A fost uimitor show-ul.
Pentru mine un pic diferit decit pentru majoritatea spectatorilor, pentru ca stiam via you tube, fiecare dintre miscarile pe care urmau sa le faca cei doi. Inclusiv cind venea momentul de mica improvizatie in Push.
Dar ceea ce m-a uimit a fost echilibrul miscarii. Parea ca sta in aer, in echilibru. Avea un control al lungimii miscarii pe care n-am nici educatia, nici abilitatea tehnica, sa-l descriu in cuvinte.
La aplauze ma gindeam “oare ei – mai ales Ea – stiu ce bucurie imensa ne-au adus? Cum au transmis catre noi niste energii speciale care ne-au dus intr-o transa?”
De fiecare data cind traiesc ceva de genul acesta dupa un spectacol (teatru, dans, muzica) sau un film, ma intreb: cum naiba poti sa-l rasplatesti pentru ceea ce ti-a dat pe artistul care tocmai ti-a dus emotiile pe tarimuri incredibile?
Cum echilibrezi lucrurile? Ce ar trebui sa-i dai in schimb, tu spectatorul, ca sa se simta si el multumit si apreciat si sa atinga bucuria pe care el ti-a adus-o?
Aplauzele? – mi se par prea putin.
Vorbele? – oricit de controlate ar fi, par bizarenie, exaltare.
(e ciudat cum, pentru ca nu avem abilitatea de a transmite emotia pura intr-o forma directa – cum o fac ei cu chipul, trupul, vocea etc -, reactiile noastre de raspuns par exagerari, desi ele sunt doar replici de mai usoara intensitate a acelei emotii. ca la cutremurele mari)
N-am niciun raspuns “cum sa-i rasplatim pe cei care pot comunica artistic emotia in stare pura”, dar mi-as dori tare mult sa se aseze in echilibru balanta emotie show – emotie dinspre spectator.
*
Voi cum multumiti/rasplatiti pentru emotiile pe care le primiti intr-un spectacol?
Buna Cristina,
Cat de frumos ai scris…, eu stii cum rasplatesc pentru emotiile inalte primite intr-un spectacol? Daruind un zambet sincer din inima mea care se revarsa in privire si creaza conexiune cu un artist.
Marii artisti care muncesc enorm ca sa transmita emotii pe scena, in afara de aplauze, au nevoie sa simta ca publicul ii iubeste, ii admira (asta este energia care ii duce pe ei mai departe spre a fauri alte si alte momente frumoase pentru public).
Cu drag, si multumesc pentru ca ne-ai povestit un pic si noua din emotia simtita de tine.
O zi placuta,
Si eu consider ca cei de pe scena simt vibratiile noastre, ale publicului care, din pacate nu sunt la unison… spun asta datorita dezamagirii traite la maretul eveniment despre care ai scris. intr-adevar nu exista cuvinte pentru a exprima sentimentele traite vineri seara acolo. Sublim!!! Numai ca au existat in sala multe persoane care efectiv pareau aduse cu forta.Ecranele celularelor luminau intr-un mare fel… Un individ din apropierea mea isi verifica email-urile (probabil isi insotise iubita acolo)…culmea nesimtirii a venit din partea unei “doamne” din zona VIP care isi ghida prietena cu lumina IPhone-ului stand cu spatele la scena (era pe primul rand – in mijloc), scena pe care Sylvie Guillem astepta sa si poata incepe al doilea moment, “two”. Atunci m-am simtit jenata, jenata ca exista astfel de oameni si ca, probabil un artist de acolo…de pe scena…simte vibratiile celor care nu si gasesc cuvinte pentru a exprima ce simt daaar…ma intreb daca un artist de o astfel de talie care ajunge pentru prima data in Romania si din atmosfera intunecata zareste multe “luminite” in sala (ce denota dezinteres pentru artist – parerea mea)ce gandeste? ce simte? Eu nu le-as mai da voie in sala celor care intarzie … oricum spectacolul a inceput cu 20 de minute mai tarziu…