in America, nu la noi, desigur – a inceput sezonul 5 al serialului Mad Men. a avut super promovare (au anuntat cu 2 luni inainte ca primul episod din noua serie va avea 2 ore etc etc)
motiv pentru mine sa va arat citeva lucruri amuzante despre influenta Mad Men in moda actuala.
mai intii papusile Barbie inspirate de personajele din film
