astazi un baietel curios. nu stim cine e, dar poate il recunosc parintii lui:)
foto by ramona rusu dumitrescu
la joaca
si cu sarah marin v-ati mai intilnit pe blog, dar eu mor de dragul fotografiei acesteia.
foto by ramona rusu dumitrescu
singur ne spune ramona sau doamna marin de ce era necajita frumusica sarah:)
limbajul mimico gestual lectia nr 2
De saptamina trecuta (vrei sa stii ce am invatat saptamina trecuta?) si pina astazi am tot repetat aiurea pe strazi dactilemele. Cum mai vedeam un obiect cum mai facem semne discrete din degetele pe linga corp, incercind sa-l numesc cu “literele“ alfabetului surdo mut.
Si cu toate astea, astazi tot m-am incurcat un pic la lectii si tot mi se pare ca am prea multe degete la o mina.
*
in saptamina asta mi-am dat seama ca e nevoie de un pic de antrenament ca sa poti sa asculti cu ochii. dar ca e foarte misto senzatia reusitei.
*
Astazi a fost ziua mincarurilor.
Stiu sa spun ce maninc, ce as vrea sa maninc – stiu o serie lunga de legume, fructe, carnuri si modalitati de preparare.
Am uitat sa le spun si colegilor de la curs ca eu nu gatesc, dar important e ca stiu sa spun asta in limbajul mimico gestual.
Cum Marieta ne-a pus pe fiecare sa spunem ce ne place sa mincam, a fost momentul sa ma afirm drept mofturoasa si sa spun multele lucruri pe care nu le maninc☺. Sau combinatiile ciudate de seminte pe care le maninc☺
Vestea buna e ca stiu si sa spun ca sunt “mofturoasa”= cu degetele miinii drepte, lipite si tinute drept, iti stergi nasul de jos in sus si duci miscarea spre exterior.
That’s me. Mofturici☺
Dar partea cea mai frumoasa a cursului de astazi e ca mi-am dat seama ca mincarea noastra preferata spune cite ceva despre noi. Si usor usor pot sa-mi fac o idée despre colegii mei de curs.
Ma induioseaza in continuare multe dintre semnele pe care le invat. Sunt si unele care ma amuza, dar limbajul in esenta lui mi se pare extrem de sugestiv si de minimalist, cu o logica f simpla. Daca esti calm si relaxat in fata cuiva care vorbeste cu acest limbaj n-ai cum sa nu te intelegi, ai nevoie de putina rabdare si mai multa deschidere ca sa capete incredere interlocutorul si sa-ti explice tot prin semne fiecare dintre cuvintele pe care nu le intelegi.
Saptamina viitoare purtam dopuri in urechi si nu mai auzim deloc. Va fi super tare sa ne descurcam doar cu ce am invatat. intre timp bag lectii suplimentare de pe un DVD ca sa nu ma fac de ris:)
In toamna exista posibilitatea sa ma duc in vizita la o scoala de hipoacuzici sa ma joci cu copilasii pe limba mimico gestuala. Abia astept!
Cursul e organizat in colaborare cu fundatia Light Into Europe Charity pentru angajatii British Council. eu am fost invitata la curs prin bunavointa/amabilitatea & sufletul lor mare de Eliza Ioana & Oana Macovei. multzuuuu again.
la joaca
astazi filip fulger
ne-am mai intilnit cu el, asa ca il cunoasteti.
acum intr-o noua infatisare:)
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Prin Bucurestiul meu
Cum arata Bucurestiul pe care vrei sa-l prezinti prietenilor tai? Bucurestiul cu care te mindresti si in care iti gasesti citeva lucruri frumoase?
*
in week end-ul acesta, ca o prelungire actiunii Prin Bucurestiul meu, le-am aratat Andreei – tomata cu scufita, Titzei – nebuloasa si Elenei aka minxieee o parte din ce-mi place mie in Bucuresti.
Am inceput cu un tur al celor mai spectaculoase camere din hotel Carol Parc – un loc rafinat, secret si select (fostul Palat Suter). Au stat aici mai toate vedetele mari care au venit in Romania si au vrut sa fie departe de ochii lumii.
Am continuat pe strada cu scari, acum in constructie, dar tot simpatica.
Am ajuns la Arenele Romane unde se repeta pentru un concert de seara, am facut o escala mica pe Strada Mintuleasa si am zimbit cind Andreea si-a dat seama ca una dintre case semana cu ce-si imaginase ea cind citise La Tiganici a lui Eliade.
Am facut o escala mai mare la redactia Tabu, tirziu spre seara, ca sa mincam inghetata in curte pe bancutze si sa birfim despre vedete, dar am mincat un prinz sanatos si bun in oaza de liniste care se numeste terasa UNITER.
Abia acum seara, mi-am dat seama ca, din instinct, le-am prezentat ceva “glam”, ceva legat de muzica, altceva legat de carti, ceva legat de artisti & liniste si, desigur, redactia unde-mi petrec o mare parte din timp.
Si ca, de fapt, asa e “bucurestiul meu”.
later edit: ultima oprire a fost la Casa Enescu. imi place mie pilda care se ascunde dincolo de gardurile ei. Palatul mare a fost pentru evenimente mondene, Enescu a trait in casa din spate. Simplu, ba chiar auster.
*
Scrie pe blog-ul tau/ sau pe facebook care sunt 3 locuri pe care le-ai arata prietenilor daca ar veni in Bucuresti. Nu e o leapsa. E o provocare de a crea o oaza de frumos. Te bagi?
*
In acest week end intr-o campanie f f smart de promovare a Bucurestiului turistic, bloggeri din Bucuresti sau din tara au vizitat punctele de maxima atractie turistica, insotiti de ghizi profesionisti. Campania s-a numit Prin Bucurestiul meu, a fost gindita de Corina Georgescu si organizata in colaborare cu Paralela 45, Blue Air & Norc.
Le fac reclama aici pentru ca merita. Desi miine ziarele nu vor scrie despre asta si probabil ca nici la stirile de la tv nu veti vedea altceva decit ce mai face Basescu, un grup de tineri- bloggeri- au vazut in week end-ul asta Bucurestiul dintr-o alta perspectiva. Si o sa-l prezinte si cititorilor lor.
Iris Murdoch prietena cu Antoaneta Ralian
am avut acces in seara asta la un text care va fi public saptamina viitoare.
am descoperit astfel ca doamna Antoaneta Ralian, traducatoare faimoasa, a fost prietena timp de 25 de ani cu Iris Murdoch.
si ca faimoasa scriitoare britanica a fost in vacante in romania.
eu o iubesc pe Murdoch. mult. si filmul despre viata ei m-a facut sa pling in hohote vreo ora.
de dragul textului pe care l-am citit asta seara, voi reciti Marea, Marea a lui Iris Murdoch, tradusa de doamna Ralian
la joaca
Filip si Luca, fotografiati de Ramona Rusu Dumitrescu.
o duminica frumoasa
la joaca
astazi La Joaca cu Kiki Popa fotografiata de Ramona Rusu Dumitrescu
caut casa.
ok. nu merge cu agenti imobiliari pentru ca nu sunt seriosi.
brieful este asa:
oriunde in perimetrul unirii, piata rosetti, armeneasca, universitate, cismigiu, romana, gradina icoanei.
garsoniera sau apt cu 2 camere.
aer conditionat, parchet, masina de spalat.
biblioteca (sau spatiu pt ea) pentru muulte carti.
debara care sa poata fi transformata in dressing.
daca stiti ceva DE INCHIRIAT, let me know
multumesc
la joaca
azi am ales eu fotografia.
am 7 foto care asteapta in rind sa fie publicate, cit pentru o saptamina.
eu il pun pe Danny Luca – baietelui Ramonei Rusu Dumitrescu
ca mi-e drag de el, am auzit ca a fost bolnavior si sper sa o mituiesc pe mama sa cunosc si eu frumusetea asta de baiat.
in fiecare zi din iunie cite o poza cu un copil, ca sa ne bucuram macar pt citeva secunde de ceea ce noi nu mai putem avea/fi
foto by ramona rusu dumitrescu
divort, casatorie…
de dimineata, pe stradutza mea care era linistita pina la aparitia unor picamere – aka 7 juma -, m-am intilnit cu doi tineri, el si ea, cred ca evanghelisti or smth.
nu stiu de ce m-au abordat tocmai pe mine:
buna dimineata.
neata
vrem sa va dam citeva pliante despre familie si importanta ei.
multumesc, ma grabesc.
le-am luat fara sa ma uit la ele si am dat sa trec mai departe. ei, tzushti, dupa mine
va rugam sa le cititi. noi condamnam foarte mult divortul pentru ca…
nu i-am mai putut urmari, eram wtf? ce treaba am io cu asta?
le-am raspuns:
stiti, eu nu cred nici in institutia casatoriei, asa ca…
el si ea s-au privit lung. mi-au spus: PACAT!
au facut o pirueta de 180 de grade si-au plecat.
si eu care credeam ca acum, pt ca e racoare, oamenii se simt mai bine.
La Joaca
astazi, mai spre seara din cauza de predare de revista si scris texte lungi despre oameni frumosi, ne jucam cu Maria Bosca
seria La joaca ii apartine Ramonei Rusu Dumitrescu care ne daruieste in fiecare zi din iunie cite o fotografie facuta de ea.
bloggerita din mine:)
la sibiu, la festivalul de teatru, o tinara simpatica mi-a spus dupa ce am facut cunostinta “a, dar te stiu de pe twitter”.
o alta bloggerita a scris la ea acasa (blog) ca am fost la sibiu si sunt tot bloggerita.
la zilele usilor deschise au venit tineri care ma stiu de pe facebook sau twitter.
deja ma simt f cool si in pas cu vremurile.
really.
“vorbe”
mi-a adus aminte de Love actually, doar ca finalul are legatura cu cursul pe care tocmai l-am inceput.
a venit aseara pe Twitter de la Alina Mereuta
la joaca
din seria La joaca by Ramona Rasu Dumitrescu, astazi micutul curios Ari Take
🙂
la joaca
baietelul de la ferma de animale
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Limbajul mimico gestual – lectia 1
Acum ceva vreme scriam ca imi doresc foarte tare sa invat limbajul mimico gestual. Oana Macovei a citit aici pe blog, a vorbit cu colega ei Eliza Ioana de la British Council si iata-ma astazi la prima mea lectie.
doamnelor, va multumesc tare mult.
*
Ce am invatat?
Literele in semne – care se numesc DACTILEME.
Am probleme cu D, G si F dar le invat eu pina la lectia urmatoare.
Am invatat sa spun “multumesc” si “cu placere”.
e foarte frumos semnul de “cu placere” – se deseneaza cu ambele miini o inima in partea stinga, in dreptul inimii.
Cu multumesc/cu placere am trait si prima senzatie de disconfort emotional.
Am spus “multumesc” (cu virfurile degetelor strinse si drepte se atinge barbia), Marieta – profesoara – mi-a raspuns “cu placere” si, pentru ca gestul de la “cu placere” mi se pare foarte puternic, n-am mai stiut sa continui, am zimbit si am ridicat din umeri.
Intr-o conversatie normala trec mult mai usor peste “cu placere” rostit de cel din fata mea.
Am invatat sa-mi denumesc rudele: mama/tata/sora/ copil/ baiat/ fata/ nepot/ cumnata/ bunici/ verisoara.
Si cu putina chinuiala, am putut sa spun cite ceva despre familia mea exprimindu-ma doar prin limbajul semnelor.
Am invatat sa spun “frumos”/”urit” si Marieta mi-a atras atentia: nu poti sa spui “urit” si sa zimbesti, expresia fetei trebuie sa arate suparare.
M-am gindit instantaneu ca limbajul asta e mult mai sincer, pentru ca tre sa fii cu totul acolo…si chip, si miini, si suflet.
In conversatiile noastre normale trisam din greu, raspundem ceva si ne gindim la cu totul altceva.
Si-am mai invatat… ca am prea multe degete si ca sunt al dracului de greu de coordonat simultan. Dar lucrez la asta.
Cursul e organizat in colaborare cu fundatia Light Into Europe Charity pentru angajatii British Council.
P.S. m-am vazut cu Ana putin mai devreme si i-am aratat citeva dintre lucrurile pe care le-am invatat. Mi-am dat seama inca o data ca ma emotioneaza f tare gestul de la “cu placere”.
*
daca va intrebati de ce imi doresc sa invat limbajul semnelor raspunsul e simplu: sunt un om care-si cistiga piinea exploatind cuvintele in forma lor scrisa si vorbita. m-am gindit cum ar fi daca as suprima, ca un exercitiu, partea vorbita? cum m-as exprima? si-am decis ca trebuie sa invat limbajul semnelor ca parte a dezvoltarii mele emotionale si profesionale.
*
lunea viitoare am lectia nr 2.
la joaca – ziua 14
compensez postarea tirzie (am avut mult de lucru,abia acum am deschis blogul) cu o minunatie de fotografie.
nu stiu cum o cheama pe fetitza, poate imi mai spune Ramona o data, e posibil sa fi incurcat eu informatiile pe aici.
later edit: Ramona spune “pe fetita o cheama Fendi, e pe jumatate italianca si locuieste in Brasov”
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
fotografia asta are viata ei. din motive care-mi scapa, vrea sa se vada mai mare decit oricare alta foto. dar merita:)
la joaca
astazi in seria La Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu, un baietel tres simpa:
roan ionescu ghica
(ne-a corectat mama lui. ne iertati)
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Fotografie pentru orbi la Salonul National de Fotografie
cum arata o fotografie pentru orbi? cum pot ei SA VADA ce surprinde un fotograf?
provocindu-mi aceasta dilema Dragos Bucurenci m-a convins sa merg la lansarea Salonului National de Fotografie ( The ark, expo e deschisa pina miine – duminica 13 iunie, ora 18.00)
*
pentru ochii mei e “goala”, pentru ei e plina.
pentru mine e doar un contur, pentru ei e o forma care capata multe intelesuri.
pentru mine e alb negru, pentru ei… nu conteaza asta.
tehnica prin care se realizeaza transpunerea fotografiei obisnuite intr-un “limbaj” pentru persoanele cu deficiente de vedere se bazeaza pe o presa care are efect invers: umfla/ridica bucata de hirtie in locul in care a fost imprimata cu cerneala. mi-a explicat asta directorul Salonului National de fotografie, Serban Mestecaneanu.
mergeti la salonul de foto sa vedeti si sa simtiti aceste fotografii. e o experienta foarte interesanta
*
la expo – unde am vazut lucrarile unor tinere sperante (n-are legatura virsta cu asta), am descoperit un fotograf despre care cred ca se va mai auzi multe: bogdan bousca. (sa ma ierte daca e celebru, eu am aflat de el abia ieri)
si mi-a placut ca un fotograf atit de cunoscut precum Cornel Lazia a fost prezent in expozitie. E un gest frumos de sustinere a breslei, dar si un gest de mare gentiletze (fara orgolii, fara pretentii). A fost singurul fotograf cunoscut care si-a expus lucrarile (linga ale incepatorilor, in sir indian, fara a fi demarcat de restul grupului).
Bravos Cornel.