Barbatii destepti vor femei frumoase linga care sa nu se plictiseasca (emotional si sexual), dar care sa nici nu le complice mult viata, iar asta inseamna ca – desi nu pare – vor femei destepte. Sau cu o anume forma de inteligenta, fie ea si emotionala:)
Femeilor destepte le place competitia, vor sa faca totul singure ca sa-si arate ca pot, iar asta ii frustreaza pe barbatii destepti care nu inteleg de ce nu cer ele ajutorul cind ei ar putea rezolva totul mult mai usor.
Femeilor destepte le plac barbatii destepti linga care sa nu se plictiseasca (emotional si sexual), iar asta inseamna ca vor (inconstient) barbati „complicati”, ceea ce le aduce multe batai de cap.
Pentru ca am trecut si eu prin asta, am dezvoltat o teorie care se cheama „femeia tava”
Pentru mine femeia-tavă este cea care ştie să ofere mâncarea soţului/iubitului ei în cea mai bine lustruită tavă pentru ca în ea să se reflecte orgoliul, nevoile şi tot ceea ce are bărbatul mai frumos.
Iar cind femeia-tavă întâlneşte o altă tavă (bărbat) obţine un efect de replică la infinit, o imagine care se reflecta in alta care e de fapt reflectarea imaginii precedente in care s-a reflectat … iar asta se cheama iubire.
Daca ati trait macar o data in cercul asta vicios al alegerii barbatului/femeii destepte am ceva special pentru voi. Astazi si miine la MTR, varianta cinematografica a unei carti care povesteste viata unei asemenea femei, Vietile secrete ale Pippei Lee, un film (si o carte) de Rebecca Miller (sotia lui Daniel Day Lewis si fiica lui Arthur Miller).
Ce face Rebecca Miller cu cartea asta e să întoarcă oglinda către femeia tavă, să te lase să vezi nişte detalii intime incredibile. Cum e grija permanentă pentru protejarea orgoliului de artist al soţului. Sau iubirea “diferită” pe care o mamă poate să o poarte de la un copil la altul, în funcţie de temperamentul lui. Sau frustrările şi temerile venite din trecerea de la o viaţă în care ai fost eroina principală la zilele în care urmăreşti să anticipezi orice detaliu care ar putea dauna dispoziţiei celui care ţi-e soţ.
“Să fii nevastă de artist nu este o profesie recunoscută, dar aceste femei creează o lume întreagă în jurul unui bărbat care altfel ar bântui îngrozit şi nesigur într-un birou sau studio rece şi neprimitor. Munca lor nu e apreciată. Astăzi femeile se uită la acest gen de nevastă şi spun «dar nu face nimic toată ziua». Nu e adevărat. Ele au în grijă o lume întreagă,” mi-a spus Miller intr-un interviu realizat pe tema acestei carti.
Aici info despre carte cu trimitere la interviul pe care l-am facut in urma cu 2 ani.
Pentru doritori am cartea in format electronic, dar incepeti cu filmul e cu Robin Wright Penn, Winona Ryder, Julianne Moore, Monica Belucci si Keanu Reeves. Asta seara si miine seara al MTR.
Eu sunt doritoare de ebook 😀 Chiar sapt trecuta am vzt ‘The Private Lives of Pippa Lee’ (ma tot gandeam la sfarsit… dintr-o perspectiva feminista: e empowering sau nu?) si ‘Personal Velocity’ (pt teoria femeii-tava, cred ca segmentul Greta ar fi relevant 🙂
Si pe mine ma intereseaza cartea daca poti sa mi-o dai. 🙂 Multumesc
verificati-va mailurile cu care ati semnat pe blog
& enjoy it
Ma intereseaza cartea, o pot avea si eu?
Merci.
you’ve got mail:)
..multumesc anticipat pentru carte:)!
Me, me… vreau si eu cartea, pliz. Mersi 🙂
Mulţumesc şi eu anticipat. 🙂
🙂 you’ve got mail
pot primi si eu carte, va rog frumos!
Multumesc mult!
femeia desteapta e amintita in biblie in proverbe 31
ei bine n-am citit Biblia, o sa recuperez
si eu imi doresc carteaaa!
multumesc mult!
iar astazi, chit ca-i viscol, chit ca-mi ingheata nasul de frig, voi fi la mtr sa vad filmul 🙂
As vrea si eu cartea, daca mai este valabila oferta 🙂
Multumesc frumos!
vezi pe mail:)
zana, daca n-ai ajuns la film da un semn pe mail, ca sa-ti dau dvd-ul:)
eu n-am ajuns la film, ca nu-s din bucuresti, imi puteti da si mie dvdul pe mail?
va rooooog!
multumesc frumos!
daca spun da, ma leaga cei cu drepturile de autor:)
dvd-ul e fizic, original, by the way
🙁
am inteles..
as vrea si eu cartea:). mersi
si eu vreau cartea daca se poate, te rog.
multumesc 😀
de abia acum am sosit inapoi dupa o saptamina fara net 🙂
As vrea si eu cartea se poate?
Multumesc,
g
buna, as vrea si eu cartea daca se mai poate… multumesc.
…în cea mai bine lustruită tavă…
În tava cel mai bine lustruită sau în cel mai bine lustruită tavă.
La superlativul relativ, gradabil e adverbul bine, nu adjectivul lustruită.
Un exemplu curent de greşeală similară e „cea mai bine plătită actriţă bla-bla-bla”. Construcţie la fel de aberantă gramatical vorbind. Formele acceptate sînt: cel mai bine plătită actriţă sau actriţa cel mai bine plătită.
P.S. Dacă îţi sună naşpa :), caută o formulare echivalentă şi evită astfel greşeala de gramatică.
am gasit filmul online:)
vazut, bocit, placut:)
thank you!
[…] Aici un text frumos, scris de Cristina Bazavan despre femeia-tavă, un concept croit dintr-un alt unghi decât cel al meu. Share this:Like this:Like Încarc… […]
Frumoase randuri. as vrea si eu cartea. iti multumesc pentru randuri. 🙂
Buna Cristina, as vrea si eu sa primesc cartea. Multumesc.
Am ajuns cam tarziu dar daca se mai poate as vrea si eu cartea. Multumesc.
[…] Aici un text frumos, scris de Cristina Bazavan despre femeia-tavă, un concept croit dintr-un alt unghi decât cel al meu. This entry was posted in G(h)indexpress and tagged 8 martie ziua femeii, autori francezi original, blandete, cu energie, eforturi de a educa copii, femeia locomotiva putere necazuri obligatii copii, femeia resursa, intelepciune, loc de sarbatorit, pricepere la bucatarie, solutii, viata traita dinamic express. Bookmark the permalink. […]