pe Cosmin Bumbutz il stiu cu mult inainte de a-l intilni. cind eram studenta publica fotografii in Dilema si mie mi se parea, cu tot respectul pentru cei care scriau acolo, ca imaginile lui erau cel mai bun lucru din ziar.
de foarte multe ori spuneau mai mult decit pagina de text de linga fotografie.

la 25 de ani, unul dintre sefii mei de la radio m-a intrebat ce-mi doresc de ziua mea: imi doream o anume fotografie a lui Bumbutz. au facut demersuri toti cei din radio, au vorbit cu o agentie de publicitate prietena cu Bumbutz si mi-au adus o fotografie. nu era aia care-mi placuse mie cel mai mult, era din seria respectiva, dar artistul nu voise sa mi-o dea pe preferata mea…

cind m-am angajat la tabu n-am intrebat citi bani imi dau, ci daca au bani sa-l plateasca pe Bumbutz pentru ca eu vreau sa lucrez cu el… am facut unele dintre cele mai frumoase proiecte jurnalistice ale revistei impreuna cu el… si m-am bucurat de fiecare secunda in care-mi explica mici chestii despre cum prinde el lumea…

cind am implinit 33 de ani mi-a facut el cadou fotografia pe care nu a vrut sa o vinda cu 8 ani in urma:)

fotografiile acestea doua inramate se afla pe peretii dormitorului meu. in fiecare dimineata cind ma trezesc, le am in fata.

pentru cei care nu stiu, Bumbutz e si un foarte foarte bun reporter. si stii ca-l pasioneaza subiectul cind incepe sa intrebe: scurt, direct, fara ocolisuri. cu curiozitate pura.

asa ca imi imaginez ca Cezar Paul Badescu, care l-a intervievat zilele trecute, a avut ceva viata grea cu el. pentru ca atunci cind nu fotografiaza, Bumbutz vorbeste putin…

Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark