Monthly Archives : December 2010

horatiu-malaele-editDecalogul lui Malaele
carti simpa
14 years ago

Decalogul lui Malaele

in locul traditionalelor urari de an nou, pentru 2011 va fac un cadou (rima involuntara)

Decalogul lui Malaele

1.Nu iti crea o imagine falsa. Este incomoda, greu de intretinut, usor de depistat.

2. Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca “numai iubindu-i poti sa-i distrugi”

3. Ramii modest. Dar fa in asa fel incit lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale.

4. Daca pierzi teren lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi inapoi, ca sa-mi pot lua avint.

5. Nu fura pe nimeni. Daca o faci totusi, schimba obiectul intr-o alta podoaba.

6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramine sus iti trebuie unanimitate.

7. Nu-ti explica greselile. Invaluie-le in mister si abstractiune. Nu schimba mare lucru, dar deruteaza.

8. Nu te intinde prea tare. Risti sa-ti pierzi controlul granitelor.

9. Nu lupta impotriva cabalelor intemeiate pe ambitie si frustrare. Iti pierzi vremea, iar lor le  creezi un scop.

10. Daca nu reusesti, modeleaza-ti existenta dupa principiul “Nu se intimpla decit ceea ce trebuie sa se intimple”. Este o dura, dar relaxanta fatalitate.

Horatiu Malaele in cartea Horatiu despre Malaele

5
2857
cranberriestopurile mele 2010 – muzici
muzici simpa
14 years ago

topurile mele 2010 – muzici

Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.

Mi-au placut mult in 2010

Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).

Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ

Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.

Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.

Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.

O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)

Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.

Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …

Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.

Ce astept de la 2011?

Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.

6
4918
pacinoTopurile mele 2010 – carte
carti simpa
14 years ago

Topurile mele 2010 – carte

La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)

Ce mi-a placut cel mai mult:

Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)

Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.

Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).

Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.

Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.

Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father

Ce nu mi-a placut:

Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.

Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.

Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.

Ce astept pentru 2011

Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.

Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.

Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.

5
2869
Erica II with border BOLDfaceti cunostinta cu Doamna T
oameni din "aluatul bun"
14 years ago

faceti cunostinta cu Doamna T

una dintre cele mai frumoase persoane pe care le-am intilnit anul acesta este o doamna care vine din alte vremuri, dar traieste foarte ancorata in prezent, cu cochetarie, eleganta si umor.

Doamna T are 80 si ceva de ani, sau poate mai mult. Nu conteaza insa asta pentru ca are numai prieteni tineri, e foarte volubila, foarte lucida si nu poti sa nu o iubesti de la prima intilnire.

*

Prima noastra intilnire a fost la coafor. Undeva in Rosetti, un coafor banal, Igiena. Doamna T merge la acest coafor de cind s-a mutat in cartier. Si eu la fel. Doar ca asta s-a intimplat la o distanta de mai mult de un sfert de secol.

in ziua primei intilniri, asteptam sa-mi vina rindul la spalat, iar ea tocmai ce era spalata pe cap. Mi-am deschis calculatorul si-a prostestat:

“Nuuu, cu ala iti strici sanatatea. Lasa-l macar acum”.

“Daca va spun ca mai am unul mic, o sa va suparati si mai tare”, am ris eu desi nu stiam cine e si nici ea nu imi mai adresase alte vorbe.

Am scos Galaxy tab-ul din geanta si i l-am aratat.

“Ooo, dar pe asta poti sa-l folosesti si ca oglinda”, a replicat ea amuzata in timp ce i se facea masaj cu prosopul. Cind i-am povestit ca la Sibiu, in culisele de la TEDx, m-am rujat in geamul Tab-ul s-a intors catre doamna Ani, coafeza:

“Io v-am spus ca eram cocheta!” cu tonul acela demonstrativ care vroia sa arate ca si astazi poate fi competitiva.

Asa au inceput conversatiile noastre. In dimineata aia de simbata, mi-a spus ca sufera ca se darima cazinoul din Constanta pentru ca s-a nascut in orasul ala si-l iubeste. Mi-a povestit despre originea ei greceasca si-a incheiat cald, dar ferm: “Important e cum esti, nu din ce neam esti.”

Dupa care au venit zeci de alte povesti.

*

Doamna T iubeste dansul. In tinerete nu ar fi iesit cu niciun baiat care nu stia sa danseze. A ramas celebra rochia ei maro cu trei rinduri de pliseuri, strinsa pe talie, cu decolteu in V si un fronseu a la Marie Antoinette. Avea cordon auriu, o asorta cu pantofi maro cu floricele mici portocalii si cu o geanta mica maro. A dansat in ea o vara intreaga. Si-a facut si palarie din acelasi material, la casa de moda, si le pastreaza si astazi. Pantofii ii mai si incalta. Rar.

*

Doamna T iubeste jocurile. La aniversarea celui mai mic dintre nepoti, in noiembrie, a organizat acasa pentru el si alti pitici de 7-8 ani, o licitatie.

A adunat fotografii ale tablourilor celebre si a scris pe spatele lor mici istorii despre cum au fost create. Apoi i-a pus pe copii sa liciteze, ea fiind maestrul de ceremonii. S-au distrat atit de tare incit copiii s-au cautat la sfirsit prin buzunare ca sa plateasca ce au licitat. Vor vedea curind si tablourile originale, la muzeu.

*

Doamna T are prieteni mult mai tineri decit ea. “Nu ma vait pentru ce ma doare, pentru ce am si ce n-am, si vorbesc mult. De asta ma place lumea”. Anul trecut la revelion a mers la o prietena care lucreaza la radio. “Prima zi a fost cum a fost, dar a doua zi… a fost petrecerea adevarata… cu jocuri”

Au facut concurs de palarii, fiecare si-a adus de acasa cea mai eleganta palarie si-a purtat-o cu demnitate, au ascultat schetchuri recitate de invitati talentati si au ris in hohote de 3 fete plinute care au dansat Can Can. Profesioniste. Cu pantalonasi in volanase.

***

Doamna T ar putea fi personaj de roman, nu neaparat intr-o scriere de Camil Petrescu.

Cind a venit razboiul (al doilea mondial), tatal  -grec stabilit in Constanta –  si-a mutat toata familia in Capitala “Acolo o sa fie resurse; o sa aiba interes sa fie tot timpul lumina si energie. E guvernul tarii acolo”, le- a explicat copiilor.

Toata viata lui a investit in bijuterii si lucruri de arta (toate mici ca dimenisuni). I-a fost usor sa le ascunda in vreme de razboi si multi ani dupa aceea au trait din vinzarea lor.

Doamna T n-a ajuns balerina ( visul sau dincopilariei) pentru ca tata a stiut cum sa-i explice dezavantajele meseriei.

uite imagineaza-ti ca tu ai dansat, ai facut cel mai frumos dans posibil; lumea te-a aplaudat in urale, iar acum totul s- a terminat. a fost frumos. tu esti in mijlocul scenei si baiatul de la cortina, care e un om important pentru ca te poate ridica sau dobori si trebuie sa ai grija cum te porti cu el, nu vrea sa mai lase cortina jos.

si tu stai stinghera in scena si lumea incepe sa rida

…. (pauza mare)

si sa-ti mai spun ca o sa-ti strici foarte tare picioarele?

***

La prima noastra intilnire Doamna T mi-a spus:

“Tu trebuie sa te imbraci numai in negru. Acum cit esti tinara.”

“Stiti, mie imi place sa ma imbrac foarte mult in gri, e culoarea mea”, m-am aparat eu

“Foarte bine, e o culoare distinsa, dar imbraca-te in gri cit mai inchis. Ai o piele atit de alba incit culorile inchise te pun in valoare. Cind o sa ai virsta mea, te vei imbraca in pasteluri ca sa atragi atentia asupra hainelor, nu chipului.”

Astazi cind am vazut-o pentru a doua oara in viata mea, i-am spus ca mi-am luat o rochie neagra cu gindul la ea. Apoi cind i-am explicat cum m-am imbracat unisex pentru party-ul de Craciun de la revista, a zimbit si-a spus: “Minunat. Asta trebuie. Sa fii diferita.”

Peste vreo 10 minute, a iesit de sub casca unde isi usca parul de pe bigudiuri ca “sa arat omeneste de Revelion, nu?”.

“e prea fierbinte?” a sarit doamna Ani, coafeza, in ajutor.

“nu, vreau doar sa-i spun ceva domnisoarei”, a venit croita catre mine care stateam cuminte sa mi se aplice vopseaua pe par.

m-a intrebat unde fac revelionul, i-am spus, a ris si-a zis: “Imbraca-te in frac. N-o sa mai fie nimeni ca tine. Si puneti manusi…”

“albe” am zis amindoua in sincron…rizind.

*

i-am propus ca la anul sa o scot la ceai cu prietenele mele.

“O sa fiu cea mai in virsta, crezi ca e bine?”

“O sa ne spuneti povesti frumoase si noi o sa va ascultam.”

“Dar sa stii ca si eu stiu sa ascult”

Asa ca la anul, am sa va fac cunostinta cu Doamna T. sa va spuna si voua povestea cu dl Ciulei cu care a mers cu trenul de la Sinaia la Predeal si s-a suparat ca a fost prea scurta excursia. Sau cind l-a cunoscut pe primul sot. Sau cum a decis sa revina la numele de fata inainte de al doilea sot (un istoric celebru); sau cum s-a dus in Grecia si s-a intilnit cu o colega de scoala; sau cum isi facea 2 rochii pe sezon – cele din sezonul trecut erau trecute in garderoba de mers la munca, cele noi una pentru vizite, alta pentru dans.

Sau sa jucam un joc. Doamnei T ii plac jocurile, la ceai.

6
3146
avalansa-2_304x215topurile mele 2010 – teatru
teatru
14 years ago

topurile mele 2010 – teatru

Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.

Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.

Ce mi-a placut foarte mult:

Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.

Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.

Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.

Ce nu mi-a placut:

Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.

UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).

Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.

Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.

Ce astept in 2011?

Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super  super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.

6
3587
07magazine-portman-custom2black swan – perfection is not just about control
filme simpa
14 years ago

black swan – perfection is not just about control

e o secventa in filmul Black Swan, r. Darren Aronofsky (da, acela in care Natalie Portman danseaza cu domnul cu care tocmai a facut un copil. in viata reala e copilul nu in film) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei.

el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”

iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself!”.

Replica asta mi-a adus aminte de un interviu pe care l-am facut cu dl Gigi Caciuleanu acum ceva ani in care spunea ca emotia in dans vine dintr-o miscare diferita, „câş“, care se abate de la linia obisnuita. o cadere surprinzatoare si energia pe care o pui ca sa sustii miscarea impotriva gravitatiei. ca cele mai frumoase lucruri vin din imperfectiuni, nu din lucrurile perfecte.

“Nu suntem născuţi ca să fim perfecţi, dar suntem născuţi – toţi oamenii, nu doar artiştii – să fim geniali. Imperfecţiunea ne ajută să ne recuperăm şi să ne echilibrăm.” spunea atunci dl gigi caciuleanu (cititi interviul la link, e un domn minunat)

frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.

5
5553
1153231832-hr-187Just Kids – Patti Smith & Robert Mapplethorpe
carti simpa
14 years ago

Just Kids – Patti Smith & Robert Mapplethorpe

citesc autobiografia lui Patti Smith axata mult pe relatia ei cu fotograful Robert Mapplethorpe.

Just Kids – Patti Smith

pina la comentarii, citeva fragmente :

*
We used to laugh at our small selves, saying that I was a bad girl trying to be good and that he was a good boy trying to be bad. Though the years these roles would reverse, then reverse again, until we came to accept our dual natures. We contained opposing principles, light and dark.

*
Robert loved to hear of my childhood adventures, but when I asked about his, he would have little to say. he said that his family never talked much, read or shared intimate feelings. they had no communal mythology; no tales of treason, treasure and snow forts. it was a safe existence but not a fairy tale one.
“You are my family” he would say.

*
It was exciting just to stand in front of the hallowed ground of Brirdland that had been blessed by John Coltrane, or the Five Spot on St. Mark’s Place where Billie Holiday used to sing, where Eric Dolphy and Ornette Coleman opened the field of jazz like human can openers.
We couldn’t afford to go inside. On other days, we would visit art museums. There was only enough money for one ticket, so one of us would go in, look at the exhibits, and report back to the other.

*
Robert was not especially drawn to film. his favorite movie was Splendor in the Glass. The only other movie we saw that year was Bonnie and Clyde. he linked the tagline on the poster: They’re young. They’re in love. They rob banks” he didn’t fall asleep during that movie. Instead, he wept. and when we went home he was unnaturally quiet and looked at me as if he wanted to convey all he was feeling without words.

*
Our mutual sense of code manifested in many little games. the most unshakable was called One day – two day. the premise was simply that one of us always had to be vigilant, the designated protector. if robert took a drug, I needed to be present and conscious. If I was down, he needed to stay up. If one was sick, the other healthy. It was important that we were never self indulgent on the same day.

***

Robert Mapplethorpe

Patti Smith

si citeva dintre lucrarile lui Mapplethorpe (ceea ce imi aduce aminte de un post pe yahoo360 care mi-a fost interzis pe motiv ca era pornoshag desi erau foto de Robert Mapplethorpe:) )

0
1626
millepied20090518_560Benjamin Millepied, tatal copilului lui Natalie Portman
filme simpa
14 years ago

Benjamin Millepied, tatal copilului lui Natalie Portman

am zis mereu ca Natalie Portman e super femeie… si desteapta si frumoasa si devreme acasa…

acum zic ca are si super gusturi la barbati pentru ca astazi omul ei de presa a anuntat ca Natalie e insarcinata si logodita cu Benjamin Millepied.

domnul Benjamin e francez si un super tare dansator/ coregraf…

iata cum arata:)

si iata ce stie sa faca:)

sa-mi imaginez cum danseaza impreuna?:)

2
2499
1151851866-hr-1665 din 2010 :)
personal
14 years ago

5 din 2010 :)

Mi-a dat Andreea Pietricel leapsa cu 5 din 2010 si, desi nu-mi plac jocurile gen leapsa, pentru ca ii sunt datoare ( a scris o minunata poveste pentru Cartea cu povesti de Craciun), iata-ma scriind.

ca sa-mi platesc datoria bine, iata 5 lucruri f personale din 2010, pe alea profesionale le pun intr-un alt bilant

*
5 din 2010

nimic
Am vorbit in public, in fata a peste 100 de femei, despre un subiect pe care mi-ar placea sa-l adincesc: “ce faci cind nu faci nimic” (cind nu faci lucruri pentru care te-ar valida societatea). E un exercitiu pe care am tot incercat sa-l rezolv anul asta: sa fii impacat cu mintea ta, bine asezat in ea, atunci cind “teoretic” nu faci nimic.
Inca nu pot sta mai mult de 10 minute cu mintea “goala”.

Mutarea
Anul asta m-am mutat din casa in care am stat 10 ani. Mi-a fost greu sa plec dintr-un loc in care am stat atit de multa vreme si sa-mi dau seama ca, de fapt, nu apartin niciunui loc. Sigur ca, in teorie, (ba chiar si in practica, pentru ca sunt dintre cei care care nu vor sa-si cumpere o casa a lor) stiam ca nu casa in sine iti da “radacinile”, dar cind stai intr-o casa noua in primele zile si simti ca ea nu poarta inca “amprenta ta”, e un sentiment foarte straniu. N-ai emotii de care sa se agate privirea sau mintea.

reset.
In iulie am avut o problema de sanatate si …m-am resetat. E straniu sa vezi cum mintea ta vrea sa depaseasca problema, iar corpul tau se opune. Pentru ca nu mai poate duce. In ultima zi in care m-am dus la spital pentru perfuzii, poate si cea mai grea de suportat fizic din punct de vedere al tratamentului, mi-am promis ca o sa fiu “human being not human doing”. Inca mai lucrez la asta.

Maraton-ul
Prin august am invatat ca, oricit de intelegator/ supportive ai fi cu oamenii, camasa lor e mai aproape de ei decit camasa ta. Si o sa o sfisie pe a ta cind ai mai mare nevoie de caldura.
Tot pe atunci mi-am dat seama (stiu ca tirziu, dar asta e) ca nu poti sa obligi oamenii sa alerge cu tine la maraton, daca ei vor doar 1 km. Sau nu pot decit atit.

Multumesc
Anul asta am inceput sa invat limbajul mimico -gestual. A fost un exercitiu pe care mi l-am impus: imi cistig banii din vorbe (scrise sau rostite) cum ar fi sa incerc sa ma exprim fara ele?! La prima lectie am invatat ceva care ma urmareste de atunci. In “vorbirea” surdomutilor Multumesc se spune astfel: cu aratatorul si degetul mijlociu de la mina dreapta ( celelalte degete strinse) se atinge barbia.
Iar cu placere se spune desenind o inima cu ambele aratatoare in partea stinga a corpului in dreptul inimii.
Eram obisnuita sa pun mai mult pret pe “multumesc”, dar limbajul “surdomut” m-a invatat ca e mai important sa faci cu credinta, din inima, ceea ce faci… ca e mai important “cu placere” decit “multumesc”
Anul viitor o sa perseverez cu lectiile de limbaj mimico gestual.
Later edit: si-as vrea sa vorbesc la o viitoare conferinta despre “multumesc”
*
Later (later) edit: ca sa fiu onesta pina la capat si sa nu nedreptatesc pe nimeni- sunt oameni care au ales sa alearge cu mine la maraton; suficienti cit sa terminam, cindva, cursa.
si da, acum sunt bine, sanatoasa. 🙂

*

andreea si-a supra solicitat norocul si a cerut 10 lucruri… dar eu zic ca 5 ajung:) sa ia leapsa cine vrea, nu vreau sa nominalizez pe nimeni, ca sa am credit sa va taguiesc pentru o alta carte de povesti… info in curind:)

7
3221
carti simpa
14 years ago

cartea cu Povesti de Craciun e aici

am asteptat-o aseara o vreme, dupa care – exact ca in copilarie, cind asteptam darurile lui Mos Craciun – m-am luat cu altele, am uitat, apoi am adormit.

dimineata cind m-am trezit am gasit-o in mail: de aici puteti descarca primul ebook cu Povesti de Craciun

*

cum scriam si in prefata cartii, nu exista nicio explicatie logica pentru care lucrurile au mers in felul acesta. in 11 zile am avut textele, iar in 14 zile de la idee a fost gata cartea; e poate cea mai rapida carte scrisa/facuta vreodata si-i multumesc mult Sorinei Daescu Topceanu si celor de la Prestigio ca au zis “da” la o idee nebuneasca venita la o petrecere de Craciun. Multumecs mult mult Sorina ca  ai facut totul posibil in seara de Ajun.

*

da, si-acum mai cred ca ideea mi-a fost soptita-n ureche de vreun spiridus al lui Mos Craciun, altfel de ce m-as fi bagat eu intr-o asemenea nebunie; eu care mi-e frica sa scriu orice altceva cu exceptia textelor jurnalistice?!

daca n-ar fi fost ceva magie la mijloc cum credeti ca ar fi reusit sa-si faca timp 26 de oameni sa scrie o poveste? pe unii nu i-am intilnit niciodata!

*

povestile din aceasta carte sunt extrem de emotionante si au o valoare incredibila: sunt ca un caleidoscop – ocheanul ala cu pietricele – cum mai dai o pagina, cum se aseaza cuvintele altfel si vezi ceva din sufletul autorului.

inca o data va multumesc tare mult tuturor celor care ati scris cite o poveste pentru aceasta carte; cele mai emotionante lucruri pentru mine din aceste 2 saptamini au fost raspunsurile “da, scriu”; au fost 26 de Cadouri de Craciun pe care le-am primit astfel.

va doresc un Craciun frumos si o lectura plina de zimbete calde.

scrisoare_de_la_mos_craciunPoveste de Craciun: Cristina Stanciulescu- Doua diamante
carti simpa
14 years ago

Poveste de Craciun: Cristina Stanciulescu- Doua diamante

Pe Cristina o stiu de… multi ani. Ea are amintiri despre perioada in care am lucrat impreuna pe care eu nu le-am pastrat:( mai are si alte amintiri si povesti cu care ma uimeste, cum m-a uimit odata la o masa intr-un restaurant italian cu o poveste care mi-as fi dorit sa mi se intimple mie.

de atunci o bat la cap sa-si faca blog. o sa-si faca foarte curind:)

nu credeam ca mai scrie poveste; i-am spus tirziu, ea a avut programul foarte incarcat, dar mi-a facut cadou in seara asta povestea de mai jos. in public, ea da foarte rar “din casa”, asa ca povestea asta e foarte foarte valoroasa.

multumesc Cristina:)

*

Doua dimante

Cristina Stanciulescu, redactor sef Viva

Anul a inceput cu Sarbatoarea Sfintului Ion. Primisem de la o prietena un borcan cu apa sfintita de la Boboteaza, in care se afla si o bucatica de busuioc ofilit. Il lasasem undeva pe un raft, in asteptarea unei decizii: unde il voi pune, ce sa fac cu el… Era oricum vacanta si aveam timp, credeam eu, sa ma gindesc si la asta. Dar dulcea lene a acelor zile a trecut, m-am intors la birou si am uitat complet de cadoul sfintit.

La scurt timp am aflat ca sunt insarcinata! Bucuria acelui moment indelung asteptat a fost ca o explozie care mi-a cuprins corpul, a fost ca o veste minunata din povesti. Am fugit acasa. I-am spus sotului meu, care m-a privit lung si mi-a dat un raspuns pe care nu l-am inteles. „Aaa, acum imi explic“ „Ce?“ am intrebat eu. “Asta!” Si mi-a aratat borcanul in care acel busuioc inverzise in mii de frunzulite care napadisera banala incinta.

O minune!

Cele 9 luni de sarcina au fost, poate, cele mai fericite din viata mea. Mai vie, mai vesela, mai puternica si mai frumoasa ca atunci nu m-am simtit niciodata. Vara a fost mai colorata si mai parfumata decit orice alta vara, iar toamna calda si plina de flori mi-a ramas si acum in minte. Am nascut la sfirsitul lui septembrie un baiat, o minune de copil pe care-l tineam in brate ca pe un dar scump pentru care eram recunoscatoare pina la lacrimi. Asa a trecut acel septembrie, asa a trecut acea toamna: cu bebelusul in brate.

I-am asteptat si pregatit primul lui Craciun cu emotie. I-am multumit Domnului inca o data si tin minte ca am cumparat cele mai frumoase ornamente, luminari si cadouri. Desi el avea doar 3 luni, privea totul cu ochii lui de margele, mai frumoase decit orice luminita din pom.

Si ne-am adunat cu totii in Ajun, iar eu, cu copilul in brate, l-am asteptat pe Mos Craciun mai mult pentru a-i multumi pentru cadoul de la sinul meu, decit pentru a astepta un altul. Si totusi el a venit. Sotul meu s-a apropiat, mi-a luat mina, a sarutat-o si mi-a pus pe inelar un mic dimanat multumindu-mi pentru copilul nostru. I-am zimbit si am privit piatra stralucitoare de pe degetul meu, fixata intr-o montura de peste 100 de ani. Era frumos. Era unic, special, aparte. Impodobita cu aceste doua bijuterii, fiecare unica si perfecta, daruite de Dumnezeu una pintecului femeii, cealalta pintecului Pamintului, m-am simtit atunci ca o Zeita a Fertilitatii si am avut, pentru prima oara, certitudinea ca sunt fericita.

3
2426
scrisoare_de_la_mos_craciunpoveste de Craciun- Alecu China Birta – Craciun in Familie
carti simpa
14 years ago

poveste de Craciun- Alecu China Birta – Craciun in Familie

aceasta poveste (care face parte din proiectul primul ebook din Romania cu Povesti de Craciun) este scrisa de Alex (Alecu) China Birta (11 ani si jumatate) si e una dintre vedetele cartii.

Alecu va fi  viitorul erou principal din montarea Micul Print de la Teatrul Odeon ( regia Carmen Vidu), iar Cristi China Birta (chinezu pt cei mai multi dintre voi) e tatal lui.

(initial am vrut sa scriu ca e fiul lui chinezu dar, in cazul de fata vedeta e alecu, asa ca – domn chinezu e tatal lui)

multumesc mult Alecu (stiu ca ai avut program greu zilele astea si apreciez tare mult ca ai scris)

*

pentru acest proiect am invitat sa scrie doar 2 copii. Alecu China Birta si Marc  Solomon.

tineti-le bine minte numele pentru ca veti auzi muuulte lucruri frumoase despre ei; sunt f f talentati.

*

Un Craciun in familie

Alexandru China Birta

Bunica si mama stau in bucatarie, pregatind masa de Craciun.

Bunica: Maama, du-te te rog si ia cozonacul din cuptor. Dar ia un prosop ud, sa nu te arzi.

Mama: Hai mama ca si eu stiu asta!

Mama merge si ia cozonacul din cuptor.

Mama: Vai, ce frumos miroase! Este un cozonac foarte reusit!

Bunica: Multumesc. De data asta am pus coaja de lamaie, stafide si migdale, ca sa fie mai special.

Mama se uita pe geam si vede viscolul de afara.

Mama: Aoleu, nu stiu cum mai ajung cei din Franta la noi pe viscolul asta! Imi aminteste de primele mele Craciunuri. Cat de emotionata eram cand il asteptam pe Mosul! Mai tii minte cate scrisori ii trimiteam?

Bunica: Da, le-am pastrat cu sfintenie. Nu au nici o pata!

Mama: Dar cum erai tu de Craciun, mama?

Bunica: Si eu eram foarte fericita! Si acum imi amintesc primul meu cozonac. A sfarsit in aceelasi loc cu piftia: pe podea.

Intra tata in camera.

Tata: Ati vazut cumva beteala? A, gata, am gasit-o.

Dupa care incepe sa imbodobeasca bradul.

Bunicul intra in incapere.

Bunicul: Of, of, of. Integramele astea! Le-am terminat pe toate.

Fetita mica intra in camera, plangand in hohote.

Mama: Ce e, iubita mea? Ce ai patit?

Ioana: Mami! Nu mai vine Mosul! Stii, eu i-am cerut un unicorn invizibil roz cu aripi albe si coama curbubeu. Dar fara Mosul, eu cum il mai primesc? Hiiiii, vaai. Poate ca s-au impotmolit renii in zapada. Sau poate ca a gresit traseul. Sau au ramas renii fara combustibil. Vaaaaaaai, sau si mai rau: crede ca am fost obraznica!!!!!

Mama: Nu, mami. Dar trebuie sa impodobim casa, sa vina musafirii si dupa o sa vina Mosul.

Ioana: Bine, daca zici tu…

Tata: Ma ajuta si pe mine cineva sa impodobesc bradul?

Bunicul: Te ajut eu, fiule. Cine mi-a vazut mucosolvanul?

Ioana: Uite-l acolo, langa MP4-ul lui Lex si PSP-ul Jessicai.

Bunicul: Hai mai lasa-ma cu chineza asta!

Mama: Apropo, unde-i fata cea mare?

* * *

In camera ei, Jess se plange de cum arata.

Jess: Aoleu, e tarziu si eu sunt in pantaloni. Si parul e ars cu placa, pantofii sunt tociti! O sa ajung pe Luna daca nu am o fusta la petrcere!

Se aude o bataie le usa.

Mama: Draga mea, ti-au venit prietenele.

Jess: Bine, spune-le sa intre.

Intra fetele in camera.

Alexa: Hey, Jess! Happy Craciun! Ce faci?

Jess: Pai, nu prea bine. Jen, imi place gloss-ul tau!

Jen: E de la Sephora.

Ashley: E de la Meli Melo.

Jen: Ba e de la Sephora!

Ashley: Eu vorbeam de lantisorul meu, nu-i nevoie sa sari ca arsa.

Nicole: Apropo,ce credeti ca o sa primiti de Craciun?

Jess: De la ai mei, cu siguranta, carti.

Ashley: Eu m-am saturat de carti! De cand am intrat in clasa I am primit doar carti.

Alexa: Tu glumesti?! Eu vreau o carte de 3 ani si ai mei nu vor sa mi-o ia!

Jess: Cu ce e cartea?

Alexa: Cu vampiri.

Jess: Auzi, da’ cate carti cu vampiri mai ai?

Alexa: Pai….15.

Ashley: Uite si motivul!

Nicole: Jess, unde e Lex?

Jess: La el in camera, cu prietenii lui. Probabil ca a uitat de tot ce am vorbit si am planificat.

Jen: Sa mergem dupa ei.

Jess: Nu, sa ii lasam pe ei sa ne caute.

Toate fetele in cor: Cata rautate!

* * *

La Lex in camera, baietii stau in camera si se joaca la calculator.

Lex: Marfa Need for Speed.

Mihai: Care dintre ele.

Lex: Pai, cam toate…

Vlad: Fratilor, wake up! Metin2 e mult mai misto!!!

Lex: Apropo, ce vreti de Craciun?

Vlad: Eu vreau un Xbox 360.

Mihai: Eu vreau multe pungi de Kubeti.

Vlad: Lex, tu ce vrei?

Lex: O excursie in Islanda la vara.

Se aude un ,,cling,, din boxe pentru ca Lex primeste un e-mail.

Lex: Un e-mail:

,,Sarbatori fericite, cu familia in jurul mesei imbelusgate, un an nou mai bune si distractie la PETRECERI

Semnat: Anonim

Mihai: Am uitat sa zic, vreau si un Tamagochi.

Lex: Haide, man! E pentru fete!

Lex isi aminteste brusc de petrecerea fetelor si tipa.

Lex: Am uitat de petrecere! Jess o sa ma omoare.

Vlad: Atunci hai sa ne grabim! A vazut cineva gelul de par ?

Mihai: Da, e in dulap. Ati vazut p-undeva cravata cu globuri?

Lex: Dar fetelor ce le luam?

Vlad: Lui Jessica putem sa ii dam parfumul Hello Kitty pe care si-l doarea.

Mihai: Lui Ashley putem sa ii luam o pereche de cercei.

Lex: Au reduceri la Carrefour. Mergem si vedem ce este pe acolo. Poate le luam ceva jucarii de plus sau niste dulciuri.

Vlad: Ma duc eu sa iau gecile.

Lex: Iau eu banii. Mihai, tu poti sa inchizi calculatorul.

* * *

Mama: Oare unde-or fi Patricia si ceilalti?

Bunica: Sunt afara, vin imediat.

Intra frantuzoii in casa.

Patricia: Bonsoirrr, maman. Ah,cat de mult timp a trrrecut!

Bunica: Da, dar bine ca ati ajuns.

Adeline: Grrrand-mere, darrr ce mirrroase asa? V-a murrrit pisica?

Bunica: Nu, nepotica mea. Sunt cozonacii de-abia scosi din cuptor. Dar de ce ati intarziat?

Jacques: In Frrranta nu ninge mai deloc. Nici nu stiti ce bine e acolo! In zapada de aici din Rrromania ne-am impotmolit si ne-a murrrit motorrrul. Darrr am rrreusit sa ajungem, in sfarrrsit.

Adeline sta intr-un colt al camerei, suparata.

Mama: Adeline, draga, ce ai patit?

Adeline: Acum trrrebuia sa fiu cu prrrietenele mele la cumparrraturrrri in Parrris. Darrr sunt aici, blocata intrrrre un perrrete si un mirrros, Puh, cica de cozonaci.

Intra Lex in camera si se duce la Serge.

Lex: Hey, Serge. Vrei sa vii cu mine pana sus sa impachetam cadourile pentru fete?

Serge: Non! Dupa prrrogrrramul lui Serrrge, carrre sunt eu, la orrra asta trrrebuia sa fiu in camerrra mea si sa ma joc pe PSP. Darrr aici in nu am camerrra mea si nici PSP-ul.

Adelina: Brrravo Serrrge! I-ai dat peste nas!

Patricia: Maman, nu fi rrrea!
Adeline: De ce? Tu nu ai fost rrrea ca ne-ai adus aici?

Mama: Hai gata cu cearta. Va conduc in camerele voastre si dupa aranjam masa. Trebuie sa fiti lihniti de foame.

* * *

Seara, dupa masa, Ioana merge la brad, care avea un glob cu fata Mosului pe el.

Ioana: De ce nu mai vii? Cu ce te-am suparat? Ce ti-am facut?

Si da in plans.

Intra toti in camera, incercand sa o consoleze pe Ioana.

Mama: Iubita mea, ce ai patit?

Ioana: Ai spus ca dupa ce vom aranja bradul, vor veni invitatii si vom manca, va veni Mosul. Toate acestea s-au intamplat, dar Mosul tot nu a venit.

Bunica: Haide, poate Mosul intarzie putin. Ce-ar fi ca, pana vine Mosul, sa va citesc povestea nasterii Domnului?

Toti in cor: DAAAA!

Dupa aceasta istorisire, se aude o bataie in usa. Ioana fuge repede si deschide, face ochii mari si tipa de bucurie ,,MOSUUUUUUUL!!!!,,

Sfarsit

7
2923
scrisoare_de_la_mos_craciunPoveste de Craciun – Mos Craciun, recuperatorul de date – Irina Dinu
diverse
14 years ago

Poveste de Craciun – Mos Craciun, recuperatorul de date – Irina Dinu

e ultima poveste din ebook cu Povesti de Craciun. s-a intimplat astazi si e cea mai frumoasa dovada ca Mos Craciun exista. e scrisa, traita, de colega mea Irina (Dinu) Mihalcea
*

Mos Craciun, recuperatorul de date

Vine o vreme cand nu mai crezi in povesti cu Mos Craciun si spridusi pentru ca nu mai gasesti timp sa le asculti, cand Sarbatorile isi pierd magia si devin doar o perioada agitata si stresanta pe care nu o mai astepti cu nerabdare.

Acesta este motivul pentru care nu am gasit in memorie nicio poveste care sa merite sa fie spusa. Insa cu 3 zile inainte de Craciun, mi s-a intamplat ceva deosebit de frumos si cat se poate de real care m-a facut sa ma intreb daca totusi Mosul exista.

Povestea mea incepe, de fapt, cu Mos Nicolae. De dimineata, mi-a lasat bomboane in ghete. Am crezut ca am fost cuminte si m-am bucurat. La birou insa bucuria mi-a trecut repede pentru ca hardul meu extern plin cu informatii si cu fotografii disparuse fara urma. L-am tot cautat, am intors toate sertarele cu susul in jos, am intrebat pe toata lumea. Nimeni nu stia nimic si am ajuns la concluzia ca Mos Nicolae, hotul, il bagase in desaga lui.

Adi Telespan, colegul meu, facuse in urma cu cateva zile un sondaj despre ce voiam sa primim fiecare de Craciun. Mi-am dorit atunci o masina, bilete de avion…Mi-am schimbat repede dorinta, si m-am hotarat sa il rog pe Mos Craciun sa imi aduca inapoi ce mi-a furat Mos Nicolae.
In urmatoarea saptamana m-au chinuit tot felul de ganduri despre tehnicile de investigatie folosite de FBI pe care le-am aflat din emisiunile de pe Discovery. Am cercetat cine ne intrase in birou si la ce ora, m-am gandit chiar sa iau amprente de pe cablul hardului, am terorizat pe toata lumea care ne vizita cu intrebari. In final am pierdut orice speranta de a-mi recupera informatiile.

Astazi, cu trei zile inainte de Craciun primesc un telefon:

-Alo, domnisoara Irina Dinu?
– La telefon.
– Numele meu este Bogdan. M-am gandit sa va fac o bucurie de Sarbatori.
– Da…am zis incurcata si gandindu-ma ca vrea sa imi vanda vreo asigurare sau ca imi spune ca am castigat ceva la vreun concurs la care nici nu participasem.

Dar Bogdan zise:
– Acum cateva ore am cumparat din Piata Obor un hard extern. (A inceput sa imi bata inima si sa sar in sus pe loc cu telefonul la ureche) L-am conectat la calculator si am gasit pe el multe lucruri printre care si CV-ul dumneavoastra. M-am gandit sa va fac o bucurie de Craciun si sa va returnez hardul!

Minune! Mosul m-a auzit! Exista! Cinci minute am sarit prin casa si am ras. Nu m-am mai bucurat asa de cand am primit (tot de la Mosul) o masina de spalat pentru papusi si un set de ceai in miniatura.

Domnul Bogdan nu mi-a cerut nimic in schimb. A zis ca hardul imi apartine si mi-l returneaza cu placere pentru ca asa este corect.
Anul acesta, Bogdan mi-a aratat ca Mos Craciun exista. Numai ca el nu traieste in Laponia, ci in sufletul unor oameni deosebiti cu suflet mare.

3
2536
luminari22 decembrie, ora 19.00 Universitate
diverse
14 years ago

22 decembrie, ora 19.00 Universitate

stiu ca multi se bat cu pumnul in piept si se folosesc de zilele astea de sfirsit de decembrie ca sa ia capital electoral/social/emotional.

desi ma invita multa lume la tot felul de manifestari, refuz sa merg. ani de-a rind am aprins o luminare la crucea care se afla linga Sala Dalles, asa in drum spre tirgul de Craciun. ca sa nu uit.

n-am stiu ca Dragos Bucurenci face asta in mod organizat de si mai multi ani, dar miine la ora 19.00 merg la fintina de la Universitate sa aprind o luminare, alaturi de el.

Eu merg de ani buni de zile pe 22 decembrie seara la Piaţa Universităţii să aprind o lumânare. O vreme am mers doar cu sora mea. De la un timp, am început să-i chem şi pe alţii. E un sentiment bun atunci când ne adunăm în jurul fântânii şi vedem că oamenii nu uită aşa uşor cum se spune. Şi ne gândim că eroii mai trăiesc în felul acesta o clipă împreună cu noi şi apucă să bucure şi ei de toate lucrurile pentru care ei au murit şi cu care noi acum ne-am obişnuit de mult.

Dragos Bucurenci – luminari impotriva uitarii

cred ca nu trebuie sa uitam ce-a fost in decembrie 1989. si sa nu-I uitam. poate ne vedem miine la universitate, la ora 19.00. cum zice Dragos “Nu e nici flashmob, nici marş, nici protest. E doar o comemorare. Ne adunăm pe 22 decembrie la 7 seara la Fântâna de la Universitate şi aprindem candele pe ghizdul fântânii. Stăm 5 minute şi mergem acasă.”

1
1668
72E924EE5BA112E7E9AC4DD8384BBCarole Bouquet la Bucuresti!
diverse
14 years ago

Carole Bouquet la Bucuresti!

asta e vestea care mi-a facut dimineata si mai luminoasa.

Carole Bouquet vine la Bucuresti pentru o lectura publica din Antonin Artaud “scrisori catre Genica”.

Bouquet e una dintre cele mai rafinate actrite franceze, de o frumusete…. princiara.

Artaud e unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai teatrului, iar Genica… ei bine , Genica este Genica Atanasiu (Ioana Athanasiu sau Eugenia Tanase) – o actrita de origine romana de care Antonin Artaud se indragosteste nebuneste in 1921.

La invitatia Ambasadei Frantei si a Institutului Francez din Bucuresti, Carole Bouquet va sustine lectura din Antonin Artaud la Teatrul Odeon, pe 11 si 12 februarie 2011, la ora 19. « Scrisori catre Genica »

Chiar nu trebuie ratat asa ceva.

2
1774
scrisoare_de_la_mos_craciunAda Solomon: Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni
carti simpa
14 years ago

Ada Solomon: Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni

sa nu ma intelegeti gresit, apreciez din inima toate povestile pe care le-am postat aici, dar rindurile de mai jos sunt nepretuite pt mine. pentru ca vin de la o persoana foarte ocupata, o persoana care are in spate filme pe care eu le iubesc, care lucreaza cu oameni pe care eu ii iubesc.

Ada Solomon  – mai ca i-as scrie in dreptul numelui “doamna” dar stiu ca se va incrunta pentru ca-mi zice ca trebuie sa ne tutuim, asa ca scriu doar pentru cei care nu sunt familiarizati cu cinematografia ca se afla in spatele unor filme ca Medalia de onoare, Felicia inainte de toate, Cea mai fericita fata din lume, Offset, Lampa cu Caciula, Kapitalism – reteta noastra secreta… si lista e luuunga.

Multumesc mult.

Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni.

Ada Solomon

Povestile mele sunt pur si simplu povestile mele. Nu-s inventate, nu-s foarte creative, sunt doar adunate din viata si experientele mele.

Am aflat ca exista Mos Craciun “de-adevaratelea” in doua ierni, in preajma Craciunului –in doua ipostaze diferite.

Actul 1:

Anul de gratie 2000. Intru in magazinul Hollywood Music & Film de la Scala sa vad ce pot sa-mi mai cumpar ca muzici dragi, sa-mi fac si eu un cadou de Craciun. Sunt impreuna cu micutzul Marc (3 ani jumate). Il las in coltul cu jucarii si-mi vad de alesul meu de muzici. Gasesc ce vreau (sau nu tot… nu mai conteaza si nici nu mai stiu) revin la copil. Copilul cinta de zor la pianul albastru cu clape colorate si cu xilofon deasupra. Super, imi zic, iata ca am gasit cadoul de Craciun pentru copil –sa-i placa si lui si mie etc… Am notat, am plecat, o sa vin eu sa-l iau miine.

Revin in vria lucrurilor de la birou, si imi zic – pianul pot sa-l iau si poimiine de fapt, oricum e destul de scump, nu se vind ele toate asa repede, lasa ca n-am timp azi.

Si mai trece o zi si inca o zi si inca o saptamina… si pe 23… totusi, zic hai, ca miine nu mai umblu dupa cadouri, ma duc sa-l iau.

Intru voioasa in magazin, ma duc glont la raionul de jucarii… si… incremenesc. Pianul meu albastru – nicaieri. Si nici alte instrumente. Si in momentul ala imi cade cerul in cap si incep sa pling… Vine o Domnisoara draguta si ma intreaba ce am si cum sa ma ajute. Zic demna, “Nu multumesc, nici o problema, dar, stiti… am vazut saptamina trecuta un pian albastru…” a! imi pare rau, nu se vindeau jucariile si am trimis inapoi la depozit ce nu s-a vindut deja. E seara, n-are sens sa mai incercam la depozit ca nu mai e nimeni, pe 24 (cred ca era simbata 24…) nu era deschis depozitul… si incep sa pling si mai tare, de ciuda pe mine, care amin lucrurile de facut pentru cei dragi pina la limita suportabilului (ca intr-un film pe care o sa-l vedeti la anul…), de mama iresponsabila care sunt si care n-are cadou pentru copilul cel mai iubit si mai dorit din lume si nu indraznesc nici macar sa-l sun pe sotul meu sa-I spun ce timpenie am mai facut. Un Domn care aranja marfa prin rafturi acolo vine si el la mine si Domnisoara de mai devreme si intreaba, cu o delicatete pe care am vazut-o rar la vinzatorii din magazinele bucurestene (si mai ales la vremea aia…),: “Doamna, iertati-ma, doriti un pahar cu apa, pot totusi sa va ajut cu ceva?”

-“Da, vreau si un pahar cu apa, dar mai ales vreau sa dau timpul inapoi si pianul albastru sa fie in magazin si sa-l pot cumpara pentru fiul meu”- asa i-am raspuns dintr-o suflare… Zice: “Ma duc sa va aduc paharul cu apa” , Domnisoara zice: “Lasa ca aduc eu imediat…” si tot Domnul zice: “Si totusi m-as duce pina la magazie jos sa vad daca nu gasesc ceva, totusi.

Si dispare, ca vintul si ca gindul pe scara care duce la subsol.

Revine dupa multa… foarte multa vreme (nu-mi explic nici acum cit de mare poate sa fi fost magazia aia), cind aproape ca decisesem sa plec in liniste si sa-mi tai venele- de proasta si timpita ce sunt… –

Deci, revine Domnul cu o cutie un pic botita pe la colturi… CU PIANUL CEL ALBASTRU.

Pianul cel albastru este in continuare cu noi acasa, il foloseste Filip (fiul nostru cel mic) acum si de citeori il vad in preajma Craciunului imi amintesc ca Mos Craciun exista…

Actul 2:

Un an mai tirziu. Simbata mea dedicata cumparaturilor de Craciun. Mi-am pus paltonul cel nou, negru si lung pina la glezne, palaria londoneza, mi-am luat geanta cea incapatoare si am pornit la atac. Super mindra de mine, dupa 3 ore spre 4 aveam cu mine ultima pereche de ghete pe masura copilului disponibila in 5 magazine cite colindasem si cu talpa minune si flexibila si antiderapanta, cartile pe care mi le doream pentru mine si pentru cei din jurul meu de ceva luni si le-am rezervat ca lectura de vacanta de iarna, super rochita nepoata-mii si alte numeroase mici si mai mari acareturi…

In drum spre prinzul de la mama opresc la o florarie pe Bdul Brancoveanu sa iau un buchet de flori pentru aniversarea prietenei mele Smaranda. Parchez, intru in florarie, iau florile si ies inca odata mindra de achizitie…

Cum ies din florarie vad un… cetatean, modest imbracat cu 2 sacose de Z in mina si-mi zic: “ia uite ce mai chestie, si oameni d’astia cumpara de la Z pentru copiii lor!” Apoi am o strafulgerare si inteleg: nu cumparase de la Z –erau sacosele mele…

Se misca repede si la rindul meu am luat-o la fuga cu paltonul pina la glezne, cu palaria suie, cu florile in mina si gentoiul pe umar – Victoria Lipan la atac in spatele blocurilor din Brancoveanu, pe gheata, strigind: “Omule, Domnule… stai! Domnule… Hotz! Opreste-te, lasa cadourile copiilor, te rog, Omule, Domnule, lasa cadourile copiilor, iti dau ce vrei, iti dau bani, lasa cadourile copiilor…”

Peisajul din spatele blocurilor il descopeream prima data (Omul disparuse deja din raza mea vizuala, evident fugind cit putea si el –si mult mai repede decit mine …) Era o intreaga increngatura de stradute cu case mici si curti de poveste din alt veac, habar n-aveam pe unde sa o iau, si continuam sa alerg/merg rapid si sa strig dupa cadourile copiilor, Dumnezeu stie daca mergeam in directia buna sau ba… Si din pustiul din zona, alb, inghetat si feeric au inceput sa apara oameni din curti. Mai ales barbati –de toate virstele:de la 20 la 60 de ani mix complet. Simpli si binevoitori. Un intreg comando de cartier s-a pus in functiune sa ma ajute. Unii s-au suit in Dacia pre-decembrista si au pornit in raliu pe stradutze, altii s-au impartit in 7 zari printre ulite incercind sa descopere personajul cu sacose… sau macar sacosele…

M-am oprit din cursa mea oricum pierduta (era clar pentru mine!), siderata de ce vedeam si gindindu-ma ca oricum s-au dus naibii ghetele unice ale lui Marc, dar ce-mi vad ochii e din alta lume decit cea in care traiesc in mod obisnuit.

Doua doamne au iesit din bucatariile lor aburinde de cozonaci si sarmale si m-au poftit sa intru sa beau ceva sa ma linistesc si sa gust si din cozonac… Nu-mi trebuia nimic si in general nici sa vorbesc nu mai reuseam.

Incepusem deja sa ma gindesc cum ar fi ca Omul meu sa infunde puscaria pentru 5kg de carti, o pereche de ghete de copil, o rochita de fetita si inca niste marunte articole vestimentare…

M-au trezit din reverie Domnii porniti in cercetare care se intorceau cu citeva sacose. “Ia vedeti Doamna, sunt toate? Le-am gasit aruncate in doua curti si linga ghena de la blocuri” Pe Omul meu nu l-au prins, probabil ca le-a aruncat zicind si el : “Fir-ai a naibii cu cartile tale…”

Nu ma interesa daca sunt toate, nu ma mai interesa nimic, solidaritatea oamenilor “de cartier” care m-au ajutat a fost cel mai frumos cadou de Craciun pe care l-am primit vreodata. Si nici nu m-au lasat sa dau un rind de beri sau ceva la bodega de alaturi.

Nu stiu cine sunt oamenii astia si nu i-am mai intilnit vreodata, dar le urez multi ani sanatosi in gind la fiecare Craciun de atunci incoace.

Iar dupa aceste doua experiente sunt sigura ca Mos Craciun exista, daca stii sa-l vezi… sau daca ai norocul sa-l intilnesti.

8
17939
scrisoare_de_la_mos_craciunpoveste de Craciun – Marc Solomon
carti simpa
14 years ago

poveste de Craciun – Marc Solomon

aceasta poveste este una din perlele Coroanei proiectului primul ebook cu povesti de Craciun din Romania.

ea este scrisa de Marc Solomon (13 ani) care are la activ 2 filme de scurt metraj.

multumesc mult Marc ca ai scris.

*

Poveste De Craciun

Laponia,Finlanda-Undeva intr-un munte.

-Cum ziceam,am ajuns aici pentru ca am fost dat afara din cel mai important loc din lume.

-Hai ca nu poate fi chiar atat de important.De unde ai fost afara?

-Baza lui Mos Craciun.

-Dar sigur nu esti un elf.Adica n-ai urechile alea lungi si nici nasul mare.

-Exact.

-Dar nu ai barba si nici nu ai par alb mult in cap.

-Esti sigur?

-Adica tu vrei sa-mi spui mie ca tu esti Mos Craciun.

-Incerc sa vad daca iti dai seama de 2 zile intregi.

-Wow.Adica tu esti Mos Craciun.Uhhhhh.Foarte ciudat.

-Da.Am fost alungat de prietenul meu cel mai bun.Innebunise.Tot ce vroia era putere.Si a fost o revolutie..

-Tot timpul este una.

-Da,in fine.A creat totul intr-o zi.

-Auzi.Pai si n-ar trebui sa te duci sa-ti recuperezi regatul de fericire.

-Da,dar nu vezi UN magazine de arme in Laponia.

-Serios?Si eu ce vand?

-Canapele?

-Arme.

-Pai si tu esti aici pentru ca ai fost obligat sa fugi?

-Nu.E o vacanta spontana.

-Pai hai sa mergem atunci.

-Ok.

Mosul si vanzatorul de arme s-au dus la magazinul de arme Kof si acolo Kof(vanzatorul de arme) trase de un sertar imens de unde iesira pistoale,pusti,mitraliere si grenade.

-Frumos,zise mosul.

-Da.Stiu.Alege-ti ce vrei.

Mosul isi alese un pistol cu amortizor,o pusca cu doua tevi si 3 grenade.

Kof isi alese un pistol cu amortizor,o mitraliera cu amortizor si 5 grenade.

-Pai sa mergem,zise Kof.

-N-avem masina,zise mosul.

-Asta crezi tu.

Kof si mosul s-au urcat in Jeep-ul lui Kof.

-Frumoasa masina,Kof.

-Da.A fost a tatalui meu.Am reparat-o recent.

-Sa mergem!

Laponia,Finlanda-Baza lui Mos Craciun

-MMMos Craciun!

-Unde-i Gar?

-Inauntru.

-Mersi.

-GAAAAAAAAR!Unde esti?!

-O,vechi prieten.Calm.Sunt chiar aici.

Mosul incarca pistolul si trase in capul lui Gar.

-Pai,asta a fost usor,zise Kof.

-Da,era un tiran asa ca nimeni nu s-a obosit.

SFARSIT!

Fericit.Previzibil rau de tot.

5
2620
scrisoare_de_la_mos_craciunPoveste de Craciun: Omul bun (Sanziana Pop)
carti simpa
14 years ago

Poveste de Craciun: Omul bun (Sanziana Pop)

aceasta poveste face parte din proiectul primul ebook din Romania cu povesti de Craciun si este scrisa de colega mea, Sanziana Pop

Omul bun

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o fetiţă blondă cu ochii gri, care umbla întotdeauna cu „nani-ul” după ea, o păturică mică şi roz pe care o iubea din cale-afară. Într-una din zilele friguroase de iarnă, fetiţa s-a apucat să-i scrie prima scrisoare lui Moş Crăciun. S-a ascuns sub pianul din sufragerie, şi-a pus pixul după ureche şi hârtia parfumată la subraţ şi l-a rugat din suflet pe Moş să-i aducă o căsuţă de lemn, cu etaj, ferestre care se deschid şi o scară mică pe care să coboare păpuşile prinţese. Scrisoarea sigilată i-a fost înmânată timid tatălui. Doar el ştia ce timbre trebuiesc cumpărate pentru Polul Nord. Şi timpul era scurt, iar spiriduşii aveau ceva de muncă la căsuţă.

Zilele au trecut şi fetiţa noastră s-a pregătit intens pentru Ziua cea mare. „Şi Moşul o să stea la noi măcar să mănânce o felie de cozonac, nu? Să-i cânt la pian, oare o să-i placă? Ce poezie să recit? Dar îi spui şi tu, Mutti, că am fost cuminte şi merit căsuţa, te rog! Dar tata unde e?”

S-a lăsat seara şi Moş Crăciun a sunat la sonerie. Cum nu exista horn, nu putea urca decât pe scări. Probabil că renii îl aşteptau jos. Bătrânelul acela simpatic, cu barba lungă, albă şi cojocul roşu s-a aşezat pe fotoliul preferat al tatălui, a ascultat poezia şi Fur Elise cântat stângace la pian, a aplaudat şi a scos din tolbă o căsuţă de lemn, cu etaj, ferestre care se deschid şi o scară mică pe care să coboare păpuşile prinţese. Fetiţa cu ochi gri a strâns de bucurie căsuţa la piept şi a ştiut din acel moment că Moş Crăciun există (ceilalţi copii nu-l văzuseră şi din acest motiv nu credeau în el) şi că privirea sa blândă semăna cu a tatălui ei. Se hotărâse: Moş Crăciun era un om bun şi merita să-l primească pe „nani” în dar.

În anii ce au urmat, fetiţa s-a luptat din răsputeri să-i convingă pe toţi că Moş Crăciun există şi că seamănă cu tatăl ei. Nu mulţi au fost cei ce i-au dat crezare, dar ea i-a scris în fiecare iarnă, chiar şi atunci când tatăl ei s-a stins şi simţea nevoia să povestească cuiva tristeţea ei. „Îmi pare rău că în anul în care ai trecut pe la noi, tata nu era acasă şi nu l-ai putut cunoaşte. Dar el m-a ajutat să–ţi trimit prima mea scrisoare. Ţi-ar fi plăcut de el, era un om bun, aşa ca tine. Şi el avea ochii verzi, ca ai tăi”.

Azi sunt şatenă, am ochii gri din când în când şi am aflat demult că tata a fost Moş Crăciun-ul meu. Că mi-a citit scrisoarea, că a construit singur căsuţa visurilor mele şi că a dormit ani buni cu „nani-ul” pe care i l-am dăruit sub pernă. Poate acesta să fie motivul pentru care, de fiecare dată când întâlnesc o privire de om bun, în primul rând mă gândesc că seamănă cu Moş Crăciun şi apoi îmi dau lacrimile.

Şi am mai aflat că oamenii buni sunt rari, că destul de des suntem tentaţi să confundăm bunătatea cu prostia, că o privim sceptici în ochi şi încercăm să o dezarmăm de la primul gest.

Vă asigur că e nevoie doar de un dram de puritate din partea fiecăruia pentru ca basmele să se poată adeveri, binele să poată învinge răul, iar Moş Crăciun să mai existe, măcar un pic…

5
2735
scrisoare_de_la_mos_craciunPrimul meu Craciun in Rai (Anca Macoviciuc)
carti simpa
14 years ago

Primul meu Craciun in Rai (Anca Macoviciuc)

povestea face parte din proiectul primul ebook din Romania cu povesti de Craciun

Primul meu Craciun in Rai

Cand m-am trezit, in camera nu mai era nici urma de televizor. Nu stiu de ce, primul reflex a fost sa caut telecomanda si s-o indrept catre locul gol de pe masuta de langa usa, doar – doar l-oi face sa apara. Merde!, mi-am zis si-am vrut si sa pronunt dar nu mi-a iesit. Nu m-a susprins ca n-am putut verbaliza o prostie, mi s-a tot intamplat in ultimii ani in Belgia.
M-am uitat roata prin camera si n-am recunoscut nimic din ce era ieri dupa-amiaza cand am adormit scriind de zor la teza de doctorat. Cu toate astea, locul imi era cumva familiar. Da, m-am trezit intr-o camera care nu era a mea, dar era plina cu lucruri pe care le-am recunoscut si le-am mangaiat. Pe fiecare in parte. Si la fiecare mangaiere imi aminteam clipa si locul in care le-am primit si privirile persoanelor care mi le-au daruit. Am staruit zambind in fiecare privire. Cand in sfarsit m-am asezat pe pat, incercand sa-mi pipai realitatea, m-a luat cu ameteala – ca in prima dimineata de Pasti fara tata. Aveam roua pe maini, de la florile care-mi umplusera patul. Atat de multe flori albe, brr. Am reusit sa ma usuc cu poalele rochiei. Si-apoi m-a lovit: nu ma trezisem. Eram inca in visul de ieri dimineata, ala scurt cat somnul de dinainte de micul dejun luat in pripa pe foile de la capitolul 6. Si-n visul ala eram singura in rochia asta, si un pic trista, dar nu vedeam nimic in jur. Acuma vad, mi-am spus. Vad ca nu e nicio sursa de incalzire in camera asta, dar nu mi-e frig de loc. Roua s-a uscat, patul se incalzeste de la flori, si pasii mei, pe masura ce parcurg camera asta mare de-a lungul si de-a latul, sunt calzi, ca dupa o frectie cu otet.

Asta a fost prima mea fraza “observationala”. Cand mi-am intors privirea catre usa, l-am vazut pe tata. Am stiut, inainte sa-mi zica “buna”. Si nu m-am speriat.
Am inteles unde sunt, si ca ieri se continua cu un altfel de azi decat ala in care imi programasem sa fac curat impreuna cu mama in apartamentul pe care-l luasem in rate. Am stiut ca pe El n-am sa-l mai tin niciodata de mana. O singura lacrima, atat am simtit pe obrazul drept. Una calda, atunci cand tata mi-a sarutat mana.

Ne-am asezat la masa bunicii, aia pe care-mi scrijelisem numele cu creta colorata la 7 ani, si-am povestit. Stia tot ce facusem, dar ii tot dadeam inainte oricum versiunea mea, cu tot ce-am vrut sa-i spun o viata si n-avusesem timp. M-a scos la plimbare apoi, si, rand pe rand i-am revazut pe toti cei carora le spusesem in biserici “la revedere”. Si ei m-au invatat, fiecare cu tehnica lui, cum sa ma uit la toti cei care mi-au spus acelasi lucru, cu gandul, cu vorba, cu flori si lumanari, cu strigat, cu durere, cu intelegere sau cu revolta. Si pana la ziua mea, am invatat cum sa-i fac sa ma simta aproape. Pe cei care ma lasa aproape, ca deh, daca sunt aici nu inseamna ca am super puteri.

*
Le-am vazut la patinaj. Prima lor iesire intr-o astfel de locatie si formatie mi se datoreaza, stiu. Ana se descurca foarte bine, Iulica la fel, Mireille nu mai zic. M-am prapadit de ras cand le-am vazut pe Anca, Andreea si pe Ancuta inaintand timide pe langa mantinela aia urata. Dar le-am dat curaj. Sunt asa mandra de Ana.

Ancuta era prima data pe patine. Am vrut sa aprind prima noastra tigara. Aia pe care o aprinsesem la filtru cand am fumat prima oara, la geamul din camera mea, intr-a 11a, parca, dupa ce ne-am facut ochelari. N-am reusit, ca aici, lucrurile adunate in camera nu dispar niciodata. Uneori se fac mai mici, sa faca loc altora. Chestie ciudata Raiul asta.

Ancuta si-a dat joc manusile de piele si si-a aprins o tigara. Mirosea ca laleaua aia alba pe care mi-a adus-o dimineata la Serbanesti si care sta in ghiveci langa celelalte primite de Craciun. Pentru alea dinainte nu mai e loc in camera, stau in gradina. Am uitat sa zic, am o gradina destul de mare. Tata glumeste, cica la 30 de ani o sa am prima gradina botanica din zona asta.
Erau rosii in obraji.

Mama a facut cozonac si a vorbit cu Ana, sa vina impreuna. Au venit toate pe seara, sa cinsteasca un pahar pentru mine si sa se uite la poze. Fetele s-au tinut de mana si s-au tinut sa nu planga, pentru ca na, au tinut la mine. Durerea e galbena. Am vazut-o facandu-se mare cat o minge medicinala cand au auzit-o pe mama vorbind cu El la telefon. A ramas in Belgia. In camera noastra de acolo ferestrele-s acoperite de multe mingi din astea galbene.

Fetele-au povestit care cum ce-au mai facut, nu si ce-ar mai vrea sa faca. Eu asta as fi vrut s-aud. Si mi-am promis c-o sa fac cumva sa le-ascult pe fiecare in parte, care pe unde s-or duce. Macar atat.
Mama a adormit mult dupa ce-au plecat fetele pe la casele lor.

Am sarutat-o pe frunte. De multe ori am vrut sa fac asta in adolescenta, cand mai adormea suparata, dupa vreo zi grea la scoala.
Florile din camera s-au deschis de la toate lacrimile cazute in pamantul pe care-l vad prima data de Craciun altfel.
In rama foto goala de pe noptiera, el imi cauta inca privirea in amintirile care curgeau alandala si-n care eram impreuna. L-am vazut cum se enerveaza ca nu merge netul, se opreste si se roaga. N-a crezut niciodata in miracole, si dupa ce mi-a luat ultimul bilet de avion catre Romania, in chestia aia otelita in care m-au pus in rochie, n-a mai crezut in nimic bun in general. Am atins mijlocul ramei si-am vazut cum se schimba la fata. In mijlocul desktopului i-a aparut ultima noastra replica de chat. Aratam tare bine in avatar. Am zis lol, in gand, dar n-am putut pronunta. Aici nu pot sa vorbesc altfel decat am facut-o acolo. A zambit si a deschis explorer-ul.
I-am simtit increderea. O pagina de yahoo, cu stiri ingramadite, cu casuta de logare in dreapta. Dedesubt, o reclama tampita: “Love is a gift”. Mai tii minte cand ai zis ca n-o sa dai niciodata click pe un banner? I-m sters replica asta din memorie.
In acelasi loc, in acelasi timp, am atins un pixel. S-a deschis o pagina de povesti de Craciun.

“I see the countless Christmas Trees around the world below,

with tiny lights, like heaven’s stars, reflecting on the snow.

The sight is so spectacular, please wipe away that tear,

for I am spending Christmas with Jesus Christ this year.

I hear the many Christmas songs that people hold so dear, but the sounds of music can’t compare with the Christmas choir up here.

I have no words to tell you, the joy their voices bring,

for it is beyond description, to hear the angels sing.

I know how much you miss me, I feel it in your heart,

but I am not far way. We’re really not apart.
Be happy for me dear. You know I hold you dear,

Be glad I’m spending Christmas with Jesus Christ this year.

“Love” is The gift, more precious than pure gold.

It was always most important in stories that we told.

Please love and keep each other, as my Father said to do,

for I can’t count the blessings or love he has for you.

So, have a Merry Christmas and wipe away that tear.

Because I’m spending Christmas with Jesus Christ this year”.

Stiu, e cam tampita poezia asta, as zice ca e chiar penibila de fapt, ca unele din serialele la care inca se mai uita fetele sau ca versurile de Maya Angelou puse pe cartonase de doliu, dar atat am putut face: un click pe un banner care-a dus la o pagina unde cineva si-a publicat durerea, s-o citeasca altii ca sa si-o vindece pe-a lor.

Si ne-am bucurat impreuna. Ca la primul nostru brad. Mingile galbene au disparut de prin camera. A ramas una mica, sub pat.

Mi-a promis c-o sa faca singur curat pana-n Craciunul urmator.
In ultimii 3 ani am incercat sa-l fac sa se tina de cuvant si am pus in aplicare tot ce-am invatat la cursurile de aici. Imi dau deja masteratul in vindecare. Tata zice c-o sa-mi publice astia lucrarea de disertatie, in franceza, engleza si romana, ca am un titlu scurt si haios: Primul Craciun in Rai.


PS: Celor carora le e dor de poze cu mine, o sa le dedic un blog. Trebuie sa-i mai trimit niste vise din alea increzatoare Ancutei.

PPS: Dimineata si seara deschideti geamul. Larg. O sa va zambesc sanatos de la prima gura adanca de aer.

Cu drag,

N.

1
2025

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!