in ziua 2 pe care o petrec in Sibiu, am primit o lectie simpa si am facut mea culpa.

*
sunt unii dintre putinii oameni dintre cei care merg la teatru si care nu o plac pe Ofelia Popii. pentru reperele mele (extrem de subiective, desigur, ca de aia sunt ale mele) Ofelia nu e atit de mare pe cit spune lumea.

cu toate astea, aseara am vazut-o in Felii (un spectacol de Lia Bugnar) si-am plins, si-am iubit-o si, catre sfirsitul piesei, imi doream sa se termine mai repede (nu pentru ca nu imi placea ce e pe scena), ci pentru ca imi doream sa nu mai depuna asemenea efort, ma gindeam ca nu mai poate.

sigur ca ea putea, ca era antrenata pentru asta si ca si-a facut treaba pina la capat, dar eu voiam sa o protejez.

Felii e povestea a 7 femei a caror viata se intersecteaza prin iubiri, tradari, protejari, santaj, tandrete, boala, ADN.
iar Ofelia Popii le interpreteaza pe toate.

desigur ca am multe de comentat despre piesa ( in sensul circotas al lucrurilor), dar nu vreau sa scriu despre asta; vreau sa fac mea culpa si sa zic ca “da, de data asta mi-a placut mult Ofelia Popii” si m-am bucurat pentru ea la aplauze. foarte mult.
*
astazi, cind m-am detasat de emotiile de aseara, vazind-o pe Lia Bugnar la conferinta de presa, iubind-o din nou si din nou pentru bunul ei simt si tandretea cu care spune lucrurilor pe nume, mi-am dat seama de ce mi-a placut foarte mult Ofelia Popii in Felii.

pentru ca e tandra. si vulnerabila. chiar si cind e imperfecta. si asta cred ca a luat-o de la Lia, unul dintre cei mai firesti si mai frumosi oameni pe care-i admir de la distanta.

unul dintre momentele care m-au emotionat cel mai tare e cel de dans din piesa, coregrafia ii apartine lui Florin Fieroiu.

fotografii de Mihaela Marin