Daca n-ati citit inca romanul Ioanei Parvulescu “Viata incepe vineri” (a aparut la Humanitas in 2009) trebuie sa-l cautati.

Nu stiu de ce l-am ratat la vremea lui, dar daca trebuie sa te intilnesti cu o carte, in cele din urma ajunge ea la tine cumva.

Am citit cartea simbata, pe nerasuflate, cu un zimbet cald pe dinauntru. Am stat blocata in anii 1900 – dar nu intre hainele si casele acelor vremuri, ca in cartile anterioare, aproape istorice ale doamnei Parvulescu. Acum am fost blocata intre emotiile personajelor imaginate de dinsa.

As putea zice ca e o minunata carte de vacanta, pentru un prim nivel de citire, pentru ca are o frumoasa poveste de dragoste, suspence, o constructie cinematografica si un ritm foarte modern, care o face foarte usor de citit.

Dar la alte nivele de citire e o carte despre tandretea unor alte vremuri cind “zilele erau incapatoare”, despre curajul de a scrie accesibil pentru un public larg si despre bucuria de a trai acele vremuri fie si inventind personaje care duc viata pe care ti-o doresti.

E frumoasa si calda cartea si eu, care o iubesc pe doamna Parvulescu pentru tandretea scrierii domniei sale si pentru rafinamentul alegerilor scriitorilor contemporani (a fost editorul colectie meie preferate de la Humanitas Cartea de pe noptiera), cred ca e dinsa prin carte, prin multe personaje.

Abia acum, odata cu coperta 2 a cartii, am descoperit oalta fata a perfectionismului doamnei Parvulescu. Am aflat ca a mai scris 2 romane pe care a refuzat sa le publice.