pentru un actor timpul are alte dimensiuni decit cele pe care noi le stim.
el simte anii lui Napoleon sau ai lui Einstein, e in pielea lui Catavencu sau a lui Richard al III-lea.
dar apoi, pleaca din teatru si se reintoarce in timpul nostru: isi duce copilul la scoala, plateste facturi, are grija sa intretina relatia emotionala a familiei lui.
mi-am adus aminte de asta, vazind un foarte simpatic interviu cu Mihai Calin, realizat de Cezar Paul Badescu zilele trecute.
*
ca toata lumea, il stiu pe Mihai Calin din show-urile de televiziune, dar dincolo de ele il stiu cu privirea uimita si cu curiozitatea proaspata – din sala, cind e spectator la alte piese sau la repetitii ale colegilor lui.
mi s-a intimplat sa-l vad la spectacole la care am fost, ca spectator, asezat in apropierea mea. nu stia cine sunt, nu ne cunoastem, asa ca reactiile lui nu erau “ca pentru presa”: are asa o curiozitate de copil cind urmareste o piesa (chiar daca, banuiesc ca stie textul foarte bine) si se uita cu o asa de mare bucurie la munca actorilor de pe scena, incit n-ai nevoie de nicio explicatie ca sa intelegi cit de mult iubeste el teatru. pur si simplu, simti.
l-am descoperit acum cu mare bucurie in acest interviu in care vorbeste despre actorie, despre ce inseamna timpul pentru el, dar si despre crizele care apar intotdeauna in viata personala… despre cit de placut e sa pierzi timpul palavragind cu sotia, cu prietenii…
spune undeva in interviu care este valoarea care ramine indiferent de trecerea timpului… care are legatura cu IUBIREA.
si mai povesteste la sfirsit o intimplare incredibila: cum in biroul directorului de la liceu, Ovidiu Iuliu Moldovan i-a spus “mai, baiete, tu ar trebui sa te faci actor”.
*
luati-va o pauza de 10 min, opriti timpul, si uitati-va la acest interviu. e despre cum sa ne pretuim mai bine secundele din viata noastra.
Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark
Ar merita să facem un inventar al clişeelor care se spun despre timp – culmea e că sunt adevărate mai toate, Mihai Călin le trece şi el în revistă (trece viaţa şi nu fac nimic, să învăţăm din trecut, senzaţia de timp suspendat, la prânz câteva ore libere etc). Omul trăieşte, ca actor, şi timpul acordat, indefinit, pe scenă, personajelor sale. Să investeşti timp în ce-ţi este drag… o să ne străduim!
eu cred ca tu de fapt ai irosit jumate din minutele in care te-ai uitat la interviu, plus minutul in care mi-ai scris.
daca n-ai gasit nimik care sa te emotioneze in interviul asta si tot ce ti-a ramas in minte (si ai simtit nevoia sa faci si observatii) sunt ce ti se pare tie a fi cliseu, imi pare sincer rau pentru timpul tau.
nu-l mai irosi pe blogul asta, fa altceva care sa te bucure.
Dimpotrivă, intervieul este foarte frumos şi chiar m-a emoţionat – se spunea acolo ceva despre răbdarea de a-l asculta pe celălalt (drag). Îmi pare rău că s-a înţeles altceva… promit să nu mai scriu pe blog.
ma bucur daca ti-a placut