cornel-ilieera miercuri spre joi…

era miercuri spre joi…

Cornel Ilie de la Vunk si-a facut blog, sCORNELi, iar asta inseamna ca de astazi o sa vedeti o alta fata a lui Cornel. una care va placea foarte mult doamnelor si domnisoarelor.

ca sa va conving, am sa va spun ca si mie mi s-a intimplat la fel , cu ceva ani in urma.

***
stiu sigur ca era intr-o duminica atunci cind am descoperit Balada pentru o minune, cintec proaspat lansat de Vank. mai ascultasem nenumarate piese ale lor, dar cu asta a fost ceva special. am ascultat-o in duminica aceea (acum multi ani) cred ca mai bine de 5 ore pe repeat. atit de mult o ascultasem incit la fiecare noua redare mi se parea ca spatiul dintre notele muzicale se dilata si ca pot simti tot ce e in jurul liniei melodice de baza. nu am mai trait aceasta senzatie cu niciun alt cintect (romanesc sau strain)

n-am o explicatie de ce mi-a placut cintecul acesta atit de mult, nu sufeream dupa vreo iubire, eram bine mercic , voioasa si fericita, dar atunci am dezvoltat o simpatie speciala pentru trupa lui Cornel Ilie.

mai peste ceva vreme am aflat ca vocalul trupei scrie si scrie f bine. si am avut nevoie de vreun an sa-mi fac curaj sa-i cer lui Cornel sa citesc o proza de-a lui. si-acum mai stiu o secventa cu o oglinda, in care personajul masculin isi vede iubita cum se pregateste pentru o zi noua de munca.

asa am inceput sa ma uit altfel la Cornel: nu mai era doar domnul frumusel dupa care ofteaza fetele (ma iertati sunteti star rock:) ) , ci si un abil utilizator al cuvintelor – cu alt scop decit vrajirea fetelor in cauza.

peste alta vreme, Cornel a facut un gest pe care-l mentionez adesea in speech-urile mele motivationale. cind imi era mai greu si mai greu cu revista Tabu (care tocmai iesea din trustul Catavencu si era la un pas de a disparea de pe piata), Cornel – care vorbise (prin mailuri!) cu mine de maxim 3 ori in viata – mi-a trimis un super mesaj de incurajare. simplu, sincer si foarte foarte emotionant. si-acum mi se pare incredibil cum s-a gindit el atunci, cind mi-era greu sa ma incurajeze. si pentru ca stiu cit de mult a insemnat pentru mine mesajul acela, de atunci de fiecare data cind cineva se afla intr-o cumpana profesionala, ii trimit un mesaj de incurajare. nu conteaza cit de bine ne cunoastem si de cite ori am vorbit: stiu ca mesajul o sa conteze si ar putea sa-i dea aripi. pentru ca si mie mi s-a intimplat.

***
asa ca eu il stiu, mai degraba il simt, un pic altfel pe Cornel Ilie decit imaginea lui de pe scena. dar pentru ca acum are blog si va scrie des despre el si despre ceea ce-l intereseaza, o sa-l descopere cit mai multa lume.

tot asa cum o sa descoperiti ca distinsul domn Cornel Ilie nu face nimic la intimplare: blogul si-l lanseaza cu un concurs care se numeste “Era miercuri spre joi/ restul continuati voi” si are ca premiu o pereche de tenisi dupa un design Cornel Ilie, realizati de Mihaela Glavan. Alaturi de Marius Manole, George Zafiu si Oana “bebelusa” Ionita, jurizez acest concurs 🙂 detalii aici.

Bafta voua la concurs si bafta lui Cornel cu blogul lui.

2852
journalismPuterea povestilor

Puterea povestilor

Weekendul acesta s-a vorbit mult despre povesti. Povesti scrise si impartasite la Targul de Carte Gaudeamus, povesti iscate din Blogoree la seminarul cu Vlad Petreanu despre care am auzit, si povesti jurnalistice la Conferinta organizata de „Decat o Revista”. Despre aceasta din urma o sa va povestesc, pentru ca a fost o intalnire rara, cu niste oameni pe care nu-i vezi prea des pe scena.

Cristi a adus americanii, laureati cu premii de vis in SUA, sa ne reconfirme „The Power of Storytelling”. Trei generatii de jurnalisti, cu stiluri diferite, cu functii diferite, cu relatii diferite au stat fata in fata cu vreo 200 de oameni si mai apoi cu vreo 20, redeslusind misterele scriiturii care te lasa cu respiratia taiata si cu lacrimile pe obraz. Pentru ca da, asa ceva mai exista, culmea, in presa, fie ea generalista si cotidiana.

Patru oameni modesti, dar inspirati, fara powerpoint-uri stralucitoare sau branding gol, fara incercari fade de a poza „cool”, unul dintre ei (jurnalistul de radio) chiar cu plaivazul dupa ureche pe toata durata prezentarii. Plaivazul cu care si-a luat constiincios notite din toate prezentarile confratilor cu toate ca, atunci cand ai ajuns speaker, nu-i asa, ce ai mai avea de invatat de la altii?

Patru oameni cu vieti incorporand experiente incredibile – de la imersia intr-o familie adunata in jurul unui bolnav de SIDA la un camping pe o insula de gheata alaturi de puscasii marini; de la interviul fara suflare cu o campioana mondiala absoluta la free diving la o traversare initiatica a Americii in urma socului din 11 septembrie.

Patru oameni carora curiozitatea si deschiderea cultivata le-a pastrat intacta tineretea, increderea, optimismul si pozitivismul ala de care facem noi misto continuu, fara sa ne dam seama cat de saraci suntem fara el.

Oameni pentru care dilemele etice nu se masoara in „care-a dat mai mult” sau „pe cine sa troznesc azi”; ci in cat poti lasa ca povestea sa-ti intre in suflet, tu, cel care o rostesti; in cat poti investi fara sa tulburi povestea; in cum sa convingi oamenii ca, uneori, renuntand la viata lor privata, pot pune pe agenda probleme care altfel n-ar ajunge sa fie rezolvate niciodata.

Am vazut multi oameni miscati in sala si multe aplauze sincere, fara complezenta sau invidie. Am vazut oameni miscatori pe scena. Si m-am bucurat ca am putut adauga la numele The Power of Storytelling – Priceless, mesajul MasterCard pentru ca exact asa a fost. Priceless.

Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication

2688
ioanaliniste

liniste

Exista momente in care nu-ti vine sa faci nimic. Nici macar sa gandesti.

Mi-am dat seama ca alea sunt momentele in care te simti pe tine cel mai bine.

Am trait senzatia asta de curand si am trait niste experiente unice. Iti simti fiecare celula cum isi gaseste locul si cum tot corpul incepe sa vibreze. Ala e momentul in care cred ca incepi sa traiesti si sa te dezvolti foarte puternic la nivel senzorial. E o senzatie foarte puternica si e posibil, ca in momentul in care incepi sa simti foarte tare, mintea sa intervina si astfel apar intrebari si haosul nu inceteaza sa apara.

Cateodata am senzatia ca societatea in care traim, mediul care ne inconjoara e cumva setat sa ne distaga atentia de la viata aia adevarata si nu inteleg de ce. Cat de frumos ar fi sa putem sa traim cu totii in liniste si sa nu mai fie nevoie de nimic. Tehnologia nu a facut altceva decat sa ne altereze toate simturile. Stateam si ma gandeam cum ar fi sa stai sa te bucuri de un apus rosiatic, sa simti cum totul in tine se schimba cu fiecare pala de culoare care apare sau dispare, in loc sa scoti telefonul din buzunar si sa imortalizezi momentul ca sa pui poza pe facebook si sa te simti extraordinar cand strange 100 de likeuri..

Alegem sa avem “amintiri practice “ si nu amintiri senzoriale..De ce? Cand am putea sa fim cu mult mai impliniti si bogati…cand am putea sa ne slefuim sufletul si sa-l facem sa straluceasca.

Mi-a prins foarte bine o zi de stat in casa, in pijamalele mele moi ascultandu-mi corzile interioare. Nu stiam ca pot vibra atat de frumos si lin. Cred ca merita sa incercati.

***

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

2240
Andre AgassiAgassi – autobiografia

Agassi – autobiografia

autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.

*
am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.

vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”

sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.

pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)

as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)

*

“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)

In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.

In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”

***

cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.

Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer

4680
antoaneta raliano bucurie de carte

o bucurie de carte

am cumparat ieri de la tirg, m-am dus special pentru lansare, o carte minunata: Radu Paraschivescu in dialog cu doamna Antoaneta Ralian – Toamna decanei. (Ed Humanitas)

citesc si mi se umple inima de cald si de bine. si de frumos.

o invidiam pe doamna Ralian pentru prietenia cu o doamna pe care eu o iubesc mult – scriitoarea Iris Murdoch, dar acum citind aceasta carte imi doresc foarte tare ca, atunci cind voi fi mare, sa fiu ca domna Ralian.

cautati cartea in librarii. e mi-nu-na-ta. va arata un om de un rafinament rar, de un bun simt si de o frumusete care te emotioneaza. si de o autoironie care te umileste pentru ca tu, cititor – nu la fel de cult si nici la fel de rafinat – nu poti sau nu stii sa faci “misto” de tine.

*
“De ce oare nu exista si o spaga pentru putina inteligenta sau buna cuviinta? De ce sunt ata de atragatoare uritul, sordidul, meschinul? Nu astept raspuns.”

*
“Ce supape de supravietuire am? As putea raspunde automat si conventional.

Munca, adica inefabilul panaceu. Cartile, muzica, discutiile cu putinii prieteni inteligenti. Dar ar fi un raspuns partial, incomplet. Cred ca ma ajuta mult simtul umorului. Sesisez partea nostima, hilara a lucrurilor. Ma amuz, desi nu sunt un om vesel. Rid rar si nu sunt optimista. Dimpotriva, vad jumatatea goala a paharului si ma si justific: jumatatea goala e, totusi, transparenta. Ea iti ofera, deci, posibilitatea unei perspective, a unei asteptari. Jumatatea plina e un fapt implinit, nu te mai incita. (…)

In afara de virsta, eu trebuie sa lupt cu singuratatea totala, cu diverse dureri fizice. Si lupt, cit oi mai putea lupta. Probabil ca e ceva care tine de ingredientele din coca, nu stiu. Poate ca sunt mai puternica decit cred. Ah, dac-as putea cunoaste mingiierea religiei. Ma inconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, ma infrupt din tineretea si energia lor. E adevarat, uneori situatia ma depaseste, dar nu-mi dau voie sa obosesc.

Nu-mi dau voie sa ma plictisesc. Nici sa sper, nici sa fac proiecte. Stiu ca timpul mi se comprima vazind cu ochii. Il vad grafic cum se ingusteaza in fata mea. Dar refuz sa-mi pling de mila. Ma agat de orice placere.”

***
Antoaneta Ralian are 87 de ani, a semnat peste 120 de traduceri din autori imensi – Henry James, Virginia Woolf, J D Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch

2808
Bookshelfde ce cred in…

de ce cred in…

de ce cred in booktopia.ro?

am fost ieri la Gaudeamus la lansarea retelei sociale dedicata oamenilor care iubesc cartile si-am povestit despre “de ce cred eu in Booktopia”

– cred ca Booktopia ar putea sa ajunga un fel de cinemagia sau imdb pentru carti. un reper popular pentru decizia de a citi/cumpara o carte. o comunitate libera si deschisa care crediteaza cu bun simt cartile, scriindu-si parerile sincere si “pure” – neafectate de sisteme de gindire sintetice

– cred ca Booktopia ar putea fi un loc de intilnire pentru cei care au disciplina cititului, un loc de schimb de idei si de bucurii.

astept sa va inscrieti in Booktopia pentru ca sunt curioasa ce carti veti alege pentru raftul vostru virtual. si ce fotografii pentru profil. (eu am ales coperta cartii Corectii)

mai jos un mesaj pe care l-am inregistrat impreuna cu cei care au creat site-ul Booktopia din care o sa aflati de ce vecinii mei in Booktopia vor fi Mihai Morar si Mihai Dobrovolchi:)

2499
baus583inmormintare

inmormintare

Pina Bausch: Overture to Orpheus & Eurydice (composer Christoph Willibald Gluck)

perfectiune

3 minute din viata voastra, atit

l-am vazut aseara, tot spectacolul. il am pe dvd – primit cadou de ziua mea de la veri peri Ada Teslaru (multumesc inca o data) – pentru cine vrea sa-l vada, doar un comentariu e nevoie

uite o fotografie din partea a III-a : Pace

2824
cristina violentaviolenta domestica si indiferenta noastra

violenta domestica si indiferenta noastra

N-am luat niciodata bataie de la un iubit. Chiar si cind ne-am certat pe chestiuni care pareau importante, ne-am disputat ideile civilizat. Cu argumente si, culmea, fara urlete. Si sunt absolut convinsa ca daca barbatul cu care impart lucruri ar ridica mina la mine, as iesi pe usa in urmatoarea secunda fara sa stau pe ginduri. Oricit de mult ar durea despartirea. Pentru ca sunt la fel de sigura ca umilinta si neputinta in fata violentei familiale ar durea mai tare.

In fiecare dintre blocurile in care am stat de cind m-am mutat in Bucuresti, a fost o familie care se certa rau. O familie in care barbatul lovea femeia. Si nu va imaginati ca e vorba de familii needucate, care locuiesc la periferie. Linga garsoniera mea din Dorobanti, intr-un apartament cu 3 camere o familie de tineri casatoriti urlau in fiecare seara si erau la mai putin de un un an de la casnicie. Odata, cind ea plingea foarte tare, am sunat la usa lor. S-a facut liniste, nu mi-a raspuns nimeni, iar a doua zi ea a trecut pe linga mine stergind peretii, ascunzind o vinataie. I-am spus ca as putea vorbi cu cineva sa o ajute. Nici macar nu s-a uitat la mine, a coborit scarile in viteza. Sotul ei era politist.

Violenta nu apare doar in familiile needucate, sarace. Stiu ca e nevoie de curaj ca sa poti iesi dintr-un mariaj si ca e aproape eroism sa poti sa infrunti niste straini spunindu-le ca ai nevoie de ajutorul lor pentru ca acasa iei bataie.Dar la fel de bine stiu ca sunt o multime de prejudecati legate de procesul prin care poti iesi onorabil dintr-o situatie extrema ca aceasta. Informarea e punctul esential si tocmai de aceea sunt, cu drag, alaturi de Inna in campania Bring the sun in my life.

***
sedinta foto pentru aceasta campanie s-a facut intr-o zi de simbata, la Edward Aninaru in studio. (el e responsabil pentru cele mai multe dintre fotografiile INNEI) Andra Manea m-a machiat. Am fost prima “violentata” cu make-up si, impreuna cu Ioana Blaj, am iesit pe strada la metrou la Tineretului.

exista un film cu plimbarea noastra: nimeni nu ne-a acordat atentie, n-a tresarit ca aratam in halul acela, n-a schitat vreun zimbet intelegator sau de consolare.

si eu si ioana am stat (singure, nu eram una linga cealalta) multe minute in strada. iar trecatorii erau indiferenti.

in momentele acelea, care erau post participarea mea la campania Bring The Sun In My Life, mi-am dat seama ca femeile batute nu au sanse aproape deloc. mai intii sunt agresate in familie, mai apoi le agresam cu indiferenta noastra.
si de ce ar iesi o femeie din familia ei, chiar daca e batuta, daca i se pare ca nu gaseste nicaieri sprijin, ca ramine fara NIMIC?

bring the sun in my life este campania prin care INNA vrea sa atraga atentia asupra sanselor pe care societatea ti le ofera sa iesi din cosmarul violentei domestice. noul ei clip Endless, lansat de ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor, este locomodiva acestei campanii. si gratie popularitatii INNEI, milioane de oameni i se vor alatura cauzei pentru care militeaza.

daca stii din interior ce inseamna violenta domestica intra pe site-ul bringthesuninmylife.com si vei afla adaposturile la care poti merge, vei putea contacta un specialist care sa te ajute, totul sub anonimat.

3346
ebookCarte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

Carte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

si anul acesta, in ziua de Craciun va facem cadou un ebook s!mpa de povesti si intimplari de sezon scrisa de oameni pe care-i iubiti.

anul acesta regulamentul de participare este urmatorul:

vor fi 5 povesti alese dintre cele scrise “la liber”.
scrieti o poveste reala de Craciun (ceva ce vi s-a intimplat) , lasati-o comentariu la acest post de blog sau trimiteti-mi-o pe mail cristina.bazavan la gmail pina pe 10 decembrie.

povestea nu trebuie sa fie mai mare de 10.000 de semne si trebuie sa fie REALA; sa fie o experienta personala.

vor fi 10 povesti scrise de special guest stars
nu anunt numele lor, e cadoul meu pentru voi de Craciun:)

*
partenerii mei in acest demers sunt: spiridusha lui Mos Craciun, Sorina Daescu Topceanu, Prestigio si Liternet.ro (cu spiridusul Razvan Penescu)

***

pentru primul ebook romanesc cu Povesti de Craciun au scris 26 de persoane in mai putin de 2 saptamini. pe unii dintre ei nu i-am intilnit niciodata.

3921
joan-didionInterviu: Joan Didion

Interviu: Joan Didion

scriitoarea mea preferata, Joan Didion intr-un interviu vechi pentru Paris review, despre tehnicile de scris.
e reconfortant sa stii ca si aia mari mari scriu si rescriu la nesfirsit.
aici e dupa lansarea cartii A year of magical thinking, o analiza asupra doliului, singuratatii, iubirii – scrisa dupa moartea sotului sau.

***
INTERVIEWER

Do you do a lot of rewriting?

DIDION

When I’m working on a book, I constantly retype my own sentences. Every day I go back to page one and just retype what I have. It gets me into a rhythm. Once I get over maybe a hundred pages, I won’t go back to page one, but I might go back to page fifty-five, or twenty, even. But then every once in a while I feel the need to go to page one again and start rewriting. At the end of the day, I mark up the pages I’ve done—pages or page—all the way back to page one. I mark them up so that I can retype them in the morning. It gets me past that blank terror.

INTERVIEWER

Did you do that sort of retyping for The Year of Magical Thinking?

DIDION

I did. It was especially important with this book because so much of it depended on echo. I wrote it in three months, but I marked it up every night.

INTERVIEWER

The book moves quickly. Did you think about how your readers would read it?

DIDION

Of course, you always think about how it will be read. I always aim for a reading in one sitting.

INTERVIEWER

At what point did you know that the notes you were writing in response to John’s death would be a book for publication?

DIDION

John died December 30, 2003. Except for a few lines written a day or so after he died, I didn’t begin making the notes that became the book until the following October. After a few days of making notes, I realized that I was thinking about how to structure a book, which was the point at which I realized that I was writing one. This realization in no way changed what I was writing.

INTERVIEWER

Was it difficult to finish the book? Or were you happy to have your life back—to live with a lower level of self-scrutiny?

DIDION

Yes. It was difficult to finish the book. I didn’t want to let John go. I don’t really have my life back yet, since Quintana died only on August 26.

***
Restul interviului aici
in urma cu 3 saptamini a mai lansat o carte Blue Nights, tot autobiografica. din pacate Joan Didion nu e tradusa (inca) in Romania.

2870
FF292 MARO _IGP3065o alternativa smart pentru o garderoba frumoasa

o alternativa smart pentru o garderoba frumoasa

tot vreau sa scriu de citeva zile despre fatul ca Tina R s-a intinerit. incepe sa se apropie de lucrurile simpa pe care le faceau cind era Alin Galatescu in echipa lor (adica aproape de lansare)

am trecut acum citeva zile printr-un Mall si cu uimire am constatat ca erau citeva (spre multicele) produse pe care mi le-as fi cumparat. ma gindesc ca poate fi o alternativa smart pentru brandurile straine massmarket; au preturi rezonabile si nu se imbraca toata lumea la fel.

cel mai mult mi-a placut o rochie care amesteca tul-ul cu tricotul, era in mai multe variante de culori (preferata mea era cea beige, dar am facut rost de poza doar in aceasta versiune:) )

si iata si alte lucruri simpa

***
o precizare: Tina R nu m-a platit sa scriu acest post si nici nu mi-a facut vreun cadou; ca sa nu existe suspiciuni de cine stie ce publicitati. pur si simplu am vazut rochia cu tricot si tul in vitrina, am intrat in magazin si-am remarcat schimbarea. dupa care m-am straduit sa fac rost de foto:)

1853
cristina violentabringthesuninmylife.com

bringthesuninmylife.com

www.bringthesuninmylife.com
No violence, no Endless pain!

o platforma prin care se doreste atragerea atentiei asupra cazurilor de violenta in familie, initiata de Inna si lansata pe 25 noiembrie in “Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor”.

si eu si Ioana Blaj ne-am alaturat cu drag proiectului Innei impreuna cu Kristina Dragomir, Mihaela Glavan, Medeea Marinescu, Amalia Nastase si alte doamne simpatice

mesajele tuturor pe bringthesuninmylife.com

iata si noul clip Inna, care face parte din aceasta campanie: Endless

am sa va povestesc curind despre experienta mea de a merge pe strada “batuta”. si despre (non) reactiile celor din jur si mai ales de ce cred ca e foarte important sa existe asemenea proiecte in romania. oricum, DACA AS FI LUAT VREODATA BATAIE, AS FI PLECAT IMEDIAT.

3468
books3emotii mari pentru trei tineri

emotii mari pentru trei tineri

mai stiti cind v-am povestit despre concursul de debut literar, sustinut de Unicredit Tiriac Bank?

ei bine cistigatorii traiesc miine cele mai mari emotii din viata lor: participa la propria lansare de carte.  e o lansare cu staif, cu super speakeri (Liviu Papadima, Radu Paraschivescu şi Paul Cernat) si cu toate reflectoarele pe ei, la una dintre cele mai prestigioase edituri – Humanitas.
Cei trei fericiti super emotionati sunt Laurenţiu Belizan (“Pareidolia”, poezie), Petru Albu (“Trestii”, proză scurtă) şi Dumitriţa Stoica (“Nu mă atinge”, roman).

*

ii vedem si ne vedem, miine, vineri, 25 Noiembrie, ora 15:00 în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, la standul editurii Humanitas (Pavilionul Central Romexpo).

***

Ediţia din acest an a concursului s-a bucurat de un interes deosebit din partea autorilor debutanţi, au fost peste 180 de manuscrise, iar calitatea manuscriselor a fost, conform aprecierilor juriului, deosebit de ridicată. Câştigătorul secţiunii de proză scurtă, de exemplu, a fost selectat din rândul a 11 nominalizaţi, departajat de numai o sutime de următorul candidat.

1560
Family_Portraits_poza_castigatoare (1)O fotografie de familie – part 1

O fotografie de familie – part 1

Laura Babos (Cluj) a inceput sa ia lectii de fotografie de mai putin de un an, iar in decembrie il va intilni la New York pe unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Steve McCurry, si va fi fotografiata de el. De cele mai multe ori instinctul iti arata intilnirile care va sa vina.

***


In seara de noiembrie in care a aflat ca merge la New York si-l intilneste pe fotograful care a devenit celebru in toata lumea cu fotografia “Fata afgana”, Laura il lasase pe Andrei, sotul ei, sa aiba grija de Robert, baietelul lor de 1 an si 5 luni, asa ca isi citea mailurile restante. Printre ele unul special “You are the winner of Indesit Hotpoint Family Portraits Project”. Nu i-a venit sa creada, dar dupa o vreme a venit intrebarea: “Cu ce fotografie am cistigat?”.

In iulie, Indesit a lansat la nivel mondial proiectul Hotpoint Family Portraits, care are ca obiectiv realizarea unei colecții de fotografii cu familii din Europa, fotografii realizate de Steve McCurry in studioul acestuia de la New York, in preajma Anului Nou. Mii de fotografii din toata lumea au fost inscrise si din fiecare tara participanta (12 in total) a fost desemnata o familie cistigatoare, chiar de catre McCurry. Regulamentul concursului spunea ca persoanele din fotografia desemnata cistigatoare trebuie sa mearga la New York.

Laura e pasionata de fotografie, a facut chiar un curs de initiere in fotografie organizat de Artimage Cluj si-si cultiveaza cultura vizuala cu reviste precum PhotoMagazine. Asa a vazut anuntul concursului. Citise cu atentie regulamentul, ba chiar la inscriere parcursese toate fotografiile trimise pina atunci ca sa fie sigura ca stie cum stau lucrurile si, pentru ca regulamentul ii permisese, incarcase pe www.family.hotpoint.eu 9 fotografii; unele cu bunicul si fiul ei (un salt intre generatii), altele cu ea si sotul ei (din momente importante ale casniciei), altele cu ei si cu Robert. Mailul nu spunea nimic despre fotografia cistigatoare si Laura a inceput sa se gindeasca “In avion peste Atlantic cu bunicul si cu Robert, va fi o aventura.”

Si-a sunat parintii, apoi pe parintii lui Andrei, le-a spus ca de Anul Nou vor merge la New York si, linga bucuria victoriei, toti aveau o intrebare: cu cine mergi?

Abia peste citeva zile a venit si fotografia cistigatoare. Una de la botezul lui Robert, o fotografie cu adevarat reusita pe care  o facusera cadou tuturor bunicilor si strabunicilor de zilele lor aniversare. Fotografia care fusese vedeta in toata familia. Fotografia aleasa de Steve McCurry personal. Cu Laura, Andrei si Robert.

Astazi Laura si Andrei au inceput deja pregatirile pentru excursia la New York, Robert e prea mic asa ca nu intelege despre ce e vorba si cum va face el Revelionul intr-unul dintre cele mai mari orase ale lumii; cum nu intelege ca fotografia pe care le-o va face Steve McCurry are o valoare inestimabila. Peste ceva ani Laura ii va povesti cum,pentru ca ea era pasionata de fotografie, au ajuns intr-una dintre cele mai speciale campanii promotionale din lume sa fie fotografiati de Steve McCurry la New York .

***
Am sa va povestesc pas cu pas aventurile si emotiile familiei Babos la New York. Asadar…va urma

***

Competiția Hotpoint Family Portraits s-a desfășurat în perioada iulie-octombrie 2011. În cadrul ei a fost selectată câte o familie din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia.

“Includerea României în acest proiect internațional realizat de Hotpoint în parteneriat cu unul dintre cei mai apreciați fotografi din lume arată încă o dată promisiunea noastră de a pune familia în centrul casei, și, mai mult a vieții. Sedința foto va fi o experiență de neuitat pentru câștigători, dar și pentru brandul Hotpoint, care îți va întregi imaginea despre nevoile și trăirile publicului nostru țintă- familiile moderne, “ a declarat Rodica Stere, Marketing Manager Indesit Company.

“Când fac fotografii ale familiilor pe care le întâlnesc încerc să exprim puterea relațiilor umane, dezvăluită de mici indicii, vizibile pe chip, dar și prin gesturi și comportamente.” a declarat Steve McCurry, la momentul lansării proiectului.

3076
rcr_carturesti2 (1)un nou motiv sa ma simt parte din europa

un nou motiv sa ma simt parte din europa

am multe momente in care m-am bucurat ca romania incepe sa schimbe si sunt multe locuri in tara care ar uimi nu doar europenii, ci oricare alt locuitor al planetei.

dar saptamina asta, echipa Romanian Cultural Resolution m-au mai facut sa fiu inca o data mindra si sa simt ca sunt intr-o mare capitala europeana.

luni au lansat la Carturesti albumul care pleaca de la expozitia pe care au avut-o la Craiova acum 2 ani cind au reunit o parte dintre cele mai importante lucrari de arta contemporana; artisti despre care am citit apoi in New York Times:)

si-au reusit sa adune oameni foarte fini si foarte speciali, pe care nu-i vezi la uzualele intilniri artistice, iar pentru o ora Carturesti ar fi putut concura cu oricare mare galerie din Londra sau Berlin.

*

imi place mult echipa proiectului Romanian Cultural Resolution pentru profesionalismul si discretia lor, pentru ca nu se bat cu pumnul in piept pentru succesele lor, desi sunt recunoscuti in toata lumea drept curatori de arta foarte talentati. imi plac pentru modestia lor si pentru bunul lor simt.

***

Romanian Cultural Resolution este o publicatie ce are la origine un proiect de cercetare care urmareste arta romaneasca, atat in tranzitia sociala si politica generata de caderea comunismului, cat si in unele manifestari culturale izolate si independente de aceasta. Cartea este structurata in jurul a patru teme curatoriale realizate de Adrian Bojenoiu, Mihnea Mircan, Mihai Pop si Magda Radu in expozitia Romanian Cultural Resolution, produsa de catre Club Electro Putere in parteneriat cu Institutul Cultural Roman Berlin, a carei deschidere a avut loc in Werkschau Spinnerei Leipzig si Club Electro Putere Craiova.

Albumul a fost publicat de prestigioasa editura germana Hatje Cantz si finantat prin programul Publishing Romania al Institutului Cultural Roman. Il puteti gasi la Carturesti.

***
Descrie un moment in care te-ai simtit european in Romania la concursul de pe www.sunteuropean.ro si poti cistiga un week end la conacul Kalnoky.

***
am mai scris un alt motiv pentru care ma simt parte din Europa aici

2109
Liquor From A Slipperce am invatat in aproape 39 de ani

ce am invatat in aproape 39 de ani

In mai putin de doua saptamani implinesc 39 de ani. Si ma pregatesc de inca un an si putin ca sa intru in ,, Grupul 40’’. Nu stiu cum s-au simtit altii inainte de a-si sarbatori ultima zi de nastere cu prefixul 3, dar eu ma gandesc la faptul ca am invatat multe si cumva aproape fiecare varsta si-a avut miturile, proverbele si motto-urile sale.

La 8 ani am tot auzit de la ai mei despre ,,cei 7 ani de acasa’’. Pe la 10 ani am realizat ca daca esti cinstit si sincer nu te ajuta decat pe tine, ca sa dormi linistit. Pe la 14 ani am inteles de ce mama si mamaie spuneau ca de regula iti numeri prietenii pe degetele de la o mana. Pe la 17 ani am auzit si expresia ,,Prietenii sunt doar la EGED’’ ( EGED este
RATB-ul din Israel, renumit pentru loialitatea membrilor sindicatului de aici), dar inca vreau sa cred ca nu e adevaratJ

Pe la 18 ani am invatat sa nu mai cred in 99% din superstitii. Intre 21 si 35 de ani am realizat ca tot ce am invatat pana atunci mi-a ajutat in proportie de 6%.
Pe la 36 de ani am invatat ca nu poti manca tot tortul si sa-l lasi intreg.

Iar acum, la 39 de ani fara aproape doua saptamani, am invatat ca surprizele cele mai frumoase vin de la cine nu te astepti.

Pentru prieteni, pentru loialitate, pentru optimism si multi ani frumosi, incep de astazi sa beau sampanie. Sa fiu sanatoasa si sa fiti sanatosi cu totii, ca este cel mai important ( asta spune mama mereu).

Foto: una draga mie, cu diva Tallulah Bankhead, surprinsa la Ritz Londra band sampanie din pantof ( 1951).

***
Noemi revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania

1814
toamnaToamna – play list

Toamna – play list

stiu ca fotografia asta pare ireala, dar e minunata…

doresc sa va mituiesc cu ea ca sa-mi recomandati aici cintecele simpa. am de scris mult in noaptea asta si vreau un playlist care sa ma surprinda:)

multumesc

franzen_jonathan-corectiice coperta ai alege?

ce coperta ai alege?

facem o excursie in Booktopia?

cum ar fi o retea sociala in care in locul fotografiilor de vacanta am avea copertile cartilor preferate?

eu mi-as pune la fotografia de la profil Corectiile lui Jonathan Franzen… voi ce coperta ati avea la profil?

ne vedem simbata la ora 17.00 la Gaudeamus pentru mai multe povesti despre prima retea sociala pentru carti din RO, Booktopia

3749
IMG593Modestie

Modestie

am fost aseara la Vocea Romaniei cu gasca completa de la X Factor (Ioana, Paul, Arhi, Victor, bonus track Zaff, George Zafiu de la Europa FM, bun prieten cu Brenciu, care a venit si la o editie xfactor), dar nu despre show-ul de la tv or din culise vreau sa va povestesc.

cind sa plecam (am plecat la pauza mare de stiri, de o jumatate de ora; dragi gazde va rugam sa ne iertati, dimineata aveam de munca mult), Paul s-a intilnit prin culise cu concurentii pe care-i vazuse la tv de obicei. si-a exclamat “cit de tare e… am vazut-o pe Aminda, l-am cunoscut pe Brenciu” si spunea asta in timp ce toti pe linga care treceam susoteau “uite-i pe Maximia”.

(prietenii mei, Ioana Blaj si Paul Ipate – pentru cei care nu stiu – sunt actorii care interpreteaza personajele din reclamele Vodafone – Maximia)

inainte de intilnirea din culise, si Ioana si Paul executasera sedinte foto cu copiii din sala (era o fetita de 4-5 ani pe rindul din fata noastra care nu s-a uitat deloc pe scena, a stat cu fata la Ioana si i-a vinat fiecare privire, fiecare zimbet), iar observatia lui Paul si bucuria lui ca-i intilneste pe oamenii care l-au bucurat de la televizor, mi-a aratat inca o data nu doar modestia si bunul lui simt (asta stiam deja, ca-s prieteni cu mine:) ), ci si ca oricit de celebri ar fi, si ei ramin la fel ca noi: se bucura de intilnire cu altii cu “pelerina de vedeta”.

asta a fost unul dintre cele mai frumoase momente de aseara…

nu-l pun in calcul pe Brenciu care e minunat ca de obicei si care si-a facut timp sa vorbeasca si cu noi, sa se pozeze ca sa trimitem fotografii celor care n-au venit cu noi la show.


horia, ioana, zaff

***

– cui facem galerie?, l-am intrebat pe Brenciu pentru ca noi eram in gasca lui si voiam sa-i sustinem concurentii…
– nu. aplauzi doar daca-ti place., a zis serios si concentrat.

mie cel mai tare mi-a placut Daniel de la Brenciu din echipa, care am descoperit ca a fost coleg cu Ioana la facultate. (de unde dezvolt o teorie ca la orice show de muzica mergem, Ioana are un prieten/coleg in competitie)

***

si mi-a mai placut Pavel Bartos. super profesionist. si-a folosit fiecare secunda libera ca sa repete ce avea de facut, dar in acelasi timp n-a refuzat pe nimeni din public cu orice cerinta – ceea ce inseamna o super putere de concentrare; a alergat prin tot studioul – era ca un argint viu; termina o interventie -tzushti in partea cealalta a studioului pentru urmatoarea interventie; si e foarte spontan, cu super glume la el. am decis ca o sa ma duc la Odeon sa-l vad intr-o piesa:)

dar eu tot pe Brenciu il iubesc cel mai tare dintre toti; am aflat cit s-a pregatit pentru ce piese sa le aleaga concurentilor, cit s-a atasat de ei si cum vrea sa-i ajute pe mai departe. stiu ca isi pregateste cu mare grija toate interventiile live si ca e cu sufletul ciulit la orice reactie a publicului. ma uitam aseara la trucurile pe care le folosea pentru ca elevii lui sa se oglindeasca in el si sa se motiveze sa cinte mai bine. (cum ii incuraja din gesturi, cum tinea/impunea ritmul din scaun, cum – pe o concurenta care ratase finalul unei piese – a pus-o sa -l mai cinte o data intr-o forma atit de discreta incit publicul nu s-a prins ca o ajuta sa recupereze greseala)

stiu ca voi il vedeti din perspectiva amuzanta pe care o lasa la vedere, dar el este un maniac al detaliilor si un rafinat al perfectionismului. am scris un story despre el acum ceva vreme, daca aveti timp il puteti citi aici. (in culisele unui concert cu Brenciu)

5229
dna mihutz dl rebengiucuniversalitatea unor oameni

universalitatea unor oameni

Si astazi eu studiez rolul dupa metoda deprinsa in facultate. Incep prin a-l copia de mina, pur si simplu. Apoi analizez fiecare cuvint, fiecare fraza. Asa le aproximez, pe urma le stabilesc importanta, le gasesc ponderea, le imprim intonatiile. Fireste ca in tot acest proces intervin cotrolul regizoral, discutiile cu directorul de scena, binevenitele corectii si corecturi. eu sunt o actrita care are nevoie de regizor si care nu se sfieste sa marturiseasca asta.

***
(dupa decesul Leopoldinei Balanuta care a fost inlocuita in piesa O batista in Dunare, de Raluca Zamfirescu.)

Vreau sa va povestesc ce s-a intimplat la repetitia generala, inaintea de premiera Ralucai. Eram pe scena mare, raluca ne-a spus ca are niste emotii ingrozitoare. Emotii care o termina. Ca a fost la biserica sa se roage pentru sufletul lui Poldi si sa fie ajutata de Dumnezeu si de Poldi ca sa poata face fata rolului. Eram noi trei pe scena – Ileana Stana, Raluca si cu mine – si, pe neasteptate, a aparut un porumbel. Un porumbel in Sala Mare a Teatrului National! Un porumbel care a planat linistit prin sala, s-a asezat dupa aceea pe marginea decorului care era foarte inalt si a ramas acolo. Am inlemnit. Nu stiu pentru cita vreme. Dupa care am continuat (…). Porumbelul a ramas acolo. Sa-ti intre in Sala mare a “nationalului” un porumbel?! Pe unde a facut-o? Ca doar sala aceea nu are nicio iesire directa afara!

***

Din cartea “cu si despre Mariana Mihut”, unde se afla o fotografie pe care o iubesc tare. Uitati-va cu atentie la actualitatea ei; daca n-ati sti personajele din fotografie si rationalul nu v-ar spune ca e o fotografie din anii 80, n-ati spune ca e una actuala? Uitati-va la atitudinea celor doi din fotografie: sunt ca doi studenti de astazi.

dupa ce am vazut fotografia asta in carte, mi-am spus ca trebuie sa fie un semn care arata universalitatea unor oameni, doar ca, obisnuiti cu ei in prezent, nu stim ca vor fi la fel de vii si de potriviti cu timpurile si in viitor.

doamna Mihut si Dl Rebengiuc erau actuali acum 30 de ani, sunt si acum (chiar si in ipostaza de atunci).

3098

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!