Author : Cristina Bazavan

cismigiu 13 febzapada

zapada

Pentru foarte multi ninsoarea care a acoperit Bucurestiul, a reprezentat o povara, pentru ca evident a stricat confortul cu care oamenii erau obisnuiti. Si ma intrebam : oare in afara faptului ca nu mai poti circula cu masina, care e problema?

Pe mine zapada m-a scos din casa. Mi-a venit pofta sa ma plimb pe jos. Aseara am facut o plimbare din Floreasca spre Stefan cel Mare, apoi am luat-o pe Dorobanti, Radu Beller, prin parc si inapoi acasa. A fost o adevarata experineta. Nu mi-am mai bucurat sufletul asa de pe vremea cand eram copil si faceam cazemate din zapada. M-am bucurat sa vad oameni multi pe strada, oameni care au inceput sa se ajute intre ei, care au inceput sa-si vorbeasca si sa comunice. De foarte mult timp nu am mai vazut strazile pline de oameni si nu de masini. Cred ca zapada asta ne ajuta sa fim mai buni, sa ne dam seama ca doar noi cu ceea ce suntem, cu corpul si sentimetele noastre putem supravietui la orice. Ma bucur ca oamenii au fost nevoiti sa iasa din cutiutele lor de tabla (fie masini, fie birouri supra aglomerate) si au simtit mai mult decat de obicei ce inseamna sa ai contact direct cu pamantul.

Pe langa toate astea, Bucurestiul arata mai frumos, e mult mai multa liniste si oamenii incep sa prinda culoare in obraji. E cel mai mic semn care ne arata ca TRAIM cu adevarat, SIMTIM. Senzatia pe care am avut-o dupa aceasta plimbare, cand am intrat in casa care mi se parea mult mai calduroasa decat de obicei, cand mi-am simtit obrajii cum incep sa ia foc si picioarele care incepeau sa se dezmorteasca, mi s-a umplut inima de bucururie.

Mi-e imi place zapada si cred ca ar fi frumos sa invatam sa ne lasam sufletul sa se bucure de tot ce primeste.

***
Ioana Blaj este actrita, masteranda in arta actorului la UNATC

fotografia de noapte este realizata de Ana Maria Onisei, aseara 13 feb in Cismigiu.

2383
haper beckhambackstage new york fashion week part2

backstage new york fashion week part2

NY FW continua, iar primarul New York-ului a tinut sa salute ieri industria modei spunind ca prin cele 2 saptamini de NYFW au fost aduse peste 800 de mil de dolari la bugetul orasului.

si astazi va arat citeva momente inedite din culisele NYFW asa cum reies din transmisiile pe twitter ale editorilor de moda din lumea intreaga (pe care-i urmaresc); nu sunt fotografii profesioniste, sunt lucruri care ii impresioneaza pe editori, make-up artisti si tin sa le faca publice rapid.

aceasta este cea mai indragita fotografie de ieri. e Harper Beckham, fiica Victoriei si a lui David, fotografiata in bratele tatalui pe cind plecau de la un show.

Harper a dat si numele unei genti din colectia mamei ei.

la Hilfiger a fost aglomeratie mare de vedete

la michael bastian in backstage erau baieti f frumosi

la Row la intrare puteai servi micul dejun acompaniat de acorduri de pian

invitatia 3.1 Pillip Lim era 3D se desfacea in “forma” Manhattanului

prezentarea DKNY a fost despre NY si taxiurile galbene:)

cum arata colectiile veti vedea pe site-urile de specialitate, eu am vrut doar sa deschid o usita in culisele NYFW.

1698
catalin - toata lumeatoata lumea din familia noastra… vorbeste despre moarte.

toata lumea din familia noastra… vorbeste despre moarte.

toata lumea din familia noastra… vorbeste despre moarte.

(sau despre un debut cinematografic in rolul mortului)

***

am fost o zi la filmarile de la cea mai recenta pelicula a lui Radu Jude, Toata lumea din familia noastra, care are premiera in aceasta seara la Festivalul de film de la Berlin.

era la sfirsitul lui iunie, se filma foarte aproape de str Armeneasca, iar soarele era necrutator: 39 de grade la umbra. in ziua aceea era o secventa in care eroul principal – tatal aflat in divort – are o discutie cu fiica sa de numai 6 ani despre viata si moarte, inspirata de o inmormintare care se vedea in fereastra apartamentului lor. Serban Pavlu, tatal, si Sofia Nicolaescu, fiica, erau intr-un apartament intr-un bloc vechi de pe bulevardul Carol purtind discutia, dubla dupa dubla, iar vis a vis figurantii executau pe “repeat” inmormintarea.

inainte de a incepe secventa, Radu Jude, aflat in apartament alaturi de protagonisti, a cerut prin statie:

“sa vina in fata baiatul care-l joaca pe mort”

un tinar in costum negru, la camasa si sacou, a aparut in soare. Jude i-a spus Sofiei.

“vezi, el e Catalin, l-ai vazut in birou zilele trecute. e bine, sanatos, nu o sa fie mort, doar joaca un rol.”

tinarul i-a facut cu mina, au zimbit amindoi si-au trecut la treaba.

***

in urma cu citeva saptamini, in biroului Hi Film ( casa producatoare a filmului) Catalin Anchidin, PR-ul companiei, glumea pe seama colegilor care facusera figuratie in diverse filme: “n-aveti si voi un rol misto pentru mine?”
ca sa-i faca placerea sa joace, i-au propus rolul politistului din filmul la care tocmai lucrau “Toata lumea din familia noastra”. n-avea replici, aparea intr-o secventa, o zi de filmare.

au ajuns insa foarte curind la concluzia ca arata prea intelectual (poarta ochelari dreptunghiulari cu rama neagra), asa ca i-au schimbat rolul.

“avem nevoie de un mort”

lui Catalin i s-a parut a fi una dintre glumele de la birou si-a trecut linistit mai departe. pina intr-o joi seara cind a primit un telefon: “miine la 11, la locatie, trebuie sa vii sa probezi costumul si cosciugul.”

nu mai putea da inapoi; stia – ca membru al unei echipe care produce filme – cit de importante sunt detaliile si ce greu e sa gasesti un inlocuitor pentru orice in ziua filmarii si, ca sa nu mai puna o presiune in plus pe colegii lui, s-a dus la proba.

locatia era blocul vechi de pe Bulevardul Carol, iar in beci il astepta recuzita lui. era intuneric, o boxa veche de bloc intr-un subsol.

“ok, acum aseaza-te”, l-a auzit pe responsabilul de recuzita.

cu totii ne gindim la moarte, e parte din drumul nostru in viata, dar prea putini dintre noi fac probe cu cosciugul cind sunt bine-merci-sanatosi-tun. lui Catalin i-au trecut fiori pe sira spinarii, a strins din dinti si s-a bagat in cosciug.

***

a doua zi a fost filmarea cu secventa inmormintarii. la 10 s-a adunat toata echipa, actorii au urcat in apartamentul care e casa tatalul in film, iar figurantii au ramas in strada. toti imbracati in haine negre, cu 6 femei trecute de 50 de ani purtind valuri intunecate peste chip. printre ele, o doamna de 70 de ani care facuse figuratie si la filmele de tinerete ale lui Sergiu Nicolaescu si care, in semn de respect, era protejata de toti ceilalti: i se adusese un scaun pliant, era invitata sa stea cit mai mult timp la umbra.

camionul pe post de dric cu cosciugul gol a parcat in fata intrarii blocului, baietii cu fanfara s-au asezat la umbra, coroanele de flori au sprijinit peretii din jur. crucea cu numele – Vasile Cotoarcă – a fost atirnata de marginea camionului.

“gata, ne pregatim de filmare, figurantii la cadru, mortul mai asteapta ca e cald”…

era putin trecut peste ora 11 cind toata lumea s-a asezat la cadru. prin statie s-a auzit vocea lui Jude care a asezat figuratii in jurul cosciugului. sus, in apartament actorii au spus prima data textul, au agreat cu regizorul directia si cind totul a fost gata “mortul” a fost chemat la cadru.

Catalin s-a asezat in cosciug.

“Motor!”

in apartament actorii au inceput sa-si spuna replicile, in strada a fost debutul unui alt (reality) show: cum reactionezi fata in fata cu moartea.

dupa prima dubla in care fanfara a cintat un mars, iar bocitoarele au mers in urma cosciugului, au inceput sa iasa vecini la fereastra; in spiritul traditiei crestine, s-au inchinat la vederea mortului si i-au urat “sa-i fie tarina usoara”

“stop! pauza citeva minute”, s-a auzit prin statie. “mortul” s-a ridicat din cosciug si vecinii s-au inchinat din nou: “pfiu drace!”

la a doua dubla, cei care stiau ca nu e inmormintare pe bune priveau cu superioritate si asteptau mindri sa auda “stop” ca sa vada reactiile celorlati: spaima, mirare, incurcare… si-abia apoi aparea si cite un zimbet timid.

la dubla 3 a venit un batrin pe strada, s-a inchinat in timp ce mortul cu tot cu cosciug era urcat in dric si-a privit oftind din mijlocul trotuarului. cind s-a auzit stop si “mortul” s- a ridicat din cosciug a dat de pamint cu palaria care-l proteja de soare “n-aveti nimic sfint? de ce faceti asta!”. cineva i-a explicat ca e o filmare si s-a asezat in coltul strazii Spatarului. in pauza dupa dubla 4 a vrut sa-i ofere palaria lui unuia dintre figuranti “e cald, dvs aveti mai multa nevoie”.

inainte de dubla 5 s-a mai auzit o data vocea regizorului Radu Jude prin statie – “bocitoarele sa vina mai aproape de dric si sa plinga linga mort”-, iar pentru Catalin a inceput un nou cosmar. erau 40 de grade, era imbracat pina-n dinti, statea intins in cosciug, gindindu-se la orice lucru senin i-ar fi putut trece prin minte, ca sa nu i se miste niciun muschi de pe fata, iar bocitoarele au inceputul sa-l atinga cu miini reci si transpirate.

disconfortul lui de la fiecare atingere, pe care nu le putea anticipa pentru ca era cu ochii inchisi, a fost incomparabil mai mic decit cel al trecatorilor din tramvaiul 69 care circula regulamentar pe Carol. daca aveau ghinion sa se opreasca la stop cu citeva secunde inainte de “stop! pauza citeva secunde!”, vedeau cum se ridica mortul din cosciug si, in putinul timp pe care-l petreceau acolo, nu aveau cum sa-si dea seama ca e o filmare. mai ales ca filmarea era in apartament, inmormintarea se vedea pe fereastra.

de la miini duse cu spaima la gura pina la cruci, de la groaza pina la risete, tramvaiul 69 a gazduit in dimineata aceea reactiile trecatorilor in raport cu moartea. ca idee. si stare.

la fel s-a intimplat si cu figurantii din aceasta secventa, iar “mortul” – Catalin – a apelat la tot umorul lui ca sa faca fatza nu doar caldurii imense, ci si gindului ca sta intr-un cosciug pentru citeva ore.

***
in film, secventa inmormintarii e de citeva secunde, dar in ziua aceea de sfirsit de iunie, cei de pe platoul inmormintarii au avut mult timp sa se gindeasca la propria moarte.

din iulie trecut, Catalin a mai jucat intr-un scurt rol in filmul lui Paul Negoescu 365 de revelioane, iar zilele acestea a filmat o reclama.

filmul lui Radu Jude, Toata lumea din familia noastra, a avut deja o vizionare la Berlin si are critici foarte bune.

Toata lumea din familia noastra va avea premiera in Romania pe 6 Aprilie.

3978
creature comfortscare e obiectul tau de confort, part 2

care e obiectul tau de confort, part 2

acum 2 zile am descoperit o carte in care erau fotografiate obiectele de confort – cele care aduc sentimentul de acasa – ale unor oameni obisnuiti din anglia.

am intrebat prietenii si cititorii blogului care sunt obiectele lor de confort. si pentru ca primele povesti au fost foarte frumoase mi-am propus sa scot un e book cu amintirile noastre de “acasa”

primele 20 de obiecte trimise de cititori le puteti gasi aici.

daca vreti sa participati si voi, trebuie doar sa trimiteti un mail cu fotografia obiectului si o mica explicatie.

multumesc frumos ca doriti sa va implicati intr-un proiect care spune ceva despre voi, dar va pastreaza anonimatul. (folosim doar prenumele in dreptul fiecarei poveste/fotografie)

pentru ca deja s-au adunat multe in acel post, continuam cu un alt post.

obiectul cu nr 21 vine de la…

Mirela

“Acasa” inseamna neaparat ceaiul Earl Grey cu lapte baut din canile mele Starbucks…am multe (si se inmultesc permanent…e drept ca se mai si sparg, pe masura ce mai vin prietenii in vizita :)))

Iar de acasa nu as pleca orice ar fi fara Mac-ul de pe care tocmai scriu si la care petrec 3/4 din zi….deci as putea spune ca este si el un obiect de confort, nu? Este “acasa” si atunci cand nu pot fi acasa, caci e practic legatura cu toata lumea din lumea mea.

***

Peschetta

am si eu cana preferată, cartea de suflet, filmul minunat, parfumul MEU, pantofii favoriţi, inelul pe care-l port des, fotoliu preferat, dar… doamnelor si domnilor, vreau să vi-l prezint pe Bernie Bukowski, ursuletul de plus care foarte curand face un an. A venit in casa mea intr-o noapte de martie când l-am găsit in bucătărie alături de biscuiţii coloraţi şi un pahar cu lapte. A fost dragoste la prima vedere, parol!

***

Anca


Obiectul meu de confort, surprinzator, sau nu?, este un tablou. Este o compozitie de dimensiuni mari de Eugen Ilina, din 2008. A stat cateva luni expus in galeria Orizont, pana cand m-am mutat in casa noua. Nu l-a cumparat nimeni. Era al meu. Odata cu asezarea lui pe perete a transformat casa in acasa.
La o prima vedere, o balerina se infiripeaza parca din spuma marii. Pe masura ce-l privesti, descoperi noi forme pe panza si alte simboluri. Are un amestec de inocenta si reverie. De fiecare data cand plec pentru cateva zile de acasa, la intoarcere ma trantesc pe canapea si il privesc minute in sir. E o sursa de inspiratie. Si e acasa.
later edit Anca Ah, trebuia sa-ti povestesc despre primul meu obiect de confort: o basmaluta rosie de care nu ma desparteam niciodata, nici cand dormeam, nici cand faceam baie, chiar niciodata. Dupa 3 ani din basmaluta au mai ramas doar cateva fire de borangic care au avut o soarta trista: au ajuns pe foc.

***

Cristina

Imprejurarile au facut sa imi schimb locuintele des. Intr-un an ajunsesem sa schimb vreo 6 locuinte, astfel ca primul lucru care eram intrebata dupa obsinuitul “ce faci?” era “unde mai stai?” 🙂 Asta era partea amuzanta, insa ce imi displacea teribil la schimbatul locuintelor, dincolo de efort si carat lucruri, era ca trebuia sa ma imprietenesc cu noul spatiu, sa il “imblanzesc”, sa mi-l apropii, astfel incat sa ma simt bine si sa am sentimentul unei case primitoare :). Astfel, intr-o seara, in casa in care tocmai ma mutasem mi-a venit ideea sa imi fac ordine in bijuterii – cercei mai ales- daca tot era momentul despachetarilor. Nu i-am mai pus la loc in cutiute; i-am lasat asa, pe o comoda si imi placea sa ii vad pe toti asezati intr-o dezordine perfecta. De atunci, de cate ori imi schimb locuinta primul lucru dupa care ma uit cand incepeam sa despachetez este acel loc bun unde imi voi insira colectia de cercei, ca sa ma simt acasa. Asa alung eu aerul strain de unde stau… cu cerceii 🙂

***
Diana

“Divizia mea de bucurie”: afis pe panza, vinyluri, biografii, documentare – primite cadou, aduse de la Dublin sau Londra, cumparate de pe internet. Carate cu grija prin tot Bucurestiul; aproape ca am pus o eticheta cu “Nu atingeti” pentru musafiri 😛

***
Diana T
Cand eram in liceu si in primii ani de facultate, nu mergeam fara Maestrul si Margareta si Cel mai iubit dintre pamanteni in nicio vacanta sau nicio escapada sau la niciun workshop care tinea mai mult de 5, 6 zile. Asa au calatorit cartile mele in America, si alte tari din Europa. Chiar daca le stiam deja pe de rost, le duceam cu mine. Bagajul oricum, era mare tot timpul.
Mai am o pereche de papuci de casa-slapi ( pe care imi e rusine sa ii fotografiez pentru ca arata absolut urat deja), care, la fel, au fost cu mine peste tot. Poate chiar au vizitat mai multe tari decat Maestrul si Margareta 🙂
Dar ceea ce ma face pe mine sa ma simt bine daca am cu mine mereu este inelul meu de logodna. Nu pot fara el. Cand ma duc la sala sau cand am spectacol, nu il port. Il las frumos in cutiuta lui albastra Tiffany, acasa, si, da, recunosc, uneori il pup inainte sa plec, si il las cu greu, ca si cum m-as desparti de o persoana draga. Cum ajung acasa, il pun inapoi pe mana si ordinea universului se restabileste.
poza e facuta cu telefonul, imediat dupa ce l-am primit 🙂

***
Catalin
“filme, o invitatie inca neonorata si Jose, jucaria hand-made primita cadou intr-un an de Craciun. Ele fac din casa in care locuiesc “acasa”.

***

Bogdana

Cum provin dintr-un satuc, mi-am petrecut inceputul vietii adulte mutandu-ma. Ptr liceu, ptr facultate, ptr master, ptr job. Am schimbat gazde, garsoniere, apartamente, tari, judete, orase. Dar mama si tata m-au crescut cu intelegerea profunda a nevoii de un acasa. Si ptr ca vremurile au fost asa cum au fost, mi-am facut un acasa la fiecare mutare cu trei lucruri, niciodata identice dar mereu aceleasi. Nu mi-am dat seama ca urmez un pattern pana cand n-am analizat ce se inmultea la mine la fiecare “casa noua”. Indiferent de judet, oras, garsoniera, apartament, casa, sunt acasa daca am tablouri, cartile mele (tot mai multe la fiecare mutare) si perne (tot mai mari de fiecare data). NU suport peretii albi, bibliotecile pline de bibelouri sau pahare si paturile golase. Tin tablouri pe podea, pe pereti, in spatele dulapului, pe post de cuier ptr esarfe. Fac o biblioteca din orice raft. Imi tine spatele, mereu, o perna 🙂

*

Emma

1.O bluza veche si urata pe care o iau peste tot pentru ca tine de cald noaptea, atat cat sa nu te sufoce.2. Colectia de cani culese de prin lume. Cand le vad, stiu ca sunt acasa, zambesc si imi spun  ca intr-o zi am sa scriu povesstea fiecareia in parte . 3. Paznicul casei, catelul Toby, fara de care  diminetile ar fi mai linistite…deci mai plictisitoare:)

***

Andra

Colecționez pietre și scoici încă de când aveam doar câțiva anișori, iar peste timp s-au adunat diverse pietricele, mai mici sau mai mari, de peste tot pe unde am fost. Le strâng fiindcă pentru mine înseamnă trăinicie, stabilitate și istorie. Am lăsat câteva acasă când m-am mutat în alt oraș, iar pe restul le-am luat cu mine. Sunt ca firimiturile lăsate de Hansel and Gretel, care marchează propriul meu drum în viață.
PS: Ouăle din coșulet țin locul pietrelor pe care am uitat să le iau din Maramureș când am fost ultima dată acolo

***

Alina

Am o colectie personala destul de mare de „vechituri”. Construiesc, la propriu, un Muzeu de Panze si Povesti la Mandra (Tara Fagarasului) pentru care am adunat sute de piese, una mai speciala decat cealalta. Am o carte cu 103 poezii ale mele, legata manual, si un jurnal cu povesti de calatorie. O moneda norocoasa de la un fost iubit, decoratiile de razboi ale bunicilor, o oglinda mare gasita intr-o casa parasita, o papusa si bicicleta de la bunica, 3 istorii ale modei in albume mari – extrem de chic, rochitele in care apar in fotografiile de la 1 la 3 ani, portofelul cu care au plecat ai nostri in America la inceputul lui 1900, arborele genealogic al familiei pe linia legionarului Horia Sima… niciunul dintre aceste obiecte nu calatoreste, insa, cu mine! Si m-am luminat brusc: exista un singur loc pe lumea asta care pentru mine inseamna “acasa”. (…) am ales un tablou pop-art, facut de mine acum cativa ani (e un mix intre vorbele lui Octavian Paler – era vecin aici in Tara Fagarasului cu noi – si  Mama Ruta, bunica mea, care preluase de la el povestea cu copilaritul si imi spunea mereu: „copilareste cat mai mult, alerga, joaca-te, intreaba, da-te peste cap, ca o sa vina o vreme cand o sa pleci la scoala in capitala, si atunci o sa se termine cu copilaritul.” Si asa a fost! Stiu exact cand si unde s-a terminat copilaria mea. Tabloul acesta este, de fapt, una dintre povestile – laitmotiv – confort ale mele  ) Si mai am board ul pe care am construit, in ultimii 2 ani, povestea suveicii mostenite de la bunica, suveica ce face turul lumii. Are deja la activ peste 230 de mii de km batuti la pas din Europa pana in Africa de Nord, Asia de Nord, Asia de Est, Asia de Sud, Orientul Apropiat, Statele Unite ale Americii,  America Centrala, America de Sud,  Australia,  Noua Zeelanda). Cred ca si blogul ei de calatorie face parte, oarecum, in ultima vreme, din zona mea de confort!

***

Olivia

Acum mai multi ani, cu ocazia unui eveniment important din viata mea, am primit cadou de la Gabriela Cristu, un artist plastic cu exponate in toata lumea si matusa mea, o tapiserie: Purtatorul de cuvant.
Am instalat-o in casa in care locuiam atunci aducand odata cu ea amprenta mea personala: culoarea, pasiunea pentru arta moderna, cuvintele pentru care nu e nevoie sa vorbesti. Mi-a placut cu atat mai mult cu cat tapiseria este realizata manual si sunt necesare luni de munca, uneori chiar ani, pentru finalizarea unei astfel de opere.
Cativa ani mai tarziu m-am mutat din acea casa si am rulat tapiseria cu grija, initial a asteptat cuminte in bagaje pana cand am gasit un nou perete pe care sa o expun. Calatoria s-a repetat pentru ca momentan locuiesc intr-o alta tara… dar am luat-o cu mine cand am gasit un spatiu care sa imi placa. Si, cand ma intorc, o voi aduce inapoi.
Tapiseria nu este acasa. Pentru “acasa”as fi ales verigheta… de altfel am locuit si in cateva spatii unde nu am purtat-o cu mine. Dar cu siguranta atunci cand, dincolo de prezenta umana, vreau sa ii dau unui loc identitatea mea, aleg sa-mi expun Purtatorul de cuvant.

***

Oana

Cel mai “acasa”, oriunde as fi, ma fac sa ma simt un inel sau o pereche de cercei dintr-o colectie la care tin tare mult. Am realizat ca nu plec nicaieri (nici macar la ski, in varful muntelui) fara sa am cu mine niste inele si doua trei perechi de cercei. Acum, acasa, unul din locurile mele preferate este fix spatiul unde am asezat si ordonat inelele, cerceii si restul de bratari si “atarnatori”. Am mai realizat ca nu ies din casa fara sa am un inel pe deget. Niciodata. Nu ma simt in regula daca se intampla asta. Ma simt “in siguranta” daca am pe deget unul din inele si daca ma joc cu el (a devenit un soi de tic – il sucesc de pe un deget pe altul mai tot timpul, fara sa imi dau seama, cand ma gandesc la ceva, sau sunt intr-o intalnire sau ma uit la un film). Inelul devine parte din mine. 🙂 Si mai e ceva: tipul asta de “acasa”, care calatoreste cu mine oriunde as fi, se transforma de la un loc la altul, pentru ca din orice nou loc pe care il gasesc imi place sa mai achizitionez inca un inel (sau o pereche de cercei). Asa imi amintesc de timpul petrecut acolo, invartind inelul cu pricina de pe un deget pe altul.

***
Edi

Cand ma gandesc la “acasa”, ma gandesc la locul in care vreau sa fiu cand sunt vesel, suparat, meditativ sau iritat. Aparatul foto reprezinta acasa pentru mine. Nu exista niciun alt obiect de care sa fiu la fel de atasat si mi-am dat seama de asta in urma cu vreo cinci ani cand, pentru cateva luni, nu am avut o camera foto digitala si tot timpul ma simteam incomplet. De fiecare data cand il tin in mana, simt ca “my arm is complete again”. E o extensie a mainii, a mintii si a sufletului.

*
Anca

Nu ma descurc bine cu fotografiatul. Iti las amintire cosul de cosmetice, cu produse inspirate de timpurile Tabu, care sta mai mereu langa mingea mea favorita, de un albastru ergonomic:)

*
Adela

M-as fi grabit sa spun repede “motanul meu, Demostene” daca nu ar fi fost vorba de obiecte.. Apoi as fi fost siropoasa povestind cat de mult il iubesc.
Asa e mai simplu: Garguiul si muzicuta – suna ca un titlu de carte proasta, dar, pentru onestitate, trebuie sa spun ca monstruosul si muzica sunt “minunile” care se intersecteaza zi de zi facandu-mi viata frumoasa. Ambele reprezinta simboluri ale atasarii mele de un trecut familiar, o perioada petrecuta in Franta – acum acel acasa pierdut si muzicuta la care “cantam” in copilarie, prefacandu-ma ca sunt talentata. Asa cum sunt ele, asezate una langa alta in biblioteca, fac din acasa locul in care ma simt in familiaritate.
Garguiul imi pazeste cartile, de cand nu mai ajunge pe catedrale si muzicuta imi aminteste zi de zi ca nu am fost chiar asa talentata in muzica 🙂
Nu le iau cu mine cand plec, dar astept sa ma stramb la ele atunci cand ajung acasa. Si deja de cativa ani mi-am dat seama ca sunt foarte fericita atunci cand ma stramb.

***
Rodica

o papusa primita de la mama (cred ca aveam vreo 14 ani cand am primit papusa…de asta sunt mai atasata de ea decat de altele 🙂 ) si carticica asta de rugaciuni care a umblat cu mine peste tot in ultimii 15 ani…chiar daca nu o deschid, gandul ca o am in bagaj ma linisteste…lucrurile astea doua sunt printre cele care ar face din orice spatiu din lume un loc mai cald pt mine…

***

Bogdana D

hmm, you got me thinking, si oricat m-am chinuit, in afara de un pandantiv foarte foarte vechi in forma de broasca testoasa, care pe burta are o busola, primit de la ai mei la 20 de ani cu mesajul “in caz ca ai nevoie sa iti regasesti drumul”, de crucea Tiffany de la gatul meu si de cele doua engagement rings, nu mai am nimic. M-am obisnuit sa nu ma mai atasez de obiecte, doar de oameni :)

Si daca ma uit bine, cele patru obiecte le port mereu la mine

***
Claudiu
M-am gandit putin ce am carat in viata asta dupa mine (de cand am plecat de la parinti din casa-adica de 18 ani). Nu le am mai folosit de vreo 10-13 ani (si cred ca nu exagerez), pana acum cateva luni cand fetita mea a inceput sa le foloseasca pt “aranjatzii” pe unde merg masinile.

Ford_B-MAX_2detalii care fac diferenta

detalii care fac diferenta

am fost intotdeauna interesata cum ajung unii cercetatori sa creeze lucruri care fac diferenta. l-am cunoscut acum citiva ani pe un domn care timp de 4 ani a masurat si testat fortele care apar in talpa piciorului la alergare pe 30.000 de sportivi, iar apoi a venit cu un nou sistem in talpa pantofului de alergare – BIOM; e omologat de ECCO, dar a fost preluat si de companiile producatoare doar de echipament sportiv.

vineri am asistat la o prezentare care mi-a adus aminte de acesti oameni – nebuni frumosi – care ma fascineaza cu perseverenta lor in a cauta mici detalii care sa faca diferenta si sa fie punctul de plecare al unui nou produs inovator.

de data asta e vorba de cercetatorii de la Ford, care pentru noul Ford B max, care va fi lansat luna viitoare la Geneva, au dezvoltat un sistem nou de deschidere a usilor astfel incit sa se creeze mai mult spatiu pentru incarcarea bagajelor si transportul copiilor.

pare banal cind spun dar au studiat oamenii care merg la cumparaturi cu masina sau isi iau copiii de la scoala, ca sa vada care sunt nevoile lor si apoi au creat un sistem de deschidere care ofera de aproape 2 ori mai mult spatiu pe fiecare latura a masinii.

in termeni tehnici, de la ei, suna asa:

Sistemul Ford de acces facil integrează montanţii centrali în portierele modelului B-MAX, creând o deschidere neîntrerupta de 1,5 metri pe fiecare parte a maşinii, reducând astfel dificultăţile cotidiene.
În cazul majorităţii altor modele, deschiderile portierelor-spate oferă cam jumătate din acest spaţiu. Sistemul cu portiere-spate cu balamale al Opel Meriva oferă un spaţiu de acces maxim de 0,7 metri.
si totul a plecat de la schita unui domn care lucra la un model pentru un model versatil, de show room. cind si-au dat seama ca aceasta ar putea fi solutia sa reinventeze spatiile in masina mica, au inceput toti sa-si depaseasca limitele propriilor creatii: au refacut caroseria, interiorul masinii; cockpit-ul. au facut mii de teste de rezistenta in caz de impact lateral. totul pentru a servi unei descoperiri care face diferenta.
asa arata Ford B Max, masina va fi la vinzare in Europa la sfirsitul anului. dupa cum stiti, eu sunt o apropiata a brandului Ford, Ford Focusul care parcheaza singur e in topul preferintelor mele, asa ca invitatia la aceasta prezentare a venit natural.
partea spectaculoasa a fost ca m-am conectat de la laptopul meu direct la intilnirea cu cercetatorii care au lucrat la acest proiect.
cred ca lumea asa avanseaza, din descoperiri (aparent) mici care fac diferenta in lumea noastra. am sa va povestesc cindva cum a fost creat aparatul de ras si cita cercetare e in spatele lui
3751
neuhauspraline de vis

praline de vis

ziua buna se cunoaste de dimineata, zice proverbul.

ei bine, de dimineata – in ziua asta in care ninge in cascada – a sunat un domn la usa.

“semnati aici” si mi-a intins o pungutza.

inauntru praline.

neuhaus.

intre timp am cercetat, Neuhaus e o casa de familie, belgiana, cu vechime de 153 de ani in prepararea pralinelor. si tocmai si-au deschis magazin in Baneasa Shopping City. daca treceti pe acolo, degustati macar o pralina…. sunt mi-nu-na-te. am testat acum:)

3183
Berlinale2De astazi, la Berlin se vorbeste (si) romaneste

De astazi, la Berlin se vorbeste (si) romaneste

in aceasta seara are loc la festivalul de film de la berlin, premiera filmului Diaz, Don’t clean up this blood. o coproductie romano, italiana, franceza. producatorul roman e mandragora.

filmul e inspirat de un incident din Genova 2001, cind protestantii fata de un summit G8 a intrat intr-un incident singeros cu politia, iar autoritatile au mascat adevarul.

la vremea la care se filma aceasta pelicula, am povestit cu Monica Birladeanu (care are un rol in acest film) despre cita munca de cercetare au facut realizatorii: au vorbit cu multi dintre cei care au fost inchis in seara respectiva intr-o sala de sport, au ajuns la politisti si autoritati. e un film artistic – dar aproape ca un documentar si, date fiind dezvaluirile lui politice sunt sigura ca se va vorbi mult despre el.

***
miine are premiera filmul Toata lumea din familia noastra al lui Radu Jude, povestea unui tata aflat in divort cu mama copilului lui, care petrece o vacanta cu fetita si incearca sa-i explice lucruri importante de viata.

am fost o zi la filmari si am o poveste simpatica despre …moarte, desi in film e doar in trecere prin cadru o inmormintare. miine vi-o povestesc. Bafta echipei Hi Films!

***
pentru ambele premiere biletele sunt sold out:)

diaz , don’t clean up this blood

1638
victoria bbackstage New York Fashion Week

backstage New York Fashion Week

la New York e saptamina modei si e agitatie mare.
ieri, simbata, a fost ziua editorilor si au avut voie la show-uri si cu copiii, asa ca a fost mare veselie.

***
iar in epoca twitter backstage-ul capata noi dimensiuni; e (aproape) live…

iata o selectie de fotografii din backstage transmise via Twitter de editori acreditati, prieteni ai designerilor, modelele din show-uri sau chiar designerii.
e o selectie aleatorie , realizata in baza celor pe care-i “urmaresc” pe twitter.

***
gisele, backstage alexander wang

alexander wang

prabal gurung

tot prabal gurung

lacoste

victoria beckham backstage

si primul outfit de la victoria backham, show care se desfasoara chiar acum cind scriu:)

sotul, david, e in primul rind linga anna wintour:)

e ziua 4 la NYFW, va mai arat foto si zilele urmatoare:)

1856
ryan-goslingRyan Gosling la primul show tv

Ryan Gosling la primul show tv

daca mai aveati nevoie de vreun motiv ca sa-l iubiti pe Ryan Gosling, uitati-va (10 min) la acesta inregistrare de la Ellen How. e primul show de divertisment la care a mers vreodata Gosling. se intimpla in 2007.

si e rusinat, incurcat, timid:)

vorbeste despre mama lui, despre Meryl Streep si o invata salsa pe Ellen.

3326
pay-it-forwardDespre rezistenta la schimbare

Despre rezistenta la schimbare

I guess it’s hard for people who are so used to things the way they are – even if they’re bad – to change. ‘Cause they kind of give up. And when they do, everybody kind of loses.

asta e una dintre replicile finale ale pustilui Trevor in filmul Pay it forward.

a fost aseara filmul la tv si, reamintindu-mi replica, m-am gindit sa o dau mai departe.

1965
all-the-president-s-menall the internet’s men

all the internet’s men

vineri seara am revazut , din intimplare, pe TCM All The President’s Men, filmul care descrie una dintre cele mai importante anchete din istoria jurnalismului.

e o secventa in film (apare si in trailer) in care cei doi jurnalisti, Carl Bernstein si Bob Woodward, investingind scandalul Watergate, merg la biblioteca Congresului sa caute o dovada ca se imprumutase din partea unui reprezentant de la Casa Alba o carte. la biroul oficial nu le da nimeni datele, asa ca intra intr-unul din birourile angajatilor si il conving sa le dea toate fisele de lectura de la Casa Alba. si se trezesc cu niste teancuri imense de hirtiute mai mici decit bacnotele pe care le iau la mina, una cite una, sa vada daca exista o insemnare utila lor.

n-o gasesc, dar literalmente ling hirtiuta cu hirtiuta mii de fise de lectura.

astazi nu se mai intimpla asa ceva in jurnalism decit extrem, extrem de rar.

un reporter tinar e mai degraba tentat sa dea o spaga domnului care are in grija baza de date ca sa-i scoata datele rapid si organizat, decit sa stea sa caute singur.

tot asa cum astazi, la noi – ca sa pastrez comparatia cu filmul -, nu-ti da nimeni doar indicii despre un dosar mare: ti-l pune pur si simplu in fata, iar tu transcrii constiincios laudindu-te cu o mega investigatie. cind de fapt, tu esti doar o mica unealta in platirea unor polite politice sau economice.

***
astazi stirile se fac din scaun, cu sau fara google… ma uitam de dimineata pe site-urile televiziunilor de stiri, tinerii care scriu acolo se misca cel mai bine cind traduc. n-am gasit nicio stire proprie, facuta cu sursa – telefon, mail, vizita etc – de cineva care e angajat la site; toate sunt numai preluari cu o forma mai rafinata de copypaste de pe site-uri partenere sau producatoare de stiri internationale. (din perspectiva asta, un sistem de reglare a copyright-ului ar trebui sa existe, nu neaparat in forma ACTA)

astazi facem stiri din fund, de pe scaun. tot mai putini merg la biblioteca/ pe teren sa cerceteze arhive pas cu pas pentru adevarate investigatii jurnalistice…

e o diferenta mare intre all the president ‘s men si “all the internet’s men”. vine din viteza cu care vrem informatia, din schimbarea obiceiurilor jurnalistilor si din lene.

dar, de dragul jurnalismului in care cred, eu vreau inapoi in biblioteca.

1525
cucuienfrunteoftat – cucuienfrunte

oftat – cucuienfrunte

aseara am fost la Godot la Cucuienfrunte, o piesa cu Radu Iacoban si Tudor Aaron Istodor , dupa monoloagele lui Eric Bogosian. (stiu ca se joaca de aproape un an si are mare succes, dar nu ajunsesem la ea. )

stiti cum e la Cafe Godot, stai la mese, bei un vin sau un wiskey (eu am baut cafe latte fara cofeina ), te uiti la cei de pe scena mica si simti rasuflarea spectatorilor, la propriu, in ceafa. sau in ureche. pt ca sunt foarte aproape de tine, si ei la mesele lor.

***

aseara in spatele meu era un domn la 40 si ceva de ani, cu gulerul de la camasa rasfrint regulametar peste pulovar, cu alte 3 femei alaturi; poate sotia si fiicele, poate niste prietene.

domnul acesta a ris in hohote toata seara. imi venea sa rid de risul lui, oricum acoperea o parte mare din hohotele salii.

ridea cind baietii  de pe scena faceau glume despre oamenii cu notorietate din politica sau showbiz ( e in deschidere o secventa cu un cosmar al unuia dintre personaje in care Petre Roman se intilneste cu Raluca de la bambi, Elena Udrea cu Madonna ), ridea in hohote la glumele despre batrinete si despre inutilitatea vietii, ridea la trimiterile despre consumerism (“iti cumperi o plasma mai mare cu telecomanda ca sa ai si tu putin control”)… ca toti cei din sala, s-a distrat foarte bine domnul din spatele meu. avea si o sticla de vin pe masa, din care degustau cu voiosie si el, si doamnele. vin roshu.

intr-o secventa in care Tudor Istodor povestea ironic despre relaxarea orgasmica pe care ti-o da banul, pentru ca poti plati orice, in supermaket care – sigur – e magazinul lui Superman, a fost un moment de tacere.

apoi Tudor a zis “ia cardul meu”, sau asa ceva, catre ipotetica vinzatoarea de la casa de marcat din supermarketul lui superman.

si in tacerea aia, care a durat nu mai mult de o secunda, domnul din spatele meu a oftat atit de adinc incit m-am intors sa-l vad cum arata. si sa-i zimbesc.

***

despre oftaturile astea dintre uriasele hohote de ris am sa-mi aduc aminte cind am sa ma gindesc la “cucuienfrunte”. sa va duceti sa vedeti piesa; e un umor dulce amar.

(daca baietii ar fi inregistrat o secventa sa o puna pe youtube, v-as fi si aratat putin din ea:) )

pentru mine a fost o surpriza sa-l vad pe Tudor Istodor atit de relaxat intr-un rol, dar in acelasi timp f intens (stiam numai rolurile lui  din piese clasice ) si sa constat nu doar versatilitatea lui Radu Iacoban, ci si generozitatea: el a tradus textul, a ales monologurile, a avut ideea show-ului, dar partile cele mai mari de text le are Istodor.

P.S. afisul lor e facut cu mult inainte de afisul filmului The Ideas Of March pentru ca l-am gasit inclusiv pt un spectacol din iunie 2011:) adica am verificat sa vad cine a fost primul:))))

2187
raed-arafatprofil Raed Arafat in New York Times

profil Raed Arafat in New York Times

“His attitude is, ‘We can do it better than anywhere in the world,’ ” Dr. Gordon said. “It’s, ‘Let’s not be as good as the Germans, as good as the French, let’s be even better.’ ”

Dr Gordon este specialist in medicina de urgenta in Statele Unite si spune in articolul din New York Times ca ceea ce a facut dr Arafat in Romania e mai bun decit ce e in SUA.

As a boy growing up in the West Bank, Dr. Arafat had memorized the book “First Aid Without Panic” cover to cover, learning “every page, every picture by heart,” he said. Born in Damascus, Syria, and raised in Nablus, West Bank, he described his attitude as “medicine by any means.” At the age of 14 he not only rode with the fire department on emergency calls, but also began teaching the firefighters techniques he had learned from his well-thumbed first aid manual.

By 15 he had begun volunteering at the hospital in Nablus, where he was allowed to give tetanus shots and stitches under professional supervision. His neighbor was a surgeon and head of one of the hospitals, and he spent his school vacations helping out in the operating room.

Young Raed was also accepted by a university in the United States. If not for his parents’ intervention, his future would have turned out quite differently, in a country that could have used his talents but certainly did not need them as badly as Romania. His parents were afraid that if he studied in America, he would stay for good. They did not tell him about the acceptance letter.

restul articolului aparut ieri in NYTimes il puteti citi aici.

3625
maskgoala in cabina de make up

goala in cabina de make up

in ultimii 6 ani am fost in multe cabine de machiaj, ale fotografilor, ale televiziunilor, ale teatrelor.

citeodata am stat pe scaunul de make-up pentru a fi pregatita de o filmare sau sedinta foto, dar de cele mai multe ori am fost acolo drept gazda. si-am fost observator.

***

niciun make-up nu incepe fara o demachiere totala, iar cind sunt nemachiate, doamnele pe care le vedeti la televizor se simt “dezbracate”.

unele se simt bine in pielea lor, sunt simpatice, relaxate, fac glume; altele sunt nesigure si, ca sa-si pastreze suprematia (o vedeta e deasupra celorlalti), devin agresive: in gesturi, in replici, in priviri.

pe parcurs ce straturile de make-up sunt adaugate pe fatza, iar vedeta are “masca” oficiala (sau chiar mai frumoasa decit masca oficiala – daca make-up artistul e talentat), trupul i se indreapta si devine mai ferm, privirea i se imblinzeste, vorba incepe sa mingiie.

in cele 15-45 de min cit dureaza un make-up (in functie de lucrul pentru care este facuta pregatirea), vezi caracterul persoanei care sta pe scaun. fara ca macar sa-ti propui.

***

data viitoare cind va asezati pe un scaun de make-up, ginditi-va la asta.

1835
one worldConfessions of a Free Woman

Confessions of a Free Woman

in martie e editia nr 5 a festivalului de film documentar One world, o editie care vorbeste despre schimbarile exceptionale la care am asistat în ultimul an: despre o generaţie de tineri capabila sa miste lucrurile, despre Primavara Araba, despre tensiunile din Iran, din Rusia si din Cuba sau despre turbulentele anti-globaliste din vestul Europei.

vedeta editiei 2012 a festivalului One World e regizoarea Jennifer Fox care are o retrospectiva in festival. Doamana aceasta a avut minunata idee a a vorbit cu peste 100 de femei din 17 tari despre problemele lor, iar rezultatul este un portret al femeii moderne extrem de emotionant. la bucuresti vom vedea doua episoade de cite o ora din serialul ei aclamat la toate marile festivaluri ale lumii, Flying: Confessions of a Free Woman.

Anul asta vom avea 50 de filme, impartite in 8 sectiuni, dupa cum urmeaza: Sectia Revolutii Online, Sectia Munca si Rasplata, Sectia Minori si Batrani, Sectia Probleme de Familie, Sectia Pasapoarte, Sectia Politica, Sectia Activisti si Indignati. Cinematografele la care vor fi proiectate filmele sunt: Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Corso si NCRR (unde vor fi cate 2 proiectii speciale in fiecare zi, de miercuri pana duminica). Deschiderea de pe 13 martie va avea loc la Cinema Scala.

ne vedem acolo…

1921
creature comfortscare e obiectul tau “de confort”?

care e obiectul tau “de confort”?

am descoperit o carte foarte simpatica pe care mi-am si comandat-o imediat.

se numeste Creature comforts si contine fotografii alb negru cu obiectele care sunt in zona de confort pentru fiecare dintre noi: o jucarie, o anume haina, un obiect de decoratiune interioara etc… ceva care inseamna “acasa” pentru fiecare dintre subiectii cartii.

motiv ca sa va intreb care e obiectul vostru de confort?

***

al meu e afisul cu Bleu, l-am carat in ultimii 15 ani oriunde m-as fi mutat. iar cind sunt peste hotare si am nevoie de ceva “de acasa” ca sa ma relaxeze, ma uit pe net la Neata cu Razvan si Dani. (am mai scris despre asta aici)

***

nu vreti sa facem si noi un ebook cu obiectele noastre “de confort”?

imi spuneti aici printr-un comentariu care e obiectul vostru? eventual imi lasati si o poza (aici sau pe mail la cristina.bazavan la gmail.com) multumesc.

o sa fie simpatic sa descoperim o alta fata a prietenilor nostri/ sau povesti despre oameni via obiectele lor de confort.

***

Ana Maria Onisei

citeva cd-uri cu muzica clasica. un samovar. si o fotografie alb-negru de radu afrim, primta cadou de la tine :)

***

Mara

Un album foto de Andrew Moore, “Detroit Disassembled” si o cana de cafea cu galben si negru. Primul l-am primit cadou de la un var care locuieste in Franta – e pe o etajera, zilnic imi trece privirea pe acolo si imi aduc aminte de el iar cana am primit-o de la cea mai buna prietena si de atunci imi torn cafeaua de dimineata numai in ea. Simt ca imi poarta noroc..intr-un fel:))

***

Simona

Era undeva acum 4 ani, chiar pe vremea asta, locuiam cu zuzele mele în Pallady. Era frig și ningea și eram înghețată și tristă (deh, pe vremurile acelea tristețile dureau mai tare iarna). Ieșeam de la metrou de la Grigorescu și pe scări era o bătrânică înfofolită și înghețată, și sigur mai tristă… Avea lângă ea cutiuțe de iaurt cu floricele mici și mi s-au umplut ochii de lacrimi când am văzut-o. Dintr-o mie de motive, mă dor foarte tare durerile bătrânilor. Am dat 3 lei pe floare, era mică și aproape înghețată, dar am iubit-o pentru că îmi amintea de bătrânică. Am așezat-o frumos pe noptieră și i-am dat un nume, pentru că în căsuța noastră din Pallady totul avea un nume: frigiderul, calculatorul chiar și câinele nostru imaginar. Floarea a crescut frumos, deși era să o omor de câteva ori prin neglijența mea. Dar a ea a rezistat nebuniilor mele, ba chiar a și înflorit după vreun an și ceva. Are niște flori mici și albe, ca niște buchețele și arată tare frumos când înflorește. Probabil bătrânica a murit, tristețea mea din vremurile acelea a fost înlocuită cu o dragoste mare, iarnă e și azi, dar la primăvara R. va înflori de dragul amintirii unei bătrâne care a plantat-o într-o cutie de iaurt… intreaga poveste aici

***

Ruxandra

piatra in forma de inima pe care o port la gat, una banala, de pe malul marii, dar pretioasa pentru mine – ma simt inconfortabil daca n’o am, si vladut, ursul vechi si ponosit pe care’l am de cand eram copil.

am mai avut un poncho pe care’l caram cu mine peste tot, indiferent de destinatie sau anotimp, dar care a disparut in mod misterios intr-o calatorie :(

poza alb negru cu barca

***

Manuela

m-am mutat de 11 ori, de 2 ori mi-am bagat tara in ranita si m-am dus langa alta granita (vorba Adei Milea):). Si “obiectele mele de confort” au ramas vasele taranesti de lut pe care le car de ani dupa mine. Daca le am p-alea – sunt acasa.

***

Maria

cand eram studenta in anul I, proaspat aterizata in Bucuresti, fara prea multe contacte cu viata , cu venituri limitate am avut colega de camera o fata cu venituri mari ( nebunia si razvratirea ei fata de mediul in care a crescut a fost sa stea la camin si sa fie o fata “normala” o vreme:) ).  Desigur conditia ei financiara “transpira ” din ceea ce avea, nu neaparat afisa . La ea am descoperit parfumul “Diorissimo” de la Dior care miroase a lacramioare ca nuanta de baza. Fiind primul meu contact mai indelungat cu un parfum de calitate a ramas si va fi mereu “parfumul meu” … Pe scurt are asupra mea efectul lui Pavlov… daca ma dau cu Diorissimo sunt 5 minute (cel putin) extrem de fericita si mandra de mine…… Acum am cel putin 4 parfumuri bune in casa , le port in functie de stare si anotimp. Diorissimo nu lipseste niciodata din casa mea, doar ca il folosesc pentru momentele cand am nevoie ca fericirea sa vina din afara mea.

***

Anne

o papusa matrioshka ce a apartinut scumpei mele bunici. o vedeam mereu la ea pe raft, copil fiind. acum am carat-o dupa mine la berlin.

si mai e un poster mare cu audrey hepburn pe care mi l-am cumparat cand ma simteam singura si departe de tot (eram proaspata studenta erasmus). de atunci l-am dus purtat si pe el prin 3 apartamente.

***

Noemi

cele doua cani-pahare de cafea de la Innova, primite de la tine si de la fostii colegi, in era Tabu, in decembrie 2006.

***

Alex

un desen facut de mama mea, acreditarile de la festivaluri (pentru ca intr-o camera de hotel nu le-as lua, dar intr-un loc in care locuiesc, punandu-le intr-un colt, am senzatia de stabilitate si istorie – falsa ce-i drept- a locului respectiv), si cele 4 carti : Citadela lui Saint Exupery, pe care o am de mai bine de 8 ani peste tot, Hesse, Jung cu amintirile lui, si cartea de bucate.

***

Mihaela

Plapumioara de numai 160/200 pe care o iau cu mine indiferent unde ma mut si cat de mare e bagajul. Stiu, toti imi zic ca este mai simplu sa cumpar una noua de la magazinul din apropiere si sa nu ma mai complic cu trasportul, dar e facuta de bunica…cum sa o las in urma?

***

Raluca

Colectia de broaste testoase, cumpărate de mine şi prietenii mei de peste tot din lume, m-a insotit si s-a imbogatit pe traseul Iasi-Bucuresti-Dublin. Tot pe traseul acesta am descoperit pasiunea pentru ceramica si mi-am cumparat diverse lucruri de la targurile de la Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman, din Budapesta, Barcelona si pe unde m-au mai purtat pasii. Visez la o casa mare, luminoasa, cu o biblioteca ce sa cuprinda toate colectiile mele şi un perete cu farfurii asemanator celui de la MTR. Mai e pana atunci asa ca acum mi-am impachetat testoasele şi le-am pus în cutii la părinţii mei acasă, iar pe cele mai de suflet si vasele preferate le-am adus in Dublin si le-am pus cuminti pe semineu si pe pervaz. Cand ma uit la ele uit ca sunt la 2500 de km de Romania si dorul parca se mai estompeaza.

***

Lucia

Inca de cand eram copil nu m-am despartit de cruciulita primita de la parintii mei. In plus, am un set de ulcele in miniatura la care tin foarte mult si care vor insemna mereu ‘acasa’ pentru mine, oriunde m-as duce. Sunt foarte mici, nu stiu daca se distinge din fotografie, cam un centimetru inaltime si le ador pur si simplu!

***

Corina G

Nu e un obiect , ci e Blacky

***

Roby

Un obiect care mă face să mă simt acasă oriunde m-aş duce e una dintre cele două căni ale mele de cafea.

***

Raluca Elena

Colectia mea de papusi din portelan, pe care o completez cu fiecare ocazie sau calatorie, inca de la varsta de 7 ani, cand am primit-o pe prima cadou, de la mama mea.

***

Anne Marie

Eu am un tablou cu Turnul Eiffel pe care primul meu iubit a scris o declaratie de dragoste. Prima declaratie de dragoste. Il tin la capatul patului si il am de cand m-am mutat in Bucuresti.
Apoi mai am scaunul rotativ din clasa I care inca rezista si ma am pe mine cu cat ACASA incape!

***

Alexandra

Am trei obiecte pe care le simt foarte strâns legate – de mine și între ele. O schiță foarte tandră a lui Toulouse Lautrec, cu buldogul Boulboul. Poate că e kitchoasă – dacă e, cu atât mai bine, o iubesc mai mult. Un mic idol felin, primit cadou de nuntă de la prietena mea cea mai veche, după vreo trei luni de la eveniment – în ziua respectivă fusese prea emoționată. Și o vioară din Bucovina, ajunsă la mine fără arcuș, dar cu povești de război, refugiu și meșteșug. Cel mai important e că nu sunt doar obiectele mele, ci ale noastre – și nu le-a aranjat nimeni în mod special. Au fost lăsate să-și găsească armonia. Uneori, Boulboul cântă la vioară și pisica dansează pe ritmuri bucovinene…
Și în jurul lor, întotdeauna, cărțile.
***
Cristian
Asemenea lui Al Bundy am si eu un loc numai al meu. Nu e o baie, ci un fotoliu cu fermoar. Are o perna moale si un taburet numai bun pentru a ma intinde confortabil cu laptopul in brate. Am incercat odata chiar sa dorm in el!
***
Denisa
Pentru mine “acasă” sunt toate acele obiecte pe care le-am adunat în cei 28 bis bis de ani de viaţă. Sunt multe rău. Dar nici un alt obiect nu mă face să mă simt acasă aşa cum o face cana mea de cafea. Sunt dependentă de cafea şi nu mi-e jenă să recunosc asta. Îmi place cafeaua, beau câte două-trei-patru căni pe zi [şi observi că nu am o cană tocmai micuţă, tip “ceaşcă” :P] şi nici una, oricât de bună, nu e la fel de bună ca asta de acasă. Mai ales din cana mea.
Apropo de cana mea, de-a lungul timpului am schimbat multe căni şi mă gândesc că la cât sunt de aiurită, într-o bună zi o s-o sparg pe cea pe care o am acum, de aceea mi-am făcut o colecţie destul de consistentă de căni “ale mele”. Cred că-s cel puţin 10 bucăţi.
Acum, “cana mea de cafea” e asta roşie, care nu are nici o poveste specială.
Împreună cu laptopul etern [are mulţi, mulţi ani de viaţă, dar e cel mai bun laptop ever] Dell, reprezintă “acasă”. Că dacă laptopul îl mai iau cu mine în deplasări, cana o ţin acasă.
*
Alexandru
Nu sunt genul foarte ataşat de un loc anume, nu-mi place să am bagaje multe când mă mut, dar cred că magneţii mei din călătorii au tot mers cu mine prin diverse case, deci iată-i!
***
alte povesti si obiecte in care e obiectul tau de confort, part 2
Abecedar_vol 1abecedare pentru copiii dislexici

abecedare pentru copiii dislexici

daca aveti un copil dislexic sau stiti pe cineva care are un copil dislexic e bine sa stiti ca puteti primi manuale gratuite pentru el.

Asociatia Romana pentru Copii Dislexici – cu sprijinul OMV – a facut primele manuale si carti specializate pentru copiii dislexici; ca sa primiti kit-ul educativ pentru copilul dvs trebuie doar sa trimiteti un e-mail pe adresa contact@dislexic.ro sau adelina.i@actionprgroup.com.

e pentru prima data cind in romania se acorda atentie speciala copiilor dislexici (gratie OMV care de 2 ani aloca o parte din banii sai pt CSR pentru copiii dislexici), asa ca dati mesajul mai departe, o sa ajutam niste copiii sa aiba o viata mai usoara.

intre 7si 10% dintre copiii care merg la scoala au intr-o forma mai grava sau mai usoara dislexie, chiar daca au un coeficient mare de inteligenta. parintii sunt ingrijorati, cred ca fiul/ fiica e lenesa si apar tragedii teribile, cind totul poate fi rezolvat cu o alta metoda de invatare.

***

daca aceasta este prima data cind va intilniti cu notiunea de dislexie, iata citeva detalii

Copilul cu tulburări de învăţare rămâne mult în urmă la învăţarea citit-scrisului sau socotitului în comparaţie cu capacităţile sale intelectuale, cu cantitatea de exerciţii făcute acasă şi la şcoală.

Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate avea tulburări de învăţare.

Este vorba despre o modalitate specială de prelucrare a informaţiei, diferită de cea obişnuită, care este cauzată de o dezvoltare şi funcţionare aparte a sistemului nervos central.

FORMELE TULBURĂRILOR DE ÎNVĂŢARE
Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
Discalculia = tulburare de calcul

mai multe info pe copiidislexici.ro

***
in 2008 am scris un lung articol despre dislexie, plecind de la un pusti minunat de la o scoala speciala din Tg Mures. il puteti citi aici.
acest articol a fost si inspiratia pentru cei de la OMV (pe care nu-i cunosc) in pornirea unei campanii nationale de sprijin pentru acesti copii , unii geniali, care nu-s apreciati- ba sunt chiar frustrati – in scoala.

va rog dati informatia mai departe; cu un simplu mail copiii dislexici de clasa I pot primi abecedare specializate pentru ei si nu vor mai uri scoala. nu vor mai spune precum copilul din textul meu de acum 3 ani “credeam ca sunt prost”.

multumesc

si multumesc OMV ca perseverati sa bagati bani in sustinerea acestor copii; daca n-as fi intilnit parinti cu copiii cu dislexie si n-as fi simtit disperarea lor, poate n-as fi apreciat la fel de mult perseverenta voastra.

Meryl_StreepMeryl Streep despre barbatii cu care a lucrat

Meryl Streep despre barbatii cu care a lucrat

Meryl Streep despre barbatii cu care a lucrat, intr-un fragment din interviu pt emisiunea 60 minutes care n-a intrat in show-ul final.

vorbeste despre Jack Nicholson – “pure pleasure”, despre Clint Eastwood – barbatul care i-a intimidat pe toti ceilalti cu care am lucrat-, despre Dustin Hoffman, Robert de Niro si altii.

enjoy. are 4 min

1822
IMG_3032 (1)Fashion is not a mask

Fashion is not a mask

aseara la Londra, la sediul ICR a avut loc un eveniment in care designeri romani cunoscuti s-au intilnit cu criticii de moda si bloggerii londonezi.

a fost vernisajul expozitiei Fashion is (not) a Mask, iar designerii care expun sunt Dinu Bodiciu, Mihaela Glăvan, Irina Marinescu, Carmen Secăreanu si Dan Mihai Zarug.

din sursa sigura , exclusiva si rezident in diplomatie culturala – Alexandra Rusu- am aflat ca aseara a fost la ICR Londra o multime de lume trendy din cercurile fashion londoneze care a apreciat creatiile romanilor nostri, nu doar pentru calitatea cu care au fost facute, ci si pentru filosofia, tema, conceptul din spatele lor.

Curatorul expozitiei este Maurice Munteanu (Elle).

am si poze in super exclusivitate, realizate de Inno Brezeanu

[caption id="attachment_15164" align="alignnone" width="360" caption="pantofi Mihaela Glavan"][/caption]

creatie carmen secareanu

[caption id="attachment_15166" align="alignnone" width="400" caption="irina marinescu"][/caption] [caption id="attachment_15167" align="alignnone" width="400" caption="carmen secareanu"][/caption]

***

bravo lor. pe Irina, Carmen si Mihaela le cunosc personal (am si haine /pantofi create de ele) si ma bucur tare ca au fost “expuse” oamenilor din moda londoneza.

pentru romanii care sunt la Londra: expozitia cu creatiile lor este deschisa pina pe 22 februarie. detalii aici ati putea sa va invitati prietenii englezi sa vada aceasta expozitie, e un mod frumos de a face cunostinta cu romania.

3359