mai stiti cind v-am povestit despre concursul de debut literar, sustinut de Unicredit Tiriac Bank?
ei bine cistigatorii traiesc miine cele mai mari emotii din viata lor: participa la propria lansare de carte. e o lansare cu staif, cu super speakeri (Liviu Papadima, Radu Paraschivescu şi Paul Cernat) si cu toate reflectoarele pe ei, la una dintre cele mai prestigioase edituri – Humanitas.
Cei trei fericiti super emotionati sunt Laurenţiu Belizan (“Pareidolia”, poezie), Petru Albu (“Trestii”, proză scurtă) şi Dumitriţa Stoica (“Nu mă atinge”, roman).
*
ii vedem si ne vedem, miine, vineri, 25 Noiembrie, ora 15:00 în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, la standul editurii Humanitas (Pavilionul Central Romexpo).
***
Ediţia din acest an a concursului s-a bucurat de un interes deosebit din partea autorilor debutanţi, au fost peste 180 de manuscrise, iar calitatea manuscriselor a fost, conform aprecierilor juriului, deosebit de ridicată. Câştigătorul secţiunii de proză scurtă, de exemplu, a fost selectat din rândul a 11 nominalizaţi, departajat de numai o sutime de următorul candidat.