la diferenta de 3 saptamini, acest cintec a ajuns la mine de la persoane diferite. mai intii roxana, apoi ana.
ceva ceva tre sa fie daca ele (care nu se stiu intre ele) imi trimit amindoua acest cintecel, banuind ca o sa-mi placa.
ei bine, cintecelul a ramas cu mine, dupa mincarea vietnameza, povestile amuzante, regretele vecinelor, pt ultima seara in casa din dorobanti:)
astazi se incheie proiectul La Joaca pe blogul meu.
el continua prin fotografiile cu copii simpatici facute de Ramona Rusu Dumitrescu pe facebook si in arhivele dvs personale, pentru ca Ramona face book-uri de copii pentru parinti:)
ii multumesc frumos Ramonei pentru efortul de a fotografia timp de o luna multi copii.
ultima fotografie din serie arata la fel de puternic ca si celelalte ceea ce mi-am dorit eu de la aceasta rubrica pe blog: sa ne reamintim de inocenta.
mikael mircea romanitan
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Pentru ca Tabu are numar special Facebook, timp de o luna, povestesc intimplari mai putin stiute despre cite o persoana pe care am cunoscut-o via Facebook, Blog or Twitter. Un fel de The other side of “VIP” Internet.
astazi: Cristi Sutu
“Cum poate un om asa misto ca tine sa scrie la o sectie, intr-un domeniu atit de nashpa?”
Asta a fost una dintre primele intrebari pe care i le-am pus lui Cristi Sutu.
Ii citeam blogul si ma bucuram foarte tare de fotografiile pe care le posta. Cum ma bucuram si de observatiile fine despre oameni. Era acolo o tandrete speciala, uneori si amaraciune, dar si un fel linistit si asezat de a vedea ce e in jur.
Stiam ca e coleg cu mine – mi s-a explicat ca e chiar sef la Cotidianul – dar habar nu aveam daca ne-am intersectat pe holuri.
Pina intr-o zi in care a postat o fotografie cu luna plina, surprinsa de la el de pe balcon. Am furat-o de pe blogul lui si-am pus-o la mine. Dupa care am intrat in vorba si, stiu singur ca in doar citeva minute, l-am intrebat:
“cum poate un om asa misto ca tine sa scrie despre niste oameni asa de uriti ca politicienii?”
Peste vreo luna mi-a devenit si mai drag. Avea doua bilete la nu stiu ce concert si a anuntat ca le lasa sub o bancuta in Muzeul Satului si cine ajunge primul le obtine.
Mi s-a parut super frumos gestul, cu o nota de ludic, dar si o mare generozitate, si m-am gindit ca va trebui si el rasplatit cu ceva.
Peste citeva zile si-a dorit sa mearga la un alt concert, asa ca i-am dat eu doua bilete.
L-am intilnit pentru prima data cind a venit sa ia biletele. Redactia Cotidianul nu mai era in acelasi corp de cladire cu noi, asa ca nu mai existau sanse sa ne lovim pe holuri. Stiu sigur ca si atunci l-am intrebat …
“cum poate un om asa misto ca tine…?”
N-am vorbit de foarte multe ori si nu pot sa zic ca-l cunosc f bine, dar mi-e tare tare drag pentru ca-l simt din fotografiile lui. Am vazut sudul Italiei prin ochii lui si o multime de alte lucruri/evenimente politice surprinse cu tandrete si amuzament de aparatul lui. Daca nu ma insel, am vazut si aparatul ala. Nu e unul foarte spectaculos, dar fotografiile care ies din el au viata.
A doua oara l-am intilnit din intimplare, intr-o cafenea. Aveam fiecare intilniri de business acolo si ne-am conversat putin. Si-atunci as fi vrut sa-l intreb ce dracu cauta sa scrie despre politica si politicieni, dar a inceput sa-mi povesteasca despre cum – cu foarte putini oameni (4 sau 5) – a facut 4 pagini de ziar de politica, mai tari ca informatii decit oricare alt ziar. Si-i luceau ochii, si era foarte mindru si bucuros.
Asa m-am prins ca trebuie sa fie si oameni ca el care sa scrie despre politici, cu pasiune. Poate iesim dracului la liman odata.
*
Miine descriu un alt VIP Internet.
Mara Tudorica
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Îţi aminteşti primul Crăciun în care le-am cumpărat noi lor cadouri? Cum pusesem pachetele dincolo de uşa de la camera în care ne stăteam şi ei au ieşit de trei ori afară, au văzut cadourile în prag, s-au speriat, au întors privirea miraţi şi au făcut pasul mare peste ele. Au intrat înapoi ruşinaţi şi fără să pomenească o vorbă. Cred că dacă nu le-aş fi zis până la urmă că sunt pentru ei, aşa cum credeau, nu ar fi îndrăznit să le atingă. Şi acum mă mai gândesc la tine, în curte, în Crăciunul ăla în care eu n-am fost, iar tata şi bunicul s-au certat atât de tare că parcă nu veniseră să omoare un porc, ci să se omoare între ei… Eu n-am fost acolo. Mai bine, nu? Da, o fi mai bine, dar am senzaţia că timpul ăsta pierdut ne costă pe toţi.
Mihaela Iancu pe Liternet.ro intr-o Scrisoare catre acasa, replica la filmul Felicia, inainte de toate.
absolut minunat textul. am plins de la prima pina la ultima litera.
si chiar asa “Din ce Dumnezeu o fi făcut neamul ăla al Feliciei că parcă nu se mai termină, parcă suntem toţi în el.”
Pentru ca Tabu are numar special Facebook, incepind de astazi, timp de o luna, povestesc intimplari mai putin stiute despre persoane pe care le-am cunoscut via Facebook or Twitter.
Un fel de The other side of “VIP” Internet.
Primul pe lista: Bobby Voicu.
L-am cunoscut pe Bobby prin noiembrie anul trecut cind l–am anuntat ca vreau sa scriu despre proiectul lui de reasezare in circuitul turistic a cetatilor din Romania.
Citeva luni mai tirziu ne-am dus amindoi pina la Ibida, linga Tulcea, locul unde se afla prima cetate pe care vrea s-o “cosmetizeze”. A fost o excursie in care am povestit incredibil de multe… si de personale:).
Inainte de excursia asta Bobby era pt mine, banuiesc ca si pentru multi dintre cei de pe net, persoana care – printre glume – isi arata ferm autoritatea.
Pe deal la Ibida.
Cind am fost la Ibida, in februarie, era un frig de crapau pietrele.
Eu eram imbracata – nu rideti – intr-un pulovaras gri si o vesta lunga de blana. Bobby avea hanorac, geaca, un fes si era blindat cu toate cele.
La prima oprire, Bobby s-a uitat lung la mine si-a intrebat: Nu ti-e frig?
Am evitat elegant raspunsul.
La cetate batea vintul atit de tare, incit nu auzeam ce povestea arheoloaga care ne insotea. La un moment dat, Bobby, cu ochii lui albastri deja fulgerind, mi-a zis: “Nu vrei fesul meu?”.
Mi-era un frig de nu mai stiam de mine, dar imi purtam pletele-n vint– fusesem cu o zi inainte la coafor – si nu stiam cum sa-i explic ce gindeam:
“Cum sa-mi pun un fes fara oglinda?!”
L-am refuzat politicos. Din nou. Si l-am vzt cum se incrunta f tare.
Cind ma ajuta sa cobor de pe dealul plin de zapada (alunecam, desigur, pentru ca eram in cizmele mele ECCO cu talpa moale si fina) mi-a spus printre dinti, fara sa ne auda doamna arheolog :“Fi-ti-ar fitele de Dorobanti sa-ti fie!”.
A fost primul semn ca Bobby chiar spune ce gindeste. Si, de atunci incolo, mereu a fost asa.
Pina la sfirsitul acelei zile ii dadusem o porecla – “Short cut”. In timp ce povesteam lucruri, lui ii fugea mintea extrem de repede catre o solutie, o rezolvare instant sau vreo oportunitate de extindere.
Tot in ziua aia dupa povesti in care am dat fiecare din casa – de la copilarie si pina dincolo de adolescenta – am obtinut o promisiune: “eu ii scriu biografia, cind va fi el milionar celebru”. ( fetelor, daca dati bani grei, va spun povesti suuuper misto:) )
Dupa care el a descoperit ca ma pricep la radio (a fost singurul meu moment de glorie in 12 ore de drum; singurul moment in care i-am captat pe bune atentia- erau interesante smekeriile de programare/ format radio), iar eu am prins curaj sa-l “exploatez”.
Consilierea
In ultimele luni am profitat copios de cunostintele lui despre internet, iar o parte din modificarile site-ului Tabu i se datoreaza. Cind m-a invatat cum e cu google analytics cred ca i-am scos peri albi dar, cu autoritatea pe care i-o stiam dinainte, m-a certat tare cind a parut ca nu i-am explicat si Sinzianei – content managerul tabu.ro – ce ma invatase (pe cuvint ca-i explicasem!).
Acum conversatiile noastre pe teme de consiliere sunt o continua negociere. Sau un meci de ping pong.
“Te rog frumos, te uiti putin pe proiectul X in care vreau sa ma implic?”, il intreb eu cel mai adesea.
El cere la schimb cine stie ce traznaie (promovare pt proiecte lui, adesea), eu cer la schimb inca ceva, el mai adauga ceva la cerere… si tot asa.
Cu el am vorbit pentru prima data de numarul special Facebook, el m-a explicat cum s-a schimbat gindirea tinerilor care au trait numai in epoca internetului, tot el mi-a dat sa citesc lucruri complicate de SEO (n-am terminat nici acum cartea aia, ups!) si tot el m-a trimis catre jocuri online girlish ca sa inteleg pe unde ar trebui sa duc tabu.ro, daca vreau sa fie pentru un public tinar.
Si, dincolo de toate astea, a venit la Optimism 2010 cind aveam de povestit lucruri grele si personale. A fost in sala; unul dintre cei citiva prieteni in care mi-am sprijinit privirea cind gindeam “Hopa! Nu mai stiu ce tre sa zic mai departe”.
Asa ca acum stiu ca dincolo de autoritatea aia bossy e si altceva, foarte friendly si, contrar tuturor aparentelor, e o doza de timiditate.
Ok, ma opresc aici; daca descriu mai mult o sa se incrunte.
Bobby e unul dintre prietenii pe care mi i-a adus internetul si pe care-l necajesc des. Ca in aceste zile cind sunt suparata pe el pentru ca nu poate sa vina la petrecerea Facebook Tabu.
*
Miine descriu un alt VIP Internet.
la inceput de saptamina sa iesim La Joaca cu Maria Clara Ciusca
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Astazi a fost ziua nostalgiei.
Dimineata a fost ultimul retus pentru parchet. Dl Sorin Vintia a mai aplicat un strat de lac si parchetul meu arata de pot sa-mi rimelez genele in oglinda lui.
Ma rog, intre timp am descoperit ca blocul are bulina roshie cu grad 1, dar nu ma prind cit de grav este. Ce mai conteaza: poate sa se prabuseasca toata casa, eu am un parchet minunat.
*
La capitolul impachetari am ajuns la fotografii si chestii marunte de prin sertare, plus cursuri de pe la scolile pe care le-am prestat.
A fost emotionant sa descopar caracterizarea profului meu de la scoala BBC
(She does not suffer fools gladly…more than once I witnessed an unfortunate colleague reeling from cobra-like lash of her tongue. The only consolation is than when Cristina strikes, at least you can be sure you deserve it)
Mai scrie in caracterizare ca sunt desteapta, fara sa fiu aroganta sau pretentioasa; ca am fct cel mai tare documentar pe care l-a intilnit in cariera lui de prof si ca daca ar putea mi-ar da un Oscar:)
Dar mie imi place mult partea de descriere pe care am pus-o mai sus pentru ca e f f mult parte din personalitatea mea, care uite ca nu s-a schimbat in 14 ani.
A fost la fel de emotionant sa ma uit pe primele proiecte legate de lansarea europa fm, ori pe prezentarile pe care le faceam pentru reteaua lagarderre international.
M-am distrat tare uitindu-ma la fotografiile de peste ani ( noi astia mai batriorii mai avem si fotografii pe hirtie) si m-am redescoperit cu parul verde, roshu, mov, galben. Pe rind, nu simultan. Si, mai ales, din perioada Radio 21. Dupa aia am devenit o doamna:)
Dincolo de asta am remarcat ca, din instinct, am stiut ce sa citesc in anii de inceput ai meseriei mele. Un melanj smart de carti motivationale, carti de business & literatura misto.
*
Am aruncat majoritatea hirtiilor/ revistelor cu citeva mici exceptii:
– dosarul si prima campanie europa fm din 2000
– toate actele si lucrurile legate de deplasarea mea la Oscar in 2001
– cv-ul de la 19 ani si cel de la 24 de ani (n-am mai gasit altele ca as fi pastrat)
– fotografiile de peste ani, inclusiv filmele lor
– citeva inregistrari cu emisiunile de la radio + faimosul meu documentar cu Dating agency, multi premiat (pe un minidisk il am nici nu stiu daca mai exista scula de ascultat care sa I se potriveasca).
Toate aceste lucruri pleaca in niste cutii mari si frumoase, albe, catre Euro Mini Storage. (super inventie despre care o sa mai povestesc)
Ma gindeam, cind le impachetam, ca e posibil ca peste ani sa mearga cineva sa le deschida si sa zimbeasca; va avea o imagine a radiourilor anilor 2000, cu cifre & strategii, ceva muzici din anii aia, ceva emisiuni radio de pe atunci, reviste din ultimii 10 ani, filme pe casete video & DVD.
Ar putea fi ca o excursie in alta lume, a trecutului.
Oare sa pun un biletel in cutii? Pentru “cititorule din viitor care te uiti la 10 ani din viata mea”:)
*
Seara, cind nostalgia era deja mare, a venit Ana si m-a ajutat la carat saci cu lucruri la care renunt.
Distractia serii a fost un articol care a aparut in Star acum citiva ani in care eram declarata pe o pagina intreaga iubita unui prezentator de televiziune, pe care – intre noi fie vorba – la acel moment nici macar nu-l cunosteam personal.
Scria in text ca m-a ales nu doar pentru frumusetea mea, ci si pentru inteligenta; ca “nu e de colea o absolventa de matematica”:))
Am ris mult si acum, ca si atunci, si-am pus revista intre amintirile din cutiile albe:)
Altfel sunt in brief: 5 cutii de carat pina acum cu mine in casa noua. Sper sa nu depasesc 20:)
caterina ciusca
asa, pentru cei care nu sunt la mare, desi si-ar dori
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Astazi am avut 2 obiective: parchetul din locuinta noua si cartile din locuinta veche.
Cu primul obiectiv am iesit minunat.
Am fost cea mai norocoasa persoana din lume si am dat peste cel mai simpatic parchetar din lume. Nu doar ca mi-a facut parchetul lacrima, lustruindu-l si verificindu-l bucata cu bucata, dar a facut si un sumar al lucrurilor din casa care ar trebui reparate/imbunatatite.
Mi-nu-nat om. Daca aveti vreodata nevoie de reparat/paluxat parchete sunati-l pe Sorin Vintia. Eu l-am gaist pe net, dar pt ca acum stiu ce face si cum face, il recomand cu mega incredere.
Obiectivul doi s-a rezolvat in vreo 5 ore.
Am stabilit de la inceput ca nu car cu mine in casa noua mai mult de 2 cutii cu carti. Ca oricum de acum incolo le citesc electronic, mai bine le daruiesc pentru Lecturi Urbane.
cu o estimare poetica, l-am anuntat pe Adrian Ciubotaru ca tre sa vina sa ia 5-6 saci de carti, apoi am comunicat ziua usilor deschise pentru prieteni: cine a rivnit vreodata la vreo carte sau vreun tablou (exceptind Bleu & bumbutz) poa sa vina sa ia.
Mimo a fost prima vizitatoare care, ca o prietena care se respecta, a executat impreuna cu mine trierea cartilor.
in cele din urma 25 de saci am carat in holul blocului pentru Lecturi Urbane.
Sa mai zica cineva ca nu sunt intelectuala:)
Ana a luat si ea citeva carti, Cristi Radu trece miine pentru selectia fina de reviste pastrate pentru el ( Citizen K , Love, Vanity Fair). Si lista prietenilor e open.
*
Azi n-am pierdut nimik, n-am incurcat nimik. Dar am scos-o din minti pe Mimo la triat carti (sustinea ca puteam face o biblioteca intr-un oras cu cartile donate)…
Si…. am primit discount de “vecina de cartier” de la Violeta’s vintage. Me happy, papa bun in fiecare zi.
*
pe lista de dat se mai afla:
colectia Prison Break (DVD) pleaca la sabina
sezoanele 4 si 5 Lost (DVD)
niste DVD-uri Blu Ray cu filme de actiune pleaca la gabi si un concert cu John Mayer (laura l-a adjudecat)
si un brat de CD-uri cu tot felul de muzici (nu ma puneti sa le scriu numele, cine le ia, le ia grup si vede dupa aia ce face cu ele) le-am lasat intr-o punga la cosul din strada, ca ma incurcau
in simbata aceasta Jasmine
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Ma mut. Din Dorobanti / Caragea voda pe Batistei. Cam cit o aruncatura de bat distanta, dar pentru asta ce nebunie, ce planuri, ce analize, ce rezultate.
Mai intii firma de transportat bagaje; gasit- adjudecat, super profi si misto: pun ei la dispozitie cutiile si te si ajuta la despachetat.
Au vrut sa ma ajute si la impachetat, dar gindul ca se vor uita prin sertarele mele cu matasuri pastelate, m-a fct sa spun Nuuuuu.
Mai apoi cautat raschetatori de parchet; am eu un fix ca parchetul trebuie sa fie impecabil asa ca-l curatam si pe cel nou, inainte de mutare. gasit muncitori; negociat cu ei, rezolvat.
*
De 2 zile toti prietenii ma intreaba: Ai nevoie de ajutor? Vrei sa facem ceva?
Si eu, ca o femeie de actiune, plina de responsabilitati, raspund invariabil: Nu nu nu, ma ocup, am gasit firme pentru orice legat de mutare. Nu trebuie sa fac eu nimik.
Ma rog, pina la proba contrarie.
Astazi mi-am luat liber de la birou: a fost ziua 1 pentru impachetari.
M-am trezit de dimineata si, in mijlocul patului, m-am pus pe gindit. Si-am gindit pina pe la 12.
M-am gindit ce sa daruiesc din casa. In felul asta car mai putine bagaje si eficientizez lucrurile.
Pina acum am pus pe lista urmatoarele:
Sevalet & culori acrilice la Sinziana.
Muuulte carti la Adi Ciubotaru pentru Lecturi Urbane
Un tablou cu un desen de Tia Peltz catre doamna Ralian (via Ana), cadou pt ca a fo prietena cu Iris Murdoch si i-am citit traducerile.
Un tablou cu o schita de costum de la Soldatul Svejk la Ana (sa aiba si ea amintiri din casa asta)
Haine cit mai multe la biserica din colt.
Pufi albastri/fotolii – cui si-i doreste. Mimo
Colectia vogue 2009 – cui si-o doreste. andreea c
Lista a ramas deschisa
Dupa aceasta evaluare, din mijlocul patului, care mi-a luat 4 ore!!! , cu o cafea si ceva biscuiti cu ciocolata alaturi (tot ii aveam in bucatarie, ce sens mai are sa-I car si pe ei dincolo, mai bine sa-I maninc acum), au venit cutiile de la firma de impachetat si m-am pregatit de lucru.
Problema nr 1.
n-aveam scotch sa lipesc cutiile. Am achizitionat scotch de la Mega Image doar ca – pentru ca sunt f talentata- am luat cu doua fetze si acum lipesc cutiile de parchet!
Desigur n-am nici foarfeca sa tai scotch-ul, dar am citeva forfecute pentru unghii si am sacrificat una.
Dar e un cosmar cind se umple o cutie. Iau pauza si ma invirt prin casa poate poate gasesc vreo solutie sa nu mai stau sa fac alta cutie lipindu-i marginile cu scotch. Domnul dublu scotch nu e f prieten cu mine.
Problema nr 2: am pierdut telefonul
Pe la 15 a inceput sa ma caute disperat la telefon Cosmin Tudoran (aka Cassa Loco). Si da-i si suna. Si da-i si suna. Noroc cu Twitterul ca mi-a lasat un mesaj, ocazie cu care am constatat ca nu stiu unde mi-e telefonul.
Ultima data cind vorbisem la el, fusese cind tinarul domn cu muschi si cercei pe unde nici nu va ginditi, de la firma de carat bagaje, ma sunase ca sa ma anunte ca mi-a adus cutiile.
So, unde era bestia?
Cosmin grijuliu – mai ales ca avea de-un business de fct cu mine si o colega – s-a oferit sa ma sune ca sa localizez telefonul. Doar ca era pe silent, pentru ca sunt zen, ambalez hainele intr-un feng shui foarte shui.
Cu rasturnari de cutii si bagaje, l-am gasit. Fix intr-una din cutiile care urmeaza sa plece la Euro Mini Storage – in magazie, unde o sa stea bine sigilate departe de mine.
Acum e pe un fotoliu, pasnic. Nu mai suna.
*
E ora la 22 si, dupa mai bine de 12 ore, am reusit sa ambalez revistele si albumele de arta. Adica fix 2 cutii. (ma rog si 3 saci de lucruri de aruncat). In ritmul asta ma mut la sfirsitul anului.
Mai am in plan pt seara asta, colectia de cd-uri & dvd-uri. Dar sper sa nu ma apuce dimineata.
Miine dimineata ma intilnesc cu domnii care imi paluxeaza parchetul. Sa vedeti acolo veselie.
Si nu, nu vreau ajutor. Ce farmec ar mai avea altfel o mutare din Dorobanti in Batistei?!
De miine e la chioscuri editia Tabu Special Facebook si-s fooooarte happy pt ca Tabu e prima revista glossy din Romania care a dedicat un numar intreg online-ului.
Si-s si mai happy ca editia aceasta este realizata in colaborare cu oameni pe care i-am descoperit pe Facebook sau pe Twitter.
Am scris despre asta in editorialul care deschide revista. Nu-l postez aici pentru ca ma gindesc ca daca va spun ce contine in mare editorialul acela & revista, va duceti si o cumparati☺
– in editorialul acela povestesc despre prietenia mea cu Bobby Voicu si despre cit il chinui cind tre sa ma implic in ceva legat de net:)
– despre cum am descoperit-o pe FB pe Andreea Vasile si acum lucreaza cu noi.
– Despre Adrian Ciubotaru, Magda Mihaila, Alexandru Negrea si Ina Hofnar pe care-i si cititi in paginile revistei cu ceva articole legate de FB.
In revista e o poveste lunga despre Lecturi Urbane in care apar Adrian Ciubotaru, Dan Dumitrescu, Nebuloasa, Raluca Crisan, Claudia Tocila, Gabriela Deleanu.
In dosar sunt prezenti Florin Avram cu o poveste tres tres simpa si o echipa minunata de la Chisinau care au schimbat o lege in tara lor via FB.
Adi Ciubotaru a facut un experiment pentru noi: s-a declarat single la status… si de aici o intreaga avalansa de reactii:) Ioana Ulmeanu si-a sters contul de FB, iar Ana Onisei a pornit in cautarea celei mai vechi prietene: fata cu care mergea la gradinita.
E un numar tres simpa si cu un pictorial spectaculos.
Luati parte la primul concert virtual al Loredanei Groza, acum o diva android.
Atentie! Va intilniti cu toti cei care au scris la editia Facebook Tabu la o petrecere care va avea loc vinerea viitoare. Detaliile le aflati via Facebook, printr-un joc, foarte curind:)
Ana Maria Talpos
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
astazi am fost si eu La Joaca. Cu Danny Luca si ceva masinute, avionase & un pui care macanea:)
aici dovada.
Danny cu mine.
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
astazi vine la mine in vizita Danny Luca Dumitrescu
so, eu voi fi La joaca cu Danny
asa ca uite si aici o foto cu el
foto by ramona rusu dumitrescu
partida de tenis despre care se va vorbi muuulta vreme de acum incolo John Isner v Nicolas Mahut tocmai s-a intrerupt in setul 5 la scorul 59 la 59.
e cel mai lung set de la wimblendon (precedentul a avut 48 de game-uri); e cel mai lung meci de simplu ever (aproape 10 ore pina in acest moment)
e un meci de tenis care se intinde pe (cel putin) 3 zile: a inceput pe 22 iunie – cind s-au jucat 3 ore si s-a intrerupt din cauza intunericului; pe 23 iunie – dupa 6 ore s-a intrerupt din nou.
dar, si miine e o zi:)
cind s-a intrerupt meciul – la cererea jucatorilor – publicul a inceput sa fluiere; mai vroiau singe in arena toreadorilor. dupa 6 ore de stat in picioare ( alte 3 ore din meci s-au jucat ieri) cred ca arbitrii de linie nu mai vad nimik in jur, desi se schimba la citeva game-uri; de jucatori nu mai vorbim, McEnroe care comenta pt americani a spus de pe la 55 la 55 “ar trebui sa fie un medic in teren”.
e misto cind se scrie istoria in fata ta.
e amuzant ca istoria te ia uneori pe nepregatite. John Isner v Nicolas Mahut s-a jucat pe arena 18, un teren cu capacitate mica pentru spectatori si loc si mai mic pt comentatori. dupa 10 ore stateau toti ca sardinele in cutie dar n-aveau incotro: meciurile mari se joaca si pe terenuri mici.
cred ca sunt prea putini cei care stiau de existenta lui John Isner sau a lui Nicolas Mahut in ipostaza lor de jucatori de tenis; acum sunt in topul search-urilor de oriunde:)
*
meciul asta mi-a demonstrat inca o data ca daca o stire e importanta ea vine catre tine.
nu mai am tv de citeva luni bune; dar meciul asta a facut asa de multa vilva, incit am cautat pe net sa-l vad. si ca mine au fost multi altii, iar asta poate sa fie un indicator bun pentru cei care analizeaza comportamentul de consum (new)media.
multam cristi sutu pt indemn.
*
miine se reia partida de la 59 la 59 in setul 5.
pun pariu ca pe arena centrala:)
„Cele zece porunci” ale secolului XXI, după Irvine Welsh
1 Lăsaţi cartierele să bubuie de petreceri. Îmi place propriul meu ipod, dar vreau să aflu ce ascultă ceilalţi şi vreau s-o aflu din stradă, nu online.
2 Nu lăsaţi pe nimeni să intre în biserică decât dacă a făcut sex de dimineaţă.
3 De fapt, hai să transformăm toate bisericile în discoteci.
4 Nu votaţi dacă partidul, sau candidatul, respectiv nu vă reprezintă.
5 Susţineţi clubul de fotbal „Hibernian” şi mergeţi în pelerinaj anual la ei acasă.
6 Aveţi încredere în Yogi.
7 Nu alegeţi niciodată pe cineva care are peste treizeci de ani într-o funcţie publică.
8 Trimiteţi obezii să muncească în agricultura Lumii a Treia pentru vreo două boluri de orez pe zi şi câteva legume.
9 Rebotezaţi locurile plictisitoare. De exemplu, Lacul Michigan – „Cel Mare”, ar putea să se cheme… Lacul „Cerânjeştibă Fasolea”.
10 Amendaţi pe loc indivizii care poartă genul ăla de încălţăminte în care doar ce-ţi bagi picioarele, fără alte mecanisme de închidere.
obtinute de Ana Maria Onisei pentru Adevarul literar si artistic
*
ana e in forma maxima, zilele viitoare mai are un genial interviu tot in adevarul. n-am voie sa spun despre ce si cu cine, dar tocmai ce l-am citit si e mi-nu-nat!
cind ne-am parteneriat pentru lansarea filmului Felicia, inainte de toate, le-am spus celor care reprezentau casa de filme ca facem ORICE.
am un mare respect pentru ce scrie Razvan Radulescu si, chiar daca nu vazusem filmul, as fi vrut sa-l sprijinim cu ce putem la debutul sau regizoral.
dupa aia am vzt filmul, am cunoscut-o pe Ozana Oancea (mi-nu-na-ta!) si n-am regretat nicio secunda implicarea noastra. ba chiar am fo foarte foarte happy.
le-am propus atunci sa aleaga 5 dintre bloggerii invitati la avanpremiera carora Razvan sa le acorde interviuri in exclusivitate. le ofeream astfel ocazia bloggerilor sa aiba continut propriu exclusiv si sa se comporte ca jurnalisti.
n-au existat nicio clipa si-au spus: ok, alegem 5 si facem interviurile.
astazi am aflat cine sunt cei 5 Ina Hofnar, Cristi Sutu, Cristi China, Adrian Ciubotaru si Alexandru Negrea.
n-am avut nicio treaba cu alegerea lor, dar sunt f f happy pentru ca ii stiu pe toti, stiu ca sunt oameni misto si meritau o intilnire de genul asta.
*
Mi-a placut mult avanpremiera Tabu cu Felicia, inainte de toate. cred ca a fost cea mai buna vizionare din cei 5 ani de cind lucrez la Tabu.
Ne-a ajutat filmul desigur, dar cel mai tare ne-au ajutat regizorii (Razvan Radulescu & Melissa de Raaf, actrita din rolul principal Ozana Oancea si producatoarea – dna Ada Solomon) pt ca au fost extrem de deschisi si au raspuns la toate intrebarile invitatilor bloggeri.
In seara aia am fost tare tare mindra ca pe cei mai multi din sala ii invitasem eu personal. Pentru ca se comportau ca niste mega jurnalisti (unii si sunt:) ); aveau intrebari smart, erau documentati, aveau observatii fine.
a fost asa o atmosfera misto ca mi-e teama ca la urmatoarea vizionare nu o sa ne mai ridicam la nivelul asta.
saptamina viitoare incepem sa ne gindim (impreuna cu Catalin Anchidin din “echipa lor”) la ce vom face la noua vizionare. cu aceeasi casa de productie, HiFilm🙂
so, ne revedem curind la un alt film:)
Am fost prietenă foarte bună, timp de 25 de ani, cu scriitoarea britanică Iris Murdoch. Am şi corespondat, am şi petrecut vacanţe împreună, la Londra sau aici. Exista şi o empatie colosală între noi. Şi ţin foarte mult la cărţile ei. De exemplu, “Marea, marea” mi se pare una dintre cele mai reuşite traduceri ale mele pentru că am făcut-o din dragoste pentru Iris Murdoch şi pentru cărţile ei.
La Iris Murdoch m-a uimit simplitatea ei: oamenii foarte mari şi talentaţi sunt extrem de simpli. Emana, în momentul când am cunoscut-o într-o cârciumioară englezească, căldură umană şi curiozitate. Îmi aduc aminte că odată, într-o cârciumioară, unde erau mese lungi şi bănci, s-a aşezat în faţa noastră un tânăr. Iris a început cu întrebări domoale, cine, e cum e şi până la urmă l-a făcut să-şi povestească întreaga viaţă, a făcut din el un personaj de roman. Cu întrebări foarte meşteşugite, dar foarte umane. L-a făcut să povestească lucruri colosal de intersante din prima, deşi era un tânăr străin… M-a făcut să mă gândesc că aşa se scriu romanele, cu frânturi din viaţa adevărată.
aceasta este descrierea integrala pe care doamna Antoaneta Ralian i-a facut-o lui Iris Murdoch pentru Adevarul Literar si artistic. din considerente de spatiu, Ana Maria Onisei, cea care a realizat minunatul interviu cu doamna Ralian, a mai scurtat textul in ziar.
am rugat-o sa ma lase sa pun integral declaratia pentru ca o iubesc tare tare pe Iris si mi se pare ireal ca a fost in Romania, ba chiar a avut o prietena romanca.
o super doamna, de altfel
cum se lupta cei mai talentati traducatori romani cu mintea autorilor faimosi si scrierile lor?