recitesc Lupul de stepa al lui Hermann Hesse pentru ca un prieten lucreaza la o dramatizare dupa carte. de citeva zile ma urmareste fragmentul de mai jos si gindul: ce actor ar putea pune in privire atita energie si emotie, incit sa redea ce e mai jos?
dramatizarea in cauza e pentru america, dar sa facem un exercitiu de imaginatie: daca s-ar monta in romania, ce actor ar putea fi “lupul de stepa?”

eu as paria pe Vlad Ivanov si pe Marcel Iures, care cred ca s-ar duce in doua directii distincte.
voi?

Privirea lui era mai degraba trista decit ironica, tristetea ei era de-a dreptul abisala si lipsita de orice licar de speranta; esenta acestei priviri consta intr-o disperare calma, intru citva statornicita, intrucitva devenita obisnuita si regula.

(…) privirea lupului de stepa strabatea toata epoca noastra, toata falsitatea galagioasa, toata stradania de parvenire, toata desartaciunea, tot acel joc de suprafata al unei spiritualitati pline de vise, serbede – ah privirea aceea strabatea din nefericire mult mai adinc, tintind dincolo de neajunsurile si lipsa de perspective ale epocii noastre, ale spiritualitatii noastre, ale culturii noastre.

Ea patrundea pina in inima a tot ceea ce era omenesc, exprimind intr-o singura secunda intreaga incertitudine a ginditorului, a unui om care, poate, stia foarte multe, neincrederea fata de demintatea, fata de rostul existentei omului in general.

In privirea aceea se putea citi “iata ce maimute suntem! Priveste asa arata omul” incit toata celebritatea, toata inteligenta, toate cuceririle spiritului, toate incercarile omului de a-si dovedi superioritatea, maretia si puterea de a dainui se destramau, devenind un simplu joc, o maimutareala!

Hermann Hesse, Lupul de stepa