Cristina Bazavan - Blogul Cristinei Bazavan

13 years ago

gresesti? bravo!

dragii mei,

pe 24 ianuarie, special pentru asociatia incubator 107 voi tine un atelier. tema e una pe care nu o prea intilniti la seminarii:

Lăsați perfecțiunea deoparte, greșiți. O întâlnire despre importanța eșecului.

vom vorbi despre greselile noastre de toate felurile si veti primi cadouri daca gresiti:)

de ce tin acest atelier? cred ca cel mai mult pierdem in viata pentru ca ne pedepsim pentru greselile pe care le-am facut, pentru ca nu am progresat la nivelul celorlalti, pentru ca nu am luat intodeauna “premiul intii”.

as vrea sa vi se intimple in viata sa va spuna un mentor sau un profesor “gresesti? bravo!”

atelierul are loc la sediul asociatiei incubator 107, 24 ianuarie 2012 de la 19:0 la 21:00 ; va puteti inscrie prin email la adresa inscrieri@incubator107.com. mai multe detalii aici.

e primul atelier/seminar pe care-l tin in 2012, mi-ar placea sa veniti, sunt sigura ca ne vom distra.

pe tinerii de la incubator107 ii puteti gasi si pe FB

***

Ce e incubator107?

incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți.

incubator107 este un proiect al asociației Macaz Cultural, în care echipa se implică voluntar. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim jumi-juma între meșteri și facturi și materialele pentru ateliere. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag.

Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală.

incubator107 îşi cheamă mentorii – acei oameni simpli şi extraordinari care au avut curajul să-şi transforme pasiunea într-un mod de viaţă. În fiecare lună punem la cale o întâlnire eroică, când invităm pe acela care ne va inspira, ne va da aripi şi bobârnace.

diverse

13 years ago

Gheorghe Iancu Sticks

astazi l-am vazut dansind pe domnul acesta. Gheorghe Iancu se numeste. am sa va povestesc curind despre el.

filme simpa

13 years ago

Meryl Streep

cind eram in America a avut loc premiera filmului in care Meryl Streep o interpreteaza pe Margaret Thatcher, iar cronicile din ziare nu erau chiar cele mai prietenoase cu filmul. new york times sustinea ca e prea romantat si ca , pentru ca regizorul e femeie – Phyllida Lloyd, a dus filmul intr-o zona care n-are legatura cu biografia unui om de stat.

toti insa remarcau interpretarea minunata a lui Meryl Streep.

zilele astea a inceput o avalansa de aparitii ale lui Streep in presa internationala; in parte pentru ca trebuie promovat filmul, dar si pentru ca i se face lui Streep o precampanie pentru Oscar.

Streep careia nu-i prea place sa acorde interviuri, e acum obligata prin contractul de promovare al filmului sa se intilneasca cu multi jurnalisti. E un moment rar de care fanii lui Meryl Streep ar trebui sa profite ca sa o studieze in detaliu.

iat-o intr-o inregistrare de la conferinta de presa pariziana a filmului Iron Lady. Uitati-va cit e de frumoasa si de senina, ce chip minunat are… si are 62 de ani!!

unul din site-urile mele preferate, nowness.com a facut ieri un remember al citorva dintre cele mai reusite fotografii ale sale🙂

din pacate, nu am vazut pe lista premierelor de la noi, Iron Lady pina in aprilie, deci avem cam mult de asteptat. 🙁

culturale

13 years ago

Stephen King – On writing

Around 1960, Forry (who sometimes referred to himself as “the Ackermonster”) spun off the short-lived but interesting Spacemen, a magazine which covered science fiction films. In 1960, I sent a story to Spacemen. It was, as well as I can remember, the first story I ever submitted for publication. I don’t recall the title, but I was still in the Ro-Man phase of my development, and this particular tale undoubtedly owed a great deal to the killer ape with the goldfish bowl on his head.

My story was rejected, but Forry kept it. (Forry keeps everything, which anyone who has ever toured his house—the Ackermansion—will tell you.) About twenty years later, while I was signing autographs at a Los Angeles bookstore, Forry turned up in line . . . with my story, single-spaced and typed with the long-vanished Royal typewriter my mom gave me for Christmas the year I was eleven. He wanted me to sign it to him, and I guess I did, although the whole encounter was so surreal I can’t be completely sure. Talk about your ghosts. Man oh man.

***

Nobody ever asks about the language.
They ask the DeLillos and the Updikes and the Styrons, but they don’t ask popular novelists. Yet many of us proles also
care about the language, in our humble way, and care passionately about the art and craft of telling stories on paper.
What follows is an attempt to put down, briefly and simply, how I came to the craft, what I know about it now, and how it’s done. It’s about the day job; it’s about the language.

***
citesc cartea lui Stephen King “On Writing”. nu-mi place King pentru ca nu-mi plac SF-urile, dar cartea aceasta pe jumatate autobiografica, pe jumatate despre tehnicile de scris sper sa ma motiveze pentru a ma apuca de un proiect maricel care e in plan. si pentru care nu-mi gasesc inca entuziasmul.

am cartea lui King in pdf, nu cred ca va fi tradusa la noi, asa ca pentru cine e fan, as putea sa o trimit pe mail.
daca va intereseaza, lasati un comentariu & adresa reala de mail in semnatura pe care vi-o cere blogul cind comentati

carti simpa

13 years ago

timiditate

am gasit un minunat profil al scriitoarei mele preferate, Joan Didion

(tocmai am adus din America Blue Nights, noua sa carte pe care n-am inca curaj sa o citesc: e despre decesul fiicei sale)

probabil ca nu veti gasi carti scrise de ea sa cititi pentru ca nu e tradusa in romaneste, dar va rog cititi fragmentul de mai jos

“She never took her purse off her lap!” my mother said afterward of that night, gobsmacked. “She took it to the dinner table!”

If you had told my mother that Didion regularly served elaborately cooked meals to 60 people at a time, on Spode china in a rambling—and very Berkeley—house in the seedy part of Hollywood, and had interviewed Jim Morrison and entertained Janis Joplin, she would have been shocked. Didion seemed like a young woman who had never been to a dinner party without her parents. She seemed like someone who owned one good thing to wear, and would bravely wear it whenever an engagement even hinted at formality.

I can tell you this for certain: anything you have ever read by Didion about the shyness that plagued her in her youth, and about her inarticulateness in those days, in the face of even the most banal questions, was not a writer’s exaggeration of a minor character trait for literary effect. The contemporary diagnosis for the young woman at our dinner table would be profound—crippling—social-anxiety disorder.

***

am spus intotdeauna ca oamenii mari (ca rezultate, notorietate dar si caracter) sunt niste mari timizi.
intregul profil aici, poate-l vreti, cine stie

🙂

culturale

13 years ago

o actrita pleaca la Hollywood – nuante

o actrita din romania decide ca e mai bine pentru cariera ei sa mearga in America.

f bun. nu e nici prima, nici ultima. e talentata (ma uimeste cit de usor ii iese sa plinga pe ecran), e frumoasa si are in CV deja citeva filme bune care sper sa o ajute la castingurile viitoare. altfel spus, ii doresc multa bafta.

doar ca tinara in cauza simte nevoia sa se justifice pentru gestul ei spunind ca in romania nu e industrie de film si ca de asta nu poate ea progresa, intr-un text printre rindurile caruia urla cuvintele “vreau atentie! rugati-va de mine sa nu plec!”

textul ajunge la stiri. si e un bun PR pentru ca ea sa obtina viza. (bafta! sa o obtina)

***

au plecat (si au si lucrat in filme mari de afara) Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Anamaria Marinca, Alexandru Potocean, Oana Pellea, Medeea Marinescu – ca sa-i pomenesc doar pe cei care-mi vin acum in minte prin prisma contractelor recente, desi cap de lista sunt Marcel Iures si Maia Morgestern. niciunul n-a sarit in sus sa se lamenteze inainte.

da, nu avem industrie de film; da, nici nu ne ajutam noi pe noi sa avem industrie (cazul adinei pintilie al carei film super finantat in afara n-a primit finantare CNC – e doar un exemplu).

dar sunt niste nuante care fac diferenta in ceea ce inseamna caracterul fiecarui actor. si cum speculeaza ei lucrurile (mai ales, ce lucruri aleg sa speculeze) pentru a obtine atentie.

diverse

13 years ago

vis

de fiecare data cind vad in super marketuri copii care pling dupa cite ceva din rafturi, imi doresc mult mult mult ca, intr-o zi, supermarketurile sa faca o zi speciala doar pt copii: “intri singur, fara parinti, si pleci cu un ceva de pe raft care e doar pt tine.”

orice vrea copilul.

***

ma gindesc ca daca scriu visul asta aici, una dintre companiile mari care au supermarketuri se va gindi sa faca o zi cu o asemenea promotie.

fotografia este de pe baby fotokolor, un blog al unei companii care face fotografii cu bebelusi pe care l-am descoperit recent si pe care va invit sa-l vizitati.

filme simpa

13 years ago

nu vrem sa “facem”, vrem sa “fim”

citesc autobiografia actorului Alan Arkin ( l-ati vazut in Little Miss Sunshine si sper ca veti vrea sa-l vedeti intr-un film care nu va ajunge niciodata in cinema la noi The privates lives of Pipa Lee ) si am gasit acolo urmatoarea poveste.

Arkin filma alaturi de o actrita pe nume Madeline Kahn si intr-o pauza de filmare, gindindu-se la multele abilitati artistice ale partenerei sale de filmare ( o foarte buna pianista, compozitoare, dar si o buna actrita de comedie), a intrebat-o care crede ca e atu-ul ei, pe ce mizeaza mai mult.
Madeline n-a stiut sa raspunda pentru ca, asa cum remarca Arkin, parea ca nu se gindise la asta pina atunci.
Arkin a intrebat-o altfel “ce voiai sa te faci cind erai mica? care a fost primul tau instinct?”

iar Madeline a spus ca ii placea muzica.

“adica voiai sa faci muzica?”

“nu. voiam sa fiu muzica”

***
Arkin isi incheie povestirea in felul urmator: “We don’t want to do it; We want to be it. Only we don’t know it. No one tells us.”

si spune ca restul cartii sale, an improvised life, e pentru cei care vor sa fie muzica.

***

de mai bine de 2 ani, in semnatura mailului meu se afla “trying to be a human being, not a human doing”; nici macar nu mai stiu de unde am luat asta, dar mi s-a parut a fi ceva ce trebuie sa ma calauzeasca. abia aseara citind cartea lui arkin am inteles de ce, desi nu era pe lista mea de cumparaturi, cind am vazut-o in Border’s, am luat-o pur si simplu: trebuia sa ajunga la mine, macar pentru povestea de mai sus.

carti simpa

13 years ago

cum sa citesti o carte

Why is marking a book indispensable to reading it? First, it keeps you awake — not merely conscious, but wide awake. Second, reading, if it is active, is thinking, and thinking tends to express itself in words, spoken or written. The person who says he knows what he thinks but cannot express it usually does not know what he thinks. Third, writing your reactions down helps you to remember the thoughts of the author.

(…)

Reading a book should be a conversation between you and the author. Presumably he knows more about the subject than you do; if not, you probably should not be bothering with his book. But understanding is a two-way operation; the learner has to question himself and question the teacher, once he understands what the teacher is saying. Marking a book is literally an expression of your differences or your agreements with the author. It is the highest respect you can pay him.”

How to Read a Book, scrisa de Mortimer Adler in 1940

diverse

13 years ago

fotografii cu copii

am descoperit un blog cu fotografii cu copii f mici.
sunt foarte putini fotografii care se incumeta sa faca poze la copiii de pina in 3 luni.

dar sunt foarte dragute fotografiile realizate de baby fotokolor si au si scenografie, sunt atenti la context.

pt ca mi-e drag de munca lor toata saptamina va arat cite o fotografie facuta de baby fotokolor

culturale

13 years ago

200 de zile pina la JO -Londra

n-as fi stiut ca de astazi mai sunt fix 200 de zile pina la Olimpiada de la Londra, dar cel mai simpatic dintre ambasadorii aflati cu misiuni in Romania, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, n-ar fi arborat steagul oficial al Olimpiadei la sediul Ambasadei.

Dl Ambasador Harris a facut si o declaratie foarte simpatica pe blogul domniei sale:

This summer we will celebrate the Queen’s Diamond Jubilee. This is not a once in a lifetime occasion. It is not even a once in a century occasion. It will be a momentous celebration of the sixtieth anniversary of the monarch’s accession to the throne – something which has only happened once before in the UK’s history, when Queen Victoria celebrated her Diamond Jubilee in 1897.

The Jubilee itself will be commemorated between 2-5 June, with events across the United Kingdom. The highlight will be a huge pageant on the River Thames, with a flotilla of over a thousand boats, headed by the Queen’s own Royal Barge – recalling great state occasions of the past when the River was the main thoroughfare of London. It promises to be an amazing spectacle, and a fitting celebration of the Queen’s long service to the United Kingdom.

I know that some in Romania are already getting prepared for the Diamond Jubilee, and school children have been perfecting their English by learning about our Kings and Queens, food, life style, habits, achievements of our culture and by scripting letters of congratulation to Her Majesty the Queen. I am looking forward to awarding prizes in a special language contest organized this spring in Bucharest.

After the Jubilee party, London’s stage will be set for the greatest show on earth – the Olympic and Paralympic games. On Monday 9 January we celebrated the marking of 200 days to the Olympics by raising the Olympic flag at the British Embassy in Bucharest. I am looking forward to a great summer of sport, and expect close competition between Romania and the UK in the rowing lake at Eton Dorney, nearby Windsor Castle. I am also delighted that Romania is sending its largest ever team to the Paralympic Games.

Draga Domnule Ambasador,

nu aveti de unde sa stiti, dar Londra este orasul meu preferat dintre toate orasele lumii in care am fost (si m-am plimbat ceva). in vara asta am sa fiu din nou la Londra, pentru ca odata cu Olimpiada va fi si o avalansa de spectacole de teatru, dans. si eu am sa profit de asta.

All the best
cb

***
P.S. daca as fi in locul parintilor cu copii de scoala, i-as cam pune pe copiii mei sa participe la concursul mentionat de domnul ambasador.:)

diverse

13 years ago

o poveste despre credinta

cind am fost la NY am aflat de la un minunat ghid, Allan (despre care am scris aici), o poveste despre credinta.

***
linga turnurile gemene doborite de avioane la 11 septembrie 2001 se afla o mica biserica, St Paul.

cind turnurile s-au prabusit, inexplicabil pentru toata lumea, bisericuta a ramas neclintita. nici macar un geam nu i s-a spart, desi in jur geamurile multor cladiri s-au facut praf.

Biserica St Paul s-a transformat in zilele imediat urmatoare in cartier general pentru ranitii recuperati, pentru acordarea primului ajutor. iar in saptamina urmatoare, pentru ca era un simbol al supravietuirii, mii de oameni au trimis pe adresa bisericii ajutoare, ilustrate de incurajare, mincare etc.

si astazi biserica este functionala, am vizitat-o si pastreaza urmele credintei in speranta de atunci.

la intrare in stinga e un altar cu fotografii ale celor disparuti ca sa fie vazuti de cei care vin din toate colturile lumii. si sa nu fie uitati.

in lateralul acestui altar, pe o hirtie xeroxata dintr-un ziar e un insemn cu un marker negru, care m-a emotionat foarte tare “found in 6th march 2002”. cineva a vrut sa se stie ca o ramasita a acestei persoane a fost gasita si trimisa familiei.

amestecul de lucruri aceasta capela te duc de la lacrimi la zimbete. intr-un alt colt, unde e reconstituit cum aratau paturile de campanie pe care li se acorda primul ajutor ranitilor, e o tigaie si in ea e reteta preferata a voluntarilor care au lucrat zi si noapte in saptaminile dupa atentat.

mi-am cumparat o carticica din capela aceasta cu ilustrate trimise de copii catre pompieri si am gasit acolo o marturisire care-mi place mult.

“am citit toate cartile postale trimise de copiii din toata america, ne-au ajutat enorm, ele si imbratisarile oamenilor care veneau sa ne ajute, ne-au dat o putere pe care n-am mai intilnit-o de atunci.” John, un pompier

***
Allan, ghidul nostru la World Trade Center, a insistat mult ca acestei bisericute, desi era foarte aproape de turnuri, nu i s-a clintit nici macar un cui sau un vitraliu in momentele acelea odioase.

“aveam nevoie de un semn de credinta. 9/11 ne-a socat, dar ne-a si facut mai buni”

si da, e adevarat i-a facut pe new yorkezi mai buni si mai prietenosi. mie pe strada – de doua ori in 5 zile – mi s-a intimplat sa ma vada cineva cu harta in mina, uitindu-ma dupa strazi, si sa-mi zica “unde mergi? hai ca mergem impreuna, ca e in drumul meu”

ultima fotografie a fost facuta imediat dupa atentate si e realizata de Gulnara Somoilova.

filme simpa

13 years ago

David Lynch – The World is as you are

salon.com a publicat un foarte frumos interviu cu David Lynch. trei intrebari mai jos, restul interviului aici

On “Pinky’s Dream,” when Karen O sings, “Are you laughing, or are you crying?,” she’s asking about two very different displays of emotion, which seem related here.

Yeah, there’s a Vedic expression, “The world is as you are.” So two people could hear the same song, and one says, “This is a sad song,” and the other says, “No, that’s really, really happy.” And there’s something about a lot of ‘50s music that had those two things, depending on the [listener] – it kinda held both, would work for both moods.

(…)

Going back to the question in “Pinky’s Dream,” do you sometimes laugh at things that other people would find disturbing?

Oh yeah. But I’m not maybe the only one. In Frank Booth [the nightmarish villain played by Dennis Hopper], in “Blue Velvet,” I saw so much humor, and many times, I would have to cover my face, in his most brutal scenes. I think it had to do with a person that’s so obsessed that the obsession can sometimes, if you look at it at the right angle, be humorous. The person could kill you, but at the same time, there’s some humor swimming in it.

(…)

Is being in a “safe, comfortable” place important for you? I understand you don’t like to sing in front of people.

[laughs] No, I sure don’t! And yeah, it’s super-important. I’m really only ever singing in front of Dean, and he’s not looking at me, and he puts a lot of the stuff [effects] on my voice, so I feel it’s almost like somebody else is singing, and it helps me a lot. If Dean puts certain stuff on the voice, and the music is a certain way, a character can be born.

jurnalism

13 years ago

presa da stiri tabloide. dar tu?

ieri dupa amiaza am fost la antena 3 sa vorbesc despre proiectul Hotpoint Family Portraits, despre interviul cu Steve McCurry, dar si despre de ce se uita oamenii mai mult la nunti si botezuri la tv, decit la stiri serioase.

cind m-am intors acasa, am vazut o parte din reactiile celor care s-au uitat la emisiune. cei mai multi condamnau stirile tabloide de la tv.

***

nu ma mai uit de ceva vreme la tv (am descoperit DIVA international si AXN si imi sunt de ajuns, restul stirilor ma lovesc oricum via internet), de asta nici n-am fost capabila sa spun in emisiune cam cum ar arata jurnalul meu cu stirile zilei respective. nu stiam stirile.

dar cred ca e treaba televiziunilor/revistelor/ziarelor/radiourilor private sa dea ce vor ele… sa faca business-ul pe care si-l doresc.

ce ma deranjeaza e ca tu – cel care comentezi ca televiziunea ar trebui sa educe – nu faci nimik. in epoca internetului si a retelelor sociale, tu, cel suparat pe stirile tabloide, ai putea sa fii furnizor de informatii de calitate pentru prietenii (cititorii) tai. ai putea sa inlocui macar putin presa; ai putea aduce macar un gram de alt gen de informatie in balanta zilei.

***

cite stiri despre oameni frumosi si talentati, oameni care au miscat muntii cu talentul si vointa lor, ai pus pe pagina ta de facebook? ieri. azi.

cite carti/filme/muzici care sa inspire si educe ai recomandat? ieri. azi.

cite povesti frumoase – opusul celor tabloide – le-ai aratat prietenilor tai? ieri. saptamina trecuta.

***

cred ca daca ne-am face o promisiune noua, catre propriile persoane, ca macar de 2 ori pe saptamina vom promova ceva de calitate- educational- inspirational pe canalele pe care noi le avem la dispozitie (facebook, twitter, blog) , avalansa de vesti tabloide ar pali putin.

pentru ca schimbarea – oricare fel ar fi ea, in orice domeniu – daca e sa vina, trebuie sa porneasca cu fiecare dintre noi, nu sa asteptam sa se schimbe altii pentru noi.

***

asa ca, da, sunt de acord presa difuzeaza stiri tabloide, dar tu? tu ce faci?

filme simpa

13 years ago

indoiala

ce faci cind te indoiesti?

daca n-ati vazut filmul asta cu Meryl Streep si Philip Seymour Hoffman, trebuie sa-l vedeti!

cind te uiti la ce pot sa faca oamenii astia cu expresiile chipurilor lor ca sa transmita emotii, iti vine sa crezi ca sunt de pe alta planeta.

P.S. aproape toata distributia acestui film a fost nominalizata la oscar

diverse

13 years ago

cel mai frumos magazin din lume

zilele trecute la NY am fost in cel mai frumos magazin din lume. magazinul care stie sa-ti exploateze dorintele tale de Peter Pan, de joaca si de relaxare, dar care – in acelasi timp – te face sa te simti cel mai important om din lume… FAO Schwarz – cel mai mare magazin de jucarii din lume.

daca esti printre primii care intri in magazin la ora 10 cind se deschide magazinul, ai parte de un ritual special: toti vinzatorii formeaza un culoar de-alungul unui covor roshu si te aplauda. tu intri ca la marile ceremonii, pe covorul roshu, si zeci de oameni te aplauda. e semnul lor de multumire ca le calci pragul.

e un raion in magazin care-ti permite sa -ti faci singur papusa pe care ti-o doresti: e un papushar care te ajuta, dupa ce tu alegi nasul, ochii, parul, hainutele, accesoriile. la sfirsit pleci acasa cu papusa ta, diferita de a oricarui altcuiva.

sunt raioane de jucarii pe trei etaje (sau doua? – nu mai stiu pentru ca era urias magazinul) , cu colturi de lectura unde vin actori care citesc pt copii, cu colturi de magie unde magicieni te invata trucuri…. in general, in orice loc din magazin ai voie sa pui mina pe orice si sa experimentezi cum e sa te joci cu orice jucarie. sunt copii (banuiesc ca si adulti) care stau cite o zi intreaga in magazin…

dar cel mai tare si mai tare mi-a placut oferta lor speciala de Craciun: cind magazinul nu s-a deschis inca, pe la 8 dimineata, poti sa iei micul dejun in raiul jucariilor (alaturi de Mos Craciun), iar soldateii de plumb – acum cu glas uman – sa te invete jocuri si sa-ti faca un tur complet al magazinului.

distractia suprema: un pian urias pe care poti cinta cu picioarele. si soldateii au facut o demonstratie de cintecel, dar si copiii din proiectul Hotpoint Family Portraits au avut concertul lor care sfida orice regula a muzicii, dar era un exemplu de limbaj al bucuriei.

in fata pianului urias, cu 11 familii din toate colturile europei alaturi mi-am dat seama ca limbajul copiiilor e acelasi oriunde ai fi. nu conteaza cum se spune “te rog” in limba in care s-a nascut, copilul de 2-3 ani va spune cu aceeasi tonalitate muzicala si va “scinci” la fel. si intr-un fel unic in lume se va intelege cu un alt copil care traieste intr-o alta tara si are o alta limba. se va intelege, imprieteni si se va juca foarte frumos.

si-am mai avut certitudinea inca o data ca nu conteaza citi ani ai: oricind faci ochii mari in fata lui Mos Craciun si vrei sa-l atingi. oricind te-ai distra cu toate jucariile pe care le descoperi.

cind am plecat de la FAO Schwarz, Liliana – fetita de 3 ani a familiei din Italia – a spus usor in soapta “Ciao Padre Natale” si-a facut cu mina catre Mos Craciun. iar mosul care zimbea si facea cu mina la revedere, i-a raspuns in limba lui “bye bye”.

***

daca aveam nevoie de o demonstratie pentru universalitatea valorilor si limbajului familiei, Indesit via proiectului sau Hotpoint Family Portraits mi-a oferit-o: sigur ca erau familii mai traditionale sau mai moderne, cu mai multi sau mai putini copii (sau fara copii – precum familia din Portugalia), ca erau pensionari (ca familia din Spania) sau activi si la inceputul carierelor (majoritatea familiilor), dar la baza, in esenta sentimentelor lor, toti erau la fel: niste copii mari cu sau fara copii mici.

mi-a placut in cel mai frumos magazin din lume.

munca mea

13 years ago

2011 a murit, traiasca 2012

pentru mine, 2011 a fost unul dintre cei mai buni ani.

m-am plimbat prin toata lumea de la Stockholm (in ianuarie) pina la New York (in decembrie) cu escale la Bologna, Florenta, Londra, Istanbul, Caraibe, Bruxelles, Praga.

am participat la campania de lansare a noilor calculatoare Samsung si a tabletei Samsung – Noua Jucarie, cum am fost onorata sa fiu printre cei 3 care au vorbit despre valorile simpaticului nou Ford Focus; am facut shopping online alaturi de Mastercard, intr-una dintre cele mai simpatice experiente online; am trait presiunea de a fi intr-un juriu care a dat un premiu urias Pepsi Refresh Your World; si pentru ca in viata ajungi mereu de unde ai plecat, am fost unul dintre endorserii noii campanii Nivea (crema preferata a copilariei mele);

am vorbit la conferinte si am tinut seminarii;

am fost la TIFF, la Festivalul de Teatru de la Sibiu si la festivalul Anonimul – am facut triada pe care in ultimii ani nu mi-am permis sa o fac niciodata din cauza de prea multe deadlineuri;

am lansat carti (ale altora, nu ale mele:) ); am vorbit despre spectacole pe care daca le-ati vazut, stiu ca au insemnat ceva pentru voi; am vazut filme si v-am spus daca le-as mai vedea si cu voi; la muzici stau prost, nu ma pricep.

daca ati citit macar o carte recomandata de mine, daca ati vazut macar un film sau un spectacol (de teatru, dans etc), daca ati zimbit macar o data la intilnirea via texte cu unul dintre oamenii care m-a impresionat pe mine inseamna ca suntem ok: v-am dat ceva (oricit de mic) pentru timpul pe care mi l-ati acordat citindu-ma.

***

marile mele victorii din 2011 au legatura cu niste oameni pe care imi doream sa-i intilnesc.

l-am vazut pe Kevin Spacey in Richard al IIIlea, l-am intilnit pe Toma Coconea, i-am intervievat pentru blog pe Julie Taymor, Milla Jovovic, Ziggy Marley si Steve McCurry (pe asta il veti citi in curind); i-am cunoscut pe Razvan si Dani ( stiu ca in contextul numelor precedente ar putea sa va para ciudat, dar eu ma trezesc cu baietii astia de atit de multi ani si sunt “zona mea de confort” – cind plec din tara si am ceva important de facut, ca sa-mi regasesc “familiarul”, ma uit la emisiunile lor pe net); l-am ochit de la mare distanta pe pustiul care avea sa devina X Factor Romania si-am zis “ok, e special, va fi in finala (si despre Andrei Leonte veti citi in curind un profil care sper sa va placa); l-am intilnit pe Florin Serban la doua lectii de actorie care ma bintuie cu perseverenta (lectiile, nu Florin) si despre ele o sa scriu curind.

aaa, si mi-am mai invins o frica; am invatat sa inot.

***

ce e foarte important pentru mine este ca toate acestea le-am facut fara sa am un brand institutional in spate. le-am facut cu munca mea si cu numele meu.

am muncit mai mult? desigur.

ma bucur mai tare? infinit.

***

in ianuarie 2011 imi doream de la blogul meu citeva lucruri, in parte ca blogul meu sa se comporte mai mult ca un produs de publishing ( sa livreze content nou si premium, sa se foloseasca mai mult de visual); aproape mi-a iesit ce mi-am propus.

pentru 2012 imi doresc sa va surprind. sa veniti aici, in oaza mea de liniste si de lucruri simpatice, si sa gasiti lucruri pe care nu le mai gasiti in alta parte. lucruri care sa va faca sa zimbiti si sa va dea o stare de bine.

***

cu plecaciune, va multumesc frumos pentru 2011 si pentru increderea pe care mi-ati dat-o in “se poate”.

foto by Alex Axon

diverse

13 years ago

cum progreseaza oamenii?

sau cum ar trebui sa progreseze? sau care ar putea fi motorul care ne face sa mergem mai departe?

***

transcriu interviul cu Steve McCurry si gindindu-ma la tehnica lui de a convinge oamenii sa -i pozeze (le spune ce calitate extraordinara a descoperit la ei si pe care vrea sa o surprinda, si apoi… “e o informatie pe care vor sa o onoreze acceptind”) m-am gindit la un posibil motor care face oamenii sa progreseze.

un motor care se hraneste cu energia data de incredere si compliment.

cind primim o lauda, un calificativ “esti bun, esti destept” de la cineva in care avem incredere vrem sa nu dezamagim. si ne straduim sa ne asezam in forma flatanta in care am fost pusi.

de cite ori n-ati auzit din partea cuiva la care tineti: “vreau sa reusesc ca sa nu te dezamagesc” ?!

***

din perspectiva asta ma gindesc ca sistemul de invatare (invatamint) ar putea sa-si schimbe putin abordarea pentru cei mici lucrind mai mult la increderea si la ego-ul lor.

peste ani, cind se vor fi asezat in mintea si-n corpul lor, vor descoperi ca motorul corect e propria evaluare; pentru asta insa trebuie sa faca fatza glorios razboaielor din mintea lor.

***

ginduri aiurea, in timp de munca

diverse

13 years ago

best of 2011

De vreo trei ani obisnuiesc sa fac un top al celor mai bune lucruri din anul de care ma despart. Nu stiu cat de interesati sunteti de best of-urile mele, dar vi le impartasesc, cu incapatanarea unei nostalgice careia i-ar fi placut sa aiba varsta si infatisarea unui Highlander.

Locuri cu cafea buna ( da, cafeaua este bautura mea preferata): Reader’s Cafe. Cafe Late este insotit aici de niste biscuiti fantastici, home made. Van Gogh Cafe ( illy, cu gustul sau inconfundabil).

Cel mai bun tort de biscuiti – la Cafepedia.

Cea mai buna prajitura cu branza: aici am doua locuri, Gargantua si French Bakery.

Cei mai buni creveti: la Belle Epoque.

Cel mai gustos mic dejun: la Rue du Pain si la Gargantua

Cele mai bune salate: la Uptown

Cele mai bune cocktailuri: cele pregatite de Ionut Ivanov si de Bogan Costiniu ( care din pacate nu se mai afla printre noi).

Cea mai frumoasa expozitie vazuta in 2011: André Kertész, L’intime plaisir de lire, la MNAC.

Cel mai frumos apus de soare : plaja Gordon din Tel Aviv

Cea mai frumoasa luna ( de pe cer) : la Akko, in septembrie.

Cea mai frumoasa plimbare : la Berlin, in toate locurile vizitate

Cea mai frumoasa dimineata: la Sibiu, in timpul Festivalului de teatru

Cea mai frumoasa seara: la Brasov, in luna mai; si la Uri Buri ( un restaurant divi), la Akko.

Cea mai frumoasa carte: Consolarile filozofiei, a minunatului Alain de Botton

Cel mai frumos album: Romanian Cultural resolution

Cel mai frumos film: Sunt doua, de fapt: Never let me go si PINA.

Cea mai frumoasa zi: de ziua mea:)

Cea mai noua pasiune: Sa citesc despre copiii celebritatilor. Unii dintre ei sunt foarte speciali, dar faima parintilor le umbreste personalitatile.

Pe foarte curand si sper sa impartasesc cu voi intamplari frumoase.

* Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

diverse

13 years ago

Vlad Ivanov in Esquire

dupa mai bine de 8 luni, azi am cumparat prima revista romaneasca. pentru Vlad Ivanov. Esquire.

ma bucur foarte foarte mult ca cel mai important brand de reviste pentru barbati din Ro a decis sa faca o coperta cu Vlad Ivanov. pentru ca merita. mult.

aceasta e fotografia mea preferata. nu doar pentru metafora din ea, ci pentru ca arata incredibila mobilitate a expresiilor lui Vlad Ivanov.

e o secventa in text care mi-a amintit cit de mult il iubesc pe Vlad Ivanov:

Odata, dupa o controversa la un curs, Ivanov povesteste ca Sanda Manu a incheiat repetitia spunindu-i ca a suparat-o “definitiv”. N-a putut sa indure gindul asta si seara tirziu a asteptat-o in fata casei sa vina de la teatru si a rugat-o sa-l ierte. “M-a impresionat profund”, spune Sanda Manu, “mai ales ca supararea mea era in vorbe, nu si in fapta. Aveam in fata mea un om cu totul special. Un om bun. (…) “

***
pentru cei care nu au avut norocul sa-l intilneasca macar o data in viata pe Vlad Ivanov, certific: e unul dintre cei mai buni si mai frumosi oameni din lume.

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Author : Cristina Bazavan