Author : Cristina Bazavan

zelda & scottscott fitzgerald on writing – synchronicity

scott fitzgerald on writing – synchronicity

synchronicity -Nothing any good isn’t hard
vineri am recitit cartea biografica a cuplului Zelda & Scott Fitzgerald. cind lucrez la un proiect, citesc f mult non fiction – rigoarea scrierilor americane in nonfiction ma face sa-mi doresc sa fiu si eu la fel de atenta la detalii si la informatii chiar daca nu scriu decit reportaje, nu cine stie creatii cu pretentii de literatura. alesesem cartea asta si pentru ca o prietena studenta la actorie are in curind examen de licenta cu un rol inspirat de perioada respectiva, de personajele respective si voiam sa fiu in cunostinta de cauza cind o sa discutam la tema.

ieri am avut o zi buna de scris si am incheiat ce aveam in plan  undeva spre 6 dimineata . am scris 12 ore non stop si m-am bucurat de fiecare secunda in care am avut energia pentru a scrie ceea ce am adunat in luni de reporting.

 

de dimineata, in mail a venit un link la articolul de mai jos. si mi s-a parut nu doar ca o rasplata pentru munca mea de ieri, ci si ca o incurajare pentru ce ma asteapta astazi. in curind ma asez din nou la birou, tai orice legatura cu lumea, pun muzici care ma bucura (azi noapte am scris pe Vunk – lacrimi de coniac) si incerc sa pun in cuvinte niste fapte si emotii pe care le-am vazut la oameni.

 

cititi rindurile de mai jos, sunt mi-nu-na-te.

***

November 9, 1938

Dear Frances:

I’ve read the story carefully and, Frances, I’m afraid the price for doing professional work is a good deal higher than you are prepared to pay at present. You’ve got to sell your heart, your strongest reactions, not the little minor things that only touch you lightly, the little experiences that you might tell at dinner. This is especially true when you begin to write, when you have not yet developed the tricks of interesting people on paper, when you have none of the technique which it takes time to learn. When, in short, you have only your emotions to sell.

This is the experience of all writers. It was necessary for Dickens to put into Oliver Twist the child’s passionate resentment at being abused and starved that had haunted his whole childhood. Ernest Hemingway’s first stories ‘In Our Time’ went right down to the bottom of all that he had ever felt and known. In ‘This Side of Paradise’ I wrote about a love affair that was still bleeding as fresh as the skin wound on a haemophile.

The amateur, seeing how the professional having learned all that he’ll ever learn about writing can take a trivial thing such as the most superficial reactions of three uncharacterized girls and make it witty and charming — the amateur thinks he or she can do the same. But the amateur can only realize his ability to transfer his emotions to another person by some such desperate and radical expedient as tearing your first tragic love story out of your heart and putting it on pages for people to see.

That, anyhow, is the price of admission. Whether you are prepared to pay it or, whether it coincides or conflicts with your attitude on what is ‘nice’ is something for you to decide. But literature, even light literature, will accept nothing less from the neophyte. It is one of those professions that wants the ‘works.’ You wouldn’t be interested in a soldier who was only a little brave.

In the light of this, it doesn’t seem worth while to analyze why this story isn’t saleable but I am too fond of you to kid you along about it, as one tends to do at my age. If you ever decide to tell your stories, no one would be more interested than,

Your old friend,

F. Scott Fitzgerald

P.S. I might say that the writing is smooth and agreeable and some of the pages very apt and charming. You have talent — which is the equivalent of a soldier having the right physical qualifications for entering West Point.

 

(…)

Don’t be a bit discouraged about your story not being tops. At the same time, I am not going to encourage you about it, because, after all, if you want to get into the big time, you have to have your own fences to jump and learn from experience. Nobody ever became a writer just by wanting to be one. If you have anything to say, anything you feel nobody has ever said before, you have got to feel it so desperately that you will find some way to say it that nobody has ever found before, so that the thing you have to say and the way of saying it blend as one matter—as indissolubly as if they were conceived together.

Let me preach again for one moment: I mean that what you have felt and thought will by itself invent a new style so that when people talk about style they are always a little astonished at the newness of it, because they think that is only style that they are talking about, when what they are talking about is the attempt to express a new idea with such force that it will have the originality of the thought. It is an awfully lonesome business, and as you know, I never wanted you to go into it, but if you are going into it at all I want you to go into it knowing the sort of things that took me years to learn.

[…]

Nothing any good isn’t hard, and you know you have never been brought up soft, or are you quitting on me suddenly? Darling, you know I love you, and I expect you to live up absolutely to what I laid out for you in the beginning.

Scott

de aici

2112
Little white people that STOP you from doing the wrongThe Science of Sex Abuse

The Science of Sex Abuse

e in newyorker un articol genial care pleaca de la un soldat in armata americana care frecventeaza chat-urile cu minore care ofera servicii sexuale si ajunge pina la psihologia unui asemenea comportament, pina la studii stiintifice si analize comportamentale. – toate in rama povestii vietii soldatului.

***

ma folosesc de acest articol ca sa spun ca presa din Ro se confrunta in aceste zile cu doua scandaluri cu tema sexuala – politista agresata de seful ei si handbalista despre care se spune are o relatie lesbiana cu o colega.

in ambele cazuri sunt derapaje incredibile de limbaj si judecati din partea jurnalistilor.

“politista evident ca e de vina, pentru ca a acceptat agresiunea” e cea mai frecventa in primul caz, iar in cel de-al doilea sunt exprimari “e acuzata de lesbianism” – de parca ar fi o infractiune.

stiu ca nu avem educatia de a folosi termeni corecti, pentru ca nu exista nicaieri cursuri pe aceasta tema, iar ONG-urile care se ocupa de asemenea probleme nu si-au pus niciodata problema sa invete ceva publicul, dar mai ales jurnalistii.

stiu ca traim intr-o tara in care oamenii nu vorbesc despre sexualitate decit in termeni incriminatorii, de parca copiii lor au fost facuti in borcan.

dar de undeva trebuie sa incepem. si am putea incepe din a ne educa exprimarile si judecatile uitindu-ne la cum scriu altii (ma rog, alegindu-ne modele corecte, nu publicatii tabloid), din a nu ne mai crede noi Dumnezei ai vietilor tuturor. si din a nu mai scrie/vorbi cu un asemenea ton/tupeu in presa/ la tv.

***

iata un fragment din partea de documentare stiintifica din textul din New Yorker. daca va luati o jumatate de ora sa cititi intreaga poveste, incercati sa ginditi in paralel cam cite surse are pentru ceea ce a scris Rachel Aviv- de la protagonist, soldatul american, pina la familia lui, de la terapistii din inchisoare pina la membrii FBI care l-au anchetat, plus medici, psihologi etc.

si va mai rog sa fiti atenti la tonul cu care spune povestea. soldatul e acuzat de pedofilie, dar in niciun rind/cuvint din text nu sunt emise judecati, nu sunt jigniri, nu e nimic rau despre el. sunt prezentate faptele curat.

asa poti sa intelegi si sa simti drama din interiorul povestii.

 

During the past fifteen years, the American Psychiatric Association has repeatedly objected to the civil commitment of sex offenders. In 1999, a task force created by the organization wrote that “confinement without a reasonable prospect of beneficial treatment of the underlying disorder is nothing more than preventative detention.” Six years later, another task-force report asserted that the laws represent a “serious assault on the integrity of psychiatry.”

The science of perversion is decades behind the rest of the field. The diagnostic criteria for sexual disorders were tested on only three patients before being added to the Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, in 1980. No field trials have since been conducted. Most offenders labelled “sexually dangerous” receive a diagnosis of pedophilia, sadism, exhibitionism, fetishism, hebephilia (attraction to pubescents), or “not otherwise specified,” a category in the D.S.M. reserved for insufficiently studied disorders. Michael First, the editor of the two most recent editions of the D.S.M., told me that there is no scientific research establishing that abnormal desires are any harder to control than normal ones. “People choose to do bad things all the time,” he said. “Psychiatry is being coöpted by the criminal-justice system to solve a problem that is moral, not medical.”

Read more: http://www.newyorker.com/reporting/2013/01/14/130114fa_fact_aviv#ixzz2HkMEBooz

1766
lewisDaniel Day Lewis si nevasta de artist

Daniel Day Lewis si nevasta de artist

m-am gindit mult in ultimele zile – in mai multe contexte – la o carte scrisa de sotia lui Daniel Day Lewis, Rebecca Miller, Vietile secrete ale Pippei Lee.

am mai scris despre carte (da, stiu e si film, dar cartea e mult mai frumoasa), dar pentru ca Lewis a fost nominalizat din nou la Oscar si probabil ca va si cistiga, va arat ceva simpa:)

 

 

 

 

 

Daniel Day Lewis e unul dintre actorii care traiesc in lumea lui, dupa regulile lui. face film cind vrea el, cum vrea el si transformarile sale sunt uluitoare. se pregateste luni in sir (pentru Lincoln cu care e nominalizat acum s-a pregatit un an), sta singur intr-o cabana la munte si nu vorbeste cu nimeni, isi cauta personajul.

cum ziceam Lewis e insa casatorit, ba are si copii, iar toata nebunia lui artistica interfereaza cu viata de familie.

sotia – Rebecca Miller a facut niste reguli acasa: oriunde ar fi, pt orice personaj s-ar pregati , Daniel Day Lewis trebuie sa vorbeasca in week end cu cei doi fii ai lui la telefon. pare simplu, doar ca atunci cind invata un accent nou ca la Lincoln, Lewis nu iese din vocea si accentul pentru care se antreneaza si respecta regula sotiei, doar ca e in personaj 🙂

***

am facut un interviu acum ceva vreme cu Rebecca Miller fix cind lansa in romania cartea Vietile Secrete ale Pippei Lee, iata citeva dintre declaratiile ei de atunci pe tema mariajului – cu sotul ei, dar si in general.

„Nevestele ca Pippa Lee sunt din ce in ce mai rare. Mai intåi pentru ca femeile considera ca si cariera lor e importanta, si mai apoi pentru ca societatea actuala devalorizeaza foarte mult ceea ce am putea numi ‹‹treaba femeii››. Sa fii nevasta de artist nu este o profesie recunoscuta, dar aceste femei creeaza o intreaga lume in jurul unui barbat care altfel ar orbecai, ingrozit si nesigur intr-un birou ori studio rece si neprimitor. Munca acestor femei nu e apreciata. Femeile se uita la acest gen de nevasta si spun ‹‹dar nu face nimic toata ziua››. Nu e adevarat. Ele au in grija o lume intreaga. Am scris ceea ce stiu fara sa fie o autobiografie. |n felul acesta m-am protejat, scrierea e autentica dar nu imi expune viata. Dar stiu ca orice creatie buna e, intr-un fel, personala.”

„Nu exista o reteta pentru un bun mariaj, dar daca exista dragoste adevarata, ai vointa de a fi tolerant si un bun simt al umorului, ai o sansa sa razbati”

„Cred ca lucrul cel mai rau i se poate intåmpla unei femei intr-o casnicie este sa-i fie ruinata increderea in sine, sa ajunga sa nu mai aiba respect pentru propria persoana. E normal ca oamenii sa se schimbe de-a lungul vietii lor. Unii, cum e Pippa, traiesc vieti diferite de-a lungul existentei lor. Dar e normal ca un parinte sa simta ca viata copilului lui e mai importanta decåt a sa. {i uneori acest sentiment duce la eradicarea totala a propriei vieti.”

puteti citi intregul interviu aici.

3215
oscar-1-300x300ce-au zis nominalizatii la Oscar

ce-au zis nominalizatii la Oscar

cel mai mult la oscaruri (nominalizari si ceremonie) imi plac reactiile celor implicati. pentru ca noi ne imaginam ca actorii, regizorii, producatorii sunt niste supra oameni si sunt neclintiti in succesul sau ratarile lor.

ei bine, si ei se imbraca la fel cu pantalonii – cite un crac pe rind – , iar reactiile lor fac toti banii.
sigur cau unii nu vor sa coboare garda jos in faza nominalizarilor si dau un comunicat politicos, dar o sa-i vedem la ceremonie in cele citeva secunde inaintea deschiderii plicului- sub presiunea emotiilor o sa fie cu sufletul la vedere.

ceremonia este pe 24 februarie.

iata reactiile pe care le-am gasit:)

Hugh Jackman, lead actor in ‘Les Miserables’

“I hadn’t planned to listen live to the announcements, but when I got into the car this morning to go to work, the driver had the nominations streaming as they were being broadcast. To be honest, it’s very exciting but all a bit surreal, and it hasn’t fully sunk in yet. This is a brilliant awards year that has been defined by an eclectic list of stories that have been told by incredibly talented and courageous filmmakers, and it’s an honor to be mentioned in the same sentence as the other nominees in the best actor category. Having hosted the show, I have seen so many different sides of the Oscars, but to be an actual nominee is something I never would have dreamed possible.”

Denzel Washington, lead actor in ‘Flight’

“‘Flight’ was one of the most challenging roles I’ve ever had in my career, and it was an honor to be directed by Robert Zemeckis. It’s always nice to be asked back to the show, and it will be fun to share the evening with our nominated screenwriter John Gatins.”

Alan Arkin, supporting actor in ‘Argo’

“I am, of course, very excited about the nomination this morning. Ben Affleck is an amazing director, and I am so happy that ‘Argo’ was recognized in seven categories!”

Jacki Weaver, supporting actress in ‘Silver Linings Playbook’

“I arrived here from Australia just yesterday and this was the last thing I expected. I turned on TV this morning – I couldn’t sleep from being jet-lagged – and couldn’t believe it and said something very unprintable to myself! I think the film is very identifiable even if you don’t have those exact problems. We know people, we are related people as neighbors who have them. There are issues we can all identify with — broken hearts, mental illness, sports as religion. I was recently interviewed by a British journalist, and he wanted to talk about the mental illness in the movie and. I wondered to him, ‘This film is very American. Do you think Brits and Australians are going to get it?’ He said, ‘Oh my God, yes. The themes are universal.’ I’m so proud of this movie.”

 Emmanuelle Riva -leading actress in Amour

“I am truly happy, touched, and honored to receive, today in New York, a nomination for the role of Anne in Amour by Michael Haneke. For me, it is an immense gift, at this stage of my life, to be chosen by my sisters and brothers, for what I do as an actress. I never thought, while working throughout the years in Europe and France, that one day, i would cross the Atlantic Ocean, come to the United States, and be nominated. It is quite surreal for me. Shooting Amour with Michael Haneke was a complete joy for me, as I felt an absolute trust in him and we were in complete synch. Michael is the very music of his own film.” –

Best Supporting Actress, Helen Hunt

“I was deeply deeply asleep when the news came in this morning and the dog was the first one to get celebratory love from me and my boyfriend! I’m really really happy and feel this is a good sign that people like the spirit this character embodies. This film is definitely counter-programming to a lot of the pain and harshness in the world. It’s too bad that John [Hawkes] wasn’t recognized, but that doesn’t take away from the brilliance of his performance one bit.”

Best Supporting Actor, Robert De Niro

“I am very pleased that the Academy has chosen to honor the many individuals who were a part of ‘Silver Linings Playbook.'” –

Best Actress, Naomi Watts

“This was a complete surprise. For the other announcements this season I was in NYC, no problem… I had a proper full night of sleep. There’s something about this one, being in L.A., that creates a lot of angst! I had interruptions of sleep all night because of the kids, as if I wasn’t restless enough, and each time I woke up I kept thinking, “It’s not going to happen.’ BAFTA didn’t give us love this week, and I thought they were making the Oscar announcements at 5 a.m. so at ten after, I thought, ‘They would have called by now right?’ But my publicist texted and said, ‘They haven’t made the announcements yet!’ I was super lucky too that my name was mentioned first. Usually I’m at the end of lists. Overall, it’s very thrilling, especially in a year with so many incredible performances.”

Best Supporting Actress, Anne Hathaway
“It’s a wonderful morning. I’m still jet-lagged on Europe time because I spent the holidays there, so I’ve been up for a few hours already unsuccessfully trying to fall back asleep. It’s such an honor to be a part of a piece of work that has spread so much love throughout the world. I worked with a fearless cast and was so inspired by them every day. I sent Hugh [Jackman] an email. It’s also a bittersweet morning for all of us because [Tom Hooper]’s our captain, and there’s no way I’m on the phone with you right now without his influence in my life. He’s really happy for us, which is a great feeling.” —

Best Actress, Jennifer Lawrence
“I thought I would wake up, but I didn’t. My parents spent the night at my house, and they came in and kissed me on the forehead and told me about all the nominations for Silver Linings.”

Tim Burton – Best Animated Feature, ‘Frankenweenie’
“Frankenweenie is a very personal film for me. The idea of telling a feature length version was in the back of my mind for many years. Stop Motion was the perfect medium for this project, and one I’ve always loved for its expressiveness and dimensionality. I’ve worked with so many incredible artists: animators, cast members, set builders, and puppet makers, all who have helped bring this film to life one frame at a time. I’m so honored that the Academy has recognized this film as one of its nominees.”

Best Director, Michael Haneke
“I am very happy and gratified by the Oscar nominations that “Amour” has received today, and that the voting members of the Academy have taken the film so strongly to their hearts. It is fulfilling to discover that a film has found the audience and critical acclaim that “Amour” has garnered. I have been very fortunate on both those fronts, but it is especially rewarding to discover that a film has found favor among one’s industry peers who know, in particular, the effort that goes into getting a film – any film – made. I am also especially happy for all the people who made “Amour” with me. It is a joyous occasion for us all. Many thanks.” –

Best Director, Ang Lee

“I am deeply honored and frankly a little overwhelmed by all of the nominations that ‘Life of Pi’ has received this morning. So many talented people gave everything they had to this film, both in front of and behind the camera, and to see all of them receive this kind of recognition is something I am incredibly grateful for.”

Best Director, David O. Russell
“I’m beyond grateful, since I didn’t know what to expect. I’m especially over the moon for my actors. The fact that Bob (Robert De Niro) and Jacki Weaver were nominated is amazing.”

Best Cinematography, -Seamus McGarvey for “Anna Karenina”

“The director of the film I’m currently working on just texted me. We had a $100 bet that I wouldn’t get nominated, but he texted me that he’s $100 richer! I’m over the moon!”

1869
akramil iubesc pe…

il iubesc pe…

am mai scris despre asta. il iubesc pe Akram Khan. e unul dintre oamenii aceia atit de sinceri cu meseria lor, incit atunci cind o practica devin mai frumosi, le iese prin chip si trup bucuria.

am avut privilegiul sa-l vad si fata in fata si sa ascult o poveste suprarealista din viata lui si stiu ca, desi e foarte simpatic si in viata de dinafara scenei, nu e la fel de luminos, frumos, spectaculos, uluitor.

 

am revazut asta azi de dimineata, din intimplare – youtube imi sugereaza zilnic tot felul de lucruri inspirindu-se din vizionarile mele anterioare (ieri imi propunea Ombladon 🙂 ), si m-am gindit ca – daca vreti un moment de relaxare – ati putea sa va uitat la acest film de 5 minute. e din Desh, spectacolul pe care l-am vazut la Roma in care vorbeste despre relatia cu tatal lui.

duminica, Adi Telespan a fost la filmarile din Londra de la Desert dancer primul film in care Akrah Khan face coregrafia si-a facut un reportaj pe care-l cititi aici.

1965
mama, Madame farnell 1Mama mea, mandria mea

Mama mea, mandria mea

text de Noemi Revnic

Am mai scris despre mama mea cea talentata aici, dar de aceasta data am un motiv foarte intemeiat pentru un bis la scena deschisa.

Mama mea, alias Georgeta Pavel va juca intr-o piesa de teatru cu actori de la prestigioasa companie israeliana Hakameri, printre care se afla si actrita de origine romana Trixi Abramovici.

Iata si firul evenimentelor: Mama joaca  intr-o companie de teatru de amatori inca de acum 15 ani. De-a lungul timpului a avut roluri in piesele montate de regizorul Moshe Kalif – “Tartuffe” a lui Moliere, “ Cei ce-si fac bagajele”,  a unuia dintre cei mai mari dramaturgi israelieni, Hanoch Levin, iar in prezent joaca intr-o noua piesa, “Casa Bernard de Alba” a dramaturgului spaniol Federico Garcia Lorca. Piesa are multe reprezentatii si s-a bucurat de un succes fantastic.

Iar regizorul care lucreaza cu echipa a selectat-o pe mama ca sa joace intr-o piesa cu actori profesionisti, ce va avea premiera in luna mai si apoi se va juca in turneu in toata tara. Este vorba despre o piesa grea, a unui dramaturg evreu argentinian, “Vaduvele”, ce trateaza un subiect apasator din istoria Argentinei, jumatatea anilor ’70, cand peste 30,000 de copii, femei si barbati au disparut fara urma, torturati si ucisi de guvernul dictatorial din acea perioada. Tocmai am vazut un film greu din 2003 pe aceasta tema, “Imagining Argentina”, cu Emma Thompson si Antonio Banderas in rolurile principale.

Piesa “Almanot” este o drama a carei actiune se petrece intr-un oras din al carui rau incep sa iasa la iveala cadavrele celor disparuti.

Inainte sa joace teatru in Israel, mama a mai jucat teatru, alaturi de elevii sai (de fiecare data, ca ei sa nu aiba trac, isi alegea cate un personaj, de cele mai multe ori negativ si aparea in toate piesele montate la Casa Pionierilor din Campina). Imi amintesc de o vara (eram prin clasa a 7-a), cand a interpretat rolul unei vulpi sirete. La un moment dat a cazut pe scari si si-a rupt ambele picioare. A improvizat pentru a doua reprezentatie si a jucat asa, cu dureri crunte, sprijinindu-se intr-un bat de steag (invocand ca este vulpea prinsa de nea Ion) iar seara am dus-o la spital si au ghipsat-o.

Sa nu va mai spun ca in toamna lui ’89, la numai doua luni dupa ce am emigrat in Israel, cand s-a filmat la Akko o mare parte din filmul “Nu fara fiica mea” cu Sally Fields, mama a facut figuratie.

Abia astept sa vad premiera din luna mai a noii piese in care va juca mama. Am in poseta un port bonheur cumparat de mama in toamna trecuta, o mini carte din seria “O carte in dar”: “Fiica mea, mandria mea”. Iar eu pot spune la randul meu: “Mama mea, mandria mea”.

Mama mea care, la pensie deja de cateva luni, continua sa predea (pro bono) balet si dans modern, sa participe la concursuri cu elevii si sa ia premii nationale si internationale. Mama mea care calatoreste si este la curent cu cele mai noi filme. Mama mea care organizeaza toate petrecerile cu prietenii din gasca. Si mi-as dori sa arat la fel de bine ca ea si sa fiu la fel de cool si de energica la varsta de 66 de ani.

Mama mea cea speciala.

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2378
Happy(ne) facem un cadou?

(ne) facem un cadou?

astazi de dimineata am citit o poveste frumoasa la fifi pe blog.

Maria Coman, da, doamna simpatica pe care o vedeti prezentind stirile, se pregateste de aniversarea a 35 de ani. si-a scris pe blogul ei ce cadouri isi doreste sa primeasca.

in primul moment m-am incruntat, gindindu-ma ca va fi pe prima pagina a tabloidelor cu lucrurile pe care si le doreste si ca multa lume o va ataca pentru ce a scris. apoi am mers pe blogul ei si-am aflat ce-si doreste.

cadoul costa fix 99 de lei si povestea lui e aici

e o poveste despre fapte bune si despre oameni buni. e despre sa faci bine altora ca sa te bucuri tu de bucuria lor. e despre a ajuta sa functioneze un sistem care altfel aduce prejudicii multora. e, de fapt, despre a te ajuta pe tine.
nu conteaza daca o cunoasteti pe Maria ( nici eu n-am intilnit-o niciodata), dar cu atit mai frumos e sa intrati in jocul ei si sa-i faceti un cadou. sa va faceti un cadou.

La multi ani Maria. sa ai parte de tot ce iubesti.

P.S. contul meu paypal nu stie cu 99 Ron, asa ca am facut pe limba lui cadoul.

2949
candelan-am…

n-am…

n-am chef de scris, desi am deadline si sunt in intirziere.

n-am nicio idee desteapta si am lenevit toata ziua, in loc sa gasesc solutii la ceea ce scriu ca sa inaintez.

scuza a fost ca vin dupa o zi in care am scris 14 ore fara pauza si ca mai trebuie si creierasul sa se odihneasca. nu cred ca e adevarat si voi sta cuminte la masa de scris pina voi scrie ce trebuie:)

dar precum copiii pedepsiti, in loc sa fac ce trebuie m-am apucat de manufacturat

am facut o candela din coaja unei mandarine

1736
romania-tv-logo-300x138din nou despre rTV, dintr-o alta perspectiva

din nou despre rTV, dintr-o alta perspectiva

ma suna o prietena profesoara la universitate. voia sa ma invite la un curs sa dezbatem cu studentii probleme de etica.
ajungem inevitabil la boritura RTv si ce-au facut in ultimele zile.

– da te rog pe rtv, imi spune prietena mea, profesoara.

– nu ma mai uit, mi-am promis.

– da, un minut pe rtv. citeva secunde macar.

deschid televizorul, ajung la boritura.

– asa, bat cimpii niste domni, ii spun.

– cine sunt domnii?

– mircea diaconu si madalin voicu.

– si ei au protestat pentru ceea ce s-a intimplat. cind vor refuza sa se mai duca la acel post de televiziune, abia atunci se va face un pas catre schimbare, pina atunci e demagogie. in ultimele zile au fost printre invitati o multime de alti oameni care se pretind intelectuali fini.

***

asa mi-am dat seama ca publicul e mai greu sa-l educi, dar sunt multe alte cai prin care poti sa nu mai sustii un post despre care spui ca incalca grav orice regula de bun simt, ca de jurnalism nu mai e de multa vreme vorba.

inca mai sper ca oamenii de bun simt din tara asta se vor aduna si ii vor penaliza intr-o forma pe cretinii de la boritura RTV. un prim pas ar fi sa nu se mai duca la emisiunile lor.

pina atunci, cei ca madalin voicu sau mircea diaconu imi par niste cabotini tristi.

2738
OnteachingJournalism1curs creative writing

curs creative writing

oricit de talentat te crezi, n-ai sa poti sa scrii daca nu inveti sa stapinesti structuri narative.

oricit de netalentat te simti, ai sa poti sa scrii daca stapinesti structuri narative.

si daca vrei sa scrii – pentru ca simti ca ai ceva de spus, pentru ca povestea ta simti ca tu ai spune-o cel mai bine – ti-ar fi mai usor sa inveti de la altii care au trecut prin asta.

si daca scrii deja – pentru ca esti jurnalist, scriitor, scenarist – ti-ar fi mai bine daca ti-ai reimprospata mintea si energia reinvatind de la altii care au trecut prin asta.

asociatia ControlN lanseaza cursuri de creative writing cu scriitorul Cristian Teodorescu intre 22 ian -23 martie. am facut cursuri de scenaristica la ControlN si stiu cit de serioase sunt fetele de acolo, cit de mult m-a ajutat sa invat sa controlez tensiunea intr-un text ceea ce am invatat de la ele.

va recomand cursul acesta din inima. mai aveti timp o saptamina sa va inscrieti

iata un interviu cu domn profesor Cristian Teodorescu despre cum te poate schimba un asemenea curs

Interviu cu scriitorul Cristian Teodorescu from Control N on Vimeo.

2406
22092_001_0664.tif22092_001_0680.tif22092_001_0710.tif22092_001_0745.tif22092_001_0746.tif22092_001_0771.tif22092_001_0813.tif22092_001_1554.tif22092_001_2286.tif22092_001_2303.tif22092_001_2464.tif22092_001_2471.tifla ce ati rivnit din Dallas?

la ce ati rivnit din Dallas?

de fiecare data cind vad la tv promo-ul noii serii Dallas (incepe simbata asta si imi imaginez ca va fi o isterie nationala. abia astept sa vad audientele), imi aduc aminte de copilarie.

eu n-am fost fana a serialului, aveam alte preocupari la virsta aceea, dar tot am citeva amintiri.
una e un cadru cu paharul cu care bea whiskey Sue Ellen (ma rog cred ca apareau des cadre cu paharele ei, dar asta e ce imi amintesc eu);

la mine la alexandria erau pahare drepte cu care se bea apa si vin si orice. in film erau pahare cum eu nu mai vazusem.

de dimineata mi-am dat seama ca am un set de pahare asemanator cu ala si-am inceput sa rid pentru ca acum doua zile cind am vorbit cu un prieten despre ce isterie va fi cu filmul asta odata inceputa difuzarea noii serii, am spus repede ca nu m-a marcat in niciun fel, pentru ca nu ma uitam la el.

mi-am revizuit parerea intre timp.

asa ca vin si va intreb pentru ca mi se pare foarte simpatica ideea: ce va aduceti aminte din Dallas ca semn de viata rafinata la care nu aveati acces pe vremea aceea?

pentru ca orice s-ar spune, la vremea difuzarii primei serii Dallas, ceea ce vedeau romanii de rind, aia care nu aveau pedigree, pe ecran erau semne de rafinament si prosperitate…

3537
drake-rihanna-take-care-music-video-1imi place

imi place

cultura mea in domeniu e spre minus, nu la zero. in plus nu-mi place rihanna, nici ca femeie, nici ca muzician.

dar imi place cintecul asta. mult. l-am descoperit astazi (da, stiu e vechi) si in ultimele 6 ore am scris insotita de el

romania-tv-logo-300x138mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

eu sunt printre jurnalistii idioti din romania care mai cred in etica.
cred ca informatia, stirea, e cel mai valoros lucru pe care-l avem in meseria noastra.
si ca trebuie sa-i acordam respectul cuvenit.

am scris de multe ori despre asta, iar cei cu care am lucrat – fie am scris pentru ei (ca angajat), fie am scris despre ei (ca jurnalist) – stiu acest lucru.

azi mi s-a zbirlit parul in cap si nu inteleg de ce oamenii sunt atit de prosti si nu vad evidentele, de ce accepta sa fie mintiti in fata de niste cretini care isi spun jurnalisti. sa va explic.

***

simbata seara, televiziunea romania tv (pe care cu tot respectul care mi-a mai ramas, am numit-o si voi continua sa o numesc boritura), a dat o stire despre depunerea la judecatoria sectorului 1 a unei cereri de stabilire a paternitatii a unui domn care sustine ca e fiul lui Sergiu Nicolaescu.

stirea era exclusiva, desigur, jurnalistii din studio erau in posesia cererii (o aveau fizic, printata pe hirtie) cu toate datele celui care cerea stabilirea paternitatii. adica nume, prenume, cnp, adresa.

duduia paula rusu impreuna cu un alt cetatean au citit din cererea despre care spuneau ca a fost inregistrata la judecatorie. au anuntat ca au un document senzational cu 65 de minute inainte de a-l prezenta, apoi plini de mindrie jurnalistica l-au facut public.

in cele 65 de minute de la anunt si pina la a face publica informatia ar fi putut verifica la judecatorie, la politie, pe internet, toate datele din cerere. n-au facut-o.

astazi au anuntat, plini de aceeasi mindrie jurnalistica, tot ei, ca identitatea cetateanului respectiv era falsa.
le-a luat 30 si ceva de ore ca sa descopere ceva ce puteau rezolva cu un simplu search pe google (adresa mentionata era, de fapt, a unui hotel). in plus respectiva cerere a primit numar de inregistrare abia luni, deci la momentul la care ei o aveau nu era inregistrata oficial cum sustineau.

au dat, deci, o stire falsa.

si sunt senini si ii intreaba pe telespectatorii prea stupizi ca sa protesteze: cine a instrumentat asta?

***

o institutie cu respect pentru informatie acum si-ar fi cerut scuze. am dat o stire falsa, ne cerem scuze ca nu am verificat. am penalizat jurnalistii care au facut asta, i-am dat afara.

ca telespectator as vrea sa aud/citesc scuze de la Romania TV pentru ceea ce au facut.

ca jurnalist, as vrea sa nu mai existe televiziunea asta si-as vrea ca televiziunile concurente si ziarele sa explice clar care trebuie sa fie pasii intr-o asemenea situatie. ca sa inteleaga toti idiotii ce s-a intimplat de fapt si cum s-a facut smecheria pentru audienta.

ca om imi doresc sa nu-i intilnesc prea curind pe cei care lucreaza acolo si pe care-i cunosc personal, imi va fi rusine de rusinea lor.

***

mi-e evident ca exista o plaja – mare, dupa cum am vazut in audiente – de cretini care nu inteleg nimic din ce se prezinta la televizor si daca e cu morti, preoti si scandal e minunat: cascam gura.

mi-e la fel de clar ca, pentru ca patronul lor e parlamentar USL, n-o sa pateasca nimic din partea CNA-ului.

si stiu ca daca nu luam atitudine vor persevera – oare ati baut sampanie ca ati fost pe locul 1 in audiente simbata????? -, iar perseverind vor hrani si mai multi stupizi care o sa iasa in strada la urmatoarea inmormintare sau nunta sau botez ca sa injure si sa scuipe ca animalele.

P.S. pentru ca n-am vazut in direct stirea cu cererea paternitatii, am cerut inregistrarea de la o agentie de monitorizare. adica, am verificat, m-am documentat inainte de a scrie.

4904
ak4reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

text de Adrian Telespan

Acum cateva zile, Cristina (Bazavan adica) mi-a trimis un link din care am inteles ca unii, care fac un film coregrafiat de Akram Khan, au nevoie de voluntari pentru o filmare duminica, 6 ianuarie. Tot ea, Cristina, mi-a impus sa ma duc (pentru conservatori, eu si C.B. avem o relatie care nu presupune rugaminti). Avand in vedere ca mi-a fost sefa vreo doi ani, am cam ramas cu reflexul de executant si m-am dus! Nu. Mint. Nu m-am dus de asta. M-am dus pentru ca este o persoana influenta si, mai devreme sau mai tarziu, sigur voi avea nevoie de ajutorul ei si mi-am propus sa-mi incep doleanta viitoare cu urmatoarele vorbe: “Mai tii minte cand m-am dus 80 de kilometri prin ploaie ca sa aplaud gratis pentru tine?”.*

Inainte de a trece la subiect am o mica atentionare destinata celor care au deschis postul pentru impresii hipstero-artistico-contemporane. Nu ma pricep conceptual la niciun fel de arta, asa ca va imbratisez cu drag.

Filmul despre care vorbeam mai sus se numeste “Desert Dancer” si este bazat pe povestea reala a lui Afshin Ghaffarian, un cunoscut dansator/coregraf de origine iraniana care si-a riscat viata pentru a putea dansa. In Iran dansul este interzis. Secventa in care am figurat eu are ca subiect fix momentul in care Ghaffarian, in timpul unui turneu de teatru in Franta, in mijlocul piesei, a inceput sa danseze si a spus, mai mult sau mai putin exact: “Numele meu este Afshin Ghaffarian. Sunt dansator. Vreau sa dansez! Libertate in Iran!”. Asta se intampla prin 2009.

“Desert Dancer” este regizat de Richard Raymond care, conform imdb, este la primul lungmetraj, iar protagonistii sunt Freida Pinto (Slumdog Millionaire), Reece Ritchie (Lovely Bones) si Tom Cullen (Weekend). Toate secventele de dans din film au fost coordonate de Akram Khan care a si repetat cu actorii timp de 14 saptamani.

Cum a fost ziua filmarii. M-am trezit. Recunosc, nu foarte devreme. Fiind duminica transportul in comun din Londra e mai lenes, iar echipa de filmare a tinut cont de asta si a chemat voluntarii in jurul orei 11.00. Am luat doua autobuze si doua trenuri din zona 2 pana in zona… 2 si am ajuns. Filmarea avea loc in teatrul unei scoli in curtea careia, pe o ploaie marunta, ceata si nor cat cuprinde, vreo 30 de copii jucau cricket in pantaloni scurti.

La intrare, o doamna m-a intrebat: “Are you here to be crowd?”. I-am raspuns ca da si m-a dus intr-o sala in care multimea deja ajunsese. Dupa vreo jumatate de ora identificasem trei categorii de oameni: hipsteri, asistati sociali (era si un pranz inclus in toata treaba asta, se justifica usor prezenta lor) si ceilalti.

Mai fac o paranteza. In mailul trimis de productia filmului, voluntarii erau rugati sa vina imbracati french chic. Ulterior, am aflat ca ma inselasem complet in privinta asistatilor sociali. Erau, de fapt, figuratia platita. Dar jur ca nu erau french chic imbracati. Mai degraba Ramnicu Valcea 1994. Probabil, costumierii fiind britanici, si-au zis: “Hai mah sa le dam o palma francezilor astora care pretind ca au inventat moda. In your face!”

In privinta hipserilor nu m-am inselat, insa! Discutii superbe ca la Bucuresti… “Tocmai m-am intors de la Berlin. Acolo nimeni nu spune La Multi Ani de Revelion. Nici eu nu ma mai obosesc sa spun acum. E redundant!” Pfoa! Mi-am pus castile. In fata mea, la masa, s-a asezat un baiat, hipster cu tot sufletul. A mancat un biscuit mic, din ala uscat gen de ovaz, iar apoi s-a lins pe degete 10 minute, cum fac eu cand mananc ostropel cu mana. Cred ca voia sa fie senzual sau, cine stie, chiar i s-o fi prelins biscuitul pe degete. Ulterior, am aflat ca mama lui se va casatori la vara. Am stat in sala de asteptare aproape trei ore, timp in care am si mancat, am baut, am fumat si am facut record dupa record la Chicken Invader. Nu pot sa ma plang ca m-am plictisit. Din 10 in 10 minute venea cate un membru al echipei de filmare sa ne multumeasca pentru rabdare.

Pe la ora 14.00 am fost condusi spre sala de teatru. Ni s-a spus ca putem sa ne asezam unde vrem noi, dar sa tinem minte locul. Pe scena, printre vreo 15 oameni de la productie, lumini, camera etc., Akram Khan si Reece Ritchie repetau impreuna. Nu ma omor dupa dansul contemporan, dar Khan chiar se misca bine, natural, cu lejeritate si, chiar si pentru un ochi necunoscator, diferenta intre miscarile lui si ale lui Ritchie era evidenta. Khan radea mai mereu, glumea, mai punea cate o piedica mica, facea cate o modificare in miscari. Si asta mi-a placut cel mai tare la el. Nu facea modificari dramatice. Se uita la actorul care dansa si vedea cum putea sa-l faca pe acesta sa arate si mai bine atunci cand danseaza. Genunchiul indoit cu un grad mai putin, degetul tinut altfel, umarul drept dat puuuutin mai in spate. Si ce era si mai misto era faptul ca toate aceste ajustari le spunea ca si cum ar fi fost sugestii, nu corecturi. Nu am putut auzi prea mult din ce vorbeau pentru ca in sala era galagie, iar pe scena se vorbea destul de incet. Si ce mi-a mai placut la el e faptul ca arata impecabil. La 38 de ani nu ii dai mai mult de 28. Cam asta a facut Akram Khan in toate cele trei ore si jumatate cat a durat filmarea. De fapt, in total, nu cred ca s-au tras mai mult de 7 minute de pelicula. Repetau foarte mult inainte, iar cand piciorul era unde trebuia, pumnul cadea unde trebuia, mana se ridica cu forta cu care trebuia sa se ridice, filmau. De doua ori au tras doua duble. O data cand s-a impiedicat actorul de cortina si a doua oara pentru ca publicul avusese o reactie usor exagerata. Si toti erau foarte calmi. Era genul de echipa de ardeleni pe Xanax comparativ cu ce traiam eu in Buftea.

La scurt timp dupa ce am intrat in sala de teatru a aparut si regizorul care s-a uitat in sala si a zis cu o mutra acra: “Baietii de la balcon, va rog eu… Scaunele alea se pot misca, dati-va mai in spate si mai aproape de balustrada si mai repede ca nu stam dupa voi!”. Mi-am zis: “Frate ce nesimtit, dupa ce ca au au venit gratis!”, mai ales ca baietii de la balcon erau doua doamne foarte dragute, aranjate si cochete si un domn in varsta cu o fata de om bun. Oamenii s-au ridicat, si-au tras scaunele s-au reasezat si n-au zis nimic. Zambeau, asa, a relaxare. Apoi regizorul a continuat: “Doamna blonda, mai aproape, nu vreti sa fiti in rand cu ceilalti, nu vedeti ca nu e simetrie??”. Imi venea sa-l pocnesc, norocul lui ca a mai zis ceva: “Doamnelor si domnilor, ei sunt mama, tata si matusa! Ii iubesc si-au venit sa imi umple sala. N-as putea sa vorbesc asa unor straini!”.

Ce mi-a placut mie cel mai mult si cel mai mult la ziua asta?:)) Mie imi place sa aplaud. Cand merg la spectacole, aplaud. Ca mi-a placut, ca nu mi-a placut, eu aplaud ca prostu’. Mai ales dupa un spectacol prost, mi se pare singurul moment emotionant. Jumatate din filmarea asta a insemnat aplauze. Asta mi-a placut cel mai tare!

*Pentru cititorii fara umor, am mers la filmare pentru ca m-a rugat Cristina si suntem prieteni.

***
Adrian Telespan este jurnalist freelancer, a fost producator de televiziune si locuieste la Londra.

5965
mihai malaimare jrMihai Malaimare Jr la un virf de pantof de Oscar

Mihai Malaimare Jr la un virf de pantof de Oscar

S-au dat premiile criticii americane de film (The National Society of Film Critics) si intre toate numele acelea mari – Haneke la regizor si cel mai bun film, Daniel Day Lewis,Matthew McConaughey, Amy Adams si Emmanuelle Riva la actori, la imagine e un roman cistigator Mihai Malaimare Jr pentru The Master.

asta e primul motiv de mindrie, dar daca te uiti mai atent la premii si la numarul de voturi din dreptul fiecarui nominalizat, indiferent de categorie, vezi ca Mihai Malaimare Jr a avut cele mai multe – 60, il urmeaza Daniel Day Lewis cu 59.

dragi colegi jurnalisti, cred ca trebuie sa incepeti sa pregatiti profile inteligente despre Mihai Malaimare Jr pentru ca pe 10 ianuarie el va fi nominalizat la Oscar, iar in februarie va cistiga statueta.

de mic ii placeau aparatele de fotografiat. iata dovada:)

cum am ajuns in posesia acestei fotografii puteti citi aici si v-as ruga sa o faceti pentru ca vorbeste simplu si emotionant de dragostea tatalui lui, dl Mihai Malaimare, pentru juniorul sau.

4722
romania-tv-logo-300x138jurnalism, mitocanie, mizerie

jurnalism, mitocanie, mizerie

cred ca Romania TV este cel mai mizerabil post de televiziune. e mizerabil in continut, cum e mizerabil si pentru ca nu-si asuma continutul pe care-l produce.

sa ma explic.

ieri pe la 18.30 in studioul STIRILOR de la Romania tv erau Paula Rusu si doua reporterite. Anuntau ca au imagini exclusive cu “sicriul lui Sergiu Nicolaescu” si sa se pregateasca telespectatorii pentru o mare dezvaluire.

dau imaginile. spun ca sunt facute de un amator si trimise pe adresa redactiei (altfel un filmulet facut cu telefonul probabil de cineva care s-a dus sa-i aduca un omagiu regizorului si pe care ei l-au platit/rugat sa filmeze pe ascuns) si incep o dezbatere despre… cum de a indraznit sotia regizorului sa nu-i lase pe reporteri sa intre in locul unde era depus sicriul.

una dintre reporterite spune “uite e important sa vedem, sicriul e inchis, se coboara niste scari”

cealalta “sotia si-a dorit sa nu fie imagini de acolo, a interzis televiziunilor sa nu dea imagini de la inmormintare, dar nu era mai bine sa le interzica si oamenilor sa mai vina?!”

apoi, citind o femeie anonima, spun ca sotia regizorului nu pare afectata si nici n-a plins. si mentioneaza tendentios ca-i despart aproape 50 de ani. (de fapt, de fiecare data cind au mentionat-o pe sotia regizorului au fost tendentiosi – au numit-o inclusiv “femeia care vrea sa arda corpul regizorului” de parca e o straina pe care a apucat-o peste noapte gindul incinerarii)

am inchis televizorul in timp ce-mi doream ca aceste trei femei sa pateasca lucruri rele. cele mai rele. sa simta pe pielea lor nesimtirea si mitocania pe care o afiseaza imaginindu-si ca fac jurnalism, ca respecta interesul publicului.

am inteles ca, mai tirziu, colegii celor 3 au perseverat si-au adus documente false, dindu-le drept oficiale, legate de cererea de paternitate a unui posibil copil, apoi au aparut in discutie 5 copii ai regizorului, au cerut oprirea incinerarii si au vorbit din nou mitocanesc la adresa sotiei. au tinut-o asa pina la 12 noaptea.

iar ziarele au preluat stirea, la fel si televiziunile concurente (cit de pervertiti suntem????!!!)

***
ginditi-va o clipa, faceti abstractie de controversele din spatele muncii si vietii lui Sergiu Nicolaescu si ginditi-va la sotia lui: 17 ani a fost de o discretie impecabila, desi ar fi putut participa alaturi de sotul ei – dupa cum se vede si acum, foarte iubit de multi -la evenimente publice, ar fi putut iesi in presa si si-ar fi putut cistiga notorietate.

femeia aceasta a fost discreta si a ramas, cu bun simt, departe de orice activitate publica. si-a facut asta 17!!! ani, semn ca asa este aluatul din care e facuta (a devenit iubita lui Sergiu Nicolaescu cind avea 18 ani, ar fi putut fi usor tentata de notorietate/celebritate, dar n-a fost).

si-acum, niste mitocani care cred ca sunt jurnalisti pentru ca le-a pus cineva un microfon in mina, emit la o televiziune de stiri ipoteze nedemne nici de gunoiul televiziunilor OTV. si se amesteca in deciziile unei familii justificind ca e de interes national.

***

ce te mina in lupta pe tine, prezentatorule de stiri/ reporterule de la Romania TV?

dimineata cind te uiti in oglinda te simti bine? zici ca esti inteligent (a), ca esti profesionist si te bucuri de audienta pe care ai facut-o? (e minuscula!!!!)

pe unii dintre oamenii de acolo ii cunosc, stiu ca – in viata lor nepublica – au bun simt. nu-mi imaginez ca nu inteleg ca ceea ce spun pe sticla e echivalentul unei vome.

nu inteleg insa de ce fac asta, de ce n-au demnitatea sa spuna “NU” si sa nu intre in emisie daca exista alti oameni (producatori/manageri etc) care le cer aceasta directie redactionala.

cit de mare sa fie disperarea de a face bani ca sa accepti sa faci asa mizerii la televizor?

nu mai bine mergeti sa spalati vase intr-o bucatarie si traiti impacati cu voi?!

***
stiu ca in contextul modificarii legii de functionare a CNA-ului e aproape imposibil ca Romania TV sa fie penalizata, dar sper din tot sufletul ca televiziunea va muri pentru ca publicitarii nu vor dori sa-si puna reclamele intr-o asemenea boritura.

apadaca beau apa, pierd kg!

daca beau apa, pierd kg!

astazi am descoperit ceva f f f tare. “daca beau apa, pierd in kg.”

ma rog, e valabil in cazul meu, nu stiu daca si in cazul altora. eu am ceea ce se cheama “retentie de apa”. sa va explic.

***

dupa Craciun eram toata o suparare: am mincat mult si cum ma ingrasasem inainte de sarbatori, nu prea se vedea lumina unei siluete filiforme la capatul tunelului. urma un sir de vizite la prieteni, echivalent cu asezat la masa si, ca sa pregatesc terenul pentru toate refuzurile pe care le voi spune in vizite, am pus un status pe facebook

ieri un spiridus al lui Mos Craciun, Eliza Crihana, mi-a trimis un mail prin care m-a anuntat ca prietena lui Mos Craciun cind e vorba de tratamente corporale, doamna Lili Ticu – cea care a facut educatie in Romania in materie de slabit inteligent – ma invita la Silhouette sa vada ce probleme am.

astazi am fost la centrul de slabit si infrumusetare Silhouette de la Unirii. o domnisoara medic (a terminat medicina generala, am intrebat-o:) ) mi-a facut o serie de masuratori si analize (am tensiunea aproape ca de pilot:) ) si-a rezultat ca am retentie de apa – adica retin apa in tesuturi.

stiu, i-am spus eu pentru ca mai fusesem diagnosticata in directia asta.

beti apa?

be..au, am rostit mai rarut.

nu prea beti, de asta aveti retentie de apa.

si mi-a explicat apoi ca organismul isi face depozite de apa pentru ca stie ca nu primeste de la mine, bulversindu-mi cunostintele pentru ca in mintea mea era ca daca beau apa o sa retin si mai multa si-o sa ma fac pufoasa.

a rezultat ca daca beau apa constant pot sa rezolv doua dintre kg in plus care sunt depozite de apa in organismul meu.
mai am doua kg de dat jos, cu tratamente de remodelare si hidratare.

de saptamina viitoare sunt la Silhouette.

***

intimplarea aceasta e un exemplu bun pentru a demonstra ca e f bine sa vorbesti cu un medic inainte de a te apuca de slabit. ceea ce va rog foarte mult sa faceti inaintea oricarei diete.

puteti incerca Silhouette care au rezultatele acelea spectaculoase cu 7 kg in 2 saptamini, sau puteti incerca altceva cu un nutritionist. dar nu faceti lucruri de capul vostru. si nici nu va incredeti in nutritionistii care va recomanda ce sa mincati inainte de a va face analize.

3968

the power of vulnerability – cum am plins o jumatate de ora

azi a fost o zi grea.

de dimineata, ingretzosata de parerile despre Sergiu Nicolaescu de la TV am scris asta, cu bunele si relele pe care le cunosc si le cred/simt despre regizor.

in urmatoarea jumatate de zi am sters zeci de mesaje de pe blog sau din private pe facebook care vorbeau despre organe sexuale ale rudelor mele pina la neamuri pe care probabil ca nu le-am intilnit niciodata. le-am lasat pe cele care se indoiau de inteligenta mea, asta e discutabila si la aprecierea propriilor repere.

in timpul asta m-am gindit ca daca pentru o parere m-am lovit de o asemenea reactie, eu – un cetatean cinefil cu un loc minuscul pe internet -, oare cum rezista cei care se opun unor decizii importante in lume, care iau atitudine pentru lucruri de care e nevoie de un curaj imens ca sa le rostesti in public?

s-ar putea sa nu stiu niciodata.

cert e ca intimplarea mi-a zdruncinat putin increderea si, mai spre dupa amiaza, cind faceam reporting pentru un subiect la care lucrez, mi-am pus serios problema daca sa merg mai departe cu cercetarea, daca nu e prea mult ce vreau sa aflu, desi nu am si nu voi avea niciodata intentii tabloide. si cred in eleganta (de)scrierii indiferent cine ar fi personajul.

si-apoi, nu stiu cum, mi-am adus aminte ca am primit de la Cristina Colotelo citeva inregistrari despre o doamna care crede in acelasi lucru ca si mine: nu exista om perfect, exista nuante de gri mai luminoase sau mai inchise din care ne iese chipul.

si-am vazut asta.

dupa vizionare am plins o jumatate de ora, cit pentru toate injuraturile pe care le-am incasat astazi.

Maybe stories are just data with a soul. Brené Brown

2104
daniela nanefrumusete, timp si prejudecati

frumusete, timp si prejudecati

de cind eram mica am crezut ca oamenii frumosi simt lumea altfel. la fel ca si oamenii cu ochii verzi sau albastri care , eram sigura – si am gasit mai tirziu cercetari care demonstreaza asta – vad culorile, deci si lumea, altfel.

 

cred ca, de obicei, oamenii frumosi primesc mai usor ceea ce-si doresc si lucrurile le ies mai repede, dar, in acelasi timp, pentru ca nu trebuie sa faca mari eforturi ca sa obtina ceva, sunt mai comozi.

 

tocmai am descoperit o exceptie. marturisesc cu mina pe inima ca aveam prejudecati legate de Daniela Nane. cu exceptia rolului scurt, dar genial, pe care-l face in Orient Express nu mai stiu nicio alta performanta actoriceasca pe care sa o fi tinut minte.

stiam ca e om bun, ca acorda o mare parte din timpul sau educarii copiilor prin actorie si pentru asta a avut aprecierea mea dintotdeauna : un copil care invata actorie cind e mic capata incredere in el, se dezvolta altfel si-are mult mai multe sanse sa se integreze in societate fara sa acumuleze frustrari.

am vazut acum interviul pe care l-a acordat despre frumusete si trecerea timpului in cadrul proiectului “momente insufletite de Silva Dark” si-am remarcat cit bun simt are si ce frumos gindeste.

“frumusetea complica lucrurile” spune undeva si eu m-am simtit vinovata pentru ca aveam prejudecati legate de ea.

si mai zice undeva ca “timpul e acelasi, noi trecem prin timp” ceea ce mi s-a parut minunat.

luati-va o pauza de 5 minute si uitati-va la acest interviu f frumos

2461